Decizia nr. 17 din 08 iunie 2015

Titularul şi obiectul sesizării Curtea de Apel Piteşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Încheierea din 15 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 7.570/63/2013, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: „Conform art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 203/2009, cu modificările şi completările ulterioare 1 (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008), raportat la prevederile art. 1 şi art. 2 din Actul constitutiv al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii – S.A. – IFN, prevăzut în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.211/2001 privind înfiinţarea Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii – S.A. – IFN, republicată, cu modificările ulterioare (Actul constitutiv al FNGCIMM), raportat la art. 5 lit. c), art. 6 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare (Legea nr. 93/2009) şi la art. 3, art. 7 pct. 10 şi pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006), în forma în vigoare în perioada 2009-2011, prin noţiunea de societăţi financiar-bancare legiuitorul a înţeles şi instituţiile financiar-nebancare constituite ca societăţi comerciale pe acţiuni, la care statul este acţionar unic sau majoritar ?”. 1 Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 23 iunie 2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 203/2009, cu modificările şi completările ulterioare, a fost abrogată de Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ- teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare.

Expunerea succintă a procesului. Obiectul învestirii instanţei care a solicitat pronunţarea hotărârii prealabile. Stadiul procesual în care se află pricina 2.1. Cererea de chemare în judecată La data de 5 aprilie 2013, reclamantul Fondul Local de Garantare Craiova – Filiala FNGCIMM IFN – S.A. a chemat în judecată pe pârâţii Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi Dolj, solicitând instanţei să dispună anularea Încheierii nr. 31 din 18 martie 2013, emisă de Curtea de Conturi, a Deciziei nr. 2 din 4 ianuarie 2013, emisă de Camera de Conturi Dolj, precum şi a Raportului de control nr. 7.364 din 7 decembrie 2012. În mot ivare, reclamantul a arătat că, în perioada 4-7 decembrie 2012, auditorii publici externi din cadrul Camerei de Conturi a Judeţului Dolj au efectuat, în cadrul Fondului Local de Garantare Craiova – Filiala FNGCIMM IFN – S.A., acţiunea „Controlul privind situaţia, evoluţia şi modul de administrare a patrimoniului public şi privat al statului, precum şi legalitatea realizării veniturilor şi efectuarea cheltuielilor”, iar, în urma controlului, a fost încheiat Raportul nr. 7.364 din 7 decembrie 2012, în care au fost consemnate abateri de la legalitate şi regularitate, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008, cu privire la: modul de acordare a remuneraţiei lunare a directorului general şi a indemnizaţiilor acordate membrilor consiliului de administraţie în perioada 2009-2011, modul de încadrare a cheltuielilor cu personalul în limitele stabilite de prevederile legale. În cauză au fost formulate cereri de intervenţie în interes propriu de către directorul general, directorul şi membrii consiliului de administraţie al Fondului. 2.2. Hotărârea primei instanţe Prin Sentinţa civilă nr. 1.305 din 1 aprilie 2014, Tribunalul Dolj – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiate, acţiunea formulată de reclamant şi cererile de intervenţie în interes propriu formulate în cauză. 2.

Calea de atac exercitată împotriva hotărârii primei instanţe Împotriva sentinţei pronunţate de tribunal au formulat recurs reclamantul şi intervenienţii, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinţei şi admiterea acţiunii şi a cererilor de intervenţie. În motivarea recursurilor, recurenţii au susţinut în principal că, în ipoteza în care se constată că reclamantul Fondul Local de Garantare Craiova – Filiala FNGCIMM IFN – S.A. are acţionar majoritar statul român, acest fond nu este supus prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 în privinţa remunerării directorului general şi a membrilor consiliului de administraţie, încadrându-se în categoria societăţilor financiar-bancare la care se referă art. 8 din acest act normativ, astfel că toate cheltuielile au fost efectuate potrivit legii. Recursul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova. Prin Încheierea nr. 4.312 din 13 noiembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 2.649/1/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus strămutarea judecării cauzei la Curtea de Apel Piteşti, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe cu nr. 7.570/63/2013. 2.

