Decizia nr. 85 din 20 noiembrie 2017

Tribunalul Botoşani a dispus, prin Încheierea din data de 26 aprilie 2017, în Dosarul nr. 9.028/193/2016, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept vizând interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 527 alin. (2) şi art. 529 alin. (2) din Codul civil, respectiv dacă echivalentul valoric al diurnei se include în totalul veniturilor nete lunare în raport cu care se stabileşte pensia de întreţinere datorată de către părinte copilului. II. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept menţionată

Prin Cererea de chemare în judecată, înregistrată la Judecătoria Botoşani la data de 23 iunie 2016, reclamantul, prin reprezentant legal, a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul, obligarea acestuia la plata pensiei de întreţinere în funcţie de nevoile minorului şi de posibilităţile sale materiale, stabilită la ¼ din veniturile pe care pârâtul le realizează în prezent, de la data promovării acţiunii şi până la majoratul reclamantului.

Prin Sentinţa civilă nr. 9.355 din 8 decembrie 2016, Judecătoria Botoşani a admis cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantului, prin reprezentant legal, a pensiei de întreţinere în cuantum de 750 lei lunar, începând cu data introducerii acţiunii, respectiv 23 iunie 2016, până la majoratul acestuia.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat faptul că acordul notarial al foştilor soţi cu privire la pensia de întreţinere prestată în favoarea reclamantului a încetat, astfel încât acesta, la momentul de faţă, este lipsit de întreţinere din partea pârâtului, care, potrivit art. 516 alin. (1) din Codul civil, este obligat de lege să presteze întreţinere în favoarea copilului său minor.

Procedând la calculul mediei aritmetice a veniturilor totale ale pârâtului în perioada noiembrie 2015 – octombrie 2016, prima instanţă a reţinut că rezultă un venit salarial mediu pe lună de 1.264 lei şi o diurnă medie lunară de 1.079 euro, convertită în lei la cursul de 1 euro = 4,5 lei la 4.856 lei, aşadar, un venit lunar total de 6.120 lei.

Cu privire la diurna lunară, pârâtul a invocat Decizia nr. 21 din 19 octombrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 943 din 21 decembrie 2015, prin care s-a stabilit faptul că echivalentul valoric al normei de hrană prevăzute de art. 2 alin. (4) şi art. 4 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu se include în totalul veniturilor nete lunare în raport cu care se stabileşte pensia de întreţinere datorată de către părinte copilului.

Instanţa de fond a reţinut faptul că, în prezenta cauză, pârâtul nu lucrează în sectorul de apărare naţională, astfel încât decizia în interesul legii invocată nu este aplicabilă în prezentul litigiu.

De asemenea, instanţa a avut în vedere faptul că diurna realizată de către pârât nu are caracter ocazional, ci este permanentă, fiind, totodată, într-un cuantum substanţial mai mare faţă de salariul de bază. Astfel, instanţa a apreciat că ar fi contrar interesului superior al copilului a nu se ţine cont, în stabilirea cuantumului pensiei de întreţinere, de aceste venituri constante ale pârâtului, realizate cu titlu de diurnă, ce măresc semnificativ limita în care se poate stabili cuantumul întreţinerii datorate reclamantului. Din aceste motive, prima instanţă a procedat la stabilirea pensiei de întreţinere datorate de către pârât reclamantului, cu luarea în considerare a diurnelor lunare ale acestuia.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat apel pârâtul, solicitând modificarea în totalitate a sentinţei apelate în sensul stabilirii pensiei de întreţinere datorate minorului exclusiv în funcţie de veniturile de natură salarială, întrucât veniturile ocazionale realizate cu titlu de diurnă nu intră în această categorie de natură salarială ori a veniturilor asimilate acesteia.

A mai arătat că diurnele de care a beneficiat, ca şofer, pe durata deplasărilor în ţară/străinătate se situează sub plafonul legal de impozitare şi, prin urmare, sumele acordate cu acest titlu nu intră în categoria veniturilor salariale impozabile, conform art. 76 din Codul fiscal, care dispune că regulile de impunere proprii veniturilor din salarii se aplică şi indemnizaţiilor, oricărei alte sume de aceeaşi natură, altele decât cele acordate pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi cazare, primite de salariaţi, potrivit legii, pe perioada delegării, detaşării, după caz, în altă localitate în ţară şi în străinătate, în interesul serviciului.

