CASE OF ESPOSITO LUIGI AGAINST ITALY

Rezoluția ResDH(2003)165 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 25 mai 2000 (Rezoluție prietenoasă) în cazul Esposito Luigi împotriva Italiei (Aprobată de Comitetul de Miniștri la 20 octombrie 2003 la a 854-a ședință a Deputaților Miniștrilor) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificat prin Protocolul nr. 11 (denumit în continuare „Convenția”), având în vedere hotărârea finală a Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Esposito pronunțată la 25 mai 2000 și transmisă în aceeași zi Comitetului de Miniștri în temeiul articolului 46 din convenție; Amintind că acest caz a apărut într-o cerere (nr. 208552/92 împotriva Italiei, depusă la 8 ianuarie 1992 la Comisia Europeană a Drepturilor Omului în temeiul articolului 25 din Convenția de dl Luigi Esposito, un național italian, și că Comisia a declarat admisibilă plângerea reclamantului cu privire la incapacitatea prelungită de a recupera posesia apartamentului său, prin lipsa de asistență de poliție în punerea în aplicare a ordonanțelor de evacuare judiciară împotriva chiriașilor, precum și durata procedurii de evacuare; Amintind că, la 1 noiembrie 1999, cazul a fost transferat Curții în temeiul articolului 5 alineatul (3) din Protocolul nr. 11 la Convenție; întrucât, în hotărârea sa din 25 mai 2000, Curtea, după ce a luat notă oficială de o soluție prietenoasă aprobată de guvernul statului reclamant și de reclamant, și după ce s-a constatat că soluția se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale, a hotărât, în unanimitate, să scoată cazul din lista sa și a luat act de angajamentul părților de a nu solicita o reexaminare a cazului în fața Marei Camere; întrucât, în cadrul soluționării prietenoase menționate mai sus, s-a convenit că guvernul Italiei va plăti reclamantului, suma de 119 864 000 lire italiene, adică 35 000 000 lire italiene în ceea ce privește prejudiciile morale, 74 864 000 lire italiene în ceea ce privește prejudiciu material și 10 000 000 lire italiene în ceea ce privește costurile și cheltuielile, după notificarea hotărârii; Amintind că art. 44 alineatul (2) din Regulamentul Curții prevede că eliberarea unui caz se efectuează prin intermediul unei hotărâri pe care președintele le transmite Comitetului de Miniștri o dată ce devine finală pentru a-l permite să supravegheze, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenție, executarea oricăror întreprinderi care ar fi putut fi atașate de discontinuarea sau soluția acestei chestiuni; având în vedere normele adoptate de Comitetul de Miniștri în ceea ce privește aplicarea articolului 46 alineatul (2) din Convenție; având în vedere că, la 25 august 2000, Guvernul Statului pârât a plătit reclamantului suma prevăzută în soluționarea prietenoasă și că nu este necesară nicio altă măsură în acest caz pentru a se conforma hotărârii Curții, Amintind că, în ceea ce privește plângerea reclamantului declarată admisibilă în acest caz, Comitetul de miniștri supraveghează în prezent executarea anumitor hotărâri ale Curții (în special hotărârea Immobiliare Saffi din 28 iulie 1999) și deciziile Comitetului de miniștri, în temeiul articolului 32 din Convenție, determinând în special o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție, având în vedere nerespectarea prelungită a ordonanțelor de expulzie judiciară; întrucât, în acest sens, autoritățile italiene au informat Comitetul de Miniștri că înveșeau noi măsuri generale (în plus față de adoptarea, în decembrie 1998, a legii nr. 431/98 „reglementări privind închirierea și repoziția locuințelor”, care stabilește, printre altele, „reglementările privind închiriarea locuințelor” condițiile, modalitățile și termenele pentru punerea în aplicare a procedurii de expulzare) pentru a pune capăt problemei grave de neexecuție a ordinilor de expulzare judiciară, astfel încât să se prevenească noi încălcări similare celor deja constatate în cazurile menționate mai sus, Declară, după examinarea informațiilor furnizate de Guvernul Italiei, că și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenție în ceea ce privește angajamentele susținute în acest caz.

Resolution ResDH(2003)165

concerning the judgment of the European Court of Human Rights

of 25 May 2000 (Friendly settlement)

in the case of Esposito Luigi against Italy

(Adopted by the Committee of Ministers on 20 October 2003

at the 854th meeting of the Ministers’ Deputies)

The Committee of Ministers, under the terms of Article 46, paragraph 2, of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms as amended by Protocol No. 11 (hereinafter referred to as “the Convention”),

Having regard to the final judgment of the European Court of Human Rights in the Esposito case delivered on 25 May 2000 and transmitted the same day to the Committee of Ministers under Article 46 of the Convention;

Recalling that the case originated in an application (No. 20855/92) against Italy, lodged with the European Commission of Human Rights on 8 January 1992 under former Article 25 of the Convention by Mr

Luigi

Esposito, an Italian national, and that the Commission declared admissible the applicant’s complaint concerning his prolonged inability to recover possession of his apartment, through lack of police assistance in enforcing judicial eviction orders against the tenants as well as the duration of the eviction proceedings;

Recalling that, on 1 November 1999, the case was transferred to the Court under Article 5, paragraph 3, of Protocol No. 11 to the Convention;

Whereas in its judgment of 25 May 2000 the Court, after having taken formal note of a friendly settlement reached by the government of the respondent state and the applicant, and having been satisfied that the settlement was based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols, decided, unanimously to strike the case out of its list and took note of the parties’ undertaking not to request a re-hearing of the case before the Grand Chamber;

Whereas under the above-mentioned friendly settlement it was agreed that the Government of Italy would pay the applicant, the sum of 119 864 000 Italian lire, i.e. 35 000 000 Italian lire in respect of non-pecuniary damage, 74 864 000 Italian lire in respect of pecuniary damage and 10 000 000 Italian lire in respect of costs and expenses, as from the notification of the judgment;

Recalling that Rule 44, paragraph 2, of the Rules of the Court provides that the striking out of a case shall be effected by means of a judgment which the President shall forward to the Committee of Ministers once it has become final in order to allow it to supervise, in accordance with Article 46, paragraph 2 of the Convention, the execution of any undertakings which may have been attached to the discontinuance or solution of the matter;

Having regard to the Rules adopted by the Committee of Ministers concerning the application of Article 46, paragraph 2, of the Convention;

Having satisfied itself that on 25 August 2000 the government of the respondent state had paid the applicant the sum provided for in the friendly settlement and that no other measure was required in the present case to conform to the Court’s judgment,

Recalling that, as regard the applicant’s

complaint declared admissible in this case, the Committee of Ministers is at present supervising the execution of some judgments of the Court (in particular the judgment Immobiliare Saffi of 28 July 1999) and decisions of the Committee of Ministers, under former Article 32 of the Convention, finding in particular a violation of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention on account of the prolonged failure to enforce judicial eviction orders;

Whereas, in this connection, the Italian authorities informed the Committee of Ministers that they were envisaging new general measures (in addition to the adoption, in December 1998, of the law No. 431/98 “regulations concerning the renting and the repossession of housing”, which sets

inter alia

the conditions, modalities and deadlines for the implementation of eviction proceedings) in order to put an end to the serious problem of non-enforcement of judicial eviction orders, so as to prevent new violations similar to those already found in the above-mentioned cases,

Declares, after having examined the information supplied by the Government of Italy, that it has exercised its functions under Article 46, paragraph 2, of the Convention with respect to the commitments subscribed to in this case.