CtEDO 25.03.2004 Auto

LA ROSA et AUTRES (VII) contre l'ITALIE

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
25.03.2004
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Recevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
LA ROSA et AUTRES (VII) contre l'ITALIE (CtEDO, 2004)
HUDOC · oficial

PRIMA DECIZIE FINALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 63241/00 depuse de Mario LA ROSA și de alții (VII) împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care are loc la 25 martie 2004 într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președintele Lorenzen Bonello Kovler Zagrebelsky Steiner, Hajiyev, judecători și domnii S. Nielsen, grefier de secțiune Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 30 martie 2000, având în vedere decizia parțială din 13 februarie 2003, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitanți, După ce au deliberat, face următoarea decizie DEFINITIVĂ Reclamanții, Mario La Rosa, Giacomo La Rosa, Vincenzo Alba și Maria La Rosa, sunt resortisanți italieni, născuți în 1925, 1920, 1927 și, respectiv, 1922, rezidenți în Caltagirone (Catane). Anfuso Alberghina, avocat în Caltagirone. Guvernul pârât este reprezentat de agenții săi succesive, dnii U. Leanza și, respectiv, I.M. Braguglia și co-agentul său M. F. Crisafolli. Circumstanțele speciei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții au deținut un teren situat în Caltagirone (Catania). Prin ordonanța din 31 martie 1980, primarul Caltagirone a autorizat societatea cooperativă Galeno să ocupe de urgență terenul reclamanților, pentru o perioadă maximă de trei ani în vederea exproprierii sale. La 25 noiembrie 1980, societatea cooperativă G. a început ocupația materială a terenului și a început lucrările de construcție. În 1982, municipalitatea Caltagirone a făcut o ofertă de avans pentru despăgubirea reclamanților de 4 761 500 lire italiene (ITL). Această ofertă nu a fost acceptată de solicitanți. 1987, reclamanții au introdus în fața Tribunalului civil din Caltagirone o acțiune în despăgubire împotriva societății cooperatiste Galeno și a orașului Caltagirone Ei au susținut că ocuparea terenului era ilegală pe motiv că aceasta s-a prelungit dincolo de termenul permis și că lucrările de construcție s-au încheiat fără a se efectua exproprierea formală a terenului și plata unei indemnizații. Referindu-se la jurisprudența Curții de Casație în materie de expropriere indirectă (ocuparea dobânditetiva) ), reclamanții au considerat că, în urma finalizării lucrărilor publice, dreptul lor de proprietate fusese neutralizat și că, prin urmare, nu le era posibil să solicite restituirea terenului în litigiu, ci numai daunele-interese. Reclamanții solicitau o sumă corespunzătoare valorii de piață a terenului și o sumă pentru neplata terenului. La o dată care nu a fost precizată a fost depusă o expertiză la grefă. Potrivit acesteia, reclamanții trebuiau să se considere privați de proprietatea lor până în noiembrie 1983, ca urmare a realizării lucrării publice. Pe baza expertizei, instanța a condamnat orașul Caltagirone și societatea cooperativă Galeno, în solidar, să plătească pentru daune-interese pentru privarea de teren suma de ITL 146 850 000, indexată începând cu 25 noiembrie 1983, precum și ITL 7 342 000 ca indemnizație de ocupație. La 24 noiembrie 1994, reclamanții erau creditori ai unei sume de ITL 379 607 250. La 14 decembrie 1994, orașul Caltagirone a făcut apel la judecata tribunalului. Ulterior, a solicitat o nouă expertiză pentru a recalcula suma care trebuia acordată în conformitate cu Legea nr. 662 din 1996, între timp intrată în vigoare. Curtea de Apel din Catania a acceptat această cerere. Aprilie 2001 a fost depusă o expertiză la grefa. Potrivit expertului indemnizația de expropriere a fost de 81 036 725 ITL. Procedura este în prezent pendinte în apel. Dreptul și practica internă relevantă i. Ocuparea de urgență a unui teren În dreptul italian, procedura accelerată de expropriere permite administrației să ocupe și să construiască înainte de expropriere. Odată declarată de utilitate publică