Decizia nr. 70 din 16 octombrie 2017

Curtea de Apel Constanţa – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 20 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 5.412/118/2016, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă majorarea pensiei de serviciu, prevăzută de art. 82 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu 1% din baza de calcul prevăzută la alin. (1), pentru fiecare an care depăşeşte vechimea în magistratură [noţiune înţeleasă prin raportare la art. 82 alin. (2) din aceeaşi lege ca incluzând şi perioada în care titularul pensiei a exercitat profesia de avocat], se aplică şi în considerarea perioadei în care titularul pensiei de serviciu a exercitat profesia de avocat după data eliberării din funcţia de procuror şi obţinerea pensiei de serviciu, cu ocazia recalculării acestei pensii, potrivit art. 23 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, şi ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, referitoare la pensiile de serviciu şi la acordarea indemnizaţiilor pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005, raportat la art. 107 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare. II. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept menţionată

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa, anularea Deciziei nr. xxxxxx din 1.06.2016 şi obligarea pârâtei să emită o nouă decizie în care să includă şi majorarea pensiei cu 5%, potrivit art. 82 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 303/2004), respectiv cu 1% pentru fiecare an care depăşeşte vechimea minimă de 25 de ani în magistratură.

Prin Sentinţa nr. 2.558 din 18 octombrie 2016, Tribunalul Constanţa – Secţia I civilă a respins cererea ca nefondată, reţinând că vechimea în magistratură pentru perioada lucrată ca avocat poate fi valorificată de procuror în momentul ieşirii la pensie, fiind vorba despre o perioadă anterioară solicitării pensiei de serviciu. Dispoziţiile art. 82 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 privind majorarea cu 1% pentru fiecare an care depăşeşte vechimea în magistratură de 25 de ani fac trimitere la alin. (1) şi (2), unde se reglementează în mod expres calitatea persoanelor care beneficiază de aceste dispoziţii. În speţă, în momentul solicitării majorării în discuţie, reclamanta nu mai deţinea calitatea de procuror, ci pe aceea de avocat, iar majorarea solicitată priveşte o perioadă lucrată ca avocat ulterior pensionării. Or, pensia de serviciu acordată magistratului în considerarea acestei calităţi în momentul pensionării sale nu se poate majora pentru o perioadă lucrată ulterior, în considerarea unui stagiu realizat într-un sistem neintegrat celui public.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta, solicitând schimbarea acesteia în tot, în sensul admiterii acţiunii.

În cadrul judecăţii în apel, reclamanta a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea dezlegării problemei de drept referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 82 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, în sensul de a se stabili dacă se poate acorda majorarea de 1% pentru fiecare an de vechime în magistratură ce depăşeşte vechimea de 25 de ani, în condiţiile în care aceasta este constituită ca urmare a vechimii realizate după data ieşirii la pensie din funcţia de magistrat şi după împlinirea vârstei de 60 de ani. III. Aspectele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

Prin Încheierea de sesizare din 20 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 5.412/118/2016, Curtea de Apel Constanţa – Secţia I civilă a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, reţinând următoarele aspecte:

În primul rând, instanţa de trimitere a argumentat pe larg caracterul dificil al chestiunii de drept, arătând că speţa evidenţiază diferenţa de tratament juridic, din perspectiva luării în considerare la stabilirea vechimii în funcţia de judecător sau de procuror a perioadei în care beneficiarul pensiei de serviciu a exercitat profesia de avocat, între persoanele care au exercitat această din urmă profesie înaintea acordării pensiei de serviciu prevăzute de art. 82 din Legea nr. 303/2004 şi cele care au exercitat-o ulterior.

La o primă examinare a alin. (1) şi (2) ale acestui articol, s-a subliniat că se poate ajunge la concluzia că vechimea în funcţia de judecător sau procuror, care constituie condiţia esenţială a acordării pensiei de serviciu, este numai aceea înregistrată până la data acordării pensiei de serviciu, ceea ce înseamnă că ea poate cuprinde numai vechimea în profesia de avocat anterioară numirii în funcţia de judecător sau procuror.

În sprijinul acestei soluţii se poate reţine că, potrivit textelor citate, de pensia de serviciu beneficiază „judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi foştii judecători şi procurori financiari şi consilierii de conturi de la secţia jurisdicţională care au exercitat aceste funcţii la Curtea de Conturi”, deci nu şi avocaţii care au exercitat în trecut profesia de judecător. S-ar putea reţine, aşadar, de vreme ce pensia de serviciu se poate acorda doar persoanelor având funcţiile sus-menţionate, că acestea trebuie să exercite efectiv aceste funcţii la data acordării pensiei.

În continuare, s-a mai evidenţiat că se poate observa că art. 82 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 303/2004, referitor la asimilarea unor profesii printre care şi cea de avocat, se aplică cu ocazia acordării pensiei şi, întrucât la această dată persoana în cauză exercită efectiv una dintre profesiile enumerate la teza întâi, vechimea în profesia de avocat care se ia în considerare nu poate fi decât anterioară numirii în funcţiile respective, în speţă cea de procuror.

În acest sens stă şi justificarea diferenţei de tratament juridic între magistraţii care au exercitat profesia de avocat înainte de a fi devenit magistraţi şi cei care au exercitat-o ulterior, în sensul că legiuitorul a urmărit prin art. 82 din Legea nr. 303/2004 să consolideze statutul judecătorilor şi procurorilor (aflaţi în funcţie), oferindu-le perspectiva obţinerii unei pensii de serviciu în scopul garantării independenţei şi imparţialităţii lor, fundament al statului de drept, ceea ce corespunde, în esenţă, unei măsuri de asigurare a unui înalt nivel de calitate în exercitarea acestor profesii. Din această perspectivă, prestarea după data eliberării din funcţie a profesiei de avocat pare a nu mai răspunde acestui obiectiv.

În această ordine de idei, instanţa de trimitere a arătat că pensia de serviciu, fiind privită ca un beneficiu al magistraţilor în funcţie, ar putea justifica soluţia că o persoană care a exercitat profesia de avocat timp de 19 ani şi apoi pe cea de procuror timp de 6 ani are dreptul la pensie de serviciu, în vreme ce o persoană care a exercitat profesia de magistrat timp de 19 ani şi apoi pe cea de avocat timp de 6 ani nu are acest drept, iar art. 82 din Legea nr. 303/2004 susţine pe deplin această interpretare.

Curtea de apel a arătat însă că argumentaţia de mai sus, bazată pe obiectivul urmărit de legiuitor prin instituirea pensiei de serviciu, nu se prezintă la fel de convingător în ceea ce priveşte situaţia magistraţilor care beneficiază deja de pensie de serviciu, pentru stabilirea cuantumului acesteia. Odată ce obiectivul urmărit de legiuitor pe parcursul carierei magistratului a fost atins, acesta obţinând în contraprestaţie pensia de serviciu, singura problemă rămasă în discuţie rămâne determinarea cuantumului ei.

S-a argumentat că, aşa cum dreptul la acordarea pensiei de serviciu ţine de statutul magistratului, la fel şi exercitarea în continuare a unei profesii juridice se poate califica drept aparţinând aceluiaşi statut, la fel ca şi tratarea în mod egal, sub aspectul stabilirii cuantumului pensiei de serviciu, a tuturor beneficiarilor acestei pensii care au exercitat profesii asimilate, adică fie înainte, fie după ce au fost magistraţi. Altfel spus, strict în ceea ce priveşte determinarea cuantumului pensiei de serviciu, vechimea în magistratură se determină prin adiţionarea perioadelor în care beneficiarii au exercitat profesii asimilate, precum cea de avocat, fiind greu de explicat de ce perioadele astfel adiţionate sunt numai cele anterioare exercitării funcţiei de magistrat, respectiv cu ce este mai meritorie activitatea unui magistrat care a lucrat 5 ani ca avocat şi apoi 25 de ani ca procuror în comparaţie cu cea a altui magistrat, care a lucrat 25 de ani ca procuror şi apoi 5 ani ca avocat.

S-a concluzionat astfel că este necesară examinarea de ansamblu a consecinţelor asimilării unor profesii cu cele prevăzute la art. 82 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi din Legea nr. 303/2004, din perspectiva situaţiilor de fapt previzibile cărora o soluţie de principiu le va fi aplicabilă, pornind de la ideea, legată de obiectivul unităţii practicii judiciare, că o soluţie individuală trebuie să fie integrată celei de principiu.

Interpretarea voinţei legiuitorului în privinţa chestiunii de drept ridicate devine, în opinia instanţei de trimitere, cu atât mai dificilă în contextul de ansamblu rezultat din luarea în considerare şi a art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, care permite acordarea pensiei de serviciu persoanelor care au obţinut vechimea cerută de alin. (1) sau (3), chiar dacă, la data pensionării, după împlinirea vârstei de 60 de ani, au altă ocupaţie. Aşa fiind, o persoană care a lucrat ca procuror timp de 25 de ani şi nu solicită acordarea pensiei de serviciu potrivit art. 82 alin. (2), dar este eliberată din funcţie din motive neimputabile şi exercită în continuare profesia de avocat până la împlinirea vârstei de 60 de ani, poate obţine pensie de serviciu.

Într-o asemenea situaţie, dreptul la pensia de serviciu fiind incontestabil prevăzut de lege, se pune problema, de asemenea, pentru determinarea cuantumului acesteia, a luării în calcul a perioadei lucrate ca avocat după data eliberării din funcţie.

Legea nr. 303/2004 nu prevede posibilitatea recalculării pensiei de serviciu prin luarea în calcul a unei vechimi ulterioare eliberării din funcţie, dar nici nu o interzice, astfel că sunt aplicabile prevederile generale ale art. 107 alin. (4) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 263/2010).

