SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PARTALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA Cerere nr. 77650/01 prezentată de Erdal TAȘ împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are sediul la 13 martie 2003 într-o cameră compusă din domnii Cabral Barreto președinte Caflisch Türmen Zupančič mes Tsatsa-Nikolovska H.S. Greve Traja, judecători și grefier de secțiune al dlui Berger Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 22 octombrie 2001 După ce a deliberat, face următoarea decizie, în fapt, recurentul, Erdal Taș, este un resortisant turc, născut în 1974. El are reședința la Frauenfeld (Elveția). La momentul faptelor, el era redactor-șef al cotidianului Yeni Gündem O nouă ordine de zi, având sediul la Istanbul. La 31 august 2000, curtea de securitate a statului de origine a statului de origine al statului de origine poate fi repusă sub acuzare de arestarea lui Yeni Gündem pentru că a publicat un articol intitulat "Kürtlerin Devrimi" ("Revoluția Kurzilor"). Printr-un act din 1 septembrie 2000, procurorul districtual aflat în apropierea tribunalului de securitate de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3713 privind lupta împotriva terorismului. În cadrul procedurii în fața Curții de Securitate a Uniunii Europene, reclamantul s-a prevalidat de protecția libertății de presă. La 10 aprilie 2001, Curtea de Securitate a Uniunii Europene, compusă din trei magistrați civili, l-a condamnat pe reclamant, în calitatea sa de redactor-șef al Yeni Gündem La o pedeapsă de închisoare redusă la cinci luni și la o amendă de 498 825 000 de lire turcești (TRL). La autorul articolului Cei care, cu entuziasm creat de dezvoltarea mișcării kurde naționale, s-au descoperit strămoși kurzi și chiar au învățat din nou să vorbească kurdă, de data aceasta, pentru a merge în Turcia bogată, ca acum milioane de oameni din Europa de Est, s-ar căuta strămoși turci (...) O mișcare kurdă învinsă și învinsă n mai implică nu numai înfrângerea kurzilor, ci și a turcilor. Acest lucru ar însemna sfârșitul visului de eschivare al Turciei. Ea a considerat că astfel de cuvinte care afectează integritatea teritorială a la . . . . și unitatea indivizibilă a națiunii au constituit propagandă separatistă în sensul art. 8 din Legea nr. 3713. Curtea de Securitate a statului . În plus, interdicția de ediție a lui Yeni Gündem . Pe o perioadă de o lună, în conformitate cu prevederile articolului adițional 2 alineatul (1) din Legea nr. 5680. La 26 iunie 2001, având în vedere avizul procurorului general, care nu fusese notificat reclamantului, Curtea de Casație a închis hotărârea atacată. Dreptul intern relevant la art. 8 alineatul (1) și la art. 2 din Legea nr 3713, astfel cum era în vigoare la momentul faptelor, era astfel de în mod explicit Propaganda scrisă și orală, întrunirile, adunările și manifestările menite să aducă atingere integrității teritoriale a statului membru al Republicii Turcia sau unității indivizibile a națiunii sunt interzise. Oricine continuă o astfel de activitate este condamnat la o pedeapsă de la unu la trei ani de închisoare și la o amendă de o sută la trei sute de milioane de lire turcești. În caz de recidivă, pedepsele nu se convertesc în amendă. În cazul în care infracțiunea de propagandă menționată la primul paragraf este comisă prin intermediul revistelor menționate la art. 3 din Legea nr. 5680 în presă, editorul este, de asemenea, condamnat la o amendă egală cu 90 la sută din valoarea medie a vânzărilor din luna precedentă, dacă intervalul de publicare a revistei este mai mic de o lună. Cu toate acestea, nu poate fi mai mic de 100 de milioane de lire turcești. În cazul unei condamnări, tribunalul va dispune confiscarea lucrurilor care au servit sau care au fost destinate să servească comisiei pentru infracțiuni sau amenzi (...) La art. 2 alineatul (1) suplimentar la Legea nr. 5680 prevedea, în versiunea sa în vigoare la momentul respectiv, că ziarul care publicase un articol reprimat prin această lege putea fi interzis să se publice pentru o perioadă de trei zile până la o lună. În primul rând, reclamantul susține că condamnarea sa pentru publicarea unui articol de presă constituie o încălcare a dreptului său la libertatea de exprimare, în sensul articolelor 9 și 10 din convenție. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge că cauza sa nu a fost ascultată în mod echitabil de o instanță independentă și imparțială. Reclamantul susține că dreptul său la un proces echitabil a fost încălcat din cauza faptului că nu a avut niciodată posibilitatea de a răspunde la avizul scris pe care procurorul general l-a prezentat Curții de Casație pe fondul recursului său. În acest sens, acesta invocă art. 6 alineatul (1) și art. 3 din convenție. Invocând art. 14 din Convenția combinată cu articolele 6 și 10, reclamantul susține că a făcut obiectul unui tratament discriminatoriu în măsura în care, potrivit Legii privind presa, ar fi trebuit să fie judecat de o instanță de judecată sau de o instanță judecătorească corecțională și nu de o instanță judecătorească de excepție, cum ar fi Curtea de Securitate a statului. Pe baza acelorași fapte, recurentul invocă în cele din urmă încălcarea articolelor 1, 13, 17 și 18 din convenție. ÎN DREPTul reclamantului susține, în primul rând, că condamnarea sa pentru publicarea unui articol de presă constituie o încălcare a dreptului său la libertatea de exprimare, în sensul articolelor 9 și 10 din convenție. În plus, invocă art. 7 din convenție, acesta denunță lipsa de previzibilitate a articolului 8 din Legea nr. 3713. Reclamantul se plânge, de asemenea, de lipsa notificării avizului procurorului general în apropierea Curții de Casație. În ceea ce privește articolele 7 și 9 din convenție, Curtea constată că, prin formularea acestora, aceste obiecțiuni vizează, de fapt, o presupusă încălcare a libertății lor de exprimare și a lipsei unui temei juridic al condamnării în litigiu. Prin urmare, Curtea constată că aceste obiecțiuni vor constitui un element care trebuie examinat din unghiul articolului 10 (a se vedea Hotărârea Ceylan c. Turcia din 8 iulie 1999, Recuperare 1999-IV, p 64, § 23, și Karakoç și alții c. Turcia , n 27692-28138-28498/95, § 36, 15 octombrie 2002, nepublicată. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor obiecțiuni și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge că cauza sa nu a fost ascultată în mod echitabil de o instanță independentă și imparțială. Pe de altă parte, invocând art. 14 din Convenție coroborat cu articolele 6 și 10, el susține că a făcut obiectul unui tratament discriminatoriu, în măsura în care, potrivit Legii privind presa, ar fi trebuit să fie judecat de o instanță de judecată sau de o instanță corecțională și nu de o instanță de excepție, cum ar fi Curtea de Securitate a statului. Pe baza acelorași fapte, reclamantul invocă în sfârșit o încălcare a articolelor 1, 13, 17 și 18. În ceea ce privește declaraia cu privire la lipsa de independenă și de in t e n a Cu r ii de securitate a statului, Curtea arată că reclamantul, care a fost judecat de o instană compusă din trei judecători civili, nu și-a adus la in de n ă , iar examinarea sa, astfel cum a fost invocată, nu permite să se constate nicio aparenă de încălcare a articolului 6 Õ 1 (a se vedea Kömürcü c. Turcia (dec.), 77432/01, nepublicată și, mutatis mutandis 3713, intră în competența Curților de Securitate de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În cele din urmă, Curtea a examinat celelalte obiecțiuni ale reclamantului, astfel cum au fost prezentate în cererea sa. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, aceasta nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de convenție. Prin urmare, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție, aceste obiecțiuni trebuie, prin urmare, respinse ca fiind în mod vădit nefondate. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiunilor reclamantului cu privire la o încălcare a libertății sale de exprimare și la lipsa de echitate a procedurii în fața Curții de Casație Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Vincent Berger Ireneu Cabral Barreto Moduleer Președinte
Requête n
o
77650/01
présentées par Erdal TAȘ
contre la Turquie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 13 mars 2003 en une chambre composée de
MM.
I.
Cabral Barreto
,
président
,
L.
Caflisch
,
R.
Türmen
,
B.
Zupančič
,
M
mes
M.
Tsatsa-Nikolovska
,
H.S.
Greve
,
M.
K.
Traja,
juges
,
et de M.
V.