lucrarea care urmează să fie realizată și adoptată proiectul de construcție, administrația poate decide ocuparea de urgență a zonelor care urmează să fie expropriate pentru o perioadă determinată de maximum cinci ani (art. 20 din Legea nr. 865 din 1971). Acest decret devine caduc dacă ocupația materială a terenului nu are loc în termen de trei luni de la promovarea sa. După perioada de ocupație, trebuie luat un decret de expropriere formală. Ocupația autorizată a unui teren dă dreptul la o indemnizație de ocupație. Prin hotărârea nr. 470 din 1990, Curtea Constituțională a recunoscut dreptul de acces imediat la o instanță pentru a solicita indemnizația de ocupație de îndată ce terenul este ocupat din punct de vedere material, fără a fi necesar să se aștepte ca administrația să facă o ofertă de despăgubire. ii. Principiul exproprierii indirecte (occiazione dobânditetiva sau accessione Aghasta) În anii '70, mai multe administrații locale au desfășurat activități de urgență de terenuri, care nu au fost urmate de decrete de expropriere. Instanțele italiene s-au confruntat cu cazuri în care proprietarul unui teren a pierdut de facto disponibilitatea acestuia din cauza ocupației și a realizării lucrărilor de construcție a unei lucrări publice. Cu privire la întrebarea dacă, pur și simplu prin efectul lucrărilor efectuate, persoana în cauză și-a pierdut proprietatea asupra terenului, printr-o hotărâre nr. 1464 din 16 februarie 1983, Curtea de Casație a dat un răspuns afirmativ acestei întrebări, stabilind astfel principiul "exproprierii indirecte" O prezentare generală a acestei jurisprudențe în anii 80-90 figurează în Belvedere Alberghiera srl. Italia, nr 31524/96, CEDO 2000-IV și Carbonara și Ventura c. Italia, nr 24638/94, CEDH 2000-VI. 2001, astfel cum a fost modificat prin Decretul legislativ nr. 302 din 27 decembrie 2002, intrat în vigoare la 30 iunie 2003 și denumit În ceea ce privește procedura de expropriere în lumina celei mai recente jurisprudențe a Curții de Casație și, în special, codifică principiul exproprierii indirecte. Dosarul, care nu are efect retroactiv și, prin urmare, nu se aplică în cazul de față, s-a substituit, de la intrarea sa în vigoare, întregii legislații anterioare în materie de expropriere din motive de utilitate publică. 2003, Curtea de Casație în camere reunite s-a pronunțat din nou asupra principiului exproprierii indirecte, susținând că un astfel de principiu joacă un rol important în cadrul sistemului juridic italian și că acesta este compatibil cu Convenția. Mai precis, Curtea de Casație a afirmat că, având în vedere uniformitatea jurisprudenței în acest domeniu, principiul exproprierii indirecte este acum pe deplin previzibil. În ceea ce privește despăgubirea, Curtea de Casație a afirmat că despăgubirea datorată în caz de expropriere indirectă este suficientă pentru a asigura un echilibru corect între cerințele interesului general al comunității și imperativele protejării drepturilor fundamentale ale individului. iii. Despăgubirea în caz de expropriere indirectă Conform jurisprudenței Curții de Casație aplicabilă în materie de expropriere indirectă, o despăgubire integrală, sub formă de daune-interese pentru pierderea terenului, se datora părții interesate în schimbul pierderii proprietății pe care o implică ocupația ilegală. Legea bugetară din 1992 (art. 5a din Decretul-lege nr 333 din 11 iulie 1992) a modificat această jurisprudență, în sensul că suma datorată în caz de expropriere indirectă nu putea depăși valoarea indemnizației prevăzute pentru cazul unei exproprieri formale. Cu toate acestea, printr-o hotărâre nr. 369 din 1996, Curtea Constituțională a declarat această dispoziție neconstituțională. 662 din 1996, care a modificat dispoziția declarată neconstituțională, compensația integrală nu poate fi acordată pentru o ocupație de teren care a avut loc înainte de 30 septembrie 1996. În acest caz, compensația atinge aproximativ 55% din valoarea terenului. 