Decizia nr. 16 din 8 iunie 2015

Titularul şi obiectul sesizării Curtea de Apel Piteşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Încheierea din 14 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 3.036/109/2013, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: „Interpretarea şi determinarea efectelor dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 118/2010), dispoziţie de principiu preluată şi în art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011 (O.U.G. nr. 80/2010), art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin Legea nr. 36/2014 (O.U.G. nr. 84/2012), art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare (O.U.G. nr. 103/2013) şi art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015 (O.U.G. nr. 83/2014) raportat la pct. 2 din anexa nr. IV/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice 1 (Legea nr. 330/2009) şi la art. 20 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 284/2010). „ 1 Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, a fost abrogată prin Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010.

Expunerea succintă a procesului. Obiectul învestirii instanţei care a solicitat pronunţarea hotărârii prealabile. Stadiul procesual în care se află pricina 2.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş – Secţia civilă, Complet specializat contencios administrativ şi fiscal, reclamantul B.N., în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Argeş, a solicitat obligarea autorităţii publice pârâte la plata ajutoarelor prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din anexa nr. IV/2 la Legea nr. 330/2009 şi conferirea Ordinului „Meritul Militar” clasa a III-a, în condiţiile Legii nr. 238/1998 privind conferirea Ordinului „Meritul Militar” pensionarilor militari, veterani de război. În motivare, reclamantul a arătat că, până la 20 octombrie 2010, a activat ca poliţist la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş, iar, prin Decizia nr. 160.037, emisă de Casa de Pensii a Ministerului Administraţiei şi Internelor, a fost pensionat. La data de 12 februarie 2013, a solicitat fostului angajator acordarea ajutoarelor prevăzute pentru vechimea în funcţie şi a celor două salarii pe an, până la vârsta-limită de pensionare, solicitare ce i-a fost respinsă cu motivarea că nu se încadrează în situaţia la care se referă pct. 3 alin. (1) din anexa nr. IV/2 la Legea nr. 330/2009, temei de drept pe care, de altfel, nu l-a invocat, dar şi că nu poate beneficia de drepturile băneşti pretinse, date fiind dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 118/2010. Potrivit reclamantului, această motivare nu poate fi primită în absenţa unor dispoziţii legale care să abroge drepturile recunoscute anterior, iar reglementarea cuprinsă în art. 9 din Legea nr. 118/2010 putea avea numai caracterul unei suspendări a exerciţiului dreptului, suspendare care, la începutul anului 2011, trebuia să înceteze. Normele legale ulterioare, respectiv Legea nr. 284/2010 şi Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, se aplicau numai persoanelor care s-au pensionat după intrarea lor în vigoare, iar nu şi celor pensionate în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2010, cu observaţia că o altă interpretare a normelor legale are caracter discriminatoriu în raport cu faptul că persoanele pensionate anterior datei de 1 iulie 2010 au beneficiat de drepturile solicitate de reclamant în litigiul dedus judecăţii. La data de 17 februarie 2014, reclamantul şi-a modificat cererea de chemare în judecată, în sensul introducerii în cauză, în calitate de pârât, şi a Ministerului Afacerilor Interne, precum şi în sensul completării raportului juridic obiectiv prin solicitarea şi a dobânzii legale. 2.2. Apărările pârâtului Prin întâmpinare, pârâtul a susţinut că, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, ajutoarele prevăzute de pct. 2 alin. (1) şi (2) din anexa nr. IV/2 la Legea nr. 330/2009 nu au mai putut fi acordate, ordonatorii de credite fiind obligaţi să utilizeze resursele bugetare în limita destinaţiilor aprobate. A mai arătat că reclamantul nu se încadrează în ipoteza prevăzută de pct. 3 alin. (1) din anexa nr. IV/2 la Legea nr. 330/2009 şi, în consecinţă, nu îi sunt aplicabile nici dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 118/2010, întrucât dreptul la pensie a fost stabilit în urma pierderii capacităţii de muncă şi încadrării în grad de invaliditate. Pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare, susţinând că, potrivit art. 9 din Legea nr. 118/2010, reclamantul nu este îndreptăţit să primească indemnizaţiile pretinse prin acţiune. 2.

Hotărârea primei instanţe Prin Sentinţa civilă nr. 1.173 din 9 mai 2014, Tribunalul Argeş a respins acţiunea formulată de reclamant, reţinând că, începând cu data de 3 iulie 2010, nu se mai acordă indemnizaţiile pentru ieşirea la pensie, aşa cum dispune art. 9 din Legea nr. 118/2010. 2.

Calea de atac exercitată împotriva hotărârii primei instanţe Împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Argeş a declarat recurs reclamantul, invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă şi susţinând, în esenţă, că tribunalul a interpretat în mod greşit dispoziţiile Legii nr. 118/2010, act normativ care a intrat în vigoare la data de 3 iulie 2010. Prin criticile din recurs recurentul susţine că nu a avut loc o înlăturare definitivă a persoanelor cărora le-au încetat raporturile de serviciu cu drept de pensie în perioada 3 iulie 2010-31 decembrie 2010 de la beneficiul drepturilor prevăzute în anexa nr. IV/2 la Legea nr. 330/2009, ci numai o suspendare a acordării sumelor de bani, suspendare care îşi produce efecte în aceeaşi perioadă. Începând cu 1 ianuarie 2011, însă, privarea de drepturile a căror exercitare fusese suspendată este total nejustificată, în condiţiile în care, prin Legea nr. 284/2010 (care a abrogat Legea nr. 330/2009), dreptul reclamantului la solde şi indemnizaţii a primit din nou suport legislativ. Recurentul a criticat hotărârea şi sub aspectul refuzului de a-i fi acordat Semnul onorific „În Serviciul Patriei”, aspect ce nu face însă obiectul sesizării de faţă. 3. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept Conform celor expuse în încheierea de sesizare, părţile prezente la termenul de judecată şi-au exprimat în şedinţa publică opinia în sensul că se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. 4. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea 4.1. Cu privire la admisibilitatea sesizării Instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, reţinând aspectele arătate în continuare. Chestiunea de drept este determinantă în soluţionarea pe fond a cauzei ce face obiectul Dosarului nr. 3.036/109/2013. Problema de drept este nouă, iar asupra acesteia Înalta Curte nu a statuat şi nici nu există pe rol un recurs în interesul legii care să vizeze interpretarea dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 118/2010 şi a celor care preiau o astfel de reglementare. Este îndeplinită şi cerinţa noutăţii, în sensul celor reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9 aprilie 2014, atunci când se referă la o normă juridică intrată în vigoare cu mai mult timp în urmă, dar a cărei aplicare a devenit actuală ulterior. Deşi în cauză chestiunea de drept priveşte acte normative intrate în vigoare cu mai mult timp în urmă, nu există un număr semnificativ de hotărâri prin care să fi fost soluţionată în mod diferit şi constant problema de drept, pentru a se putea discuta despre necesitatea unui recurs în interesul legii. Astfel fiind, se impune să se apeleze la mecanismul de unificare a practicii judiciare prin hotărâre prealabilă pentru a se evita pronunţarea unor decizii în care aceleaşi drepturi invocate de părţi să fie soluţionate în mod diferit. 4.2. Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării Dispoziţiile relevante în cauză sunt cele ale pct. 2 alin. (1) şi (2) din anexa nr. IV/2 la Legea nr. 330/2009, care erau în vigoare la data emiterii deciziei de pensionare a reclamantului, respectiv la data de 20 octombrie 2010, dar care au fost abrogate prin art. 39 din Legea nr. 284/2010. Legea nr. 284/2010 a cuprins norme proprii în ceea ce priveşte pretenţiile reclamantului, respectiv art. 20 din anexa nr. VII. Aceste din urmă dispoziţii legale se impun a fi analizate şi ele în raport cu interpretarea dată dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 118/2010, întrucât la data încetării raporturilor de serviciu reclamantul a invocat dispoziţiile Legii nr. 330/2009, la momentul învestirii instanţei, Legea nr. 330/2009 era abrogată, iar normele în discuţie, în temeiul principiului tempus regit actum, fuseseră înlocuite cu cele menţionate anterior cuprinse în Legea nr. 284/2010. 