Berger,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 22 octobre 2001
;
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Erdal Taș, est un ressortissant turc, né en 1974. Il est domicilié à Frauenfeld (Suisse). A l’époque des faits, il était rédacteur en chef du quotidien
Yeni Gündem
(«
Un nouvel ordre du jour
»), ayant son siège à Istanbul. Il est représenté par M
es
Ö. Kılıç et A. Üstün, avocats à Istanbul.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le 31 août 2000, la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul («
la cour de sûreté de l’Etat
») ordonna la saisie du quotidien
Yeni Gündem
pour avoir publié un article intitulé «
Kürtlerin Devrimi
» («
La révolution des Kurdes
»).
Par un acte du 1
er
septembre 2000, le procureur près la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul inculpa le requérant, en sa qualité de rédacteur en chef du quotidien en question, pour propagande contre l’indivisibilité de l’Etat en raison de la publication d’une déclaration d’une organisation terroriste. Il s’appuyait respectivement sur les articles 8 et 6 de la loi n
o
3713 relative à la lutte contre le terrorisme.
Dans la procédure devant la cour de sûreté de l’Etat, le requérant se prévalut de la protection de la liberté de presse.
Le 10 avril 2001, la cour de sûreté de l’Etat, composée de trois magistrats civils, condamna le requérant, en sa qualité de rédacteur en chef de
Yeni Gündem
, à une peine d’emprisonnement réduite à cinq mois et à une amende de 498 825 000 livres turques (TRL). L’auteur de l’article litigieux étant identifié, la peine du requérant fut commuée en une peine d’amende de 456
000
000
TRL.
Dans ses attendus, la cour de sûreté de l’Etat cita les passages suivants de l’article en question
:
«
Ceux qui avec l’enthousiasme créé par le développement du Mouvement national kurde se découvrirent des ancêtres kurdes, voire apprirent à nouveau à parler kurde, cette fois, pour aller vers la Turquie riche, comme désormais des millions de gens en Europe de l’Est, se chercheraient des ancêtres turcs (...) Un mouvement kurde vaincu et perdant n’impliquerait pas seulement la défaite des Kurdes mais aussi celle des Turcs. Cela signifierait la fin du rêve d’occidentalisation de la Turquie.
»
Elle considéra que de tels propos contestant l’intégrité territoriale de l’Etat et l’unité indivisible de la nation constituaient de la propagande séparatiste au sens de l’article 8 de la loi n
o
3713.
La cour de sûreté de l’Etat prononça en outre l’interdiction d’édition de
Yeni Gündem
pour une durée d’un mois, conformément aux dispositions de l’article additionnel 2 § 1 à la loi n
o
5680.
Le 26 juin 2001, vu l’avis du procureur général, qui n’avait pas été notifié au requérant, la Cour de cassation confirma l’arrêt attaqué.
B.
Le droit interne pertinent
L’article 8 §§ 1 et 2 de la loi n
o
3713, tel qu’il était en vigueur à l’époque des faits, était ainsi libellé
:
«
La propagande écrite et orale, les réunions, assemblées et manifestations visant à porter atteinte à l’intégrité territoriale de l’Etat de la République de Turquie ou à l’unité indivisible de la nation sont prohibées. Quiconque poursuit une telle activité est condamné à une peine d’un à trois ans d’emprisonnement et à une amende de cent à trois cent millions de livres turques. En cas de récidive, les peines infligées ne sont pas converties en amende.
Lorsque le crime de propagande visé au premier paragraphe est commis par la voie des périodiques visés à l’article 3 de la loi n
o
5680 sur la presse, l’éditeur est également condamné à une amende égale à quatre-vingt-dix pour cent du montant des ventes moyennes du mois précédent si l’intervalle de parution du périodique est de moins d’un mois. Toutefois, l’amende ne peut être inférieure à cent millions de livres turques. Le rédacteur en chef dudit périodique est condamné à la moitié de l’amende infligée à l’éditeur ainsi qu’à une peine de six mois à deux ans d’emprisonnement.
»
L’article 36 du code pénal dispose
:
«
En cas de condamnation, le tribunal ordonnera la confiscation des choses qui ont servi ou qui étaient destinées à servir la commission du délit ou de la contravention (...)
»
L’article 2 § 1 additionnel à la loi n
o
5680 prévoyait, dans sa version en vigueur à l’époque des faits, que le journal qui avait publié un article réprimé par cette loi pouvait être interdit de publication pour une durée de trois jours à un mois.
1.
