SAHARA BANK S.A. v. HUNGARY

Publicat la 28 august 2023 PRIMEA SECȚIUNE Cerere nr. 4191/21 SAHARA BANK S.A. împotriva Ungariei depusă la 15 ianuarie 2021 comunicată la 10 iulie 2023 OBIECTUL CAUZEI Reclamantul este o bancă comercială înființată în temeiul legii libiene. Are scaunul său în Tripoli, Libia. Cererea se referă la decizia Ungariei Kúria în sensul că nu a existat nicio obligație de plată în temeiul unei garanții bancare încheiate între reclamantul și sucursala maghiară a BNP Paribas („BNPP Ungary Branch”) – și acest lucru din cauza dreptului obligatoriu al Organizației Națiunilor Unite și al Uniunii Europene, care a pus un embargo asupra Libiei în cursul primului război civil libian în 2011 („Războiul civil”).

La 7 iulie 2009, Consiliul Libian de Locație și Infrastructură („HIB”), o companie libiană, și Nemzetközi Vegyépszer Zrt. („Vegyépszer”), o companie maghiară, au încheiat un acord de construcție. În conformitate cu acordul de construcție, HIB a fost de acord să plătească un avans către Vegyépszer în valoare de mai multe zeci de milioane de dinari libieni. Rambursarea avansului a fost asigurată de un lanț multi-activ de garanții bancare. La 20 noiembrie 2009, la cererea Vegyépszer, Magyar Export-Import Bank Zrt. („Eximbank”, o bancă maghiară) a emis un contragarant către BNPP Branch maghiar cu data de expirare a anului 14 septembrie 2013. La 24 noiembrie 2009 Biroul maghiar BNPP a eliberat o contragarantie la banca solicitantă, cu data de expirare a anului 30 august 2013. La 28 februarie 2010, reclamantul a emis o contragarantie la HIB.

În 2011, în contextul războiului civil, rezoluția Consiliului de Securitate al ONU nr. 1970 (2011), a Consiliului UE nr. 2011/137/PESC și Consiliul Regulamentului UE nr. 204/2011/UE au introdus un embargo împotriva diferitelor persoane și entități juridice libiene. Reclamantul a fost plasat pe lista de embargo între 22 martie 2011 și 2 septembrie 2011. HIB a fost, de asemenea, plasat pe lista de embargo între 11 martie 2011 și 29 ianuarie 2014. În noiembrie 2012, HIB a numit garanția emise de banca solicitantă. La 29 noiembrie și 18 decembrie 2012 și 2 ianuarie 2013, banca solicitantă a solicitat garanția din partea BNPP Ungary Branch. La 10 ianuarie 2013 BNPP Ungary Branch a trimis reclamantului un recunoaștere cu privire la îndeplinirea cerințelor de a solicita garanția; totuși, au refuzat plata garanției reclamantului pe baza Regulamentului UE nr. 204/2011/UE.

La 22 ianuarie 2013, reclamantul a solicitat BNPP Ungary Branch și societatea sa mamă să îndeplinească obligațiile care rezultă din garanția lor sau, altfel, reclamantul ar depune o cerere de instanță împotriva acestora. La 22 aprilie 2013, se pare că, în contextul unei proceduri judiciare separate între filialele BNPP maghiară și Autoritatea Fiscală Națională, Curtea Înaltă de la Budapesta a interzis filialele BNPP maghiară să efectueze plata garanției până când HIB a fost pe lista embargourilor. La 10 martie 2014, Comisia Europeană a emis un aviz care a afirmat că apelul la o garanție ar trebui distins de executarea unei plăți garantate. În 2015, HIB a depus o cerere împotriva reclamantului pentru executarea garanției.

Se pare că, în cele din urmă, HIB a reușit, în temeiul hotărârilor judecătorești libiene, să achiziționeze activele băncii solicitante în contextul acestei cereri. La 30 iunie 2016, Biroul maghiar BNPP a depus o cerere împotriva reclamantului, cerând instanței să pună capăt obligației de plată a Biroului maghiar BNPP, deoarece aceasta din urmă nu a mai fost obligată să plătească în temeiul contragarantiei emisă pentru reclamant sau, în alternativă, să susțină că apelul reclamantului la garanție nu a fost valabil datorită embargoului. La 15 septembrie 2017, Curtea Înaltă de la Budapesta a constatat că în favoarea filialei BNPP maghiară. La 6 iunie 2018, în urma unui recurs, Curtea de Apel a anulat hotărârea, ca și în opinia lor, embargoul „în sine nu a avut un efect de drept civil”.

La 6 iunie 2019, după suspendarea și solicitând o hotărâre preliminară de la Curtea a Uniunii Europene, Kúria La 14 iulie 2020, Curtea Constituțională, care stă într-o formă de cinci membri, a respins plângerea constituțională a băncii reclamante, susținând că nu există nicio legătură semnificativă între conținutul deciziei judiciare contestate și domeniul de aplicare al protecției constituționale a dreptului la proprietate. În cele din urmă, reclamantul nu a primit valoarea garanției din partea filialei maghiare BNPP ca urmare a hotărârilor judecătorești maghiare. Nr. 1 la Convenție susținând că deciziile instanțelor maghiare au interferat cu dreptul său la bucurarea pașnică a bunurilor lor în mod discriminatoriu și fără justificare.