4.3. Jurisprudenţa naţională expusă de instanţa de trimitere Cu referire la jurisprudenţa în materie, instanţa de trimitere a reţinut aspectele arătate în continuare. Opiniile diferite cu privire la chestiunea de drept se reflectă, parţial, şi în soluţiile pronunţate prin care fie a fost admisă acţiunea unor persoane aflate în situaţia reclamantului şi fostul angajator a fost obligat la plata indemnizaţiilor şi ajutoarelor solicitate, fie a fost respinsă acţiunea. În sensul soluţiei de respingere a acţiunii, s-a reţinut că interpretarea care se impune a fi dată prevederilor art. 9 din Legea nr. 118/2010 este în sensul că, prin dispoziţia potrivit căreia nu se mai acordă drepturile la trecerea în rezervă, trebuie să se înţeleagă o înlăturare totală a drepturilor şi deci o abrogare a recunoaşterii acestor drepturi. În jurisprudenţă a fost însă exprimată şi opinia că, prin dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 118/2010, pentru o perioadă limitată, chiar dacă neprecizată în text, aceste drepturi nu se acordă, operând astfel o suspendare legală a exerciţiului lor, chiar dacă a fost ulterior prelungită. În sprijinul acestei aprecieri s-a reţinut, în principal, faptul că, în fiecare an ce a urmat, legiuitorul a adoptat o normă legală potrivit căreia drepturile nu se acordă. Or, în măsura în care acestea ar fi fost înlăturate odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, nu exista raţiunea ca anual să se mai dispună o astfel de măsură. În acest sens, sunt de observat dispoziţiile art. 9 din O.U.G. nr. 80/2010 (introdus prin Legea nr. 283/2011), art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012, art. 10 din O.U.G. nr. 103/2013 şi art. 9 din O.U.G. nr. 83/2014. În aceeaşi ordine de idei este de remarcat şi modul de formulare a textelor precitate, prin care legiuitorul a ales să precizeze anul pentru care nu se acordă drepturile pentru ieşirea la pensie, renunţând la redactarea iniţială din art. 9 din Legea nr. 118/2010, potrivit căreia nu se acordă ajutoarele şi indemnizaţiile la încetarea raporturilor de serviciu prin pensionare, fără trimiterea la un anumit an calendaristic. În măsura în care s-ar aprecia că prin actele normative menţionate a operat numai o suspendare a dreptului stabilit iniţial în Legea nr. 330/2009, iar ulterior, în Legea nr. 284/2010, se poate discuta actualitatea pretenţiilor deduse judecăţii şi eventuala incidenţă a excepţiei de prematuritate, cu consecinţa valorificării drepturilor la data la care încetează cauza de suspendare. De observat că, în situaţii similare, se regăsesc şi alte drepturi pentru alte categorii de personal, un exemplu fiind dispoziţiile art. 80 şi 81 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Jurisprudenţa instanţelor naţionale 5.1. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie În jurisprudenţa Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi nu a fost identificată jurisprudenţă relevantă. 5.2. În cauză, Înalta Curte a solicitat curţilor de apel să comunice jurisprudenţa identificată la nivelul circumscripţiei lor teritoriale cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării. Din analiza jurisprudenţei transmise de curţile de apel cu referire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării au fost constatate aspectele arătate în continuare. Unele instanţe au reţinut că sunt neîntemeiate cererile de acordare a ajutorului stabilit în raport cu solda funcţiei de bază, respectiv salariul funcţiei de bază avută/avut în luna schimbării poziţiei de activitate, în temeiul art. 20 din anexa nr. VII la Legea nr. 284/2010. În acest sens instanţele au considerat că art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 amână, „temporizează” exerciţiul drepturilor respective. Fără a nega existenţa în concret a dreptului de a primi aceste ajutoare, prin admiterea acţiunii la momentul respectiv (noiembrie 2014), reclamantul ar intra în posesia unui titlu apt a fi pus în executare de îndată, ceea ce ar reprezenta o încălcare flagrantă a unui text de lege în vigoare. Orice hotărâre judecătorească presupune respectarea cadrului legal în vigoare şi nu încălcarea cu bună-ştiinţă a acestuia. Măsura prevăzută de art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 şi de actele normative ulterioare a fost determinată de motive de utilitate, în contextul crizei economice profunde cu care se confruntă România, fiind dispusă cu respectarea art. 53 din Constituţie şi a exigenţelor impuse de art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Termenul „acordă” utilizat în cuprinsul textelor de lege nu presupune abrogarea drepturilor, ci suspendarea naşterii lor. În schimb, a fost exprimată şi opinia în sensul că semnificaţia sintagmei „nu se mai acordă” nu poate avea înţelesul unei suspendări, ci al unei suprimări a dreptului, ceea ce echivalează cu abrogarea. Prevederile art. 9 din Legea nr. 118/2010 nu aduc atingere principiului nediscriminării consacrat de art. 16 din Constituţie şi în raport cu jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului (Fredin împotriva Suediei, Hoffman împotriva Austriei, Spadea şi Scalambrino împotriva Italiei, Stubbings şi alţii împotriva Regatului Unit). Restrângerea pentru o perioadă determinată a beneficiului acordării ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor de ieşire la pensie, în retragere, la încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă a fost prevăzută de lege şi nu reprezintă o ingerinţă ce ar fi avut ca efect privarea reclamantului de bunul său în sensul art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Instanţele au avut în vedere şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale reprezentată de deciziile nr. 70/2003, nr. 820/2006, nr. 861/2006, nr. 874/2010, nr. 1.658/2010, nr. 1.576/2011, nr. 291/2013 şi nr. 326/2013, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Kopecky împotriva Slovaciei, Ketchko împotriva Ucrainei, Mureşanu împotriva României). Alte instanţe au admis cererile de acordare a drepturilor prevăzute de art. 20 din anexa nr. VII la Legea nr. 284/2010, respectiv ajutorul stabilit în raport cu solda funcţiei de bază, respectiv salariul funcţiei de bază avută/avut în luna schimbării poziţiei de activitate, de care beneficiază la trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, pentru activitatea depusă, în funcţie de vechimea efectivă ca militar, poliţist, funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personal civil în instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. În acest sens instanţele au reţinut că Legea nr. 285/2010, care abrogă implicit prevederile Legii nr. 118/2010 şi care este o lege specială de reglementare a salarizării personalului plătit din fonduri publice în anul 2011, derogă de la o lege anterioară şi generală, respectiv Legea nr. 118/2010. Într-o altă orientare jurisprudenţială, instanţele au respins ca prematur introdusă cererea de acordare a drepturilor prevăzute de art. 20 din anexa nr. VII la Legea nr. 284/2010, reţinând, în esenţă, că nu poate fi negată recunoaşterea prin lege a dreptului respectiv, însă instanţa nu poate proceda la acordarea acestuia în condiţiile în care reglementările în vigoare prevăd suspendarea aplicării prevederilor respective.

Răspunsul Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Prin Adresa nr. 490/C/953/III-5/2015 din 24 martie 2015, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat faptul că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, se verifică în prezent practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu referire la chestiunea de drept ce formează obiectul prezentei sesizări.

Jurisprudenţa Curţii Constituţionale Cu referire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării este relevantă jurisprudenţa Curţii Constituţionale menţionată la pct. 5.2, respectiv deciziile nr. 70/2003, nr. 820/2006, nr. 861/2006, nr. 874/2010, nr. 1.658/2010, nr. 1.576/2011, nr. 291/2013, nr. 326/2013, precum şi deciziile nr. 108/2006, nr. 1.250/2010 şi nr. 334/2014: – Decizia Curţii Constituţionale nr. 70/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 1 aprilie 2013, prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, precum şi a dispoziţiilor art. 180 din Legea nr. 19/2000; – Decizia Curţii Constituţionale nr. 820/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 18 ianuarie 2007, prin care a fost respinsă, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 180 şi 194 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi ale art. I pct. 75 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 19/2000; – Decizia Curţii Constituţionale nr. 861/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 22 ianuarie 2007, prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 77, art. 164 alin. (3), art. 165, art. 180 alin. (1) şi ale cap. IX din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale; – Decizia Curţii Constituţionale nr. 874/2010 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010; – Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.658/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 18 ianuarie 2011, prin care s-a constatat că dispoziţiile Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în ansamblul său, precum şi, în special, ale art. 1 alin. (2), art. 4, art. 10 alin. (1), art. 14, art. 22 alin. (1) şi (2), art. 33 alin. (1) şi art. 37 alin. (1) şi (3) din lege sunt constituţionale; – Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.576/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 16 ianuarie 2012, prin care s-a constatat că este constituţională Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru modificarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar; – Decizia Curţii Constituţionale nr. 291/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 27 iunie 2013, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, astfel cum a fost aprobată, cu modificări şi completări, prin Legea nr. 283/2011; – Decizia Curţii Constituţionale nr. 326/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 24 iulie 2013, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate; – Decizia Curţii Constituţionale nr. 108/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19, art. 20 alin. (1) şi art. 24 alin. (3) din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, precum şi ale art. 35 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali; – Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.250/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 50 lit. b) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice; – Decizia Curţii Constituţionale nr. 334/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 17 iulie 2014, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că, în raport cu criticile formulate, sunt constituţionale dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

Înalta Curte 8.1. Cu privire la admisibilitatea sesizării În raport cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă din 2010 2 , se constată că sunt îndeplinite cerinţele de admisibilitate a sesizării, întrucât: 2 Art. 519 din Codul de procedură civilă din 2010: „Art. 519. – Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată. „ – sesizarea a fost formulată într-o cauză aflată în stare de judecată, respectiv Dosarul nr. 3.036/109/2013 al Curţii de Apel Piteşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal; – instanţa care a formulat sesizarea este învestită cu soluţionarea cauzei în recurs; – soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată depinde de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere, întrucât litigiul are ca obiect plata ajutoarelor prevăzute de pct. 2 alin. (1) şi (2) din anexa nr. IV/2 la Legea nr. 330/2009; – problema de drept prezintă un caracter de noutate, în considerarea faptului că, deşi dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 118/2010 au avut o aplicabilitate limitată în timp, la nivelul anului 2010, reglementările succesive cu conţinut similar, aplicabile în anii 2011-2015, au creat divergenţe de interpretare prin raportare la măsura instituită iniţial prin norma legală ce face obiectul prezentei sesizări; – asupra chestiunii de drept Înalta Curte nu a statuat, iar problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 8.2. Cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării Dispoziţiile a căror interpretare este dedusă judecăţii pe calea prezentei sesizări sunt, în ordinea cronologică a publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, următoarele: – pct. 2 din anexa nr. IV/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009): „2. (1) La trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, cadrele militare, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, pentru activitatea depusă, în funcţie de vechimea efectivă ca militar, poliţist, funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personal civil în instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, beneficiază de un ajutor stabilit în raport cu solda lunară netă, respectiv salariul de bază de încadrare net avut în luna schimbării poziţiei de activitate, astfel: Vechime efectivă: – până la 5 ani – un ajutor egal cu 3 solde/salarii; – între 5-10 ani – un ajutor egal cu 6 solde/salarii; – între 10-15 ani – un ajutor egal cu 8 solde/salarii; – între 15-20 ani – un ajutor egal cu 10 solde/salarii; – între 20-25 ani -un ajutor egal cu 12 solde/salarii; – între 25-30 ani – un ajutor egal cu 15 solde/salarii; – peste 30 ani – un ajutor egal cu 20 solde/salarii. (2) Cadrele militare, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, trecuţi în rezervă sau direct în retragere, respectiv ale căror raporturi de serviciu au încetat, cu drept la pensie de serviciu, înainte de împlinirea limitei de vârstă de pensionare prevăzută de lege, mai beneficiază, pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă, de un ajutor egal cu două solde lunare nete, respectiv cu două salarii de bază de încadrare nete. (3) Prevederile alin. (2) nu se aplică cadrelor militare, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare care beneficiază de plăţi compensatorii. (4) Baza de calcul a soldei lunare nete, respectiv a salariului de bază de încadrare net o constituie solda lunară brută, respectiv salariul de bază de încadrare brut, din ultima lună de activitate din care se scade o sumă calculată prin aplicarea asupra acesteia a impozitului prevăzut de lege, în vigoare la data stabilirii dreptului. (5) În caz de deces al beneficiarului înainte de data plăţii ajutorului, acesta se acordă soţiei sau soţului supravieţuitor ori copiilor, iar în lipsa acestora, părinţilor.”; – art. 9 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010): „Art. 9. – Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu se mai acordă ajutoare sau, după caz, indemnizaţii la ieşirea la pensie, retragere ori la trecerea în rezervă.”; – art. 20 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010): „Art. 20. – (1) La trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, pentru activitatea depusă, în funcţie de vechimea efectivă ca militar, poliţist, funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personal civil în instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, beneficiază de un ajutor stabilit în raport cu solda funcţiei de bază, respectiv salariul funcţiei de bază avută/avut în luna schimbării poziţiei de activitate, astfel: Vechime efectivă: – până la 5 ani – un ajutor egal cu 3 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază; – între 5-10 ani – un ajutor egal cu 6 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază; – între 10-15 ani – un ajutor egal cu 8 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază; – între 15-20 ani – un ajutor egal cu 10 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază; – între 20-25 ani – un ajutor egal cu 12 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază; – între 25-30 ani – un ajutor egal cu 15 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază; – peste 30 ani – un ajutor egal cu 20 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază. (2) Personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, trecuţi în rezervă sau direct în retragere, respectiv ale căror raporturi de serviciu au încetat, cu drept la pensie de serviciu, înainte de împlinirea limitei de vârstă de pensionare prevăzute de lege, mai beneficiază, pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă de pensionare sau, în situaţia în care pot desfăşura activitate peste această limită, până la limitele de vârstă în grad la care pot fi menţinute în activitate categoriile respective de personal, de un ajutor egal cu două solde ale funcţiei de bază, respectiv cu două salarii ale funcţiei de bază. (3) Prevederile alin. (2) nu se aplică personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare care beneficiază de plăţi compensatorii. (4) În caz de deces al beneficiarului înainte de data plăţii ajutorului, acesta se acordă soţiei sau soţului supravieţuitor ori copiilor, iar în lipsa acestora, părinţilor, prin aplicarea în mod corespunzător a prevederilor alin. (1) şi (2).”; – art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010 (art. 9 din O.U.G. nr. 80/2010 a fost introdus prinLegea nr. 283/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011) : „Art. 9. – În anul 2012 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.”; – art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 decembrie 2012): „Art. 2. – Prevederile art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, şi ale art. 1 alin. (4) şi (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) şi (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. (2) şi art. 13 ale art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător şi în anul 2013.”; – art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 15 noiembrie 2013): „Art. 10. – (1) În anul 2014 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă. (2) În anul 2014, prevederile art. 12 din anexa nr. II cap. I lit. B la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, nu se aplică.”; – art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014): „Art. 9. – (1) În anul 2015, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică. (2) Prevederile alin. (1) nu se aplică în situaţia încetării raporturilor de muncă sau serviciu ca urmare a decesului angajatului.” Din perspectiva soluţionării prezentei sesizări sunt relevante şi dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, conform cărora: „Art. 13. – (1) În anul 2011, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică. (2) În anul 2011, prevederile alin. (1) nu se aplică în situaţia imposibilităţii menţinerii în activitate a persoanelor clasate inapt pentru serviciul militar ori încadrate în grad de invaliditate sau decedate.” Dreptul la acordarea ajutoarelor la ieşirea la pensie, retragere ori la trecerea în rezervă a fost recunoscut prin dispoziţiile pct. 2 din anexa nr. IV/2 la Legea nr. 330/2009 şi, începând cu anul 2011, prin art. 20 din anexa nr. VII la Legea nr. 284/2010. La data de 3 iulie 2010 a intrat în vigoare Legea nr. 118/2010, prin care s-a prevăzut la art. 9 că: „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu se mai acordă ajutoare sau, după caz, indemnizaţii la ieşirea la pensie, retragere ori la trecerea în rezervă”. Corelativ, la art. 16 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 s-a precizat că: „Prevederile art. 1-3, art. 5, art. 6 alin. (1), precum şi cele ale art. 9-14 se aplică până la 31 decembrie 2010”. Aşadar, măsura instituită de art. 9 din Legea nr. 118/2010 a avut o aplicabilitate limitată în timp, respectiv în perioada 3 iulie-31 decembrie 2010. Raţiunea măsurii dispuse de legiuitor îşi are izvorul într-o situaţie de excepţie, respectiv criza economică a ţării, context în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a admis că statul are dreptul de a suspenda sau suprima anumite retribuţii şi că, prin adoptarea Legii nr. 118/2010, ingerinţa statului a fost prevăzută de lege şi a urmărit un interes public, respectiv protejarea echilibrului fiscal între cheltuielile şi veniturile statului, pe fondul crizei economice din ţară (Decizia de inadmisibilitate pronunţată la data de 6 decembrie 2011 în cauzele conexate nr. 44.232/11 şi nr. 44.605/11, Felicia Mihaieş şi Adrian Gavril Senteş împotriva României). Referitor la natura drepturilor acordate cu prilejul ieşirii la pensie, retragerii, încetării raporturilor de serviciu ori trecerii în rezervă, Curtea Constituţională a statuat că aceste drepturi reprezintă beneficii acordate anumitor categorii socioprofesionale în virtutea statutului special al acestora. Ele nu fac parte din categoria drepturilor fundamentale, astfel că legiuitorul este în drept să dispună cu privire la conţinutul, limitele şi condiţiile de acordare a acestora, precum şi să dispună diminuarea ori chiar încetarea acordării lor, fără a fi necesară întrunirea condiţiilor stabilite de art. 53 din Legea fundamentală (deciziile nr. 1.576 din 7 decembrie 2011, nr. 326 din 25 iunie 2013 şi nr. 334 din 12 iunie 2014). De altfel, instanţa de contencios constituţional a reţinut constant în jurisprudenţa sa faptul că statul are deplină legitimitate constituţională de a acorda sporuri, premii periodice şi alte stimulente personalului plătit din fonduri publice, în funcţie de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea sunt drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale consacrate şi garantate de Constituţie. Legiuitorul are libertatea de le modifica în diferite perioade de timp, de a le suspenda şi chiar de a dispune anularea lor (deciziile Curţii Constituţionale nr. 108 din 14 februarie 2006, nr. 1.250 din 7 octombrie 2010 şi nr. 1.658 din 28 decembrie 2010). Din perspectiva existenţei dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizaţii prezintă relevanţă dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 118/2010, prin care au fost abrogate expres o serie de prevederi legale, enumerate limitativ, printre care nu figurează Legea nr. 330/2009 ori anumite dispoziţii ale acesteia. Abrogarea Legii nr. 330/2009 a fost dispusă prin art. 39 lit. w) din Legea nr. 284/2010. În noul cadru legislativ, aplicabil începând cu anul 2011, dreptul la acordarea de ajutoare la ieşirea la pensie, retragere ori la trecerea în rezervă a fost prevăzut la art. 20 din anexa nr. VII la Legea nr. 284/2010. Totodată, la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 s-a prevăzut că: „Art. 13. – (1) În anul 2011, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică.” Din interpretarea normelor legale enunţate rezultă că voinţa legiuitorului nu a fost aceea de eliminare a beneficiilor acordate unor categorii socioprofesionale, respectiv de încetare a existenţei dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizaţii, ci doar de suspendare a exerciţiului acestui drept. Raţiunea acestei interpretări este impusă şi de succesiunea în timp a actelor normative prin care legiuitorul a dispus, cu caracter temporar, măsura neaplicării dispoziţiilor legale privind ajutoarele/indemnizaţiile în anii 2011-2015. Sub acest aspect, relativ la măsurile financiare instituite prin Legea nr. 283/2011 pentru anul 2012, Curtea Constituţională a reţinut că aceste măsuri nu aduc atingere înseşi substanţei drepturilor băneşti vizate, ci doar amână acordarea ajutoarelor/indemnizaţiilor pe o perioadă limitată de timp, pentru a nu se crea o datorie bugetară imposibil de acoperit, în contextul unui echilibru financiar marcat de criză (deciziile nr. 1.576 din 7 decembrie 2011 şi nr. 291 din 23 mai 2013). Prin urmare, se impune a se reţine că efectele dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 118/2010 au vizat exerciţiul dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizaţii, în sensul suspendării acestuia în perioada 3 iulie-31 decembrie 2010, şi nu existenţa acestui drept. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 521 cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă,