CASE OF ZANNOUTI AGAINST FRANCE

Rezoluția ResDH(2003)64 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 31 iulie 2001 (finală la 31 octombrie 2001) în cazul Zannouti împotriva Franței (aprobată de Comitetul de Miniștri la 24 aprilie 2003 la a 834-a ședință a Deputaților Miniștrilor) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificat prin Protocolul nr. 11 (denumit în continuare „Convenția”), având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Zannouti pronunțată la 31 iulie 2001 și transmisă Comitetului de Miniștri odată ce a devenit finală în temeiul articolelor 44 și 46 din convenție; reamintind că cazul a fost originat într-o cerere (nr. 42211/98) împotriva Franței, depusă la 9 octombrie 1997 la Comisia Europeană a Drepturilor Omului în conformitate cu art. 25 din Convenția de către dr. Driss Zannouti, un național francez, și că Curtea, înființată în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 a declarat admisibilă plângerile referitoare la lungimea excesivă a detenției reclamantului în retragere și la procedura penală îndreptătătă împotriva acestuia; întrucât în hotărârea sa din 31 iulie 2001 Curtea în unanimitate: - a considerat că a existat o încălcare a art. 5, alin. (3) din convenție; - a considerat că a existat o încălcare a art. 6 alin. (1) din convenție; - a considerat că Guvernul Statului pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea a devenit finală, 50.000 franci francezi în ceea ce privește prejudiciile morale, 30 000 franci francezi în ceea ce privește costurile și cheltuielile și că dobânzile simple la o rată anuală de 4,26% vor fi plătite pe sumele respective de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontare; - a respins restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție; având în vedere normele adoptate de Comitetul de miniștri privind aplicarea articolului 46 alineatul (2) din convenție; având în vedere obligația Franței în temeiul articolului 46 alineatul (1) din Convenție de a respecta aceasta, întrucât, în timpul examinării cazului de către Comitetul de Miniștri, Guvernul Statului pârât a indicat că hotărârea Curții a fost transmisă autorităților în cauză și a reamintit că au fost luate măsuri pentru a evita încă o încălcare similară cu cea constatată în acest caz, prin adoptarea Legii nr. 2000-516 din 15 iunie 2000 consolidarea protecției presunției de nevinovăție și a drepturilor victimelor, care a intrat în vigoare la 16 iunie 2000 și a fost finalizată de legile din 4 martie 2002 și 9 septembrie 2002 (a se vedea Rezoluția ResDH(2003)50 în cazul Muller împotriva Franței); întrucât nici o altă măsură nu a fost necesară, în ceea ce privește durata procedurii penale, pentru a fi conformă hotărârii Curții; Având în vedere faptul că, la 14 iunie 2002, după expirarea termenului stabilit, Guvernul Statului pârât a plătit reclamantului sumele prevăzute în hotărârea din 31 iulie 2001, iar dobânzile nejustificate datorii, adică 195 euro, au fost plătite la 18 noiembrie 2002, Declară, după ce a luat act de informațiile furnizate de Guvernul Franței, că și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenție în acest caz.

Resolution ResDH(2003)64

concerning the judgment of the European Court of Human Rights

of 31 July 2001 (final on 31 October 2001)

in the case of Zannouti against France

(Adopted by the Committee of Ministers on 24 April 2003

at the 834th meeting of the Ministers’ Deputies)

The Committee of Ministers, under the terms of Article 46, paragraph 2, of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms, as amended by Protocol No. 11 (hereinafter referred to as “the Convention”),

Having regard to the judgment of the European Court of Human Rights in the Zannouti case delivered on 31 July 2001 and transmitted to the Committee of Ministers once it had become final under Articles 44 and 46 of the Convention;

Recalling that the case originated in an application (No. 42211/98) against France, lodged with the European Commission of Human Rights on 9 October 1997 under former Article 25 of the Convention by Mr Driss Zannouti, a French national, and that the Court, seised of the case under Article 5, paragraph 2, of Protocol No. 11, declared admissible the complaints concerning the excessive length of the applicant’s detention on remand and of the criminal proceeding brought against him;

Whereas in its judgment of 31 July 2001 the Court unanimously:

- held that there had been a violation of Article 5, paragraph 3, of the Convention;

- held that there had been a violation of Article 6, paragraph 1, of the Convention;

- held that the government of the respondent state was to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment became final, 50.000 French francs in respect of non-pecuniary damage, 30 000 French francs in respect of costs and expenses and that simple interest at an annual rate of 4,26% would be payable on those sums from the expiry of the above-mentioned three months until settlement;

- dismissed the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction;

Having regard to the Rules adopted by the Committee of Ministers concerning the application of Article 46, paragraph 2, of the Convention;

Having invited the government of the respondent state to inform it of the measures which had been taken in consequence of the judgment of 31 July 2001, having regard to France’s obligation under Article 46, paragraph 1, of the Convention to abide by it;

Whereas during the examination of the case by the Committee of Ministers, the government of the respondent state has indicated that the Court’s judgment was transmitted to the authorities directly concerned and recalled that measures had been taken to avoid further similar violation to that found in the present case, through the adoption of Law No. 2000-516 of 15 June 2000 strengthening the protection of the presumption of innocence and the rights of victims, which entered into force on 16 June 2000 and was completed by the laws of 4 March 2002 and 9 September 2002 (see Resolution ResDH(2003)50 in the case of Muller against France);

Whereas no other measure was required, concerning the length of criminal proceedings, in the present case to conform to the Court’s judgment;

Having satisfied itself that on 14 June 2002, after the expiry of the time-limit set, the government of the respondent state had paid the applicant the sums provided for in the judgment of 31 July 2001, and that the default interest due, that is 195 euros, was paid on 18 November 2002,

Declares, after having taken note of the information supplied by the Government of France, that it has exercised its functions under Article 46, paragraph 2, of the Convention in this case.