De asemenea a invocat caracterul juridic special al diurnei, destinaţia sa fiind aceea de a acoperi cheltuielile de hrană, transport şi alte cheltuieli legate de deplasarea angajatului, cuantumul acesteia mai mare fiind justificat, în speţă, de faptul că, date fiind deplasările în spaţiul comunităţii europene, aceste cheltuieli sunt estimate prin norme europene, la nivelul costurilor şi veniturilor din Uniunea Europeană. III. Aspectele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

Prin Încheierea de sesizare din data de 26 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 9.028/193/2016, Tribunalul Botoşani a apreciat că în cauză sunt întrunite condiţiile de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

Astfel, s-a reţinut că este vorba despre o chestiune de drept veritabilă, punându-se problema dacă în noţiunea de venituri şi bunuri ale celui care datorează întreţinerea intră şi diurna acordată de angajator pentru acoperirea cheltuielilor necesare pe perioada de detaşare. Aceasta întrucât în cuprinsul art. 527 alin. (2) şi art. 529 alin. (2) din actualul Cod civil se fac precizări generice la noţiunile de „venituri” şi „venit lunar net”, fără a detalia în mod lămuritor ce include sau exclude această categorie de venituri în raport cu care se stabileşte obligaţia de întreţinere pentru copilul minor.

Celelalte condiţii sunt de asemenea îndeplinite, deoarece chestiunea de drept este ridicată în cursul judecăţii în faţa unui complet al tribunalului învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, de lămurirea ei depinde soluţionarea pe fond a apelului şi este nouă (în sensul art. 519 din Codul de procedură civilă), nefăcând obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nefiind deja lămurită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie printr-o hotărâre pronunţată într-un recurs în interesul legii sau într-o altă cerere de hotărâre prealabilă, noţiunea de „soluţionare pe fond” trebuind înţeleasă în sens larg, incluzând nu numai problemele de drept material, ci şi pe cele de drept procesual, cu condiţia ca de rezolvarea acestora să depindă soluţionarea pe fond a cauzei. IV. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

În opinia apelantului-pârât, exprimată cu ocazia formulării cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, problema definirii noţiunii de „venituri” în funcţie de care se stabileşte cuantumul obligaţiei de întreţinere, cu referire la includerea sumelor de bani cu o anumită afectaţiune, a făcut obiect de preocupare, fiind analizată în doctrina şi jurisprudenţa anterioare noului Cod civil de o manieră ce îşi păstrează actualitatea, însă în chestiunea referitoare la diurnă nu s-a ajuns la o lămurire deplină.

A susţinut că, în prezent, prin Decizia nr. 21/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că accepţiunea sumelor de bani care intră în sfera venitului net avut în vedere de art. 529 din Codul civil trebuie corelată cu venitul brut lunar, pe baza căruia se stabileşte venitul net lunar, sens în care devin relevante prevederile legale din Codul fiscal referitoare la venitul lunar brut şi net din salarii.

De asemenea a arătat că pct. 106 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare, prevede că „Venitul brut lunar din salarii reprezintă totalitatea veniturilor realizate într-o lună conform art. 55 alin. (1) – (3) din Codul fiscal, de o persoană fizică, pe fiecare loc de realizare, indiferent de denumirea acestora sau de forma sub care sunt acordate”. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că legiuitorul a exclus, în mod explicit, chiar din baza de calcul al venitului net lunar sumele prevăzute de art. 55 alin. (4) din Codul fiscal, astfel încât sumele în discuţie – respectiv contravaloarea normei de hrană – nu numai că sunt excluse de la impozitare, însă nici nu reprezintă venituri din salarii ori asimilate acestora şi, ca atare, nu se subsumează noţiunii de „venit”, relevantă în contextul art. 527 şi art. 529 din Codul civil, motiv pentru care nu pot fi luate în calcul la stabilirea sumelor datorate cu titlu de pensie de întreţinere. Instanţa supremă a reţinut la baza raţionamentului juridic ce a dus la pronunţarea acestei decizii faptul că este lipsită de relevanţă împrejurarea că sumele de bani în discuţie au caracter de continuitate, cât timp nu reprezintă venituri de natură salarială.

Ca atare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii a observat că este preferabilă raportarea la criteriul naturii de venit salarial, în raport cu dispoziţiile Codului fiscal, ce permite identificarea venitului din salariu sau a venitului asimilat acestuia.

Or, pentru identitate de raţiune, apelantul-pârât a considerat că aceste considerente devin aplicabile şi cu privire la veniturile realizate din diurnă, care se situează sub plafonul legal de impozitare şi deci nu sunt supuse impozitării, astfel cum prevede art. 76 din Codul fiscal, nefiind venituri salariale impozabile care intră în categoria venitului brut în raport cu care se determină venitul net ce trebuie avut în vedere la stabilirea pensiei de întreţinere.