Restricția privind garanția băncii solicitante constituie o interferență cu bucuria sa pașnică a bunurilor în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție? În afirmativ, această interferență a fost justificabilă în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție?

Published on 28 August 2023

FIRST SECTION

Application no. 4191/21

SAHARA BANK S.A.

against Hungary lodged on 15 January 2021 communicated on 10 July 2023

SUBJECT MATTER OF THE CASE

The applicant is a commercial bank established under Libyan law. It has its seat in Tripoli, Libya. The application concerns the decision of the Hungarian Kúria to the effect that no payment obligation existed under a bank guarantee concluded between the applicant and the Hungarian branch of BNP Paribas (“BNPP Hungarian Branch”) – and this because of binding United Nations and European Union law which had placed an embargo on Libya during the First Libyan Civil War in 2011 (“the civil war”). On 7 July 2009 the Libyan Housing and Infrastructure Board (“HIB”), a Libyan company, and Nemzetközi Vegyépszer Zrt. (“Vegyépszer”), a Hungarian company, entered into a construction agreement. Pursuant to the construction agreement, HIB agreed to pay an advance to Vegyépszer in the amount of several tens of millions of Libyan dinars.

The reimbursement of the advance was secured by a multi-actor chain of bank guarantees. On 20 November 2009, at the request of Vegyépszer, Magyar Export-Import Bank Zrt. (“Eximbank”, a Hungarian bank) issued a counter-guarantee to BNPP Hungarian Branch with the expiry date of 14 September 2013. On 24 November 2009 BNPP Hungarian Branch issued a counter-guarantee to the applicant bank, with the expiry date of 30 August 2013. On 28 February 2010 the applicant issued a counter-guarantee to HIB. In 2011, in the context of the civil war, UN Security Council resolution no. 1970 (2011), Council of the EU decision no. 2011/137/CFSP and Council of the EU regulation no. 204/2011/EU introduced an embargo against various Libyan individuals and legal entities.

The applicant was placed on the embargo list between 22 March 2011 and 2 September 2011. HIB was also placed on the embargo list between 11 March 2011 and 29 January 2014. In November 2012, HIB called the guarantee issued by the applicant bank. On 29 November and 18 December 2012 and 2 January 2013, the applicant bank called the guarantee from BNPP Hungarian Branch. On 10 January 2013 BNPP Hungarian Branch sent the applicant an acknowledgement about the fulfilment of requirements to call the guarantee; however, they refused the payment of the guarantee to the applicant on the basis of Council of the EU regulation no. 204/2011/EU. On 22 January 2013 the applicant called on BNPP Hungarian Branch and its parent company to perform the obligations arising from their guarantee or else the applicant would lodge a court claim against them.

On 22 April 2013, apparently in the context of separate court proceedings between BNPP Hungarian Branch and the National Tax Authority, the Budapest High Court prohibited BNPP Hungarian Branch from performing the guarantee payment until HIB was on the embargo list. On 10 March 2014, the European Commission issued an opinion stating that the call on a guarantee should be distinguished from the execution of a payment under guarantee. In 2015 HIB lodged a claim against the applicant for the performance of the guarantee. It appears that, ultimately, HIB managed, by virtue of Libyan court decisions, to acquire assets of the applicant bank in the context of this claim.

On 30 June 2016 BNPP Hungarian Branch submitted a claim against the applicant, asking the court to terminate the payment obligation of BNPP Hungarian Branch as the latter was no longer obliged to pay under the counter-guarantee issued for the applicant or, in the alternative, to hold that the applicant’s call of the guarantee was not valid due to the embargo. On 15 September 2017 the Budapest High Court found in favour of BNPP Hungarian Branch. On 6 June 2018, following an appeal, the Budapest Court of Appeal reversed the judgment, as in their opinion the embargo „in itself did not have a civil-law effect”. On 6 June 2019, following a suspension and requesting a preliminary ruling from the Court of Justice of the European Union, the Kúria quashed the second-instance decision and upheld the first-instance one.

On 14 July 2020, the Constitutional Court, sitting in a five-member formation, rejected the applicant bank’s constitutional complaint, holding that there was no meaningful connection between the content of the contested judicial decision and the scope of the constitutional protection of the right to property. Ultimately, the applicant failed to receive the amount of guarantee from BNPP Hungarian Branch as a consequence of the Hungarian court decisions. The applicant complains about an alleged violation of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention arguing that the decisions of the Hungarian courts interfered with its right to the peaceful enjoyment of their possessions in a discriminatory manner and without justification.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1. Is the present application compatible ratione loci and personae with the provisions of the Convention within the meaning of Article 35 § 3 (a)? If so: 2. Did the restriction on the applicant bank’s guarantee constitute an interference with its peaceful enjoyment of possessions within the meaning of the Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention? 3. In the affirmative, was this interference justifiable under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention?