SECȚIUNEA A PATRA DECIZIA FINALĂ Cerere nr. 43976/98 prezentată de Haluk Bahri GERGER împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 7 octombrie 2003 într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza președinte Türmen Strážnická domnii Fischbach Casadevell Maruste Garlicki, judecători, și din M. E Lens-Passos, graffière de secțiune adjunctă Având în vedere cererea formulată anterior Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 20 aprilie 1998, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, După ce a intenționat, face următoarea decizie în fapt Reclamantul, dl Haluk Bahri Gerger, este un resortisant turc, născut în 1950 și are reședința în Ankara. Acesta este reprezentat în fața Curții de către dl Ergin, avocat la Istanbul. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 15 decembrie 1993, un articol intitulat "Ordinul zilei" și "PK" ( În conformitate cu art. 7 alineatul (2) din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului, procurorul general al Republicii l-a acuzat pe reclamant de propagandă prin presă în favoarea unei benzi armate ilegale, în conformitate cu art. 7 alineatul (2) din Legea nr. 3713. PKK, împotriva națiunii turce și a integrității teritoriale a statului și a intentat o acțiune penală împotriva lui. Prin hotărârea din 28 decembrie 1995, Curtea de Securitate a statului l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă de zece luni și la o amendă de 208 333 333 de lire turcești. Curtea a constatat că articolul incriminat conținea o propagandă separatistă, citând în special următorul paragraf, nu numai Turcia, în special în ultima vreme, Europa și-a pierdut somnul și s-a trezit cu PKK. PKK este, de asemenea, pe ordinea de zi a Casei Albe. Putem spune că fără PKK este imposibil să se facă calcule în echilibrul din Orientul Mijlociu. D a Israelului în Siria și acum din Caucazul (...) până la Baku, se discută despre PKK (...), de fiecare dată în spatele fantoma PKK apar copii, tineri și bătrâni, femei și bărbați; poporul kurd. În spatele a tot ceea ce există cu privire la PKK apare kurdul însuși, tot ceea ce afectează kurdul raționează cu PKK. De acum înainte, este legea vieții, pe care o acceptă sau nu, este așa. Acest lucru nu mai depinde de voința noastră. (...) Legătura dintre Kurd și PK este țesută astfel încât oricine își pune mâna în arzătorul poporului kurd este ars de focul KK (...) Prin hotărârea din 25 noiembrie 1997, Curtea de Casație a respins recursul introdus de reclamant. GRIEFS Invochant la art. 10 din convenție, reclamantul susține că condamnarea sa pentru publicarea unui articol într-un ziar, în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Legea nr 3713, și-a încălcat dreptul la libertatea de exprimare. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, se plânge că cauza sa nu a fost ascultată în mod echitabil de către un tribunal independent și imparțial. În acest sens, el expune că un judecător militar, a cărui independență față de superiorii săi nu este asigurată, se afla în cadrul Curții de Securitate a statului care l-a judecat și condamnat. Curtea constată că reclamantul a fost invitat la 23 aprilie 2001 și apoi la 14 februarie 2003, prin scrisoare normală și, respectiv, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire (adoptată efectiv la 24 februarie 2003), să transmită observațiile sale ca răspuns la observațiile guvernului cu privire la admisibilitate și la temeinicia obiecțiunilor trase din articole 6 și 10 din Convenție. Curtea constată că aceste scrisori au rămas fără răspuns, deși, în ultima atenție a reclamantului, a fost atrasă asupra termenilor articolului 37 din Convenție. Curtea concluzionează că reclamantul n Õ intenționează să își mențină cererea în sensul art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție. Pe de altă parte, în conformitate cu art. 37 alin. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Françoise Elens-Passos Nicolas Bratza Grefier Adjunct Președinte
Requête n
o
43976/98
présentée par Haluk Bahri GERGER
contre la Turquie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 7 octobre 2003 en une chambre composée de
:
Sir
Nicolas
Bratza
,
président
,
M.
R.
Türmen
,
M
me
V.
Strážnická
,
MM.
M.
Fischbach
,
J.
Casadevall
,
R.
Maruste
,
L.
Garlicki,
juges,
et de M
me
lens-Passos,
greffière adjointe de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 20 avril 1998,
Vu l’article 5 § 2 du Protocole n
o
11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Haluk Bahri Gerger, est un ressortissant turc, né en 1950 et résidant à Ankara. Il est représenté devant la Cour par M
e
O.
Ergin, avocat à Istanbul.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le 15 décembre 1993, un article intitulé «
Ordre du jour et PKK
» («
Gündem ve PKK
»), écrit par le requérant, fut publié dans le quotidien
Özgür Gündem
.
Par un acte d’accusation présenté le 28 décembre 1993, le procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul, en application de l’article
7 § 2 de la loi n
o
3713 relative à la lutte contre le terrorisme, inculpa le requérant pour propagande par voie de presse en faveur d’«
une bande armée illégale
», le PKK, contre l’unité de la nation turque et l’intégrité territoriale de l’Etat et intenta une action pénale contre lui.
Par un arrêt du 28 décembre 1995, la cour de sûreté de l’Etat condamna le requérant à une peine d’emprisonnement de dix mois et à une amende de 208
333
333 livres turques. La cour constata que l’article incriminé contenait une propagande séparatiste. Elle cita notamment le paragraphe suivant
:
«
Pas seulement la Turquie, en particulier ces derniers temps, l’Europe aussi s’endort et se réveille avec le PKK. Le PKK est également à l’ordre du jour de la Maison Blanche. Nous pouvons dire que sans le PKK il est impossible de faire des calculs dans l’équilibre du Moyen-Orient. D’Israël en Syrie et maintenant du Caucase (...) jusqu’à Bakou, on discute du PKK (...), à chaque fois derrière le fantôme du PKK apparaissent des enfants, des jeunes et des vieux, des femmes et des hommes
; le peuple kurde. (...) Derrière tout ce qui existe à propos du PKK apparaît le Kurde lui-même, tout ce qui touche le Kurde raisonne avec le PKK. Désormais, c’est la loi de la vie, que l’on accepte ou pas, il en est ainsi. Cela ne dépend plus de notre volonté. (...) Le lien entre le Kurde et le PKK est tissé de telle sorte que quiconque met la main dans le brasier du peuple kurde est brûlé par le feu du PKK (...)
»
Par un arrêt du 25 novembre 1997, la Cour de cassation rejeta le pourvoi introduit par le requérant.
Invoquant l’article 10 de la Convention, le requérant soutient que sa condamnation pour la publication d’un article dans un quotidien, en application de l’article 7 § 2 de la loi n
o
3713, a enfreint son droit à la liberté d’expression.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, il se plaint que sa cause n’a pas été entendue équitablement par un tribunal indépendant et impartial. Il expose à cet égard qu’un juge militaire, dont l’indépendance à l’égard de ses supérieurs n’est pas assurée, siégeait au sein de la cour de sûreté de l’Etat qui l’a jugé et condamné.
La Cour constate que le requérant a été invité le 23 avril 2001 puis le 14
février 2003, respectivement par courrier normal et par lettre recommandée avec accusé de réception (effectivement reçue le 24
février
2003), à faire parvenir ses observations en réponse à celles du Gouvernement sur la recevabilité et le bien-fondé des griefs tirés des articles
6 et 10 de la Convention. Elle note que ces lettres sont restées sans réponse, bien que dans la dernière l’attention du requérant ait été attirée sur les termes de l’article 37 de la Convention.
La Cour en conclut que le requérant n’entend plus maintenir sa requête au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention.
Par ailleurs, conformément à l’article 37 § 1
in fine
, la Cour estime qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige la poursuite de l’examen de la requête.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de rayer la requête du rôle.
Françoise
Elens-Passos
Nicolas
Bratza
Greffière adjointe
Président