A mai susţinut că diurna nu este un venit salarial acordat pentru munca efectuată în baza contractului individual de muncă, ci reprezintă, în esenţă, o indemnizaţie plătită de angajator în condiţii speciale, respectiv pe perioada detaşării, zilnic, pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare generate chiar de detaşare (transport, cazare, masă etc). În cazul său, detaşările fiind efectuate în afara ţării, au devenit incidente prevederile legale valabile la nivelul Uniunii Europene referitor la cuantumul diurnei, aceasta fiindu-i acordată în euro, însă în mod corelativ şi cheltuielile suplimentare efectuate erau făcute tot în euro, fiind raportate la costurile din ţările în care se afla.

Reprezentanta legală a intimatului-reclamant a precizat că nu este de acord cu sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu privire la aspectele arătate, fiind în interesul superior al copilului ca acesta să beneficieze de toate veniturile realizate de pârât.

După comunicarea raportului, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, a fost depus un punct de vedere de către apelantul-pârât, cu nerespectarea termenului legal de 15 zile, prin care a apreciat că, în cauză, sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, faţă de prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, întrucât problema supusă discuţiei este una care a primit deja în practică soluţii diferite şi necesită a fi lămurită. V. Punctul de vedere al titularului sesizării cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

În opinia completului de judecată al Tribunalului Botoşani, la calcularea cuantumului pensiei de întreţinere datorate de părinte copilului trebuie să se aibă în vedere şi veniturile realizate de pârât sub forma diurnei, întrucât, în cazul de faţă, acestea se ridică în medie la suma de 1.000 euro lunar şi, în realitate, în cuantum mult mai mare decât salariul de bază plătit şi acceptat de către pârât, care este echivalent cu salariul minim garantat pe economie din România.

Pe lângă această disproporţie majoră între venitul salarial şi cuantumul diurnei care dezavantajează nivelul pensiei de întreţinere este de precizat că nu diferă cu nimic faţă de caracterul de continuitate şi previzibilitate al venitului de bază, fiind încasat de asemenea în fiecare lună, astfel încât nu există nicio raţiune pentru care să nu fie luat în calcul.

Chiar dacă acest venit are o destinaţie specială, completul de judecată al instanţei de trimitere a apreciat că este în interesul superior al copilului ca la stabilirea pensiei de întreţinere să se ţină cont şi de sumele realizate de pârât cu titlu de diurnă, deoarece acestea măresc semnificativ suma avută în vedere ca bază de calcul pentru obligaţia datorată. VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

În urma solicitării adresate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanţele naţionale au înaintat hotărârile judecătoreşti identificate şi care prezintă relevanţă pentru problema de drept în discuţie, precum şi punctele de vedere teoretice exprimate de judecători.

Conform informaţiilor comunicate nu au fost identificate hotărâri judecătoreşti relevante la nivelul instanţelor din circumscripţiile Curţii de Apel Târgu Mureş, Curţii de Apel Oradea, Curţii de Apel Galaţi, Curţii de Apel Iaşi, Curţii de Apel Piteşti şi Curţii de Apel Braşov, o parte dintre aceste instanţe comunicând opiniile teoretice exprimate de judecători cu privire la problema de drept. În marea majoritate, judecătorii au considerat că echivalentul valoric al diurnei nu se include în totalul veniturilor nete lunare în raport cu care se stabileşte pensia de întreţinere datorată de către părinte copilului.

În marea lor majoritate, judecătorii din cadrul instanţelor din circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti au opinat că diurna nu se include în totalul veniturilor nete lunare în raport cu care se stabileşte pensia de întreţinere, având în vedere, în esenţă, destinaţia specială a acesteia. Această opinie este reflectată şi de hotărârile judecătoreşti pronunţate de aceste instanţe, din conţinutul cărora a rezultat că, faţă de destinaţia specială, nu au fost luate în considerare indemnizaţia de deplasare sau, după caz, diurna de deplasare încasată de un pilot. Totuşi, au fost incluse cheltuielile lunare cu hrana, transportul, cazarea şi alte cheltuieli personale, atunci când debitorul întreţinerii, deşi angajat al unei societăţi româneşti, a lucrat cu delegaţie în străinătate.