148 din 30 aprilie 1999, Curtea Constituțională a considerat o astfel de indemnizație compatibilă cu Constituția. Cu toate acestea, în aceeași hotărâre, Curtea a precizat că o indemnizație integrală, în limita valorii de piață a terenului, poate fi solicitată în cazul în care ocupația și privarea de teren nu au avut loc din motive de utilitate publică. În ceea ce privește terenurile ocupate înainte de data respectivă și procedurile pendinte la 1 ianuarie 1997, regimul prevăzut de Legea bugetară nr. 662 din 1996 rămâne în vigoare, prin urmare dispozițiile repertoriului nu se aplică în cazul de față. GRIEF Reclamanții se plâng că au fost privați de terenul lor într-un mod incompatibil cu art. 1 din Protocolul nr. 1 și susțin, printre altele, că, la aproximativ 24 de ani de la ocuparea terenului lor, nu au primit încă despăgubiri și că, prin urmare, legea nr. 662 din 1996, care intră în vigoare între timp, nu vor putea fi despăgubiți în funcție de valoarea de piață a terenului. ÎN DREPT, reclamanții susțin încălcarea dreptului lor la respectarea bunurilor, astfel cum este garantată prin art. 1 din Protocolul nr. 1, care este astfel formulată Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general Guvernul ridică două excepții de inadmisibilitate. În primul rând, guvernul ridică o excepție de la nerespectarea termenului de șase luni și susține că cererea este tardivă în măsura în care aceasta a fost introdusă, la mai mult de șase luni de la data la care ocuparea terenului a devenit fără titlu și la mai mult de șase luni de la data la care reclamantul a depus acțiunea în despăgubire în fața Tribunalului din Benevent. În al doilea rând, guvernul ridică o excepție de la neobosirea căilor de atac interne bazate pe trei aspecte: în ceea ce privește prima parte a excepției, guvernul observă că motivul întemeiat pe durata procedurii a fost declarat inadmisibil la 13 februarie În opinia sa, Curtea ar trebui să ajungă la aceeași concluzie în ceea ce privește motivul întemeiat pe încălcarea dreptului la respectarea bunurilor reclamanților, întrucât acest ultim motiv nu ar fi autonom în raport cu primul. În ceea ce privește a doua parte a excepției, guvernul observă că reclamanții nu au contestat legitimitatea actelor administrative în fața instanțelor interne, iar a treia parte a excepției constată că reclamanții nu au epuizat căile de atac interne în absența unei hotărâri interne definitive. Deși susține că, probabil, instanța națională nu va face decât să ia act de o situație care s-a consolidat deja și să declare că a existat expropriere indirectă, guvernul susține, de asemenea, că, în absența acestei hotărâri, este imposibil să se stabilească dacă reclamanții au fost privați de proprietatea lor. Pe fond, guvernul consideră că exproprierea indirectă este Astfel, chiar și în absența unei hotărâri naționale definitive, privarea de proprietate în beneficiul administrației ar fi avut deja loc ca urmare a construcției lucrării publice. În plus, guvernul susține că privarea unui bun care are loc prin intermediul exproprierii indirecte nu este ilegală în sine, ci este pur și simplu nerespectătoare de forme, de la un moment dat. Cu toate acestea, guvernul observă că reclamanții au posibilitatea de a obține o despăgubire proporțională cu valoarea terenului ca urmare a exproprierii indirecte. Guvernul deduce că situația denunțată este compatibilă cu art. 1 din Protocolul nr Reclamanții se opun tezei guvernului. Ei subliniază că au fost privați de disponibilitatea terenului lor din 1980, situație care a devenit definitivă odată cu finalizarea lucrărilor. Ei observă că nu au primit nicio compensație până în prezent. În această privință, reclamanții susțin că sistemul juridic italian nu le oferă mijloacele de a obține o restitutio in integrum Cu toate acestea, reclamanții susțin că acțiunea în despăgubire pe care au introdus-o este încă în curs de desfășurare. Reclamanții observă că se așteaptă ca, în urma recunoașterii exproprierii indirecte în cazul de față, instanța să aplice legea nr. 662/96, între timp intrat în vigoare și aceasta în detrimentul echilibrului corect. Curtea trebuie să examineze mai întâi excepțiile ridicate de guvern. În ceea ce privește excepția întemeiată pe