MASON ET AUTRES c. ITALIE

RESPONDENT

ITA

HOTĂRÂRE

29.01.2004

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Partiellement recevable;Partiellement irrecevable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

MASON ET AUTRES c. ITALIE (CtEDO, 2004)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 43663/98 prezentate de Elio MASON și de alții împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 29 ianuarie 2004 într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președintele Lorenzen Bonello Kovler Steiner Insuranceyev judecători Del Tufo judecător ad-hoc domnul S. Nielsen grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 24 decembrie 1996, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 la convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitanți După ce a deliberat, face următoarea decizie în fapt Reclamanții, domnul Elio Mason, Olga Manente, Mario Mason, Giuseppina Mason, Bruna Spolaor și Franco Mason sunt resortisanți italieni născuți în 1953, 1921, 1950, 1958, 1927 și 1952, în Spinea, Martellago, Spinea, Mirano, Spinea și Mirano și care își au reședința în provincia Veneția. Acestea sunt reprezentate în fața Curții de către domnul Elio Mason, primul reclamant. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții au moștenit două persoane diferite (inclusiv donatorii de teren din Spinea. În 1980, municipalitatea Spinea a autorizat ocuparea de urgență a terenului în vederea exproprierii lor. Terenurile au fost ocupate material la 21 octombrie și 5 decembrie 1980. 1981, în conformitate cu legislația privind proprietatea nr. 2359 din 1865 (Legea nr. 385 din 1980), care a derogat de la Legea privind proprietatea nr. 2359 din 1865, municipalitatea Spinea a acordat o ofertă în avans în ceea ce privește dreptul de proprietate, sub rezerva stabilirii despăgubirii definitive după intrarea în vigoare a legii, care descriau noile criterii de despăgubire pentru terenurile de construcție. Această ofertă a fost acceptată de donatorii reclamanților și, la 15 ianuarie, 14 mai și 12 iunie 1981, aceștia încheie trei acorduri de cesiune a terenurilor, prin care exproprierea terenului a fost formalizată. În aceste acte se convenise că, odată ce noua lege intră în vigoare și restanța finală calculată, ar fi plătite dobânzi asupra diferenței. Prin hotărârea din 15 iunie 1997 În iulie 1983, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională Legea nr. 385 din 1980 care supunea despăgubirii la adoptarea unei legi viitoare. Ca efect al acestei hotărâri, Legea nr. 2359 din 1865 prevedea că: Ulterior, donatorii reclamanților au solicitat în repetate rânduri, în zadar, municipalității ca aceasta să stabilească plata finală. La o dată nespecificată, donatorul primilor trei reclamanți a decedat. 1991, primii trei reclamanți și donatorul celorlalți reclamanți au atribuit municipiul Spinea în fața tribunalului din Veneția, în vederea obținerii de despăgubiri definitive pentru expropriere. La 8 august 1992 a intrat în vigoare Legea nr 359 din 1992, care prevede noi criterii pentru calcularea de către instanța din Veneția a dreptului de proprietate. Prin decizia din 14 ianuarie 1993, depusă la 21 iulie 1993. 1993, Tribunalul de la Veneția s-a declarat incompetent și a indicat că acțiunea trebuia introdusă în fața instanței de apel din Veneția. La o dată nespecificată, donatorul celor trei reclamanți a decedat. La 25 ianuarie 1994, reclamanții au reînceput cauza în fața instanței de apel din Veneția. Prin o ordonanță din 24 mai 1994, instanța de apel s-a reținut să decidă cu privire la competența sa înainte de a numi un expert. La 20 iunie 1995, instanța de judecată din Veneția, . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1995, orașul Spinea și-a declarat falimentul (stato di dissesto), în conformitate cu Decretul legislativ nr. 77 din 25 februarie 1995. Prin Hotărârea din 22 noiembrie 1996, al cărei text a fost depus la grefă la 22 mai 1997, Curtea de Casație indisqua ca judecător competent Tribunalul din Veneția. În această privință, reclamanții susțin că au avut cunoștință de depunerea hotărârii Curții de Casație numai la 19 aprilie 2001. 1997, comisarul responsabil cu gestiunea financiară a orașului Spinea a făcut trei propuneri de acord amiabil reclamanților și aceștia au refuzat aceste propuneri la 20 iunie. În 2001, reclamanții au reactivat cauza în fața Tribunalului Civil din Veneția în vederea obținerii de către aceasta a unei despăgubiri definitive de expropriere. Între timp, la 16 martie 1998, reclamanții au introdus o acțiune în răspundere civilă a administrației municipale, pentru a nu fi executată, a obligației de a plăti în fața reclamanților obligația de a plăti despăgubiri definitive de a-și exercita dreptul de proprietate. Cele două proceduri în fața Tribunalului Civil din Veneția sunt încă în curs de desfășurare. Din dosar reiese că tribunalele nu au fost încă despăgubite. Prin scrisoarea din 13 iunie 2001, grefa Curții a informat reclamanții cu privire la intrarea în vigoare, la 18 aprilie 2001, a Legii nr. 89 din 24 martie 2001 (denumită în continuare "Legea Pinto"). Prin scrisoarea primită la grefa de la 26 iunie 2001, reclamanții au indicat că nu doresc să se prevaleze de recursul oferit de legea Pinto. Dreptul și practica internă relevantă I Legea nr. 865 din 22 octombrie 1971 reglementează procedura accelerată de expropriere, care permite administrației să construiască înainte de expropriere. Odată declarată utilitatea publică a operei care urmează să fie realizată și adoptată proiectul de construcție, administrația poate să desființate ocupația de urgență a terenului pentru o perioadă determinată de maximum cinci ani. Acest decret devine caduc dacă ocupația materială a terenului nu va avea loc în termen de trei luni de la promovarea sa. După perioada de ocupație, trebuie să intervină un decret de expropriere formală și plata unei despăgubiri. Prin Hotărârea nr. 5 din 1980, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională Legea nr. 865 din 1971, pe motiv că aceasta trata în mod identic două situații foarte diferite, și anume că aceasta prevedea același tip de despăgubire pentru terenuri de construcție și terenuri agricole. Legea nr. 385 din 29 iulie 1980 Pentru a remedia situația creată prin hotărârea nr. n 5 din 1980 a Curții Constituționale, Parlamentul a adoptat Legea nr. 385 din 29 iulie 1980, care reintroducea criteriile abia declarate neconstituționale, dar de data aceasta cu titlu provizoriu Într-adevăr, legea prevedea că suma plătită era un avans care urma să fie completat de o despăgubire, care urma să fie calculată pe baza unei legi care urma să fie adoptată și care prevedea criterii specifice de despăgubire pentru terenurile de construcție. Prin Hotărârea nr 223 din 1983, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională legea nr. 385 din 1980, pe motiv că aceasta supunea despăgubirii în caz de expropriere a unui teren de construcție la adoptarea unei legi viitoare. Prin efect al hotărârii nr 223 din 1983 a Curții Constituționale, legea nr. 2359 din 1865 a fost din nou în vigoare; prin urmare, un teren de construcție trebuia să fie compensat cu valoarea sa de piață (a se vedea, de exemplu, Curtea de Casație, sec I, Hotărârea nr 13479 din 13 decembrie 1991; sec. I, Hotărârea nr. 2180 din 22 februarie 1992). Legea bugetară nr 359 din 8 august 1992 Decretul-lege nr 333 din 11 iulie 1992, convertit în Legea nr 359 din 8 august 1992 1992, la art. 5a, a introdus o măsură de revizuire, excepțională și urgentă a finanțelor publice, valabilă până la adoptarea măsurilor structurale. Valoarea de piață a terenului + (rent payment anual x 10 ani în urmă) : 2 mai mult de 40 %. În acest caz, plata în avans corespunde la 30% din valoarea de piață. Pe această sumă se aplică un impozit de 20% la sursă (impozit prevăzut la art. 11 din Legea nr. 413 din 1991) L Cesiunea voluntară a terenului sau, ca în cazul de față, în cazul în care exproprierea a avut loc înainte de intrarea în vigoare a articolului 5a (a se vedea Hotărârea Curții Constituționale nr 283 din 16 iunie 1993). În acest caz, în cazul în care dreptul de proprietate care rezultă din aceasta corespunde la 50% din valoarea de piață. Din această sumă va trebui să se deducă încă 20% cu titlu de impozit (a se vedea supra Curtea Constituțională a considerat că art. 5a din Legea nr 359 din 1992 și aplicarea retroactivă a acesteia sunt compatibile cu Constituția (hotărârea 283 din 16 iunie 1993; Hotărârea nr. 442 din 16 decembrie 1993), în măsura în care această lege are un caracter urgent și provizoriu. Invocând art. 6 din Convenție, reclamanții se plâng de durata procedurii inițiate în vederea obținerii de despăgubiri definitive de la . Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamanții au declarat încălcarea dreptului lor la respectarea bunurilor pe motiv că: după mai mult de 22 de ani ei nu au fost încă despăgubiți pentru exproprierea terenurilor lor și că nu ar fi adecvat, dat fiind că aceaceasta a fost calculată în temeiul articolului 5a din Legea nr 359 din 1992. Plângerile se plâng de durata procedurii. Ei se plâng la art. 6 alineatul (1) din Convenție, care, în părțile sale relevante, se citește astfel Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Guvernul susține că nu au fost epuizate căile de atac interne, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) din Convenție, dat fiind intrarea în vigoare a Legii nr. 89 din 24 martie 2001, a articolului 35 alineatul (1) din Convenție și susțin că Curtea Europeană oferă mai multe garanții de independență bazându-se pe principiul conform căruia: Ei consideră că legea Pinto este contrară spiritului convenției, care nu poate fi modificată unilateral de un singur stat. În plus, ei își exprimă perplexitatea față de eficiența acestui instrument din cauza lipsei lor de încredere în autoritățile italiene și a termenelor lungi de așteptare a deciziilor. Prin urmare, reclamantul refuză să sesizeze instanța de apel. Într-adevăr, reclamanții consideră autoritățile judiciare italiene responsabile pentru durata excesivă a procedurii în cauză. În acest sens, ei afirmă că statul italian a recurs la orice mijloace disponibile pentru a . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Amânările sistematice ale audierilor, precum și lunga incertitudine cu privire la competența de a judeca, ar constitui, potrivit reclamanților, tehnici utilizate de către statul membru pentru a obține epuizarea lor psihologică și hotărârea lor de a obține despăgubiri. Curtea trebuie mai întâi să stabilească dacă reclamanții au epuizat, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) din Convenție, căile de atac care le erau deschise în dreptul italian. Curtea observă că, potrivit legii nr. 89 din 24 martie 2001 (așa-numita lege Pinto Curtea amintește că a constatat deja în numeroase decizii privind admisibilitatea (a se vedea, printre altele, Brusco c. Italia (dec.), n 69789/01, CEDH 2001-IX ; Giacometti c. Italia (dec.), n 34969/97, CEDH 2001-XII ; Spordino c. Italia (dec.), n 36813/97, CEDH 2003 IV) că remediul introdus prin legea Pinto este o acțiune pe care reclamantul trebuie să o încerce înainte ca Curtea să se pronunțe asupra admisibilității cererii, indiferent de data la care cererea trebuie depusă în fața Curții. Curtea consideră că această parte a cererii trebuie respinsă pentru a nu epuiza căile de atac interne, în conformitate cu art. 35 alineatele (1) și (4) din Convenție. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 din Protocolul nr. 1 prevede că, în conformitate cu art. 5a din Legea nr 359 din 1992, reclamanții au declarat încălcarea dreptului lor la respectarea bunurilor pe motiv că nu au fost despăgubiți pentru exproprierea terenurilor lor și că dreptul lor nu ar fi adecvat, dat fiind că acesta va fi calculat pe baza art. 5a din Legea nr 359 din 1992. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Guvernul susține că exproprierea în litigiu este compatibilă cu art. 1 din Protocolul nr. 1 și subliniază faptul că legalitatea lanului expropriere nu a fost contestată niciodată de către reclamanți, care se limitează la contestarea duratei excesive a procedurii de realizare a definiției valorii definitive a terenului expropriat. Guvernul constată că întârzierea în efectuarea de plăți este datorată orientările divergente ale instanțelor naționale în materie de competență de a judeca cauza în cauză. Guvernul se declară încrezătoare într-o definiție a valorii landului de expropriere într-un termen rezonabil. Instanțele care se referă la tezele guvernului subliniază că, la douăzeci și trei de ani după expropriere, nu a fost încă plătită și subliniază că această despăgubire nu va fi legată de valoarea bunurilor expropriate, în măsura în care aceasta va fi calculată de instanța de apel în conformitate cu art. 5a din Legea nr. 359 din 1992 nu va ține cont de întârzierea plății sau de valoarea actuală a terenurilor și, în sfârșit, va fi redusă cu 20% ca urmare a aplicării unui ui la sursă în sensul Legii nr. 413 din 1991. În concluzie, potrivit reclamanților, exproprierea terenurilor lor în mod arbitrar, într-o interferență în dreptul lor de a-și respecta bunurile. În lumina tuturor argumentelor părților, Curtea consideră că această parte a cererii ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond; rezultă că această parte a cererii nu poate fi declarată în mod vădit nefondată, în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Declara admisibilitate, toate mijloacele de fond rezervate, t ă ț ii reclama n t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț i în dreptul lor la respectarea proprie t ă ț i lor lor lor lor ; Declară restul cererii inadmisibile. Søren Nielsen Christos Rozakis grezier Președinte