Curtea de Apel Ploieşti a comunicat că la nivelul instanţelor din raza sa teritorială există practică divergentă. Din cuprinsul hotărârilor judecătoreşti ataşate rezultă că în practica judiciară înregistrată la Tribunalul Prahova nu s-a inclus în totalul veniturilor nete ale debitorului întreţinerii indemnizaţia de detaşare pe care un şofer de autocamion, salariat al unei societăţi româneşti, a încasat-o pe durata detaşării în străinătate, într-un cuantum variabil în funcţie de numărul de zile de deplasare şi de traseu, apreciindu-se că rolul acestei sume de bani (cunoscută şi sub numele de diurnă) este acela de a compensa cheltuielile de întreţinere prilejuite de dislocarea salariatului din mediul său de viaţă obişnuit; în contractul de muncă al debitorului s-a menţionat că locul de muncă este în străinătate, iar perioada în care angajatul prestează activitate la utilizatorul străin se defineşte ca „misiune de muncă temporară”. Dimpotrivă, tot la nivelul Tribunalului Prahova, soluţia contrară a fost adoptată şi cu privire la indemnizaţia de delegare pe care un inginer o încasează cu ocazia deplasărilor în interes de serviciu, în ţară şi în străinătate; s-a considerat că, deşi aceste deplasări nu sunt constante şi fixe, sunt aproape lunare, astfel încât, prin frecvenţa cu care sunt acordate, au dobândit caracter de continuitate.

Practica judiciară la nivelul Curţii de Apel Suceava este majoritară în sensul că echivalentul valoric al diurnei nu se include în totalul veniturilor nete lunare în raport cu care se stabileşte pensia de întreţinere datorată de către părinte copilului. Astfel, prin hotărârile pronunţate s-a considerat că diurna nu reprezintă contraprestaţia muncii, ci are o destinaţie specială, aceea de a asigura salariatului hrana şi cazarea pe durata deplasării în străinătate. În schimb, a fost luată în considerare la stabilirea pensiei de întreţinere suma de bani pe care o încasează cu titlu permanent salariatul care, deşi angajat al unei societăţi din România, lucrează efectiv în străinătate.

La nivelul Curţii de Apel Timişoara a fost identificată o singură hotărâre definitivă, din al cărei conţinut rezultă că instanţa nu a avut în vedere diurna în stabilirea pensiei de întreţinere, în considerarea faptului că ea nu are caracter permanent şi cert pentru a putea fi inclusă în categoria veniturilor salariale sau a celor asimilate acestora, având o destinaţie expresă de asigurare a hranei şi a locuinţei debitorului întreţinerii.

Opinia unor instanţe din cadrul Curţii de Apel Cluj este în sensul că echivalentul valoric al diurnei nu se include în totalul veniturilor nete lunare în raport cu care se stabileşte pensia de întreţinere datorată de către părinte copilului. Din hotărârile judecătoreşti comunicate rezultă că diurna a fost inclusă, cu motivarea că, determinat de natura şi de locul muncii debitorului, respectiv şofer de autocamion/maşină de mare tonaj care îşi desfăşoară activitatea preponderent în străinătate, precum şi de frecvenţa şi de cuantumul ridicat al diurnei, debitorul a fost remunerat pentru munca desfăşurată prin această formă de retribuţie compusă din salariu şi diurnă; chiar dacă nu este exclusă posibilitatea ca o parte din sumă să fie folosită pentru hrană şi cazare în perioada deplasării în străinătate, nu poate fi reţinută o afectaţiune în acest sens a întregii sume. Aceeaşi soluţie a fost adoptată şi în situaţia unui debitor angajat la o firmă din străinătate, care beneficiază de diurnă lunar, în mod constant.

Curtea de Apel Constanţa a înaintat o decizie pronunţată de Tribunalul Constanţa, prin care diurna a fost inclusă în totalul veniturilor nete ale părintelui care lucrează cu detaşare în străinătate ca maistru sudor, faţă de frecvenţa ridicată a încasării şi de valoarea medie considerabilă, dar şi de faptul că diferenţa dintre media lunară a diurnei încasate şi reperul legal prevăzut de art. 55 alin. (2) lit. i) din Codul fiscal este asimilată salariului şi se supune impozitului pe venit – alin. (4) lit. g) din acelaşi art. 55.

Curtea de Apel Craiova a înaintat hotărâri judecătoreşti din care rezultă următoarele: La nivelul Tribunalului Gorj s-a reţinut că diurna pe care o încasează un şofer în perioada deplasării în străinătate se include în totalul veniturilor nete lunare în raport cu care se stabileşte pensia de întreţinere datorată de către părinte copilului, deoarece, în circumstanţele speţei, raţiunea acordării dreptului a fost aceea a suplimentării veniturilor, şi nu în considerarea specificului activităţii depuse şi a condiţiilor în care se desfăşoară activitatea. Astfel, s-a ţinut cont că diurna are caracter continuu, depăşeşte într-o proporţie considerabilă nivelul salariului, respectiv că salariatul beneficiază de cazare din partea angajatorului în timpul în care lucrează în afara ţării. La nivelul Tribunalului Mehedinţi s-a reţinut că nu se include în totalul veniturilor nete lunare în raport cu care se stabileşte pensia de întreţinere datorată de către părinte copilului acea diurnă de deplasare acordată conducătorului auto doar pentru perioada în care acesta execută curse internaţionale în Uniunea Europeană şi strict pentru nevoi personale, deci care are un caracter aleatoriu.

La nivelul Curţii de Apel Alba Iulia, din hotărârile judecătoreşti comunicate rezultă următoarele: În timp ce Judecătoria Alba Iulia a apreciat că la stabilirea pensiei de întreţinere diurna nu se ia în calcul, faţă de dispoziţiile art. 729 alin. (7) din Codul de procedură civilă, respectiv de caracterul de indemnizaţie cu destinaţie specială, Tribunalul Alba a considerat contrariul în ceea ce îi priveşte pe angajaţii care îşi desfăşoară activitatea (de transport) în afara ţării, în cazul cărora adevăratul venit se obţine din diurnă, care a fost prevăzută chiar în contractul colectiv de muncă. Printr-o decizie pronunţată de Tribunalul Sibiu nu s-a ţinut cont de diurna primită ca urmare a detaşării în străinătate, deoarece aceasta nu reprezintă un drept salarial, ci are o natură specială, fiind destinată întreţinerii persoanei ce îşi desfăşoară activitatea temporar în străinătate, în vederea acoperirii cheltuielilor de hrană, a celor mărunte uzuale, precum şi a costului transportului în interiorul localităţii în care îşi desfăşoară activitatea, conform art. 5 alin. (1) lit. A.a) şi art. 17 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, cu modificările şi completările ulterioare, şi actului adiţional la contractul de muncă.

Curtea de Apel Bacău a comunicat că la nivelul judecătoriilor Moineşti, Bacău, Piatra-Neamţ, Bicaz se apreciază că echivalentul valoric al diurnei nu se include în totalul veniturilor nete lunare în raport cu care se stabileşte pensia de întreţinere datorată de către părinte copilului, în timp ce în practica judiciară a Judecătoriei Oneşti se consideră contrariul.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Adresa nr. 1.605/C/2.637/III-5/2017 din 6 iulie 2017, a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu s-a verificat şi nu se verifică, în prezent, practică judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul prezentei sesizări. VII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în procedurile de unificare a practicii judiciare şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Analizând jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în procedurile de unificare a practicii judiciare, a fost identificată Decizia nr. 6 din 23 iunie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Botoşani – Secţia I civilă privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 527 alin. (2) şi art. 529 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, în corelare cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 26/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin Decizia nr. 21 din 19 octombrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 943 din 21 decembrie 2015, s-au admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava şi, în consecinţă, s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 527 alin. (2) şi art. 529 alin. (1) şi (2) din Codul civil, echivalentul valoric al normei de hrană prevăzute de art. 2 alin. (4) şi art. 4 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu se include în totalul veniturilor nete lunare în raport cu care se stabileşte pensia de întreţinere datorată de către părinte copilului.

Nu a fost identificată jurisprudenţă relevantă la nivelul Curţii Constituţionale cu privire la chestiunea ce face obiectul prezentei sesizări. VIII. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă. IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori, punctele de vedere formulate de părţi şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

După cum rezultă din conţinutul normei citate, legiuitorul a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, care trebuie întrunite în mod cumulativ, după cum urmează: – existenţa unei cauze în curs de judecată; – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să o soluţioneze în ultimă instanţă; – ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; – chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Analiza condiţiilor de admisibilitate relevă următoarele:

Primele două condiţii sunt îndeplinite, întrucât cauza în care s-a formulat prezenta sesizare se află în curs de judecată la Tribunalul Botoşani, instanţă ce a fost învestită cu soluţionarea unui apel într-un litigiu civil ce are ca obiect stabilirea pensiei de întreţinere în favoarea copilului, hotărârea ce urmează a fi pronunţată în cauză nefiind supusă recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare.

În ceea ce priveşte celelalte condiţii de admisibilitate, este de menţionat că în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, făcându-se referire şi la doctrină, s-a arătat constant că procedura reglementată de art. 519 din Codul de procedură civilă are în vedere o problemă de drept reală, care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidenţa unor principii generale ale dreptului al căror conţinut sau a căror sferă de acţiune sunt discutabile, cu scopul împiedicării apariţiei unei jurisprudenţe neunitare în materie.

În acest sens, întrebarea formulată în cadrul procedurii prealabile trebuie să vizeze o chestiune de drept determinată, pentru ca soluţia dată în această procedură să aibă în vedere numai chestiunea respectivă, iar nu întreaga problematică a textului de lege indicat în sesizare. Instanţa supremă nu poate fi învestită, în cadrul acestei proceduri, chiar cu interpretarea şi aplicarea legii în scopul soluţionării cauzei respective, atribut ce intră şi trebuie să rămână în sfera de competenţă a instanţei de judecată 1 . 1 De exemplu, Decizia nr. 16/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016; Decizia nr. 31/2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 471 din 22 iunie 2017.

Din această perspectivă, instanţei de trimitere îi revine obligaţia de a demonstra, prin încheierea de sesizare, existenţa unei chestiuni de drept veritabile, şi nu ipotetice, inclusiv prin indicarea tuturor elementelor relevante în procesul de interpretare a normei, pentru a nu se ajunge la depăşirea limitelor învestirii în soluţionarea sesizării 2 , dar şi pentru a se evita, în acelaşi timp, ca dezlegarea dată de către instanţa supremă să nu aibă în vedere însuşi obiectul învestirii instanţei de trimitere şi să nu conducă la dezlegarea în fond a pricinii 3 . 2 De exemplu, Decizia nr. 1/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 25 martie 2016. 3 De exemplu, Decizia nr. 33/2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 2 februarie 2016.

În contextul acestor considerente relevante desprinse din jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept se reţine că, în cauză, instanţa de trimitere solicită a se clarifica dacă o anumită sumă de bani pe care debitorul întreţinerii cuvenite copilului o încasează în cadrul raporturilor de muncă trebuie sau nu inclusă în totalul veniturilor nete lunare în raport cu care se calculează pensia de întreţinere, conform art. 527 alin. (2) şi art. 529 alin. (2) din Codul civil.

Cu toate că întrebarea formulată nu circumstanţiază, din datele speţei reiese că debitorul întreţinerii a încasat suma de bani respectivă cu titlu de „diurnă”, în calitate de conducător auto care efectuează operaţiuni de transport internaţional.

Este de remarcat că punctul de vedere motivat al instanţei de trimitere relevă perspectiva din care instanţa înţelege chestiunea de drept pusă în discuţie şi interesul clarificării sale prin mecanismul hotărârii prealabile.

Astfel, instanţa a constatat că diurna efectiv încasată de către pârât a avut un cuantum mult mai mare decât salariul de bază, că are acelaşi caracter de continuitate şi previzibilitate ca venitul salarial, dat fiind că a fost acordată în fiecare lună în perioada de timp luată în calcul la stabilirea pensiei de întreţinere şi, totodată, că diurna are o destinaţie specială. În acest context s-a opinat că este în interesul superior al copilului a se ţine cont şi de sumele de bani încasate de pârât cu titlu de diurnă.

În termenii în care este justificată necesitatea dezlegării chestiunii de drept pentru soluţionarea cauzei nu este cert dacă instanţa de trimitere a dat vreo importanţă includerii sau neincluderii sumei de bani denumite „diurnă” în categoria veniturilor de natură salarială, precum şi împrejurării destinaţiei speciale a acesteia, respectiv dacă solicită clarificarea în cauză a relevanţei acestor aspecte în stabilirea bazei de calcul al pensiei de întreţinere, care are în vedere, potrivit art. 529 alin. (2) din Codul civil, veniturile lunare nete ale debitorului întreţinerii.

În măsura în care se consideră că instanţa de trimitere nu are vreun dubiu legat de aceste aspecte, faţă de punctul său de vedere motivat – din care pare a rezulta că diurna nu reprezintă un venit salarial, dar are caracter stabil şi are o destinaţie specială -, întrebarea adresată instanţei supreme s-ar reduce la aprecierea interesului superior al copilului prin includerea în baza de calcul al pensiei de întreţinere a tuturor sumelor de bani încasate constant de către debitor în cadrul raporturilor de muncă.

Or, astfel conturată, întrebarea nu relevă o chestiune de drept veritabilă, întrucât nu tinde la interpretarea unui text de lege lacunar ori neclar, în contextul unor posibilităţi multiple de interpretare, ci la însăşi aplicarea legii în situaţia de fapt din speţă, prin evaluarea raportului de proporţionalitate dintre starea de nevoie a creditorului şi mijloacele de care dispune în concret debitorul, prin prisma principiului interesului superior al copilului.

Atare finalitate a sesizării este inacceptabilă, deoarece echivalează cu însăşi soluţionarea apelului, respectiv cu efectuarea controlului de legalitate a hotărârii de primă instanţă (prin care s-a realizat tocmai aprecierea proporţională sus-amintită), operaţiune ce excedează atribuţiile completului învestit cu dezlegarea unor chestiuni de drept.

În măsura în care, însă, se consideră că instanţa de trimitere nu exclude ca prin dezlegarea dată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să se identifice chiar criteriile pe baza cărora suma de bani denumită „diurnă” ar putea fi inclusă în cuantumul veniturilor nete lunare în raport cu care se stabileşte pensia de întreţinere, se constată următoarele:

Prin ambele decizii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în mecanismele de unificare a practicii judiciare, menţionate la pct. VII paragrafele 38-39 din prezenta hotărâre, în care s-a abordat chestiunea bazei de calcul al pensiei de întreţinere datorate de către părinte copilului, s-a arătat deja că, în ceea ce priveşte noţiunea de „venit”, spre deosebire de fostul art. 94 alin. (3) din Codul familiei, actuala reglementare din Codul civil nu mai face referire doar la „câştigul din muncă” al debitorului, ci are în vedere, generic, toate veniturile acestuia, indiferent de sursă, respectiv din muncă ori din alte surse (de exemplu, chirii, redevenţe, dividende, depozite bancare, fructe civile şi industriale ale bunurilor proprii etc.).

În Decizia nr. 21/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii s-a arătat însă că nu s-a adus nicio modificare pe aspectul caracterului de continuitate pe care trebuie să îl aibă venitul luat în calculul pensiei de întreţinere, în sensul că nu sunt incluse veniturile ocazionale, aspect reţinut constant în practica judiciară şi în doctrină, atât în reglementarea Codului familiei, cât şi în actuala reglementare a Codului civil (paragraful 35).

Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii a precizat că este lipsită de importanţă împrejurarea că sumele de bani în discuţie au caracter de continuitate, cât timp nu reprezintă venituri de natură salarială în sens fiscal şi nu se subsumează astfel, noţiunii de „venit”, relevantă în contextul art. 527 şi art. 529 din Codul civil (paragraful 64).

În aceeaşi decizie în interesul legii s-a mai arătat că nu pot fi ignorate considerentele referitoare la raţiunea acordării dreptului în discuţie, anume specificul activităţii depuse de beneficiari şi condiţiile în care aceasta se desfăşoară, dar că, oricum, afectaţiunea venitului unei anumite destinaţii a fost avută în vedere de către legiuitorul fiscal la determinarea veniturilor salariale, atunci când acestea au caracter de continuitate (paragrafele 65 şi 73).

În doctrină, diurna este menţionată explicit printre veniturile cu caracter ocazional care, din acest motiv, nu trebuie luată în considerare la calcularea pensiei de întreţinere.

Chiar atunci când nu este indicată în mod expres, doctrina a avut în vedere implicit includerea diurnei în categoria veniturilor care nu au un caracter permanent.

Astfel, este suficient că este menţionată indemnizaţia de deplasare, întrucât, potrivit legislaţiei în vigoare, diurna este o componentă a „indemnizaţiei de deplasare”, adică o parte din „indemnizaţia zilnică în valută primită pe perioada delegării şi detaşării în străinătate”, conform art. 5 alin. (1) lit. A din Hotărârea Guvernului nr. 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, cu modificările şi completările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 518/1995).

În acest context se observă că instanţa de trimitere, preluând datele comunicate de către angajator, solicită clarificări în legătură cu „diurna” în contextul veniturilor obţinute de către debitorul întreţinerii în calitate de salariat, fără a explicita conţinutul noţiunii folosite şi fără a face referire la vreun text de lege prin care să se fi conferit noţiunii o semnificaţie autonomă.

Ar fi fost de dorit ca instanţa de trimitere, solicitând clarificări în legătură cu „diurna”, să releve conţinutul exact al noţiunii, în condiţiile în care debitorul întreţinerii nu face parte dintre categoriile expres şi limitativ prevăzute în actul normativ, pentru ca eventuala dezlegare dată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să aibă în vedere regimul juridic cert al venitului încasat, identificat ca atare şi acceptat de toate părţile din cauză.

Totuşi, în absenţa oricărei precizări din partea instanţei de trimitere se poate prezuma în mod rezonabil că este vorba chiar despre suma de bani inclusă în indemnizaţia de deplasare prin art. 5 alin. (1) lit. A din Hotărârea Guvernului nr. 518/1995, adică „o sumă zilnică, denumită () diurnă, în vederea acoperirii cheltuielilor de hrană, a celor mărunte uzuale, precum şi a costului transportului în interiorul localităţii în care îşi desfăşoară activitatea” [lit. a) ]. Diurna este diferită de indemnizaţia de cazare, împreună formând indemnizaţia de deplasare, care nu include alte cheltuieli pe care le suportă tot angajatorul, enumerate în art. 6 alin. (1) lit. a) -g) din Hotărârea Guvernului nr. 518/1995.

Deşi Hotărârea Guvernului nr. 518/1995 se referă numai la personalul trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar 4 , misiuni definite în mod expres şi limitativ în art. 1 lit. a) -p), prin art. 17 s-a recomandat aplicarea corespunzătoare a prevederilor acestui act normativ şi de către operatorii economici, alţii decât cei prevăzuţi la art. 16 alin. (1), precum şi de către fundaţii, asociaţii şi altele asemenea. 4 Potrivit art. 16 alin. (1), prevederile actului normativ se aplică şi personalului din regiile autonome şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, care se deplasează temporar în străinătate pentru aducerea la îndeplinire a acţiunilor menţionate la art. 1.

Menţionarea de către angajatorul din cauza pendinte pe rolul instanţei de trimitere că debitorul întreţinerii a încasat în mod efectiv „diurnă” prezumă că angajatorul, conformându-se recomandării din art. 17 al Hotărârii Guvernului nr. 518/1995, a aplicat prevederile hotărârii Guvernului, probabil prin intermediul unor clauze specifice inserate în contractul individual şi/sau colectiv de muncă.

După cum s-a arătat anterior, diurna, ca parte componentă a indemnizaţiei de deplasare, a fost socotită în doctrină în mod constant venit ocazional, care nu trebuie luat în considerare în calculul pensiei de întreţinere. Nu rezultă că nivelul, cuantumul acestei sume de bani ar reprezenta un argument pentru înlăturarea caracterului întâmplător al venitului.

Instanţa de trimitere ar fi trebuit să justifice în acest context dubiile referitoare la venitul încasat în mod efectiv de către pârâtul din cauză, arătând motivele care ar justifica îndepărtarea de abordarea tradiţională a veniturilor şi pentru care s-ar putea considera că suma de bani ce are ca scop acoperirea cheltuielilor personale în perioada delegării şi detaşării în străinătate [după cum rezultă din art. 5 alin. (1) lit. A din Hotărârea Guvernului nr. 518/1995] are caracter permanent, doar prin frecvenţa de acordare comparabilă cu salariul.

Instanţa de trimitere nu a făcut nicio referire la statutul salariatului delegat sau detaşat, în condiţiile în care indemnizaţia de deplasare, inclusiv diurna, este acordată, potrivit legii, doar în perioada delegării sau a detaşării în străinătate, şi, cu atât mai puţin la specificul activităţii desfăşurate de către debitorul întreţinerii, respectiv efectuarea de operaţiuni de transport internaţional în calitate de conducător auto, prin raportare la dispoziţiile legale referitoare la delegare şi detaşare.

Nu au fost avute în vedere astfel dispoziţiile art. 43 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora delegarea presupune exercitarea de către salariat a unor lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuţiilor de serviciu în afara locului său de muncă, dar cu caracter temporar.

De asemenea nu s-a acordat vreo importanţă dispoziţiilor art. 7 1 din Legea nr. 344/2006 privind detaşarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale, cu modificările şi completările ulterioare 5 , potrivit cărora „Personalului angajatorilor stabiliţi pe teritoriul României, care efectuează operaţiuni de transport internaţional, fiind trimis să lucreze pentru o perioadă de timp limitată pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European sau pe teritoriul Confederaţiei Elveţiene şi care nu se încadrează în situaţiile prevăzute la art. 4 alin. (2), i se aplică prevederile art. 43 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi beneficiază de drepturile prevăzute la art. 44 alin. (2) din acelaşi act normativ.” 5 Legea nr. 344/2006 privind detaşarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale, cu modificările şi completările ulterioare a fost abrogată prin Legea nr. 16/2017 privind detaşarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale, al cărei art. 9 este însă similar cu fostul art. 7 1 .

În absenţa oricărei referiri la asemenea aspecte prin sesizarea în vederea dezlegării chestiunii de drept se consideră că abordarea acestora pentru prima dată în cadrul soluţionării sesizării de faţă ar echivala cu depăşirea obiectului învestirii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ar antrena riscul depăşirii cadrului procesual în cauza pendinte pe rolul instanţei de trimitere ori, cel puţin, ar presupune implicarea completului de faţă în soluţionarea fondului apelului, prin aprecierea aspectelor relevante în judecarea cauzei, antamate explicit sau implicit, precum şi a dispoziţiilor legale incidente.

Pentru aceste considerente, se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate, potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, referitoare la conţinutul chestiunii de drept supuse dezlegării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nemaifiind necesară verificarea celorlalte condiţii.

Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 521, cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă,