Matthies-Lenzen împotriva Luxemburgului

Rezoluția ResDH(2003)117 referitoare la hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 5 februarie 2002 (Soluționare amiabilă) în cauza Matthies-Lenzen împotriva Luxemburgului (adoptată de Comitetul de Miniștri la 17 iunie 2003, în cadrul celei de-a 841-a reuniuni a Delegaților Miniștrilor) Comitetul de Miniștri, în temeiul articolului 46 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificată prin Protocolul nr. 11 (denumită în continuare „Convenția”), Având în vedere hotărârea definitivă a Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 5 februarie 2002 în cauza Matthies-Lenzen și transmisă la aceeași dată Comitetului de Miniștri în temeiul articolului 46 din Convenție; Reamintind că la originea acestei cauze se află o cerere (nr. 45165/99) îndreptată împotriva Luxemburgului, introdusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 19 august 1998 în temeiul fostului articol 25 din Convenție, de doamna Doris Matthies-Lenzen și de domnul Götz Matthies, cetățeni germani, și că Curtea, sesizată cu cauza în temeiul articolului 5 paragraful 2 din Protocolul nr. 11, a declarat admisibile capetele lor de cerere privind durata excesivă a unei proceduri penale în care reclamanții s-au constituit parte civilă, precum și lipsa unei căi de recurs efective în acest sens; Considerând că,

în hotărârea sa din 5 februarie 2002, Curtea, după ce a luat act de o soluționare amiabilă la care ajunseseră guvernul Statului pârât și partea reclamantă și după ce s-a asigurat că soluționarea era întemeiată pe respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt definite în Convenție sau în protocoalele sale, a decis, în unanimitate, să scoată cauza de pe rol și a luat act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei în fața Marii Camere; Considerând că, potrivit soluționării amiabile, s-a convenit ca Guvernul Luxemburgului să plătească părții reclamante suma de 550.000 de franci luxemburghezi, cu titlu de prejudiciu moral și cheltuieli de judecată, în termen de trei luni de la notificarea hotărârii; Reamintind că articolul 44 paragraful 2 din Regulamentul Curții prevede că scoaterea de pe rol dă naștere unei hotărâri care, odată definitivă, este comunicată de către președinte Comitetului de Miniștri pentru a-i permite să supravegheze, în conformitate cu articolul 46 paragraful 2 din Convenție, executarea angajamentelor cărora le-au putut fi subordonate desistarea sau soluționarea litigiului; Având în vedere Regulile adoptate de Comitetul de Miniștri privind aplicarea articolului 46 paragraful 2 din Convenție;

Reamintind că Guvernul Luxemburgului a considerat că articolul 1 din Legea din 1 septembrie 1998 privind răspunderea civilă a statului și a colectivităților publice oferea un recurs efectiv atât în practică, cât și în drept, în temeiul articolului 13 din Convenție, și că nicio altă măsură nu era necesară în speță pentru a se conforma hotărârii Curții; Asigurându-se că la 27 februarie 2002, în termenul prevăzut de soluționarea amiabilă, guvernul Statului pârât plătise părții reclamante suma prevăzută de soluționarea amiabilă, Declară, după ce a luat cunoștință de informațiile furnizate de Guvernul Luxemburgului, că și-a îndeplinit funcțiile în temeiul articolului 46 paragraful 2 din Convenție în prezenta cauză.

Résolution ResDH(2003)117 relative à l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme du 5 février 2002 (Règlement amiable) dans l’affaire Matthies-Lenzen contre le Luxembourg (adoptée par le Comité des Ministres le 17 juin 2003, lors de la 841e réunion des Délégués des Ministres) Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales telle qu’amendée par le Protocole n° 11 (ci-après dénommée «la Convention»), Vu l’arrêt définitif de la Cour européenne des Droits de l’Homme rendu le 5 février 2002 dans l’affaire Matthies-Lenzen et transmis à la même date au Comité des Ministres en vertu de l’article 46 de la Convention ; Rappelant qu’à l’origine de cette affaire se trouve une requête (n° 45165/99) dirigée contre le Luxembourg, introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 19 août 1998 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention, par Mme Doris Matthies-Lenzen et par M. Götz Matthies, ressortissants allemands, et que la Cour, saisie de l’affaire en vertu de l’article 5, paragraphe 2, du Protocole n° 11, a déclaré recevables leurs griefs concernant la durée excessive d’une procédure pénale dans laquelle les requérants se sont constitués partie civile ainsi que l’absence de voix de recours effectif à cet égard ;

Considérant que dans son arrêt du 5 février 2002, la Cour, ayant pris acte d’un règlement amiable auquel avaient abouti le gouvernement de l’Etat défendeur et la partie requérante, et s’étant assuré que le règlement était basé sur le respect des droits de l’homme tel que défini dans la Convention ou ses Protocoles, a décidé, à l’unanimité, de rayer l’affaire du rôle et a pris note de l’engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l’affaire devant la Grande Chambre ; Considérant qu’aux termes du règlement amiable, il a été convenu que le Gouvernement du Luxembourg payerait à la partie requérante la somme de 550 000 francs luxembourgeois, au titre du dommage moral et des frais et dépens, dans les trois mois à compter de la notification de l’arrêt ; Rappelant que l’article 44, paragraphe 2, du Règlement de la Cour prévoit que la radiation du rôle donne lieu à un arrêt qui, une fois définitif, est communiqué par le Président au Comité des Ministres pour lui permettre de surveiller, conformément à l’article 46, paragraphe 2, de la Convention, l’exécution des engagements auxquels ont pu être subordonnés le désistement ou la solution du litige ; Vu les Règles adoptées par le Comité des Ministres relatives à l’application de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention ;

Rappelant que le Gouvernement du Luxembourg a considéré que l’article 1er de la loi du 1er septembre 1998 relative à la responsabilité civile de l’Etat et des collectivités publiques offrait un recours effectif en pratique comme en droit, au titre de l’article 13 de la Convention et qu’aucune autre mesure n’était exigée en l’espèce afin de se conformer à l’arrêt de la Cour ; S’étant assuré que le 27 février 2002, dans le délai prévu par les termes du règlement amiable, le gouvernement de l’Etat défendeur avait versé à la partie requérante la sommes prévue par le règlement amiable, Déclare, après avoir pris connaissance des informations fournies par le Gouvernement du Luxembourg, qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans la présente affaire.