Decizia nr. 36 din 15 mai 2017

Curtea de Apel Suceava – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 13 octombrie 2016, în Dosarul nr. 11/40/2016, aflat pe rolul acestei instanţe, sesizarea din oficiu a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: interpretarea dispoziţiilor art. 114 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 6 alin. (1) pct. I lit. d) şi art. 6 alin. (1) pct. IV lit. e) din acelaşi act normativ, în sensul de a lămuri ce se înţelege prin sintagma „venituri de natură profesională, altele decât cele salariale, (…) din contracte/convenţii încheiate potrivit Codului civil” conţinută de art. 6 alin. (1) pct. I lit. d) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, şi ce se înţelege prin sintagma „venituri din activităţi profesionale” conţinută de art. 6 alin. (1) pct. IV lit. e) din acelaşi act normativ.

Aceeaşi instanţă a dispus, prin Încheierea din 18 octombrie 2016, în Dosarul nr. 81/40/2016, sesizarea din oficiu a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la aceeaşi chestiune de drept.

Sesizările au fost înregistrate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarele cu nr. 3.508/1/2016 şi nr. 3.524/1/2016, ce au fost conexate. II. Expunerea succintă a procesului

În Dosarul nr. 11/40/2016, prin cererile de chemare în judecată conexate, reclamanta A a solicitat anularea deciziei nr. xxxxxx din 15 decembrie 2015 emise de Casa Judeţeană de Pensii Botoşani, a somaţiei nr. xxxx din 14 ianuarie 2016 şi a procesului-verbal nr. xxxx din 14 ianuarie 2016 privind cheltuielile ocazionate cu executarea silită.

În motivarea cererii a arătat că prin decizia contestată a fost înştiinţată că trebuie să restituie Casei Judeţene de Pensii Botoşani suma de 3.950 lei, reprezentând suma încasată necuvenit cu titlu de pensie, deoarece în perioada 1 ianuarie 2013-31 mai 2013, în care a fost pensionată anticipat, a obţinut suma de 331 lei din încheierea unor poliţe de asigurare.

Prin întâmpinare, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Botoşani a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, întrucât, în perioada în care beneficia de pensie anticipată parţial, reclamanta a obţinut venituri de natura celor prevăzute de art. 6 alin. (1) pct. I lit. d) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 263/2010).

Prin Sentinţa civilă nr. 244 din 7 martie 2016, Tribunalul Botoşani a admis contestaţia la executare şi a anulat actele contestate, reţinând, în esenţă, că reclamanta nu desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de muncă, ci este persoană fizică autorizată să desfăşoare activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management, calitate în care a încheiat contracte cu o societate de asigurări, astfel că venitul realizat în intervalul menţionat poate fi încadrat doar în prevederile art. 6 pct. IV din Legea nr. 263/2010, respectiv venit obţinut de persoane fizice autorizate să desfăşoare activităţi economice sau alte persoane care realizează venituri din activităţi profesionale, care în speţă se situează sub limita stabilită de textul de lege menţionat, de cel puţin 4 ori suma de 2.223 lei, reprezentând câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat prevăzut de art. 16 din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013 nr. 6/2013, cu modificările ulterioare, înmulţit cu patru.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta, susţinând că sunt incidente dispoziţiile art. 114 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010, privind suspendarea plăţii pensiei, şi art. 179 din acelaşi act normativ, privind recuperarea sumelor plătite necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale, întrucât reclamanta, care a avut încheiat un contract de agent cu o societate de asigurări, a realizat venituri de natură profesională, altele decât cele salariale, din contracte/convenţii încheiate potrivit Codului civil.

În şedinţa publică din 13 octombrie 2016, instanţa de apel a pus în discuţia părţilor oportunitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

În Dosarul nr. 81/40/2016, reclamanta B a contestat decizia nr. xxxxxx din 14 decembrie 2015, emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Botoşani, şi a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea formelor de executare efectuate.

În motivare, a arătat că în perioada 1 mai 2013-1 iulie 2013 a fost pensionată anticipat, ca urmare a desfiinţării postului de asistent comunitar. În aceste condiţii a încheiat o convenţie cu o societate de asigurări, necunoscând prevederile art. 114 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010, ci doar faptul că nu trebuia să depăşească un anumit plafon al veniturilor suplimentare.

Prin Sentinţa civilă nr. 385 din 11 aprilie 2016, Tribunalul Botoşani a admis acţiunea şi a anulat decizia nr. xxxxxx/14.12.2015, emisă de pârâtă.

Tribunalul a reţinut, în esenţă, că în cauză nu sunt aplicabile prevederile contractului de comision, ci regulile reglementate de prevederile art. 2.199 şi următoarele din Codul civil privind contractul de asigurare. Cum reclamanta avea calitatea de agent de asigurare, acesteia nu îi sunt aplicabile prevederile art. 6 alin. (1) pct. II din Legea nr. 263/2010, ci ale art. 6 alin. (1) pct. IV lit. e) din acelaşi act normativ, ce se referă la persoane care realizează, în mod exclusiv, un venit brut pe an calendaristic echivalent cu cel puţin de 4 ori câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, din activităţi profesionale.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta, care a formulat acelaşi tip de susţineri ca în dosarul precedent.

În şedinţa publică din 18 octombrie 2016 instanţa de apel a pus în discuţia părţilor oportunitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Sesizările au fost considerate admisibile prin încheierile pronunţate la 13 octombrie 2016, respectiv 18 octombrie 2016, prin care s-a dispus şi suspendarea judecăţii în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă. III. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

Prin Încheierea pronunţată la data de 13 octombrie 2016 în Dosarul nr. 11/40/2016 şi prin Încheierea pronunţată la data de 18 octombrie 2016 în Dosarul nr. 81/40/2016, Curtea de Apel Suceava – Secţia I civilă a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de următoarele considerente: – dosarele în care s-au pronunţat încheierile de sesizare sunt în curs de judecată, în faza apelului; – instanţele care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă în ultimă instanţă; – cauzele care fac obiectul judecăţii se află în competenţa legală a unor complete de judecată ale curţii de apel, învestite să soluţioneze cauzele; – soluţionarea pe fond a apelurilor depinde de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere, după cum urmează: Faţă de conţinutul prevederilor legale a căror interpretare se cere, în cauză se pune în discuţie care este înţelesul sintagmei „venituri de natură profesională, altele decât cele salariale, (…) din contracte/convenţii încheiate potrivit Codului civil” conţinute de art. 6 alin. (1) pct. I lit. d) din Legea nr. 263/2010 şi al sintagmei „venituri din activităţi profesionale” conţinute de art. 6 alin. (1) pct. IV lit. e) din acelaşi act normativ. Distincţia prezintă importanţă întrucât pentru prima categorie de venituri cuantumul acestora este irelevant, simpla lor obţinere fiind suficientă pentru a determina suspendarea plăţii pensiei în baza art. 114 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010. Pentru ca a doua categorie de venituri să conducă la suspendarea plăţii pensiei, în temeiul art. 114 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010, este obligatoriu a se realiza plafonul prevăzut de art. 6 alin. (1) pct. IV din lege („cel puţin de 4 ori câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat”). În funcţie de înţelesul celor două sintagme, urmează a se califica de către instanţa de apel natura veniturilor obţinute de intimatele-reclamante în baza unui contract de agent şi a unui contract de mandat, în perioada în care beneficiau de pensie anticipată parţial, şi a se stabili dacă în cazul lor sunt sau nu îndeplinite cerinţele pentru suspendarea plăţii pensiei în temeiul art. 114 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010; – problema de drept este nouă, vizând un act normativ relativ nou; faţă de modul de redactare ales de legiuitor („venituri de natură profesională”, „venituri din activităţi profesionale”) şi de absenţa unei definiţii a celor două categorii de venituri, instanţa de apel a apreciat că problema de drept este şi dificilă, întrucât nu se poate face o distincţie clară între cele două tipuri de venituri, care par a se suprapune, astfel încât textele de lege pot conduce la apariţia unei jurisprudenţe neunitare în materie, în absenţa unei rezolvări de principiu date de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; – nu a fost identificată jurisprudenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care să se dezlege problema de drept, ce nu face nici obiectul unui recurs în interesul legii. IV. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

În ambele dosare, reclamantele-intimate au lăsat la aprecierea instanţei sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în timp ce pârâta-apelantă nu a exprimat un punct de vedere.

După comunicarea raportului, reclamantele-intimate, prin avocat, au depus un punct de vedere prin care au apreciat că în situaţia lor sunt aplicabile prevederile art. 6 alin. (1) pct. IV lit. e) din Legea nr. 263/2010, fiind o normă cu aplicabilitate generală în orice situaţie în care veniturile obţinute de o persoană din exercitarea unei activităţi profesionale nu pot fi încadrate în situaţiile particulare descrise în textele anterioare, iar cuantumul acestor venituri este sub pragul unui venit brut pe an calendaristic echivalent cu cel puţin de 4 ori câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat. V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată învestit cu soluţionarea apelurilor în dosarele nr. 11/40/2016 şi nr. 81/40/2016 ale Curţii de Apel Suceava – Secţia I civilă a apreciat că, în absenţa unei definiţii date de legiuitor pentru fiecare din cele două categorii de venituri, prin venituri dintr-o activitate profesională se înţelege veniturile realizate din exercitarea unei profesii, respectiv o activitate cu caracter permanent desfăşurată de o persoană în baza unei calificări, iar prin venituri de natură profesională se înţelege celelalte venituri realizate din contracte/convenţii încheiate potrivit Codului civil, fără a fi condiţionate de desfăşurarea unei profesii. VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Jurisprudenţa Curţii de Apel Suceava – instanţa de trimitere a comunicat un număr de 11 hotărâri judecătoreşti pronunţate de Tribunalul Suceava şi Tribunalul Botoşani, definitive prin deciziile pronunţate în apel de Curtea de Apel Suceava, din care rezultă, în principal, că, atunci când titularii dreptului de pensie anticipată au încheiat contracte de mandat, veniturile obţinute de aceştia au fost considerate ca provenind din activităţi profesionale ca agenţi de asigurări, astfel încât a fost verificată atingerea plafonului maxim prevăzut de art. 6 alin. (1) pct. IV lit. e) din Legea nr. 263/2010, ignorându-se existenţa contractului.

Pe de altă parte, în situaţia existenţei unui contract de consignaţie, s-a făcut aplicarea art. 6 alin. (1) pct. I lit. d) din lege, cu motivarea că nu s-a dovedit că pensionarul ar fi practicat o profesie în sensul prevăzut de art. 3 din Codul civil.

De asemenea, distincţia dintre cele două texte de lege a operat şi în raport cu posibilitatea aplicării sau nu a dispoziţiilor Legii nr. 200/2004 pentru recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 200/2004). Jurisprudenţa celorlalte instanţe din ţară:

Instanţele au apreciat că legiuitorul, deşi nu a definit sintagma „venituri de natură profesională”, a impus existenţa acestui caracter pentru veniturile realizate din convenţii civile; prin urmare, nu orice venituri realizate în baza contractelor civile ori în afara unui raport de muncă au fost încadrate în categoria celor din art. 6 alin. (1) pct. I lit. d) din Legea nr. 263/2010, ci numai veniturile de natură profesională; această natură rezultă din faptul că veniturile sunt realizate prin prestarea unei profesii, a unei activităţi calificate, ce presupune o anume pregătire teoretică, practică, o anume calificare, activitatea fiind desfăşurată în mod constant, sistematic, în schimbul unei remuneraţii având acelaşi caracter de continuitate; sumele modice încasate sporadic, cu titlu de comision, nu au fost considerate ca aparţinând noţiunii analizate (Curtea de Apel Braşov, Tribunalul Giurgiu, Curtea de Apel Craiova). Pe de altă parte, s-a considerat că dispoziţiile art. 6 alin. (1) pct. IV lit. e) din Legea nr. 263/2010 au caracter special, derogatoriu de la dispoziţiile art. 6 alin. (1) pct. I lit. d) din aceeaşi lege, vizând alte categorii de venituri decât cele ce fac obiectul reglementării acestei din urmă dispoziţii legale (Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale). Distincţia dintre cele două texte de lege s-a făcut şi în raport cu posibilitatea aplicării sau nu a dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 200/2004, care stabilesc activităţile profesionale şi lista profesiilor, condiţia de bază a profesiei reglementate fiind existenţa unui titlu profesional emis de o autoritate publică sau de o organizaţie profesională (Tribunalul Dâmboviţa).

S-a apreciat, de asemenea, de către o parte a jurisprudenţei că pentru a lămuri ce se înţelege prin sintagma „venituri din activităţi profesionale” trebuie pornit de la înţelesul pe care Codul fiscal îl dă acestei categorii de venituri; astfel, constituie venituri de natură profesională realizate de o persoană fizică veniturile realizate din orice alte activităţi, altele decât cele definite ca „dependente”, desfăşurate în afara unei relaţii de angajare; veniturile din activităţi independente cuprind veniturile comerciale, veniturile din profesii liberale şi veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere, inclusiv activităţi adiacente (Tribunalul Ialomiţa, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Prahova).

S-a mai reţinut că persoana care a realizat venituri în calitate de broker de asigurări în baza unei convenţii civile se încadrează în situaţia reglementată de art. 6 alin. (1) pct. I lit. d) din Legea nr. 263/2010 (Curtea de Apel Galaţi).

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu s-a verificat şi nici nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

În urma verificărilor efectuate se constată că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat în numeroase rânduri asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 6 alin. (1) pct. I lit. d) şi art. 6 alin. (1) pct. IV lit. e), art. 114 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010, dar şi ale prevederilor similare din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, constatând că acestea sunt constituţionale.

Astfel, Curtea Constituţională a reţinut că pensia anticipată şi pensia anticipată parţială sunt reglementate ca excepţii de la regulile generale, avându-se în vedere situaţiile speciale în care se află anumite categorii de persoane; aceste situaţii speciale au îndreptăţit legiuitorul să stabilească anumite condiţii şi criterii derogatorii, precum şi suspendarea plăţii pensiei în cazul în care beneficiarul dobândeşte calitatea de asigurat în sensul legii şi obţine venituri din prestarea unei munci cu regim continuu într-o anumită profesie sau meserie 1 . 1 Decizia nr. 93 din 28 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 8 aprilie 2013; Decizia nr. 474 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 792 din 30 octombrie 2014. VIII. Opiniile specialiştilor

Doamna profesor universitar doctor Raluca Dimitriu din cadrul Departamentului de drept al Facultăţii de Contabilitate şi Informatică de Gestiune din Academia de Studii Economice din Bucureşti a apreciat că din analiza ansamblului legislativ evocat rezultă că veniturile care nu au fost dobândite nici în baza unui contract de cesiune de drepturi de autor, nici în baza unui/unei contract/convenţii civile încheiat (e) în temeiul Codului civil ar constitui „venituri din activităţi profesionale”, intrând, în viziunea legiuitorului Legii nr. 263/2010, în înţelesul art. 6 pct. IV lit. e). După intrarea în vigoare a noului Cod civil au fost abrogate, practic, toate legile speciale pe care le-a avut în vedere Legea nr. 263/2010, pentru situaţiile reglementate la lit. e), ceea ce a îngustat până la dispariţie sfera de aplicare a acesteia. În consecinţă, urmează a se analiza tipul de contract în temeiul căruia au fost dobândite veniturile în speţă şi a se verifica dacă acesta era reglementat prin Codul civil, în care caz suspendarea plăţii pensiei anticipate intervine fără necesitatea unui cuantum minim.

Specialiştii Departamentului de drept public (profesor universitar doctor Simona Gherghina şi conferenţiar universitar doctor Monica Amalia Raţiu) şi ai Departamentului de drept privat (profesor universitar doctor Alexandru Athanasiu, lector universitar doctor Traian Tunsoiu, asistent universitar doctor Ana Maria Vlăsceanu) din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti au transmis un punct de vedere potrivit căruia art. 6 alin. (1) pct. IV lit. e) din Legea nr. 263/2010 se referă la toate persoanele care nu pot fi încadrate în celelalte ipoteze normative cuprinse în art. 6 alin. (1) pct. IV din lege şi care desfăşoară activităţi profesionale în afara unui raport de subordonare, prestând, în concret, activităţi independente, potrivit prevederilor art. 7 pct. 3 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 227/2015). În consecinţă, au apreciat că prin „venituri de natură profesională, altele decât cele salariale (…), din contracte/convenţii încheiate potrivit Codului civil”, prevăzute de art. 6 alin. (1) pct. I lit. d) din Legea nr. 263/2010, se înţelege veniturile obţinute dintr-o activitate dependentă desfăşurată de asigurat, activitate prezumată ca atare atunci când nu întruneşte criteriile prevăzute de art. 7 pct. 3 din Legea nr. 227/2015 pentru calificarea sa drept independentă. În ipoteza în care activitatea desfăşurată în temeiul contractului respectiv, încheiat potrivit Codului civil, poate fi calificată ca independentă, potrivit criteriilor prevăzute de art. 7 pct. 3 din Legea nr. 227/2015, veniturile obţinute în temeiul contractului respectiv vor fi încadrate în categoria veniturilor din activităţi profesionale prevăzute de art. 6 alin. (1) pct. IV lit. e) din Legea nr. 263/2010. În cazul în care calificarea unor venituri de acest tip are loc prin raportare la perioada 1 ianuarie 2011 – 31 decembrie 2015, sub regimul Legii nr. 571/2003, aprecierea activităţii desfăşurate de asigurat ca fiind dependentă se va face cu aplicarea prevederilor art. 7 alin. (1) subpct. 2.1 din lege. De asemenea, au apreciat că prin „venituri din activităţi profesionale”, prevăzute de art. 6 alin. (1) pct. IV lit. e) din Legea nr. 263/2010, se înţelege veniturile obţinute dintr-o activitate independentă desfăşurată de asigurat, activitatea fiind independentă în măsura în care întruneşte criteriile prevăzute de art. 7 pct. 3 din Legea nr. 227/2015. În cazul în care calificarea unor venituri de acest tip are loc prin raportare la perioada 1 ianuarie 2011-31 decembrie 2015, sub regimul Legii nr. 571/2003, aprecierea activităţii desfăşurate de asigurat ca fiind independentă se va face cu aplicarea prevederilor art. 7 alin. (1) pct. 4 raportat la subpct. 2.1 din Legea nr. 571/2003. În aceste condiţii, art. 114 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010 poate fi interpretat în sensul în care plata pensiei anticipate va fi suspendată în cazul în care (i) beneficiarul pensiei anticipate parţiale obţine venituri dintr-o activitate dependentă sau (ii) beneficiarul pensiei anticipate sau al pensiei anticipate parţiale obţine venituri dintr-o activitate independentă, care depăşesc într-un an calendaristic 4 câştiguri salariale medii brute utilizate pentru fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat în anul respectiv. Caracterul dependent sau independent al activităţii generatoare de venituri desfăşurate de beneficiarul pensiei anticipate sau al pensiei anticipate parţiale se apreciază în raport cu prevederile Codului fiscal incidente la data desfăşurării activităţii respective (Legea nr. 571/2003 în intervalul 1 ianuarie 2011-31 decembrie 2015, respectiv Legea nr. 227/2015 după data de 1 ianuarie 2016).

Casa Naţională de Pensii Publice a răspuns că, în lipsa unor definiţii în legislaţia asigurărilor sociale, trebuie stabilită natura juridică a activităţii desfăşurate generatoare de venit, dependentă sau independentă, prin coroborare cu dispoziţiile Codului fiscal, întrucât sediul reglementării contribuţiei de asigurări sociale se află în acest cod.

Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale a transmis opinia potrivit căreia dreptul muncii nu priveşte orice formă de muncă, ci numai pe cea subordonată, reglementând situaţia celui ce munceşte în favoarea şi sub autoritatea altuia, în schimbul unui salariu. Dreptul muncii nu are în vedere munca personală pentru sine şi nici pe cea independentă sau a liber-profesioniştilor. Astfel, dreptul comun pentru reglementările specifice profesiunilor liberale este dreptul civil, iar nu dreptul muncii. Întrucât legislaţia nu defineşte în mod expres cele două categorii de venituri, s-a apreciat că veniturile dintr-o activitate profesională sunt acele venituri realizate din exercitarea unei profesii, iar veniturile de natură profesională sunt acele venituri realizate din contracte/convenţii încheiate potrivit Codului civil. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea nu întruneşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, deoarece, în lipsa unei definiţii şi a unor criterii legale, încadrarea veniturilor în categoria „venituri de natură profesională, altele decât cele salariale, (…) din contracte/convenţii încheiate potrivit Codului civil” prevăzută de art. 6 alin. (1) pct. I lit. d) din Legea nr. 263/2010 sau în categoria „venituri din activităţi profesionale” prevăzută de art. 6 alin. (1) pct. IV lit. e) din acelaşi act normativ, în vederea aplicării dispoziţiilor art. 114 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010, urmează a fi făcută potrivit interpretării strict gramaticale a textului de lege, în funcţie de stabilirea concretă a situaţiei de fapt pentru fiecare caz în parte, neputându-se adăuga noi valenţe textului de lege analizat. Cum într-o astfel de situaţie scopul procedurii, adică asigurarea interpretării şi aplicării textului de lege supus examinării, printr-o dezlegare de principiu care să determine criterii legale aplicabile sau o sferă a veniturilor încadrabile în textul de lege, nu poate fi realizat, sesizarea urmează a fi respinsă ca inadmisibilă. Cu toate acestea, în ipoteza în care problematica privind aplicarea în timp a dispoziţiilor legale de drept substanţial care reglementează fiecare raport juridic dedus judecăţii ar putea fi considerată o chestiune de drept supusă dezlegării prin prezentul mecanism de unificare a practicii, atunci soluţia propusă este de admitere a sesizării şi de interpretare a dispoziţiilor legale în discuţie în sensul că sintagma „venituri de natură profesională, altele decât cele salariale, din contracte/convenţii încheiate potrivit Codului civil” prevăzută de art. 6 alin. (1) pct. I lit. d) din Legea nr. 263/2010 are în vedere venituri obţinute din convenţii întemeiate pe dispoziţiile de drept substanţial ale Codului civil, cu respectarea principiilor ce guvernează aplicarea în timp a legii civile (reglementările Codului civil de la 1864 şi ale legilor speciale care defineau anumite tipuri de contracte civile, respectiv ale noului Cod civil), iar sintagma „venituri din activităţi profesionale” prevăzută de art. 6 alin. (1) pct. IV lit. e) din acelaşi act normativ are în vedere alte situaţii în care se obţin venituri din exercitarea unei profesii şi care nu se regăsesc în celelalte cazuri reglementate de art. 6 din Legea nr. 263/2010. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: Asupra admisibilităţii sesizării

În privinţa regularităţii sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, instituie o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: 1. existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; 2. cauza să fie soluţionată în ultimă instanţă; 3. cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; 4. ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; 5. chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Procedând la analiza asupra admisibilităţii sesizării, se constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată de un complet din cadrul Curţii de Apel Suceava, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, potrivit dispoziţiilor art. 152 din Legea nr. 263/2010 coroborate cu art. 96 pct. 2 şi art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

Astfel, Curtea de Apel Suceava este legal învestită cu soluţionarea apelului în cauze în care se solicită anularea unor decizii de debit, prin care organul de pensie dispune restituirea pensiei anticipate încasate necuvenit de către pensionarii care au obţinut venituri incompatibile cu plata acestui tip de pensie, Legea nr. 263/2010 nepermiţând cumulul celor două tipuri de venituri.

Litigiile au natura unui conflict de asigurări sociale, ceea ce conferă competenţă exclusivă, în primă instanţă, tribunalului, hotărârile pronunţate de tribunal fiind supuse numai apelului, conform art. 152 din Legea nr. 263/2010.

În ceea ce priveşte cerinţa ca soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, instanţa de trimitere apreciază că este important a se lămuri înţelesul sintagmei „venituri de natură profesională, altele decât cele salariale, (…) din contracte/convenţii încheiate potrivit Codului civil” conţinute de art. 6 alin. (1) pct. I lit. d) din Legea nr. 263/2010 şi eventuala distincţie de sintagma „venituri din activităţi profesionale” conţinută de art. 6 alin. (1) pct. IV lit. e) din acelaşi act normativ. Distincţia prezintă importanţă întrucât pentru prima categorie de venituri cuantumul acestora este irelevant, simpla lor obţinere fiind suficientă pentru a determina suspendarea plăţii pensiei, însă, pentru ca a doua categorie de venituri să conducă la suspendarea plăţii pensiei în condiţiile art. 114 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010, este obligatoriu a se realiza plafonul prevăzut de art. 6 alin. (1) pct. IV din lege („cel puţin de 4 ori câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat”).

Înalta Curte de Casaţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reţine că şi această condiţie este îndeplinită, întrucât calificarea naturii venitului, respectiv încadrarea lui în una dintre categoriile prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I, II sau IV din Legea nr. 263/2010, este determinantă în soluţionarea pe fond a litigiului (ce presupune a se aprecia dacă pensionarul a încălcat dispoziţiile art. 114 din Legea nr. 263/2010, care interzic cumulul acestor tipuri de venituri cu pensia anticipată), în ceea ce priveşte reţinerea unui prag valoric pentru care operează suspendarea plăţii debitului şi se impune recuperarea pensiei achitate nelegal.

Problema prezintă caracter de noutate, întrucât a fost generată de modificarea sferei de aplicabilitate a celor două texte de lege prin raportare la noţiunea şi tipurile de contracte civile, astfel cum au fost reglementate în vechiul Cod civil şi legile speciale şi, ulterior, prin noul Cod civil, la care textul de lege face trimitere, în condiţiile în care nu sunt instituite criterii explicite pentru a distinge între cele două categorii de venituri. În legătură cu această problemă nu s-a format o jurisprudenţă de lungă durată, existând însă, astfel cum rezultă din verificarea jurisprudenţei comunicate de curţile de apel, indicii privind interpretarea diferită a textelor de lege, cu consecinţa încadrării veniturilor de acelaşi tip în categorii diferite.

De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra acestei probleme de drept, materia nefiind în domeniul său de competenţă materială şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

În consecinţă, se reţine că sesizarea îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege. Asupra fondului cauzei

Verificând conţinutul sesizărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că acestea au fost formulate în litigii în care se contestă încadrarea în dispoziţiile art. 6 alin. (1) pct. I lit. d) din Legea nr. 263/2010 de către beneficiarul unei pensii anticipate/anticipate parţiale a veniturilor obţinute de acesta din încheierea, cu terţe persoane, în numele unei societăţi de asigurare, a unor contracte de asigurare, venituri incompatibile cu menţinerea în plată a tipului de pensie încasat, situaţie ce a dat naştere obligaţiei stabilite prin decizia de debit emisă de către casa judeţeană de pensii de a restitui pensia astfel încasată. Instanţa de fond a stabilit că beneficiarul pensiei este o persoană fizică autorizată să desfăşoare activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management, respectiv un agent de asigurare, terţ faţă de contractul de asigurare, caz în care veniturile obţinute s-au situat sub plafonul prevăzut de art. 6 alin. (1) pct. IV din Legea nr. 263/2010, încadrare pe care casa judeţeană de pensii, parte în proces, a contestat-o, susţinând că beneficiarul pensiei anticipate a obţinut aceste venituri dintr-un contract de agent, respectiv dintr-un contract de comision, fiind aplicabilă dispoziţia art. 6 alin. (1) pct. I lit. d) din lege, care nu mai impune un plafon minim de venituri.

Având în vedere faptul că textul de lege aplicat de instituţia de pensii a fost cel al art. 6 alin. (1) pct. I lit. d) din Legea nr. 263/2010 „…venituri de natură profesională, altele decât cele salariale,… din contracte/convenţii încheiate potrivit Codului civil…”, care nu prevede un plafon de venituri minim de la care să opereze interdicţia de cumul, cum prevede textul de lege de la pct. IV lit. e) al aceluiaşi articol „…persoane care realizează, în mod exclusiv, din activităţi profesionale, un venit brut pe an calendaristic echivalent cu cel puţin de 4 ori câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat…”, instanţa de trimitere a apreciat că, în absenţa unei definiţii date de legiuitor pentru fiecare dintre cele două categorii de venituri, prin venituri dintr-o activitate profesională se înţelege veniturile realizate din exercitarea unei profesii, respectiv o activitate cu caracter permanent desfăşurată de o persoană în baza unei calificări, iar prin venituri de natură profesională se înţelege celelalte venituri realizate din contracte/convenţii încheiate potrivit Codului civil, fără a fi condiţionate de desfăşurarea unei profesii.

Se constată, în primul rând, că dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 reglementează categoriile de persoane care, în funcţie de veniturile obţinute, sunt asigurate obligatoriu în sistemul asigurărilor sociale, prin efectul legii, astfel: „În sistemul public de pensii sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii: I. a) persoanele care desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de muncă, inclusiv soldaţii şi gradaţii voluntari; b) funcţionarii publici; c) cadrele militare în activitate, soldaţii şi gradaţii voluntari, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale; d) persoanele care realizează venituri de natură profesională, altele decât cele salariale, din drepturi de autor şi drepturi conexe definite potrivit art. 7 alin. (1) pct. 131 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi din contracte/convenţii încheiate potrivit Codului civil; II. persoanele care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti, ale căror drepturi şi obligaţii sunt asimilate, în condiţiile prezentei legi, cu cele ale persoanelor prevăzute la pct. I; III. persoanele care beneficiază de drepturi băneşti lunare, ce se asigură din bugetul asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile legii, denumite în continuare şomeri; IV. persoanele care realizează, în mod exclusiv, un venit brut pe an calendaristic echivalent cu cel puţin de 4 ori câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi care se află în una dintre situaţiile următoare: a) administratori sau manageri care au încheiat contract de administrare ori de management; b) membri ai întreprinderii individuale şi întreprinderii familiale; c) persoane fizice autorizate să desfăşoare activităţi economice; d) persoane angajate în instituţii internaţionale, dacă nu sunt asiguraţii acestora; e) alte persoane care realizează venituri din activităţi profesionale; V. cadrele militare trecute în rezervă, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare ale căror raporturi de serviciu au încetat, din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale, care beneficiază de ajutoare lunare ce se asigură din bugetul de stat, în condiţiile legii.”

Persoanele care beneficiază deja în sistemul asigurărilor sociale de anumite forme de asigurare (pensii anticipate şi anticipate parţiale, indemnizaţii de invaliditate grad I şi II, pensii de urmaş în anumite condiţii) nu pot cumula veniturile din asigurare cu cele obţinute din desfăşurarea unor activităţi pentru care asigurarea este obligatorie, respectiv cele reglementate de art. 6 alin. (1) pct. I, II şi IV din Legea nr. 263/2010, fără însă ca această interdicţie a legii să ducă, potrivit jurisprudenţei de contencios constituţional, la nesocotirea drepturilor fundamentale ale omului şi a principiilor constituţionale.

Legislaţia din domeniul asigurărilor sociale, atât cea principală, cât şi cea secundară, nu oferă o definiţie legală noţiunii de „venituri de natură profesională” obţinute din contracte şi nici noţiunii de „activităţi profesionale”, ale căror venituri sunt supuse, pentru a opera asigurarea obligatorie, unui minim de cuantum încasat, neexistând nici criterii legale cu care să poată fi operată o astfel de distincţie, deşi utilizează aceste sintagme în art. 6 alin. (1) în cadrul unor enumerări ce definesc categorii distincte de venituri ce pot fi obţinute de persoanele care sunt asigurate obligatoriu prin efectul legii în sistemul public de pensii.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 6 alin. (1) pct. I lit. d) din Legea nr. 263/2010, se observă că acestea se referă la „persoanele care realizează venituri de natură profesională, altele decât cele salariale, din drepturi de autor şi drepturi conexe definite potrivit art. 7 alin. (1) pct. 131 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi din contracte/convenţii încheiate potrivit Codului civil”. Este vorba despre categorii de venituri ce excedează raporturilor juridice de muncă, însă provin din drepturi de autor şi dintr-o prestaţie cu caracter profesional efectuată în baza unor convenţii.

În prima teză, norma juridică vizează drepturile de autor şi drepturile conexe a căror sferă a fost precizată expres în art. 7 alin. (1) pct. 13 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 227/2015), în vigoare de la 1 ianuarie 2016 (pct. 13 1 din Legea nr. 571/2003, în prezent abrogată, cu conţinut identic al textului de lege) : „dreptul de autor şi drepturile conexe – constituie obiect al acestora operele originale de creaţie intelectuală în domeniul literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi modalitatea de creaţie, modul sau forma de exprimare şi independent de valoarea şi destinaţia lor, operele derivate care au fost create plecând de la una sau mai multe opere preexistente, precum şi drepturile conexe dreptului de autor şi drepturile sui-generis, potrivit prevederilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare”.

În a doua teză se referă la persoane care realizează venituri de natură profesională din contracte/convenţii încheiate potrivit Codului civil.

Această categorie distinctă de venituri a suferit modificări în raport cu succesiunea în timp a dispoziţiilor legale ce alcătuiesc domeniul de reglementare al convenţiilor civile. În acest sens, la data adoptării sale, art. 6 alin. (1) pct. I lit. d) din Legea nr. 263/2010 se referea la veniturile de natură profesională obţinute din convenţiile reglementate de vechiul Cod civil, pentru ca art. 6 alin. (1) pct. IV lit. e) să vizeze venituri din activităţi profesionale obţinute din alte tipuri de convenţii, cum erau contractele reglementate de Codul comercial, contracte de prestări servicii, contracte de colaborare (de exemplu: contractul de prestări servicii reglementat de art. 21 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, cu modificările şi completările ulterioare, contractul de agenţie reglementat de Legea nr. 509/2002 privind agenţii comerciali permanenţi, contractul de consignaţie reglementat de Legea nr. 178/1934 privind reglementarea contractului de consignaţie, ultimele două legi fiind abrogate prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările şi completările ulterioare etc.), precum şi alte tipuri de activităţi ce nu se încadrau în lit. a) -d) ale pct. IV.

De la data intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, toate contractele civile, numite sau nenumite, sunt supuse, în lipsa unor reglementări speciale derogatorii, dispoziţiilor acestei legi, astfel că ar presupune că s-ar încadra în dispoziţiile art. 6 alin. (1) pct. I lit. d) din Legea nr. 263/2010, iar dispoziţiile art. 6 alin. (1) pct. IV lit. e) nu ar mai avea o sferă proprie de aplicare. Cum legiuitorul a menţinut de lege lata această ultimă categorie de persoane asigurate obligatoriu prin efectul legii, pentru a identifica criterii în baza cărora să poată opera distincţia dintre cele două categorii de venituri, jurisprudenţa s-a raportat la noţiuni reglementate în alte domenii ale dreptului, respectiv la Legea nr. 200/2004, pentru a defini profesia, la art. 3 din Codul civil, care defineşte noţiunea de profesionist, sau la legislaţia fiscală, care cuprinde reglementarea exhaustivă a tipurilor de venituri fiscalizate.

Activitatea profesională, prestată sau nu în baza unei convenţii, nu presupune neapărat o pregătire certificată printr-un atestat profesional, ci este suficientă existenţa unor cunoştinţe, competenţe sau aptitudini corespunzătoare desfăşurării activităţii respective, afirmate de prestatorul acelei activităţi.

Noţiunea de profesie, astfel cum a fost definită de Legea nr. 200/2004, la care unele hotărâri judecătoreşti au făcut trimitere, are o cu totul altă sferă de reglementare, respectiv defineşte activitatea profesională sau profesia prin raportare la un titlu emis de o instituţie autorizată a statului român sau a unui stat al Uniunii Europene, în principal în scopul armonizării legislaţiei naţionale cu cea europeană, pentru a facilita libertatea forţei de muncă în spaţiul Uniunii Europene.

Or, venituri de natură profesională obţinute în baza unei convenţii civile, numite sau nenumite, pot obţine şi cei care desfăşoară muncă necalificată, şi cei care desfăşoară muncă în alt domeniu decât cel atestat de titlul de calificare profesională deţinut. Ceea ce se cere a fi identificată şi calificată ca fiind profesională este ocupaţia, activitatea sau prestaţia cu caracter permanent, excluzând elementul ocazional şi care implică faptul personal al celui care desfăşoară activitatea, desfăşurată în baza unei calificări sau a unor competenţe proprii.

O definiţie pe cale pretoriană a acestei noţiuni, în lipsa unei definiţii legale, se află în Decizia nr. 16 din 18 februarie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 837 din 12 decembrie 2008, care, plecând de la semnificaţia comună a cuvântului, atunci când a constatat că indemnizaţia de şedinţă a consilierilor locali nu reprezintă un venit din activitatea profesională, a definit această activitate ca prestarea unei munci cu regim continuu într-o anumită profesie sau meserie, din care se obţine un venit constant şi permanent şi care nu reprezintă o activitate ocazională. Aceeaşi definiţie este reluată în Decizia Curţii Constituţionale nr. 93 din 28 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 8 aprilie 2013, prin care se respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 114 alin. (1) şi art. 118 din Legea nr. 263/2010.

Nu se poate stabili o corelaţie nici cu definiţia dată profesioniştilor de art. 3 din Codul civil, întrucât persoanele vizate de art. 6 din Legea nr. 263/2010 se constituie într-o sferă mai largă decât cea a „foştilor comercianţi”.

Singurul criteriu prin aplicarea căruia se poate opera o distincţie între cele două categorii de venituri este cel furnizat de Codul fiscal, care utilizează noţiunile de activitate dependentă, respectiv activitate independentă, în perioada de activitate a Legii nr. 263/2010 fiind în vigoare, succesiv, Legea nr. 571/2003 şi Legea nr. 227/2015.

Potrivit art. 137 din Legea nr. 227/2015, în vigoare de la data de 1 ianuarie 2016, intitulat „Categorii de venituri supuse contribuţiilor de asigurări sociale”, „(1) Contribuabilii/Plătitorii de venit la sistemul public de pensii, prevăzuţi la art. 136, datorează, după caz, contribuţii de asigurări sociale pentru următoarele categorii de venituri: a) venituri din salarii sau asimilate salariilor, definite conform art. 76 (…) ” [dispoziţii asemănătoare se regăseau în art. 55 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 571/2003]; b) venituri din activităţi independente, definite conform art. 67 (…)”.

Conform art. 7 pct. 1 din Legea nr. 227/2015: „activitate dependentă” este „orice activitate desfăşurată de o persoană fizică într-o relaţie de angajare generatoare de venituri”, supusă deci unui raport de subordonare şi pentru care se încasează venituri asimilate, prin regimul lor fiscal, unora de n