nerespectarea termenului de șase luni, Curtea consideră că efectele ocupației terenului reclamanților se analizează într-o situație continuă În acest caz, Curtea amintește că, atunci când un solicitant se plânge de o situaie continuă, acest termen începe de la sfârșitul acesteia (a se vedea, printre altele, Almeida Garrett, Mascarenhas Falcao și alții c. Portugalia, n 29813/96 și 30229/96, § 43 CEDH 2000-I Latridis c. Grecia [GC], n 31107/96, § 50 CEDH 1999 Prin urmare, regula termenului de șase luni nu se poate aplica în speță și această excepție nu poate fi reținută. În ceea ce privește prima parte a excepției întemeiate pe neobosirea căilor de atac interne, Curtea consideră, în conformitate cu jurisprudența sa (a se vedea printre altele Erkner și Hofauer c. Austria, Hotărârea din 23 aprilie 1987, seria A n 117, § 72 și următoarele), că motivul întemeiat pe încălcarea dreptului la respectarea bunurilor reclamanților este autonom în raport cu cel întemeiat pe durata procedurii, care a fost declarat inadmisibil și, prin urmare, prima parte a acestei excepții nu poate fi reținută. În ceea ce privește a doua parte a excepției de la epuizarea căilor de atac interne, Curtea constată în primul rând că reclamanții nu pun în discuție legalitatea ordonanței din 31 martie 1980, permițând societății G să-și ocupe de urgență terenul, ei se plâng de continuarea ocupației, odată expirată autorizația de a ocupa de urgență terenul, și anume de privarea acestuia din urmă de expropriere indirectă și de absența unei despăgubiri. În plus, Curtea consideră că o acțiune în fața instanței administrative nu ar fi putut duce decât la anularea actelor administrative atacate și nu ar fi putut remedia situația denunțată (a se vedea Belvedere Alberghiera srl. Italia, nr 31524/96, CEDO 2000-IV). În ceea ce privește a treia parte a excepției de la epuizarea căilor de atac interne, Curtea consideră, în lumina tuturor argumentelor părților, că această excepție este strâns legată de fondul cererii și că aceasta ridică probleme complexe de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare de fond. Prin urmare, aceasta nu poate fi declarată în mod vădit nefondată în temeiul articolului 35 alineatul (3) din convenție. Nu a fost stabilit niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, îmbină pe fond cea de-a treia parte a excepției guvernului întemeiat pe neobosirea căilor de atac interne Declară restul cererii admisibile, toate mijloacele de fond rezervate. Søren Nielsen Christos Rozakis Modulul Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2004-05-06
0,99
LA ROSA (VI) et AUTRES contre l'ITALIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION FINALE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 63240/00 présentée par Mario LA ROSA (VI) et autres contre l'Italie La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant le 6 mai 2004 en une chambre co
CtEDO 2004-03-18
0,98
LA ROSA (V) et AUTRES contre l'ITALIE
PREMIERE SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 63239/00 présentée par Mario LA ROSA (V) et autres contre l'Italie La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant le 18 mars 2004 en une chambr
CtEDO 2003-02-13
0,98
LA ROSA et AUTRES (n° 7) contre l'ITALIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 63241/00 présentée par Mario LA ROSA et autres (n o 7) contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 13 février 2003 en une
CtEDO 2004-05-06
0,98
LA ROSA et AUTRES (I) contre l'ITALIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION FINALE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 58119/00 présentée par Mario LA ROSA et autres (I) contre l'Italie La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant le 6 mai 2004 en une chambre com
CtEDO 2004-04-01
0,98
LA ROSA et AUTRES (III) contre l'ITALIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION FINALE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 58386/00 présentée par Mario LA ROSA et autres (III) contre l'Italie La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant le 1 er avril 2004 en une cham
Sursă