Le requérant soutient en premier lieu que sa condamnation pour avoir publié un article de presse constitue une atteinte à son droit à la liberté d’expression, au sens des articles 9 et 10 de la Convention.
2.Par ailleurs, invoquant l’article 7 de la Convention, il dénonce le manque de prévisibilité de l’article 8 de la loi n
o
3713.
3.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de ce que sa cause n’a pas été entendue équitablement par un tribunal indépendant et impartial.
4.
Le requérant soutient que son droit à un procès équitable a été enfreint du fait qu’il n’a jamais eu la possibilité de répondre à l’avis écrit que le procureur général avait soumis à la Cour de cassation sur le fond de son pourvoi. Il invoque à cet égard l’article 6 §§ 1 et 3 de la Convention.
5.
Invoquant l’article 14 de la Convention combiné avec les articles
6 et 10, le requérant allègue avoir fait l’objet d’un traitement discriminatoire dans la mesure où, d’après la loi sur la presse, il aurait dû être jugé par une cour d’assises ou un tribunal correctionnel et non par une juridiction d’exception, telle la cour de sûreté de l’Etat.
6.
Se basant sur les mêmes faits, le requérant allègue enfin la violation des articles 1, 13, 17 et 18 de la Convention .
1.
Le requérant soutient en premier lieu que sa condamnation pour avoir publié un article de presse constitue une atteinte à son droit à la liberté d’expression, au sens des articles 9 et 10 de la Convention.
Par ailleurs, invoquant l’article 7 de la Convention, il dénonce le manque de prévisibilité de l’article 8 de la loi n
o
3713.
Le requérant se plaint également du défaut de notification de l’avis du procureur général près la Cour de cassation.
En ce qui concerne les articles 7 et 9 de la Convention, la Cour note que de par leur formulation, ces griefs visent en réalité une prétendue atteinte à leur liberté d’expression et l’absence de base légale de la condamnation litigieuse. Elle constate dès lors que ces griefs seront un élément à examiner sous l’angle de l’article 10 (voir
Ceylan c. Turquie,
arrêt du 8 juillet 1999,
Recueil
1999-IV, p 64, § 23, et
Karakoç et autres c. Turquie
, n
os
27692-28138-28498/95, § 36, 15 octobre 2002, non publié).
En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article 54 § 2 b) de son règlement.
2.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de ce que sa cause n’a pas été entendue équitablement par un tribunal indépendant et impartial. Par ailleurs, invoquant l’article 14 de la Convention combiné avec les articles 6 et 10, il allègue avoir fait l’objet d’un traitement discriminatoire dans la mesure où, d’après la loi sur la presse, il aurait dû être jugé par une cour d’assises ou un tribunal correctionnel et non par une juridiction d’exception, telle la cour de sûreté de l’Etat.
Se basant sur les mêmes faits, le requérant allègue enfin une violation des articles
1, 13, 17 et 18.
En ce qui concerne l’allégation concernant le manque d’indépendance et d’impartialité de la cour de sûreté de l’Etat, la Cour relève que le requérant, qui a été jugé par un tribunal composé de trois juges civils, n’a pas étayé son grief et que son examen, tel qu’il a été soulevé, ne permet de déceler aucune apparence de violation de l’article 6 § 1 (voir
Kömürcü c. Turquie
(déc.), n
o
77432/01, non publiée, et,
mutatis mutandis
,
İmrek c. Turquie
(déc.), n
o
57175/00, non publiée).
Par ailleurs, quant au grief du requérant concernant une discrimination du fait qu’il a été jugé par une cour de sûreté de l’Etat, la Cour constate que, d’après la législation pertinente, toute infraction, telle que la propagande séparatiste prévue par la loi n
o
3713, relève de la compétence des cours de sûreté de l’Etat et non des tribunaux répressifs de droit commun. Elle en déduit que la distinction litigieuse n’était pas faite entre différents groupes de personnes mais entre types d’infractions.
Enfin, la Cour a examiné les autres griefs du requérant, tels qu’ils ont été présentés dans sa requête. Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, elle n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention.
Il s’ensuit que ces griefs doivent dès lors être rejetés comme manifestement mal fondés, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Ajourne
l’examen des griefs du requérant concernant une atteinte à sa liberté d’expression et le défaut d’équité de la procédure devant la Cour de cassation
;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
Vincent
Berger
Ireneu
Cabral Barreto
Greffier
Président