Sesizarea Înaltei Curţi În sensul celor expuse la pct. 1, Curtea de Apel Piteşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Încheierea din 15 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 7570/63/2013, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept în litigiu. 3. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 3.1. Reclamantul Fondul Local de Garantare Craiova – Filiala FNGCIMM IFN – S.A. şi intervenienţii au susţinut că fondului local nu i se aplică prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008, intrând sub incidenţa art. 8 din acest act normativ. Fondul Local de Garantare Craiova – Filiala FNGCIMM IFN – S.A. este persoană juridică de drept privat, potrivit Ordinului nr. 176 din 20 septembrie 2005, emis de preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie, prin care a fost aprobată constituirea a trei fonduri locale de garantare, ca filiale ale FNGCIMM – S.A., cu sediul în localităţile Craiova, Focşani şi Covasna. Fondurile locale de garantare se constituie ca societăţi comerciale pe acţiuni având doi acţionari, respectiv: Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii – S.A. (FNGCIMM) şi statul român, prin Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie, ceea ce determină aplicarea legii specifice acestor societăţi. Activitatea fondului vizează activităţi auxiliare intermedierilor financiare, scopul înfiinţării filialei în baza Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, fiind unul patrimonial, acela de a efectua fapte şi acte de comerţ. Activitatea principală a Fondului Local de Garantare Craiova – Filiala FNGCIMM IFN – S.A. este emiterea de garanţii şi asumarea de angajamente pentru garantarea creditelor şi a altor instrumente de finanţare, care pot fi obţinute de întreprinderile mici şi mijlocii, definite potrivit legii, de la bănci sau din alte surse. În legislaţia română nu există entităţi financiar-bancare, ci doar societăţi financiare şi societăţi bancare, cratima fiind utilizată pentru a desemna o categorie de societăţi care nu există. Dacă art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 s-ar aplica doar unor entităţi care ar fi atât societăţi financiare, cât şi societăţi bancare, ar însemna a susţine inaplicabilitatea absolută a dispoziţiilor respective, ceea ce este contrar scopului pentru care ele au fost adoptate. Ratio legis, sunt exceptate de la regimul instituit prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 toate acele societăţi care sunt reglementate prin legi speciale şi sunt supravegheate şi controlate din punctul de vedere al întregii activităţi, de autorităţi autonome specializate, şi anume: băncile şi instituţiile financiare nebancare, care se află sub supravegherea prudenţială şi controlul Băncii Naţionale a României; societăţile de asigurări, care se află sub supravegherea prudenţială şi controlul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Fondul Proprietatea, aflat în aria de autoritate a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare. Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de iniţiator al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008, a susţinut importanţa încadrării instituţiilor financiare nebancare în categoria societăţilor financiare. Ca şi în cazul instituţiilor de credit, autoritatea de reglementare şi supraveghere a instituţiilor financiare nebancare este Banca Naţională a României. Potrivit Legii nr. 93/2009, instituţiile financiare nebancare trebuie să îndeplinească cerinţele prevăzute în reglementările emise de Banca Naţională a României cu privire la aspecte precum capitalul minim, structura grupurilor din care fac parte, calitatea acţionarilor şi a conducătorilor, structura portofoliului de credite sau organizarea contabilităţii şi auditului intern. Fondul Local de Garantare Craiova – Filiala FNGCIMM IFN – S.A. este înregistrat la Banca Naţională a României, secţiunea Registrele BNR, la capitolul IV „Instituţii financiare nebancare”, partea I – Active, litera i: „Emitere de garanţii şi asumare de angajamente, inclusiv garantarea creditului”, poziţia 3, având numărul RG-PJR-17-090166/27.07.2007, total entităţi:

Faptul că Fondul Local de Garantare Craiova – Filiala FNGCIMM IFN – S.A. este instituţie financiară reiese şi din aceea că efectuează raportări contabile folosind Planul de conturi aplicabil instituţiilor de credit prevăzut în Reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară aplicabile instituţiilor de credit, reglementari contabile conforme cu directivele europene. Începând cu exerciţiul financiar al anului 2008 au fost aplicate de către Banca Naţională a României prevederi pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aplicabile instituţiilor de credit, Banca Naţională a României verificând îndeplinirea de către instituţiile financiare nebancare a condiţiilor menţionate atât imediat după constituirea acestora, cât şi pe parcursul desfăşurării activităţii acestor instituţii, orice modificări cu privire la datele şi informaţiile cuprinse în documentaţia depusă iniţial trebuind comunicate către Banca Naţională a României De asemenea, respectarea condiţiilor impuse la constituire este verificată de către Banca Naţională a României prin mecanismul supravegherii ulterioare. În structura situaţiilor financiare semestriale/anuale întocmite de către Fondul Local de Garantare Craiova – Filiala FNGCIMM IFN – S.A. nu se regăsesc conturi care să reflecte realizarea de venituri din subvenţii, finanţări, transferuri, alocaţii bugetare cu destinaţie specială aprobate prin hotărâri ale Guvernului sau hotărâri ale consiliilor locale, specifice operatorilor economici nominalizaţi la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008. Legea bugetului de stat pe anul 2010 nr. 11/2010, cu modificările şi completările ulterioare, nu se aplică Fondului Local de Garantare Craiova – Filiala FNGCIMM IFN – S.A., în calitatea acestuia de societate comercială pe acţiuni, subiect de drept privat cu statut de instituţie financiară nebancară, încadrat în categoria societăţilor prevăzute la art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008. Pentru prima dată de la înfiinţare, FNGCIMM este nominalizat în Legea bugetului de stat pe anul 2013 nr. 5/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 22 februarie 2013, cu modificările şi completările ulterioare, dar nu şi în legile bugetare anterioare. Baza legală pentru efectuarea cheltuielilor cu personalul a reprezentat-o bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat în temeiul Hotărârii Adunării generale a acţionarilor nr. 7/18.12.2009. Fondul Local de Garantare Craiova – Filiala FNGCIMM IFN – S.A. nu s-a aflat şi nu se află în coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri ori a Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii ori a altor organe ale administraţiei publice centrale, aşa cum rezultă din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1.634/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, cu modificările şi completările ulterioare, (abrogată prin Hotărârea Guvernului nr. 47/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 102 din 20 februarie 2013, cu modificările şi completările ulterioare). Fondul Local de Garantare Craiova – Filiala FNGCIMM IFN – S.A. nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de entităţi cărora li se aplică legile referitoare la salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, întrucât personalul Fondului nu este plătit din bugetul general consolidat al statului, ci din veniturile societăţii, nu a primit subvenţii, alocaţii pentru cheltuielile de personal ori alte forme de sprijin de stat, dat fiind statutul său de societate comercială pe acţiuni, subiect de drept privat, nu are personal care ocupă funcţii de demnitate publică şi personal care ocupă funcţii asimilate funcţiilor de demnitate publică, precum şi personal care beneficiază de statute speciale, inclusiv funcţionari publici şi funcţionari publici cu statut special; personalul filialei îşi desfăşoară activitatea în baza contractelor individuale de muncă înregistrate conform dispoziţiilor legale, nefiind numit prin acte administrative cum se procedează pentru funcţionarii publici în temeiul Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; filialei nu îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare; remunerarea membrilor consiliului de administraţie a respectat prevederile valorice stipulate în bugetele de venituri şi cheltuieli aprobate ale filialei, corelate cu prevederile Actului constitutiv al FNGCIMM, ale Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 93/2009. 3.2. Curtea de Conturi a susţinut că, potrivit art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008, ordonanţa de urgenţă „se aplică regiilor autonome, societăţilor şi companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar unic sau majoritar, precum şi filialelor acestora, denumite în continuare operatori economici”, printre categoriile de operatori economici enunţaţi regăsindu-se şi reclamantul. Reclamantul este persoană juridică organizată ca o societate comercială pe acţiuni, având ca acţionar unic statul român, conform Hotărârii Guvernului nr. 1.211/2001, republicată, cu modificările ulterioare. La art. 2 din cap. I din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.211/2001, republicată, cu modificările ulterioare, se prevede în mod expres că „F.N.G.C.I.M.M. – S.A. – IFN este instituţie financiară nebancară, cu capital de risc, persoană juridică română de drept privat, organizată ca societate comercială pe acţiuni, cu acţionar unic statul român”. Nu sunt întemeiate susţinerile reclamantului potrivit cărora i-ar fi aplicabile prevederile art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008, fiind exclus de la aplicarea acestui act normativ. În anexa nr. 5 la Hotărârea Guvernului nr. 1.634/2009, cu modificările şi completările ulterioare, intitulată „Instituţii financiare la care statul român este acţionar iniţial unic prin Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri”, este nominalizat Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii – F.N.G.C.I.M.M. S.A. – IFN, ca instituţie financiară la care statul român este acţionar unic prin acest minister. Legiuitorul a folosit formularea „societăţile financiar-bancare”, ceea ce nu presupune că sunt asimilate acestei categorii şi societăţile financiare nebancare, cum este cazul reclamantului. Din definiţia dată de art. 2 din cap. I din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.211/2001, republicată, cu modificările ulterioare, rezultă clar că FNGCIMM S.A. – IFN este instituţie financiară nebancară, care nu este exceptată de la aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008. Prevederile art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 sunt aplicabile societăţilor financiar-bancare şi de asigurări, precum şi Societăţii Comerciale „Fondul Proprietatea” – S.A., entităţi care, potrivit art. 3 pct. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2011 privind organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico-financiare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 107/2012, cu modificările ulterioare 2 , nu sunt incluse în categoria operatorilor economici. 2 Conform art. 3 pct. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2011: „Art. 3. – În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie: […] 5. operator economic – denumire generică ce include: a) regiile autonome, înfiinţate de stat sau de o unitate administrativ-teritorială; b) companiile şi societăţile naţionale, precum şi societăţile comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar unic; c) societăţile comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială deţine o participaţie majoritară; d) societăţile comerciale şi regiile autonome la care persoanele juridice de la lit. a)-c) deţin direct sau indirect o participaţie majoritară; e) institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, altele decât cele care funcţionează ca instituţii publice; f) alţi operatori economici, indiferent de forma de proprietate, pentru fundamentarea şi justificarea sumelor acordate de la bugetul general consolidat. Expresia operator economic nu include societăţi financiar-bancare, societăţi de asigurări şi Societatea Comercială «Fondul Proprietatea» – S.A.”. 4. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea 4.1. Cu privire la admisibilitatea sesizării Instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, reţinând aspectele arătate în continuare. Chestiunea de drept care se solicită a fi lămurită vizează interpretarea art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008, respectiv a sintagmei „societăţi financiar-bancare”, raportat la dispoziţiile legale aplicabile în perioada analizată [art. 5 lit. c), art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 93/2009, art. 7 pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006]. Interpretarea unei dispoziţii normative reprezintă o chestiune de drept care se încadrează în ipoteza reglementată de art. 519 din Codul de procedură civilă şi care, faţă de jurisprudenţa existentă, este una nouă, ţinând seama totodată şi de faptul că în ţară au fost constituite numai trei fonduri locale, printre care şi reclamantul. La data formulării sesizării, chestiunea de drept nu este lămurită de instanţa supremă printr-o decizie de recurs în interesul legii şi nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, pe rolul instanţei supreme nefiind înaintată nicio cerere pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile în vederea dezlegării unei chestiuni de drept în care să se solicite interpretarea art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 şi a dispoziţiilor normative menţionate. De lămurirea şi interpretarea textelor sus-menţionate depinde soluţionarea în fond a cauzei, în condiţiile în care reclamantul şi intervenienţii susţin că Fondul Local de Garantare Craiova – Filiala FNGCIMM IFN – S.A. este exclus de la aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008, iar Curtea de Conturi a statuat că nu au fost respectate prevederile acestui act normativ cu privire la indemnizaţiile acordate directorilor şi membrilor consiliului de administraţie, cheltuielile cu personalul nefiind stabilite în limitele legale. 4.2. Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării Curtea de Apel Piteşti consideră, cu titlu prealabil, că textul art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 este susceptibil de două interpretări, cu consecinţe juridice diferite. Astfel, faţă de modul de redactare a textului, se consideră că legea nu are în vedere în categoria subiectelor de drept exceptate de la aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 şi persoanele juridice, societăţi financiare nebancare, în categoria cărora se încadrează reclamantul, dar faţă de spiritul reglementării rezultă soluţia contrară. Legiuitorul nu defineşte societăţile financiar-bancare la care se referă art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008, fiind necesar să se realizeze o interpretare sistematică, în raport cu actele normative în vigoare în perioada analizată, care determină regimul juridic al societăţilor financiare şi al celor bancare. Totodată, pentru interpretarea acestei noţiuni este necesar să se observe motivele pentru care a fost adoptat acest act normativ (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008), rezultate din preambul. Astfel, legiuitorul a urmărit să înlăture regimul diferenţiat pentru o anumită categorie de operatori economici, pe care l-a considerat nejustificat, fiind de natură a crea disfuncţionalităţi în derularea activităţii societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat, însă, totodată, s-a prevăzut că se impune luarea în considerare a specificului anumitor categorii de societăţi comerciale. În acest context, legiuitorul a exclus de la aplicarea măsurilor restrictive referitoare la cheltuieli societăţile cu obiect de activitate specific enumerate la art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008, sintagma „financiar-bancare” relevând intenţia legiuitorului de a exclude de la măsurile restrictive prevăzute de lege instituţiile din domeniu, la care statul este acţionar unic sau majoritar. În aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, de transpunere a directivelor 2006/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi 2006/49/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, se constată că societăţile financiare sunt entităţi distincte de societăţile care desfăşoară activitate specifică băncilor, în sensul art. 3 şi art. 7 pct. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006. Băncile, definite la art. 3 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, reprezintă o subcategorie a instituţiilor de credit la care se referă acest act normativ, iar legiuitorul s-a referit expres la activitatea bancară pe care a reprezentat-o prin cratimă alături de noţiunea „financiar”, iar nu distinct, în interpretarea literală rezultând că s-a urmărit excluderea de la aplicarea măsurilor restrictive numai în ceea ce priveşte societăţile bancare. Însă reclamantul aplică contabilitatea bancară, conform Ordinului guvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 5/2005 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aplicabile instituţiilor de credit, cu modificările şi completările ulterioare, şi Ordinului Băncii Naţionale a României nr. 13/2008 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aplicabile instituţiilor de credit, instituţiilor financiare nebancare şi Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, cu modificările şi completările ulterioare; respectă legislaţia stabilită de Banca Naţională a României cu privire la cifra de afaceri, volumul creditelor, gradul de îndatorare, totalul activelor, capitaluri proprii, fonduri proprii, expunere faţă de un debitor şi expunere agregată, organizare control intern, audit intern şi administrarea riscurilor. Personalul fondului nu este plătit din bugetul general consolidat al statului, ci din venituri realizate de societate; nu a primit subvenţii sau alte forme de sprijin; este societate pe acţiuni, subiect de drept privat, iar personalul său nu ocupă funcţii de demnitate publică ori funcţii asimilate, fiind încadrat în temeiul contractelor individuale de muncă/contractelor de mandat. Totodată, din Adresa Ministerului Finanţelor Publice nr. 449.887 din decembrie 2012 rezultă că, la elaborarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008, s-a urmărit exceptarea de la aplicarea prevederilor acesteia a societăţilor financiare şi bancare, folosind generic sintagma financiar- bancare. Interpretarea art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 rezultată din adresa emisă de Ministerul Finanţelor Publice din decembrie 2012, considerată de recurent materializarea unei interpretări autentice, nu este însă obligatorie potrivit art. 69 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, legiuitorul trebuind să intervină printr-un act normativ interpretativ de acelaşi nivel cu actul vizat. În acest context se reţine că, prin Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ- teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare, care a abrogat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008, s-a prevăzut expres aplicarea măsurilor speciale cu privire la cheltuieli şi în ce priveşte fondurile de garantare, cum este cazul reclamantului [art. 2 lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013]. O asemenea reglementare expresă, care nu exista în actul normativ abrogat, relevă intenţia legiuitorului de a clarifica expres regimul juridic al entităţilor în categoria cărora se încadrează şi reclamantul, precum şi faptul că, sub reglementarea anterioară (aplicabilă în prezenta cauză), exista posibilitatea unor interpretări care fie susţin concluzia încadrării fondurilor de garantare în excepţiile de la măsurile speciale cu privire la cheltuieli, fie, dimpotrivă, susţin aplicarea acestor măsuri cu privire la aceste fonduri, de vreme ce statul este acţionar unic sau majoritar. 4.3. Jurisprudenţa naţională menţionată de instanţa de trimitere Într-o orientare jurisprudenţială s-a reţinut că Fondul Local de Garantare – filială a FNGCIMM-IFN se încadrează în prevederile art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008, astfel că nu i se aplică acest act normativ (Sentinţa civilă nr. 2.954 din 19 decembrie 2013 a Tribunalului Covasna, pronunţată în Dosarul nr. 1.370/119/2013, rămasă definitivă prin Decizia nr. 1.643/R din 21 mai 2014, pronunţată de Curtea de Apel Braşov). 5. Jurisprudenţa instanţelor naţionale 5.1. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie În jurisprudenţa Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi nu a fost identificată practică judiciară referitoare la chestiunea de drept supusă judecăţii. 5.2. În cauză, Înalta Curte a solicitat curţilor de apel să comunice jurisprudenţa identificată la nivelul circumscripţiei lor teritoriale cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării. Din analiza jurisprudenţei transmise de curţile de apel în legătură cu chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării au fost constatate aspectele arătate în continuare. Într-o orientare jurisprudenţială, instanţa a reţinut că prevederile art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008, raportat la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 şi ale Legii nr. 93/2009, se interpretează în sensul că noţiunea de „societăţi financiar-bancare” se referă atât la instituţiile financiare (deci inclusiv la instituţiile financiare nebancare), cât şi la societăţile bancare, astfel că filialele FNGCIMM-IFN intră sub incidenţa excepţiei prevăzute de art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008. Într-o altă orientare jurisprudenţială, instanţa a reţinut că noţiunea de „societăţi financiar-bancare” se referă exclusiv la societăţile bancare, nu şi la instituţiile financiare nebancare, astfel că filialele FNGCIMM-IFN nu sunt exceptate de la aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008.

Răspunsul Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu s-a verificat şi nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu referire la problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări.

Jurisprudenţa Curţii Constituţionale Referitor la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării, nu au fost identificate considerente relevante în jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

Înalta Curte Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, punctele de vedere formulate de părţi, jurisprudenţa relevantă a instanţelor naţionale şi a contenciosului constituţional în evaluarea chestiunii de drept ce se solicită a fi dezlegată, se constată următoarele: 8.1. Cu privire la admisibilitatea sesizării Prin dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, legiuitorul a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, după cum urmează: a) existenţa unei cauze în curs de judecată, în ultimă instanţă; b) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să o soluţioneze în ultimă instanţă; c) ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; d) o chestiune de drept cu caracter de noutate şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. Prioritar se impune deci o analiză a fiecăreia dintre condiţiile de admisibilitate a sesizării: a) Cu privire la cerinţa ca pricina să se afle în curs de judecată în ultimă instanţă se reţine că acţiunea introductivă este una în contencios administrativ, aflată în competenţa de primă instanţă a secţiei de contencios administrativ a tribunalului, potrivit art. 8 şi 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, hotărârea prin care se soluţionează fiind supusă numai recursului, conform art. 20 din acelaşi act normativ. În prezent, cauza se află în curs de judecată în faza procesuală a recursului, deci în ultimă instanţă. b) Cum autorul sesizării este o curte de apel care, în această cauză, judecă în ultimă instanţă, pronunţând o hotărâre definitivă, se constată îndeplinită şi cea de-a doua cerinţă de admisibilitate. c) Şi cea de-a treia condiţie de admisibilitate a sesizării, respectiv cea referitoare la ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, se constată a fi întrunită. Astfel, se observă că, încă de la prima instanţă, reclamanta a invocat, în principal, faptul că se încadrează în categoriile prevăzute de art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008, fiind exceptată de la aplicarea măsurilor prevăzute de acest act normativ, aspect care, în contextul acţiunii în anulare promovate, se constituie într-un motiv de drept, de nelegalitate, referitor la fondul dreptului contestat prin decizia emisă de Curtea de Conturi, fiind aşadar o apărare de fond esenţială. Această apărare a reclamantei, invocată şi de intervenienţii principali din cauză, a fost considerată nefondată de prima instanţă, iar dezlegarea acesteia din cuprinsul sentinţei a fost criticată prin motivele de recurs cu a căror analiză este învestită, în ultimă instanţă, Curtea de Apel Piteşti. Prin urmare, de lămurirea acestei chestiuni de drept – înţelesul sintagmei „societăţi financiar-bancare” din cuprinsul art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 depinde soluţionarea pe fond a cauzei aflate în curs de judecată. d) Noutatea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării de pronunţare a unei hotărâri prealabile reprezintă o condiţie distinctă de admisibilitate. Verificarea acesteia implică atât a se constata că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat deja, iar problema nu face nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, cât şi – în absenţa unei definiţii legale a noţiunii de „noutate” – aprecierea în acest sens a completului învestit pentru pronunţarea prezentei decizii. Din verificarea evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se constată că aceasta nu a statuat anterior asupra prezentei chestiuni de drept, nefiind pronunţată o decizie în interesul legii sau o altă hotărâre prealabilă având acest obiect. Nici în cadrul secţiilor civile şi, respectiv, de contencios administrativ şi fiscal nu au fost identificate decizii de speţă referitoare la chestiunea de drept ce face obiectul sesizării. Este de reţinut în acest context că – deşi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 nu este un act normativ recent intrat în vigoare – instanţele de judecată au fost chemate să se pronunţe în aplicarea dispoziţiilor art. 8 abia începând cu anul 2013, când camerele de conturi judeţene au emis decizii prin care au considerat că cele trei fonduri locale de garantare (Sfântu Gheorghe, Craiova şi Focşani), filiale ale FNGCIMM- IFN, nu se încadrează în categoria de „societăţi financiar-bancare” şi, deci, nu erau exceptate de la aplicarea ordonanţei de urgenţă. Aceste decizii au fost contestate la instanţele de contencios administrativ competente, fără a se putea constata existenţa şi dezvoltarea unei jurisprudenţe continue şi constante în această materie, până la acest moment identificându-se doar o soluţie definitivă de admitere a acţiunii în anulare şi una definitivă de respingere a acţiunii în anulare, argumentul determinant în fiecare situaţie constituindu-l interpretarea dată de instanţa de judecată noţiunii de „societăţi financiar-bancare”. Faţă de aceste împrejurări se reţine ca fiind îndeplinită şi condiţia privind noutatea chestiunii de drept cu care instanţa supremă a fost sesizată. 8.2. Cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării 8.2.1. Dispoziţiile relevante pentru soluţionarea chestiunii de drept supuse dezlegării pe calea prezentei sesizări, respectiv: – art. 1 şi 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008: „Art. 1. – Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică regiilor autonome, societăţilor şi companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care statul sau o unitate administrativ- teritorială este acţionar unic sau majoritar, precum şi filialelor acestora, denumite în continuare operatori economici.” „Art. 8. – Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă nu se aplică societăţilor financiar-bancare şi de asigurări, precum şi societăţii comerciale «Fondul Proprietatea» – S.A.”; – art. 5 lit. c), art. 6 alin. (1) şi (3) şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 93/2009: „Art. 5. – În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: […] c) instituţii financiare nebancare – entităţi ce desfăşoară activitate de creditare cu titlu profesional în condiţiile stabilite de prezenta lege 3 ;”; 3 Începând cu 3 mai 2011, art. 5 lit. c) din Legea nr. 93/2009 a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 42/2011 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 113/2009 privind serviciile de plată şi a Legii nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare, aprobată prin Legea nr. 29/2012. Anterior datei de 3 mai 2011, art. 5 lit. c) din Legea nr. 93/2009 avea următorul conţinut: „c) instituţii financiare nebancare – entităţile, altele decât instituţiile de credit, ce desfăşoară activitate de creditare cu titlu profesional, în condiţiile stabilite de lege”. „Art. 6. – (1) Instituţiile financiare nebancare au obligaţia de a se constitui ca societăţi comerciale pe acţiuni. […] (3) Organizarea şi funcţionarea instituţiilor financiare nebancare sunt reglementate de prevederile prezentei legi, completate, după caz, cu cele ale Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu cele ale Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările ulterioare, sau/şi cu cele ale legilor speciale aplicabile în materie.” „Art. 7. – (1) Denumirea unei entităţi care desfăşoară activitate de creditare, în condiţiile prezentei legi, va include sintagma instituţie financiară nebancară sau abrevierea acesteia, I.F.N. În cazul instituţiilor financiare nebancare ce fac obiectul înscrierii în Registrul de evidenţă, includerea în denumire a sintagmei instituţie financiară nebancară sau a abrevierii acesteia, I.F.N., este opţională.”; – art. 3, art. 7 alin. (1) pct. 10 şi 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 (forma în vigoare în perioada 2009-2011 corespunzătoare controlului efectuat de Curtea de Conturi în urma căruia au fost emise actele contestate în litigiul de fond): „Art. 3. – Instituţiile de credit, persoane juridice române, se pot constitui şi funcţiona cu respectarea dispoziţiilor generale aplicabile instituţiilor de credit şi a cerinţelor specifice prevăzute în partea a II-a a prezentei ordonanţe de urgenţă, în una din următoarele categorii: a) bănci; b) organizaţii cooperatiste de credit; c) bănci de economisire şi creditare în domeniul locativ; d) bănci de credit ipotecar; e) instituţii emitente de monedă electronică.” „Art. 7. – (1) În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: […] 10. instituţie de credit înseamnă: a) o entitate a cărei activitate constă în atragerea de depozite sau de alte fonduri rambursabile de la public şi în acordarea de credite în cont propriu; b) o entitate, alta decât cea prevăzută la lit. a), care emite mijloace de plată în formă de monedă electronică, denumită în continuare instituţie emitentă de monedă electronică 4 ; […] 4 Pct. 10 al alin. (1) al art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 a fost modificat prin art. I pct. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2010, începând cu 30 aprilie 2011, şi a fost abrogat prin art. VIII pct. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 113/2013, începând cu 1 ianuarie 2014. 14. instituţie financiară – o entitate, alta decât o instituţie de credit, a cărei activitate principală constă în dobândirea de participaţii în alte entităţi sau în desfăşurarea uneia sau mai multora dintre activităţile prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. b) – l)” 5 ; 5 Pct. 14 al alin. (1) al art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 a fost modificat prin art. I pct. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2010, începând cu 30 aprilie 2011, şi a fost abrogat prin art. VIII pct. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 113/2013, începând cu 1 ianuarie 2014. – art. 3 şi art. 7 alin. (1) pct. 10 şi 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 au fost modificate în perioada 2009-2011, după cum urmează: – începând cu 1 aprilie 2010, lit. e) a art. 3 a fost abrogată prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului şi a altor acte normative 6 ; 6 Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2010 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 1 aprilie 2010 şi a fost aprobată cu completări prin Legea nr. 231/2010. – începând cu 1 aprilie 2010, pct. 10 şi 14 ale alin. (1) al art. 7 au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2010, având următorul conţinut: „10. instituţie de credit – o entitate a cărei activitate constă în atragerea de depozite sau de alte fonduri rambursabile de la public şi în acordarea de credite în cont propriu; 14. instituţie financiară – o entitate, alta decât o instituţie de credit, a cărei activitate principală constă în achiziţionarea de participaţii sau în desfăşurarea uneia sau mai multora dintre activităţile prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. b)-l) şi n 1 );”; – începând cu 1 ianuarie 2014, pct. 10 şi 14 ale alin. (1) al art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 au fost abrogate prin art. VIII pct. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 113/2013 privind unele măsuri bugetare şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului. Interpretarea gramaticală a normei cuprinse în art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 ar conduce la concluzia că prin sintagma „societăţi financiar-bancare”, luând în considerare sensul cuvintelor şi semnele de punctuaţie (cratima), s-ar înţelege societăţi care îndeplinesc cumulativ condiţiile de a fi financiare şi bancare. O astfel de concluzie este însă inacceptabilă din punct de vedere juridic, interpretarea sistematică a aceleiaşi norme, respectiv analizarea acesteia în strânsă legătură cu întregul conţinut al actului normativ, precum şi compararea cuprinsului acestei dispoziţii în raport cu reguli şi prevederi care se află în alte acte normative din aceeaşi materie demonstrând că, în legislaţia în vigoare în perioada incidenţei Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008, nu este reglementată o categorie de instituţii denumite „financiar-bancare”, ci – dimpotrivă – se stabilesc regimuri juridice distincte pentru instituţiile financiare şi, respectiv, pentru cele bancare. Astfel, potrivit reglementării date de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, societăţile bancare (băncile) constituie o categorie de instituţii de credit [art. 3 lit. a)], în timp ce instituţia financiară este [prin definiţie dată la art. 7 alin. (1) pct. 14] nebancară, constituind „o entitate, alta decât o instituţie de credit, a cărei activitate principală constă în dobândirea de participaţii în alte entităţi sau în desfăşurarea uneia sau mai multora dintre activităţile prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. b) -l)”. La rândul său, Legea nr. 93/2009 stabilea, la art. 5 lit. c), faptul că prin „instituţii financiare nebancare” se înţeleg entităţi ce desfăşoară activitate de creditare cu titlu profesional în condiţiile stabilite de lege, ulterior textul fiind corelat cu cel din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, în sensul că este vorba de „entităţi, altele decât instituţiile de credit, ce desfăşoară activitate de creditare cu titlu profesional în condiţiile stabilite de prezenta lege”. Şi art. 4 pct. 5 din Directiva 2006/48/CE, care reglementează activitatea bancară la nivel comunitar, defineşte similar instituţia financiară în sens larg ca fiind o entitate care poate presta activităţi de creditare, servicii de investiţii şi de plată etc., cu excluderea activităţii specifice băncilor (acceptare de depozite sau alte fonduri rambursabile de la public). Or, în condiţiile în care nu poate fi identificată în legislaţia de referinţă o categorie de entităţi „financiar-bancare” şi ţinând seama de o regulă de bază a interpretării logice, în conformitate cu care o normă trebuie interpretată într-un sens care să permită aplicarea ei, iar nu într-un sens care să o înlăture de la aplicare, singura concluzie ce se poate desprinde este aceea că sintagma „societăţi financiar-bancare” în sensul art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 se referă la instituţiile financiare şi la cele bancare. Această interpretare este confirmată de altfel de evoluţia ulterioară a legislaţiei, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 fiind abrogată de Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013. Această din urmă ordonanţă a Guvernului a prevăzut expres la art. 2 că măsurile de disciplină financiară la care se referă nu se aplică: a) instituţiilor de credit, instituţiilor financiare şi societăţilor definite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, cu excepţia fondurilor de garantare şi contragarantare care îndeplinesc condiţiile de la art. 1; b) societăţilor de asigurare reglementate de Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare; c) operatorilor economici care îndeplinesc condiţiile art. 1, care prin legi speciale sunt exceptaţi de la aplicarea prevederilor legale privind fundamentarea şi aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli aplicabile operatorilor economici la care statul este acţionar unic, majoritar sau deţine o participaţie direct ori indirect majoritară; d) unităţilor de cercetare-dezvoltare definite potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia celor care îndeplinesc condiţiile de la art. 1. 8.2.2. Chestiunea de drept ridicată de instanţa de trimitere se referă şi la aspectul dacă – pornind de la interpretarea potrivit căreia art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 se referă şi la instituţiile financiare – în această categorie se includ şi acele instituţii financiare nebancare constituite ca societăţi comerciale pe acţiuni, la care statul este acţionar unic sau majoritar. Pentru lămurirea acestei chestiuni este necesară aplicarea altor două reguli ale interpretării logice a normei juridice, respectiv: ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, în conformitate cu care nu ne este îngăduit să distingem acolo unde legea nu distinge, şi exceptio est strictissimae interpretationis (excepţiile sunt de strictă interpretare). Astfel, se constată că, prin conţinutul său, art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 nu face nicio distincţie după forma de constituire sau după eventuala participaţie a statului la constituirea societăţii (instituţiei) financiare, deci acest text legal trebuie privit ca referindu-se la instituţiile financiare în general. De altfel, din conţinutul art. 8 reiese că au fost exceptate de la regimul instituit prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 acele societăţi care beneficiau deja de supravegherea şi controlul activităţii din partea un