Avis Enterprises împotriva Greciei

Rezoluția finală ResDH(2003)7 Aplicația Drepturilor Omului nr. 30175/96 „Avis Tourist, Hotel and Rural Industry Enterprises” împotriva Greciei (Adoptat de Comitetul de Miniștri la 24 februarie 2003 la a 827-a ședință a Deputaților Miniștrilor) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 32 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumit în continuare „Convenția”), având în vedere Rezoluția intermediară DH(98)314, adoptată la 25 septembrie 1998 în cazul „Avis Tourist, Hotel and Rural Industry Enterprises” împotriva Greciei, în care Comitetul de Miniștri a considerat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție în ceea ce privește nejustificarea procedurii de expropriare, în măsura în care a fost stabilită compensația provizorie fără a fi solicitat să apară; că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție în ceea ce privește lungimea excesivă a procedurii; și că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție deoarece nu au fost plătite compensații rezonabile în termenul prevăzut de lege și din cauza sistemului de „compensare” a costurilor în procedurile de expropriare, cu rezultatul că costurile nu au fost rambursate persoanelor ale căror proprietate a fost expropriată și au autorizat publicarea raportului Comisiei Europene a Drepturilor Omului;

întrucât Comitetul de miniștri a examinat propunerile făcute de Comisie în transmiterea raportului său în ceea ce privește doar satisfacția care trebuie acordate reclamantului, propuneri completate cu o scrisoare a președintelui Comisiei din 30 octombrie 1999; întrucât, în cea de-a 704-a ședință a Deputaților Miniștri, Comitetul de Miniștri, care este de acord cu propunerile Comisiei, încheiate prin o decizie adoptată la 10 aprilie 2000, în conformitate cu art. 32 alineatul (2) din Convenție, că guvernul statului reclamant trebuie să plătească reclamantului ca o satisfacție, în termen de trei luni, suma de 91 000 000 de dracme în ceea ce privește prejudiciile materiale și 2 000 000 de dracme în ceea ce privește costurile și cheltuielile, adică o sumă totală de 93 000 000 de dracme, și că dobânzile ar trebui să fie plătite pe orice sumă nejustificată, calculată pe baza fiecărei luni de întârziere întregime, la rata legală aplicabilă la data prezentei decizii, se înțelege că dobânzile ar fi obținute de la expirarea termenului până când se plasează plata integrală la dispoziția reclamantului; întrucât Comitetul de Miniștri a invitat Guvernul Statului pârât să-l informeze cu privire la măsurile luate în urma deciziilor sale din 25 septembrie 1998 și 10 aprilie 2000, având în vedere obligația Greciei în temeiul art. 32 alin. (4) din Convenția de a le respecta; întrucât,

în timpul examinării cazului de către Comitetul de Miniștri, Guvernul Statului pârât a furnizat Comitetului informații privind măsurile luate pentru a preveni noi încălcări ale aceleiași cazuri, precum și cele constatate în acest caz; aceste informații sunt rezumate în apendicele prezentei rezoluții; Având în vedere faptul că, la 7 iulie 2000, în termenul stabilit, Guvernul Statului pârât a plătit reclamantului suma totală de 93 000 000 de dracme, declarate, după luarea în considerare a măsurilor luate de Guvernul Greciei, că și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 32 din Convenția în acest caz.

Apendicele la Rezoluția ResDH(2003)7 Informații furnizate de Guvernul Greciei în legătură cu examinarea cazului „Avis Tourist, Hotel and Rural Industry Enterprises” de către Comitetul de Miniștri Guvernul grec consideră că numai încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, ca urmare a sistemului de „compensare” a costurilor procedurilor de expropriare, solicită măsuri generale speciale, menționând că încălcarea rezultă din art. 1 din decretul legislativ nr. 446/1974 și din art. 22 din legea nr. 3693/1957, conform căreia, atunci când statul expropriat în numele său, costurile suportate de persoana expropriată ca urmare a procedurii de expropriare (taxe, taxe de avocați, etc.) au fost întotdeauna „schimbate”, adică nu au fost rambursate, astfel încât instanțele nu au putut ordona statului să plătească costurile.

Cu toate acestea, atunci când expropriarea a beneficiat de altcineva decât statul, acea persoană a fost obligată să plătească integral costurile corespunzătoare (art. 9 alineatul (5) din legea nr. 1093/1980). Pentru a remedia încălcarea, Legea nr. 2882/6 februarie 2001 (Codul de expropiere reală) a fost adoptată și a intrat în vigoare la 6 mai 2001. În temeiul articolului 18 alineatul (4) din această lege, practica costurilor juridice de „compensare” stabilite la art. 22 din Legea nr. 3693/1957 nu se aplică procedurilor de expropiere. Ca măsură intermediară, raportul Comisiei a fost distribuit autorităților competente și instanțelor civile, ceea ce a condus în anul 2000 la o modificare a jurisprudenței Curții de Casație, care a concluzionat în plenară că protecția dreptului la proprietate impune compensația plătită persoanei expropriate să fie „completă” și „intactă”.

Prin urmare, aceaceasta ar trebui să acopere costurile juridice. Prin urmare, principiul costurilor juridice de „compensare”, care scade efectiv compensația, a încălcat drepturile de proprietate ale persoanei expropriate. Curtea de casare a constatat astfel că, în anularea costurilor juridice, instanța de recurs a încălcat drepturile de proprietate ale persoanelor expropriate. Prin urmare, aceasta a anulat partea corespunzătoare a hotărârii impușite și a trimis cazul unei noi instanțe de recurs pentru a reexamina chestiunea costurilor juridice (deciziile 13 și 17-19/29 iunie 2000). Guvernul Greciei consideră că măsurile luate vor preveni orice încălcare similară cu cele menționate în acest caz și, prin urmare, că a respectat obligațiile sale în temeiul articolului 32 din Convenție.

Final Resolution ResDH(2003)7 Human Rights Application No. 30175/96 “Avis Tourist, Hotel and Rural Industry Enterprises” against Greece (Adopted by the Committee of Ministers on 24 February 2003 at the 827th meeting of the Ministers’ Deputies) The Committee of Ministers, under the terms of former Article 32 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (hereinafter referred to as “the Convention”), Having regard to interim Resolution DH(98)314, adopted on 25 September 1998 in the case of “Avis Tourist, Hotel and Rural Industry Enterprises” against Greece, in which the Committee of Ministers held that there had been a violation of Article 6, paragraph 1, of the Convention as regards the unfairness of an expropriation procedure insofar as provisional compensation had been fixed without the applicant being summoned to appear; that there had been a violation of Article 6, paragraph 1, of the Convention as regards the excessive length of the proceedings; and that there had been a violation of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention because reasonable compensation had not been paid within the time-limit provided for by law and on account of the system for the "setting-off" of costs in expropriation procedures, with the result that costs were never reimbursed to the persons whose property was expropriated;

and authorised the publication of the report of the European Commission of Human Rights; Whereas the Committee of Ministers examined the proposals made by the Commission when transmitting its report as regards just satisfaction to be awarded to the applicant, proposals supplemented by a letter of the President of the Commission dated 30 October 1999; Whereas, at the 704th meeting of the Ministers’ Deputies, the Committee of Ministers, agreeing with the Commission’s proposals, held by a decision adopted on 10 April 2000, in accordance with former Article 32, paragraph 2, of the Convention, that the government of the respondent state was to pay the applicant as just satisfaction, within three months, the sum of 91 000 000 drachmas in respect of pecuniary damage and 2 000 000 drachmas in respect of costs and expenses, namely a total sum of 93 000 000 drachmas, and that interest should be payable on any unpaid sum, calculated on the basis of each full elapsed month of delay, at the statutory rate applicable on the date of this decision it being understood that the interest would accrue from the expiry of the time-limit until full payment was placed at the disposal of the applicant; Whereas the Committee of Ministers invited the government of the respondent state to inform it of the measures that had been taken following its decisions of 25 September 1998 and 10 April 2000,

having regard to Greece’s obligation under former Article 32, paragraph 4, of the Convention to abide by them; Whereas, during the examination of the case by the Committee of Ministers, the government of the respondent state gave the Committee information about the measures taken in order to prevent new violations of the same kind as that found in the present case; this information is summarised in the appendix to this resolution; Having satisfied itself that, on 7 July 2000, within the time-limit set, the government of the respondent state had paid the applicant the total sum of 93 000 000 drachmas as just satisfaction, Declares, after having taken note of the measures taken by the Government of Greece, that it has exercised its functions under former Article 32 of the Convention in this case.

Appendix to Resolution ResDH(2003)7 Information supplied by the Government of Greece in connection with the examination of the case of “Avis Tourist, Hotel and Rural Industry Enterprises” by the Committee of Ministers The Greek Government considers that only the violation of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention as a result of the system of “setting-off” the costs of expropriation procedures calls for special general measures. It notes that the violation stemmed from Article 1 of legislative decree No. 446/1974 and Article 22 of law No. 3693/1957, according to which, when the state expropriated on its own behalf, the costs incurred by the person expropriated as a result of the expropriation procedure (stamp duties, lawyers’ fees, etc.) were always “set off”, i.e.

they were never reimbursed, so the courts could not order the state to pay costs. However, when the expropriation benefited someone other than the state, that person was required to pay the corresponding costs in full (Article 9 paragraph 5 of law No. 1093/1980). In order to remedy the violation, Law No. 2882/6 February 2001 (Real Estate Expropriation Code) was adopted and entered into force on 6 May 2001. Under Article 18, paragraph 4, of this law, the practice of “setting-off” legal costs established in Article 22 of Law No. 3693/1957 does not apply to expropriation procedures. As an interim measure the Commission’s report had been circulated to the competent authorities and the civil courts, leading in 2000 to a change in the case-law of the Court of Cassation, which concluded in plenary that protection of the right to own property required the compensation paid to the expropriated person to be “full” and “intact”.

It should therefore cover legal costs. Accordingly, the principle of “setting-off” legal costs, effectively decreasing the compensation, violated the ownership rights of the expropriated person. The Court of Cassation had thus found that in setting-off the legal costs the appeal court had violated the ownership rights of the persons expropriated. It had therefore set aside the corresponding part of the impugned judgment and referred the case to a new court of appeal to review the matter of legal costs (decisions 13 and 17-19/29 June 2000). The Government of Greece considers that the measures taken will prevent any further violation similar to those noted in the present case and consequently that it has complied with its obligations under former Article 32, of the Convention.