Cel puţin în situaţia în care, după data eliberării din funcţie şi obţinerea pensiei de serviciu, persoana în cauză exercită una dintre profesiile prevăzute de art. 82 alin. (1) şi art. 82 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 303/2004 (de exemplu, este numită din nou magistrat), nu ar exista niciun argument împotriva luării în considerare a perioadei ulterior intrate în calculul vechimii în magistratură, neputând-se accepta ca o perioadă lucrată în funcţia de magistrat să nu poată fi luată în considerare la stabilirea vechimii în magistratură.

Atâta vreme cât această vechime poate face obiectul unei recalculări ca urmare a exercitării din nou, după data eliberării din funcţia de magistrat şi obţinerea pensiei de serviciu, a profesiei de magistrat, fără a se pune problema acordării unei alte pensii de serviciu, instanţa de trimitere a afirmat că se poate susţine şi recalcularea în cazul exercitării profesiilor prevăzute la art. 82 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 303/2004, de vreme ce legea nu face o asemenea distincţie.

Instanţa de sesizare a evocat, ca exemplu de principiu, cazul în care, după data eliberării din funcţia de magistrat, persoana în cauză a lucrat ca avocat şi apoi din nou ca magistrat. În acest caz s-ar putea pune problema, cu ocazia recalculării pensiei de serviciu, a luării în calcul a vechimii în profesia de avocat, de vreme ce aceasta a fost înregistrată anterior ultimei eliberări din funcţia de magistrat, chiar dacă vechimea în profesia de avocat a fost înregistrată după data acordării pensiei de serviciu. Or, în acest context, ar fi greu de susţinut că pensia astfel recalculată ar putea fi, prin refuzul luării în calcul a vechimii în profesia de avocat, mai mică decât dacă cel în cauză ar fi solicitat, cu ocazia respectivă, chiar acordarea pensiei de serviciu, întrucât nu o solicitase anterior, deşi avea acest drept.

Aşadar, atâta vreme cât există un caz în care vechimea în funcţia de avocat poate sta la baza recalculării pensiei de serviciu, chiar dacă a fost înregistrată ulterior acordării acesteia, este dificilă fundamentarea diferenţei de tratament în privinţa vechimii în profesia de avocat neurmată de exercitarea funcţiei de magistrat.

Art. 23 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, şi ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, referitoare la pensiile de serviciu şi la acordarea indemnizaţiilor pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005 (Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004), prevede că „Recalcularea pensiilor de serviciu în condiţiile art. 95 şi 169 din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, se face la cererea persoanei îndreptăţite.”

Art. 95 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 19/2000) prevedea că „Beneficiarii pensiei pentru limită de vârstă pot solicita recalcularea pensiei după realizarea fiecărui stagiu de cotizare de minimum 12 luni.”

Ca urmare a abrogării Legii nr. 19/2000 prin art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010, începând de la 1 ianuarie 2011, trimiterea art. 23 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004 se interpretează ca vizând textul care reglementează aceeaşi instituţie juridică din legea aflată în vigoare, adică art. 107 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 263/2010 potrivit cărora: ” (4) Pensionarii pentru limită de vârstă care, după data înscrierii la pensie, realizează stagiu de cotizare, pot solicita recalcularea pensiei, în condiţiile legii. (5) Sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (3) şi (4) se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată solicitarea.”

Aşadar, art. 23 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004 prevede expres, prin trimiterea la normele generale care reglementează pensia pentru limită de vârstă [natură juridică proprie şi pensiei de serviciu, potrivit art. 82 alin. (8) din Legea nr. 303/2004], posibilitatea recalculării pensiei de serviciu prin luarea în considerare a perioadelor lucrate ulterior acordării pensiei de serviciu.

Dacă aceste perioade lucrate ulterior pot fi numai în profesiile enunţate de art. 82 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi din Legea nr. 303/2004 sau pot fi şi în profesiile menţionate la art. 82 alin. (2) teza a doua nu este prevăzut expres de către legiuitor, astfel încât analiza corelată a prevederilor legale, în contextul dificultăţii de pătrundere a obiectivului urmărit de legiuitor prin asimilarea vechimii în anumite profesii la vechimea în funcţia de magistrat, ar putea determina soluţii diferite din partea instanţelor judecătoreşti.

Instanţa de trimitere a mai reţinut că problema de drept semnalată nu a făcut obiectul unui recurs în interesul legii sau al unei hotărâri prealabile şi nici nu face obiectul unor astfel de sesizări aflate în curs de soluţionare.

S-a apreciat că suntem în prezenţa unei chestiuni de drept noi, întrucât în practica judiciară nu s-a cristalizat o jurisprudenţă unitară sau neunitară.

În contextul oferit de procedura dezlegării unor chestiuni de drept, intră în atribuţiile instanţelor de ultim grad să identifice problemele de drept care, din cauza neclarităţii ori necorelării prevederilor legale care generează dificultăţi inerente în interpretare, pot conduce la pronunţarea unor soluţii diferite de către instanţele de judecată. Prin sesizarea instanţei supreme în vederea dezlegării unor asemenea chestiuni de drept se asigură obiectivul urmărit prin art. 519-521 din Codul de procedură civilă, respectiv prevenirea apariţiei unei jurisprudenţe neunitare. IV. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelanta-reclamantă a susţinut că din art. 82 raportat la art. 86 din Legea nr. 303/2004 nu rezultă dacă, pentru vechimea în muncă realizată prin desfăşurarea de activităţi asimilate, implicit pentru desfăşurarea profesiei de avocat, ulterior ieşirii la pensie, se recunoaşte un efect parţial în privinţa recalculării pensiei. Pe de altă parte, textele invocate nu fac nicio distincţie între adăugarea stagiului realizat ca avocat sau activităţi asimilate la vechimea ca procuror sau judecător, în vederea deschiderii sau recalculării dreptului la pensie, şi cumulul acestor perioade în vederea recalculării pensiei de serviciu.

Intimata-pârâtă a arătat că art. 23 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004 prevede recalcularea doar prin adăugarea unor perioade de vechime în magistratură/funcţie realizate după pensionare sau nevalorificate la calculul iniţial, iar stagiul de cotizare realizat de apelantă după data stabilirii dreptului de pensie specială a fost realizat într-un sistem neintegrat celui public, astfel că nu poate fi fructificat cu ocazia recalculării pensiei speciale.

După comunicarea raportului, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părţile nu au formulat puncte de vedere asupra chestiunii de drept supuse judecăţii. V. Punctul de vedere al titularului sesizării cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată al Curţii de Apel Constanţa – Secţia I civilă a arătat, prin încheierea de sesizare, că problema de drept care face obiectul sesizării este urmarea directă a neclarităţii prevederilor legale de a căror interpretare depinde soluţionarea cauzei, respectiv a necorelării lor depline în contextul neanticipării diverselor situaţii ivite în practică, ceea ce generează dificultăţi în conturarea unor principii care să asigure soluţionarea unitară a cauzelor de către instanţele de judecată.

În acest context, asupra chestiunii de drept care face obiectul sesizării, instanţa de trimitere şi-a exprimat punctul de vedere în sensul unui răspuns negativ, apreciind, cu toate dificultăţile de interpretare semnalate, că modul de formulare a prevederilor legale analizate nu permite abordarea diferită a vechimii necesare acordării pensiei de serviciu şi a vechimii necesare calculării cuantumului acesteia, cea din urmă noţiune fiind echivalentă cu prima. Astfel, de lege lata, vechimea în profesia de avocat se ia în considerare la calculul pensiei de serviciu în aceeaşi măsură în care se ia în considerare şi la acordarea acesteia, adică numai cea exercitată anterior eliberării din funcţia de magistrat.

Nu prezintă însă relevanţă faptul că exercitarea profesiei de avocat presupune plata de contribuţii de asigurări sociale în cadrul unui sistem neintegrat celui public, o asemenea distincţie nefiind prevăzută de lege în privinţa calculării vechimii în funcţiile prevăzute la art. 82 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 303/2004.

Prin Decizia nr. 26/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 29 octombrie 2015, s-a stabilit că: „Majorarea prevăzută de dispoziţiile art. 82 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de 1% pentru fiecare an care depăşeşte vechimea minimă de 25 de ani, se aplică în condiţiile în care în calculul vechimii de 25 de ani, ca şi pentru vechimea ce depăşeşte această limită, se au în vedere şi perioadele desfăşurate de către beneficiarii pensiei de serviciu în activităţile şi funcţiile conexe celor de judecător şi procuror, expres prevăzute de art. 82 alin. (1) şi alin. (2) din lege, respectiv magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor, judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi, precum şi în exercitarea profesiei de avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, consilier juridic sau jurisconsult.”

Întrucât chestiunea de drept ridicată în speţa de faţă nu a făcut obiectul acelei sesizări, prin decizia menţionată nu s-a stabilit şi dacă perioadele desfăşurate de către beneficiarii pensiei de serviciu în activităţile şi funcţiile conexe celor de judecător şi procuror, expres prevăzute de art. 82 alin. (1) şi alin. (2) din lege, pentru care se acordă majorarea prevăzută de art. 82 alin. (4), sunt numai cele anterioare sau pot fi şi ulterioare obţinerii pensiei de serviciu şi eliberării din funcţia de judecător sau procuror. VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

În urma solicitării adresate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au înaintat hotărâri judecătoreşti relevante pronunţate în materia vizată de prezenta sesizare, precum şi punctele de vedere teoretice exprimate de către judecători, relevând următoarele aspecte:

Deşi cele mai multe dintre instanţele judecătoreşti nu au identificat practică judiciară, opinia cvasiunanimă exprimată este în sensul că majorarea pensiei de serviciu prevăzută de art. 82 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, cu 1% din baza de calcul prevăzută la alin. (1) pentru fiecare an care depăşeşte vechimea în magistratură, nu se aplică şi în considerarea perioadei în care titularul pensiei de serviciu a exercitat profesia de avocat după data eliberării din funcţia de procuror şi obţinerea pensiei de serviciu, cu ocazia recalculării acestei pensii, potrivit art. 23 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Adresa nr. 1.229/C/2041/III-5/2017 din 6 iunie 2017, a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul prezentei sesizări. VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Nu au fost identificate decizii ale Curţii Constituţionale referitoare la chestiunea de drept analizată.

Pot prezenta relevanţă în ceea ce priveşte regimul juridic al pensiilor de serviciu ale magistraţilor Decizia Curţii Constituţionale nr. 262 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din 20 mai 2016, Decizia Curţii Constituţionale nr. 501 din 30 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 14 august 2015, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 433 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 768 din 10 decembrie 2013. VIII. Opiniile exprimate de specialiştii consultaţi

Prin opinia formulată de doamna prof. univ. dr. Raluca Dimitriu s-a arătat că, în ceea ce priveşte problema de drept supusă dezlegării, se poate observa că, într-adevăr, prevederile legale în vigoare privind recalcularea pensiei de serviciu nu sunt suficient de clare pentru soluţionarea cazurilor particulare care pot să apară, cum este şi acesta de faţă.

Potrivit dispoziţiilor art. 82 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, „Pentru fiecare an care depăşeşte vechimea în magistratură prevăzută la alin. (1) şi (2) la cuantumul pensiei se adaugă câte 1% din baza de calcul prevăzută la alin. (1), fără a o putea depăşi.” După cum se observă, trimiterea, cât priveşte conceptul de vechime în magistratură, nu este făcută la dispoziţiile art. 86 din lege, ci la enumerarea cuprinsă în primele două alineate ale art. 82, şi anume vechimea obţinută prin adiţionarea perioadelor lucrate în magistratură stricto sensu, dar şi în alte profesii conexe, enumerate în alin. (1) şi (2).

Potrivit celor statuate prin Decizia nr. 26/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, vechimea în activităţile juridice conexe este considerată vechime utilă nu numai pentru dobândirea pensiei de serviciu, ci şi pentru majorarea acesteia, în condiţiile art. 82 alin. (4).

Pentru a răspunde întrebării dacă desfăşurarea de activităţi conexe de către persoana care beneficiază deja de pensia de serviciu îi dă acesteia dreptul la recalcularea acestei pensii, s-a subliniat că dreptul la recalcularea pensiei nu este reglementat în mod special pentru magistraţi. Astfel, devin aplicabile dispoziţiile legale generale, potrivit cărora pensionarii pentru limită de vârstă care, după data înscrierii la pensie, realizează stagiu de cotizare pot solicita recalcularea pensiei, în condiţiile legii.

Prin urmare, problema sesizării este aceea dacă va putea fi valorificată şi cu acest prilej vechimea în magistratură lato sensu, altfel spus, dacă activitatea desfăşurată după pensionare, ca – spre exemplu – avocat, va putea fi asimilată activităţii de magistrat, putând fi luată în considerare la majorarea pensiei de serviciu.

În opinia exprimată, s-a făcut referire mai întâi la scopul esenţial al consacrării, prin norme derogatorii, a dreptului la pensie specială. Pensia de serviciu este concepută ca un beneficiu al desfăşurării activităţii de magistrat şi ca o componentă a independenţei justiţiei. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie a statuat că aceasta a fost instituită în vederea stimulării stabilităţii în serviciu şi formării unei cariere în magistratură.

După pensionare, rolul stimulativ al pensiei speciale se menţine cu privire la pensionarii care îşi continuă sau îşi reiau activitatea de magistrat, prin dreptul la majorarea acesteia. S-a înclinat spre opinia că acest rol nu se justifică, însă, în cazul pensionarilor beneficiari ai pensiei speciale care îşi desfăşoară activitatea ca avocaţi. De aceea, faţă de caracterul excepţional al asimilării activităţii desfăşurate în profesiile conexe celei de magistrat, la care se referă art. 82 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 303/2004, s-a apreciat că ea nu se poate extinde şi pentru intervalul de după data obţinerii pensiei de serviciu, cu scopul recalculării pensiei.

Prin opinia formulată, specialiştii Departamentului de Drept privat din cadrul Facultăţii de Drept de la Universitatea din Bucureşti, domnul prof. univ. dr. Alexandru Athanasiu şi doamna asist. univ. dr. Ana-Maria Vlăsceanu, au notat caracterul de noutate al dezbaterii, susţinut cu precădere de inexistenţa unei jurisprudenţe consolidate în materie şi s-a concluzionat, în primul rând, că recalcularea pensiei de serviciu este o instituţie în afara spiritului reglementărilor vizând pensia de serviciu, iar în al doilea rând, că mecanismele de ajustare a pensiei de serviciu sunt „activate” doar în momentul stabilirii acesteia.

În sinteză, concluzia s-a bazat pe examenul exhaustiv al naturii juridice a pensiei de serviciu din punctul de vedere al adresabilităţii, bazei şi formulei de calcul, al mecanismului de ajustare a acesteia şi pe distincţia necesară între recalcularea pensiilor şi majorarea pensiilor de serviciu ale magistraţilor.

În această opinie, cei care solicită o pensie de serviciu în baza art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 trebuie să exercite funcţiile prevăzute de lege – judecător, procuror, magistrat- asistent de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, (fost) judecător şi procuror financiar şi consilier de conturi de la secţia jurisdicţională care au exercitat aceste funcţii la Curtea de Conturi – la data formulării cererii de înscriere la pensie.

Astfel, plecând de la elementele constitutive ale pensiei de serviciu, cum ar fi baza şi formula de calcul, condiţiile de acordare etc., ţinând seama de excepţionalitatea criteriilor care o constituie, în sensul caracterului vădit derogatoriu de la dreptul comun, s-a justificat ideea că pensia de serviciu întruneşte toate elementele care o disting de o pensie de tipul celor reglementate de Legea nr. 263/2010.

Pe cale de consecinţă, prin condiţionalităţile normative care conturează pensia de serviciu, aceasta primeşte un tratament juridic substanţial derogatoriu de la dreptul comun reprezentat de cadrul legislativ aplicabil pensiei pentru limită de vârstă, categorie prevăzută de art. 51 din Legea nr. 263/2010. De aceea, şi exercitarea dreptului la pensie de serviciu de către persoanele anume desemnate de textele de lege trebuie să aibă, ca punct de plecare, considerentul că regimul său juridic este derogatoriu de la dreptul comun.

Plecând de la premisa că prevederile cuprinse în Legea nr. 303/2004 sunt suficiente pentru reglementarea pensiei de serviciu, în opinia specialiştilor, nu este nevoie să se apeleze la dreptul comun prin împrumutul de norme, de tehnici şi mecanisme juridice.

În acest sens, succedă concluzia că, în această materie, mecanismul recalculării pensiei, prevăzut de dreptul comun prin art. 107 alin. (4) din Legea nr. 263/2010, nu este posibil în privinţa pensiei de serviciu, deoarece ajustarea acesteia se realizează în condiţii normative distincte, în conformitate cu prevederile art. 82 alin. (4) şi ale art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

Poziţionarea caracterului de lege specială a Legii nr. 303/2004 în raportul său cu Legea nr. 263/2010 imprimă, între altele, aplicarea sa prioritară şi necondiţionată asupra legii generale, în toate cazurile şi, potrivit art. 67 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, transgresarea efectelor sale în timp, în concursul cu legea generală ulterioară.

Subliniind pseudoidentitatea dintre pensia de serviciu şi pensia pentru limită de vârstă care ar putea să transpară prin interpretarea prevederilor art. 82 alin. (8) din Legea nr. 303/2004, autorii opiniei juridice au arătat că legislaţia pensiilor publice, cu referire la pensia pentru limită de vârstă, ar putea doar să completeze regimul juridic al pensiei de serviciu.

În acest context, s-a problematizat dacă este sau nu aplicabil art. 107 alin. (4) din Legea nr. 263/2010 şi în privinţa pensiilor de serviciu reglementate de Legea nr. 303/2004, altfel spus, dacă mecanismul de recalculare a pensiilor pentru limită de vârstă este aplicabil şi pensiilor de serviciu prin aplicarea art. 82 alin. (4) din Legea nr. 303/2004.

Succesiunea argumentelor prezentate a desprins concluzia că recalcularea pensiei este posibilă atunci când pensionarii cumulează această calitate cu cea de asigurat în sistemul public de pensii, la reluarea activităţii, prin reevaluarea stagiului de cotizare la stabilirea pensiei. Recalcularea pensiei are, în această situaţie, drept criteriu de reevaluare a pensiei, pe cel al contributivităţii, determinând modificarea cuantumului pensiei ca urmare a adăugării unui stagiu de cotizare, indiferent de durata acestuia.

Spre deosebire, situaţia reglementată de art. 82 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 presupune o majorare a pensiei de serviciu cu un cuantum de 1% pentru fiecare an lucrat peste cei 25 de ani care conferă dreptul la pensia de serviciu.

Examenul comparativ permite observaţia că textele de lege reglementează situaţii juridice distincte şi că ajustarea pensiei se realizează după proceduri şi criterii diferite, ceea ce exclude echivalenţa între acestea.

În acest sens, se subliniază că legiuitorul nu include spectrul recalculării pensiei în aplicarea art. 82 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, idee care se desprinde şi din examenul legislaţiei secundare, în fapt, textul de lege supus interpretării în vederea aplicării sale unitare vizând instituţia majorării pensiei de serviciu.

S-a menţionat, nu în ultimul rând, că, prin ipoteză, pensia de serviciu, prin toate elementele care o definesc, implică dobândirea acesteia odată cu îndeplinirea vechimii cerute de lege şi se acordă în considerarea serviciului public prestat.

Prin transpunerea tuturor acestor argumente la datele de fapt ale sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, autorii acestei opinii au concluzionat că este posibil ca o persoană care beneficiază de pensie de serviciu să poată beneficia concomitent şi de pensia din sistemul de pensii al avocaţilor, cu condiţia ca dreptul la pensie să se fi realizat în fiecare dintre cele două sisteme potrivit legii aplicabile, la fel cum este posibil să se dea efect regulii unicităţii pensiei, prin recunoaşterea stagiilor de cotizare în fiecare dintre cele două sisteme de asigurări sociale, iar titularul pensiei să beneficieze de recunoaşterea reciprocă a stagiilor de cotizare între cele două sisteme, potrivit Legii nr. 263/2010. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă.

Asupra rezolvării de principiu a chestiunii de drept sesizate, opinia judecătorilor-raportori a fost că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 82 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, care prevăd majorarea pensiei de serviciu cu 1% din baza de calcul prevăzută de alin. (1) pentru fiecare an care depăşeşte vechimea în magistratură, aceste dispoziţii nu se aplică şi în considerarea perioadei în care titularul pensiei de serviciu a exercitat profesia de avocat după data eliberării din funcţie şi obţinerea pensiei de serviciu şi nu pot reprezenta temei al recalculării acestei pensii, potrivit art. 23 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004, raportat la art. 107 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 263/2010. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori, punctele de vedere ale părţilor, opiniile specialiştilor consultaţi şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Pentru a evalua dacă sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este aptă să asigure îndeplinirea funcţiei pentru care a fost concepută, aceea de a pronunţa o decizie interpretativă de principiu, în scopul de a preîntâmpina apariţia unei practici neunitare la nivel naţional, se impune, în primul rând, evaluarea tuturor elementelor sesizării, adică verificarea atât a circumstanţelor care o generează, cât şi a condiţiilor care permit declanşarea mecanismului de interpretare.

Aceasta presupune verificarea îndeplinirii simultane a tuturor condiţiilor prevăzute pentru declanşarea procedurii hotărârii prealabile, condiţii extrase din dispoziţiile legale redate în cele ce urmează.

Conform art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Conform art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, „Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 519, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării potrivit dispoziţiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor.”

Textele citate conturează suma condiţiilor care verifică admisibilitatea sesizării, care vor fi analizate după cum urmează:

Condiţia privind existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanţă, în competenţa unui complet legal învestit cu soluţionarea sa este îndeplinită, întrucât titularul sesizării, Curtea de Apel Constanţa – Secţia I civilă soluţionează litigiul în apel, în ultimă instanţă, cauza având ca obiect anularea unei prime decizii de pensionare şi obligarea casei judeţene de pensii la emiterea unei noi decizii, care să includă şi majorarea de 5%, prin aplicarea dispoziţiilor art. 82 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, respectiv câte 1% pentru fiecare an care depăşeşte vechimea în magistratură de 25 de ani.

Jurisdicţia în materia asigurărilor sociale se realizează în condiţiile Legii nr. 263/2010, prin intermediul tribunalelor şi curţilor de apel, acestea din urmă soluţionând apelurile declarate împotriva hotărârilor tribunalelor, în ultimă instanţă, potrivit dispoziţiilor art. 155 alin. (2) din lege.

Chestiunea de drept a cărei lămurire este solicitată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie are înrâurire asupra modului de soluţionare pe fond a cauzei, situaţia premisă permiţând instanţei sesizate concluzia că şi această condiţie de admisibilitate este îndeplinită.

Astfel, reclamanta este beneficiara unei pensii de serviciu, fiind eliberată din funcţia de procuror în anul 2009, prin valorificarea unei vechimi de 28 de ani în această funcţie. Ulterior, aceasta a exercitat profesia de avocat încă 5 ani, astfel cum rezultă din adeverinţa eliberată de Baroul Constanţa, iar, în anul 2016, a solicitat casei judeţene de pensii emiterea unei noi decizii de pensionare care să includă o majorare de 5% a pensiei de serviciu, în temeiul dispoziţiilor art. 107 alin. (4) din Legea nr. 263/2010 şi ale art. 82 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, adresându-se, în cele din urmă, instanţei competente, în temeiul art. 151 alin. (2) din Legea nr. 263/2010.

În aceste condiţii, devin esenţiale pentru soluţionarea pe fond a pretenţiei atât compatibilitatea dintre aplicarea dispoziţiilor art. 107 alin. (4) din Legea nr. 263/2010 şi art. 23 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004 cu cele ale art. 82 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, cât şi lămurirea chestiunii dacă perioada lucrată de reclamantă ca avocat după pensionarea din funcţia de magistrat reprezintă, în sensul art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, vechime în magistratură care să îl îndreptăţească pe titularul cererii la ajustarea pensiei de serviciu cu procentul prevăzut de art. 82 alin. (4) din aceeaşi lege.

Dualitatea interpretării dispoziţiilor art. 82 din Legea nr. 303/2004 este relevată de instanţa de trimitere printr-o complexă expunere, aceasta conturând, deopotrivă, dificultatea problemei de drept cu care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată, urmare directă a neclarităţii prevederilor legale incidente, la care se pot adăuga, la nivel argumentativ, anumite considerente ale Deciziei nr. 26/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a decis că „Majorarea prevăzută de dispoziţiile art. 82 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de 1% pentru fiecare an care depăşeşte vechimea minimă de 25 ani, se aplică în condiţiile în care în calculul vechimii de 25 de ani, ca şi pentru vechimea ce depăşeşte această limită se au în vedere şi perioadele desfăşurate de către beneficiarii pensiei de serviciu în activităţile şi funcţiile conexe celor de judecător şi procuror, expres prevăzute de art. 82 alin. (1) şi alin. (2) din lege, respectiv magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor, judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi, precum şi în exercitarea profesiei de avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, consilier juridic sau jurisconsult.”

De asemenea, chestiunea de drept identificată prezintă caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

În acest sens, se reţine că instanţa de apel subliniază prin sesizare că noutatea chestiunii de drept se caracterizează, ca condiţie de admisibilitate, prin inexistenţa unei jurisprudenţe consolidate în materie la nivelul instanţelor, indiferent de ierarhia lor, dar şi prin echivocul formulărilor folosite de legiuitor şi prin neclaritatea ipotezei normative la care dispoziţiile legale sunt incidente.

Totodată, relaţia de cauzalitate normativă dintre dispoziţiile alin. (4) al art. 82 şi cele ale alin. (1) şi (2) ale aceluiaşi articol din Legea nr. 303/2004, în ipoteza actualei sesizări, se impune a fi clarificată şi în contextul Deciziei nr. 26/2015 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dezlegarea unor chestiuni de drept care, la o primă vedere, ar permite interpretarea că titularii dreptului la pensie de serviciu pot beneficia de cuantumul majorat al acesteia pentru fiecare an lucrat, peste cei 25 de ani, în profesiile menţionate de lege ca relevante pentru calculul vechimii în magistratură, fără nicio distincţie.

În fine, sesizarea îndeplineşte şi condiţiile prefigurate în art. 520 din Codul de procedură civilă, fiind făcută după dezbateri contradictorii şi conţinând argumentele care susţin admisibilitatea sa, punctul de vedere al instanţei şi al părţilor asupra acesteia.

În aceste condiţii, se constată că sesizarea îndeplineşte toate cerinţele de admisibilitate pentru activarea mecanismului de unificare a practicii judiciare.

Pentru a conduce spre dezlegarea chestiunii de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se impune lămurirea conceptului de pensie de serviciu, astfel cum este reglementat de Legea nr. 303/2004, şi relaţia acesteia cu pensia pentru limită de vârstă reglementată de Legea nr. 263/2010.

Pentru acest demers este util de precizat că Legea nr. 303/2004 a intrat în vigoare la 27 septembrie 2004, a fost republicată în anul 2005 şi a fost ulterior amendată prin mai multe acte normative, între care sunt relevante Legea nr. 29/2006 pentru completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 97/2008.

În contextul acestei evoluţii legislative, văzând sfera de aplicare a dipoziţiilor Legii nr. 303/2004, subiectele reglementării, baza şi formula de calcul, precum şi mecanismele de ajustare, rezultă fără îndoială că pensia reglementată prin acest act normativ este o pensie de serviciu, specială, care întruneşte elemente care o disting esenţial de o pensie de tipul celor reglementate de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare.

Toate criteriile care conturează configuraţia pensiei de serviciu îi imprimă un regim special, derogatoriu de la cel care este specific unei pensii pentru limită de vârstă, astfel cum aceasta este reglementată de dispoziţiile art. 51 şi următoarele din Legea nr. 263/2010.

Ca atare, orice interpretare juridică a dispoziţiilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, rămâne tutelată de sorgintea statutară a acestora, inclusiv în ceea ce priveşte dreptul la pensie şi va avea ca punct de plecare ideea că regimul juridic al acesteia este unul special, derogatoriu de la dreptul comun. În acest sens, reglementarea juridică a pensiei de serviciu este, în principiu, distinctă de normele comune care reglementează sistemul pensiilor publice.

Numai în sensul acestor argumente poate fi interpretat alin. (8) al art. 82 din Legea nr. 303/2004, prin care se stabileşte că pensia prevăzută de art. 82 alin. (1)-(7) are regimul juridic al unei pensii pentru limită de vârstă. Cu alte cuvinte, pensia de serviciu este calificată de lege ca pensie pentru limită de vârstă, de care se distinge însă în conţinut, şi nu este reglementată după dispoziţiile aplicabile acesteia.

Dispoziţiile de drept comun în materie de pensii nu pot fi văzute decât ca fiind complementare celor ale legii speciale, Legea nr. 303/2004, şi numai dacă nu sunt incompatibile cu natura şi specificul pensiei de serviciu.

Această abordare corespunde fără doar şi poate unor raţiuni juridice şi politici sociale care dau expresie concretă tezei potrivit căreia anumite categorii profesionale, prin serviciul public pe care îl exercită, garantează independenţa justiţiei şi rolul acesteia în funcţionarea statului, iar acestea se susţin şi printr-o recunoaştere materială concretizată în drepturi băn