CASE OF VEEBER I AGAINST ESTONIA

Rezoluția ResDH(2004)16 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 7 noiembrie 2002 (finală la 7 februarie 2003) în cazul Veeber I împotriva Estoniei (Aprobată de Comitetul de Miniștri la 22 aprilie 2004 la a 879-a ședință a Deputaților Miniștrilor) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificat prin Protocolul nr. 11 (denumit în continuare „Convenția”), având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Veeber I pronunțată la 7 Noiembrie 2002 și transmis Comitetul de Miniștri odată ce a devenit final în temeiul articolelor 44 și 46 din Convenție; reamintind că cazul a fost originat într-o cerere (nr. 37571/97) împotriva Estoniai, depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 4 iulie 1997 în temeiul articolului 25 din Convenția de către dl Tiit Veeber, un cetățen estonian, și că Curtea, sesizată în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 a declarat admisibil plângerile reclamantului că căutarea și confiscarea documentelor de către poliție în sediul companiei sale au încălcat dreptul său de a respecta viața privată, că nu a avut acces la o instanță în legătură cu aceste acțiuni de poliție și, în cele din urmă, că nu a avut un remediu eficace în fața autorităților naționale împotriva cauzelor și a confiscarii documentelor de poliție; întrucât, în hotărârea din 7 noiembrie 2002, Curtea: a hotărât, în unanimitate, că plângerea în temeiul art. 8 din Convenție, în ceea ce privește căutarea și confiscarea documentelor de poliție, se află în afara jurisdicției Tribunalului ratione temporis deținută, în unanimitate, că, în măsura în care plângerea în temeiul articolului 8 din Convenție se referă la păstrarea documentelor reclamantului nu a epuizat recours interne; deținută, cu șase voturi la una, că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție; - deținută, în unanimitate, că este inutile examinarea plângerii în temeiul articolului 13 din Convenție; - considerat, în unanimitate, că constatarea încălcării articolului 6 alineatul (1) constituie, în sine, o satisfacție adecvată pentru prejudiciile morale presupuse de solicitant; - deținută, în unanimitate, că Guvernul Statului pârât trebuia să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea a devenit finală, 1 600 de euro în ceea ce privește costurile și cheltuielile și dobânzile simple la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale se plătesc de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontare; a respins, în unanimitate, restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție; având în vedere normele adoptate de Comitetul de miniștri cu privire la aplicarea articolului 46 alineatul (2) din convenție; după ce a invitat Guvernul Statului pârât să-l informeze cu privire la măsurile luate în urma hotărârii din 7 noiembrie 2002, având în vedere obligația Estoniei în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție de a respecta aceasta; întrucât, în timpul examinării cazului de către Comitetul de Miniștri, Guvernul Statului pârât a furnizat Comisiei informații privind măsurile luate pentru prevenirea noilor încălcări ale aceleiași tipuri de încălcări ale prezentei hotărâri; aceste informații figurează în apendicele prezentei rezoluții; Având în vedere faptul că, la 11 aprilie 2003, în termenul stabilit, Guvernul Statului pârât a plătit reclamantului suma prevăzută în hotărârea din 7 noiembrie 2002, Declarații, după examinarea informațiilor furnizate de Guvernul Estoniei, că și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție în acest caz. Apendicele la Rezoluția ResDH(2004)16 Informații furnizate de Guvernul Estoniei în cursul examinării cauzei Veeber I de către Comitetul de Miniștri În urma faptelor de la originea cazului Veeber I, Curtea Supremă (Granda Chamber), într-o hotărâre a nr. 22 Decembrie 2000, a adoptat opinia că, în conformitate cu secțiunea 3§1 alineatul (1) din Codul de Procedură a Curții Administrative, revizuirea judiciară a măsurilor de căutare și de confiscare a documentelor referitoare la sediile societății intră sub jurisdicția instanțelor administrative. 13 din Convenție și a concluzionat că fiecare persoană a cărei drepturi și libertăți fundamentale au fost încălcate printr-un astfel de act de procedură are dreptul de a depune o plângere la o instanță administrativă și, dacă este cazul, de a obține o soluție a încălcării drepturilor sale. instanțele sunt împuternicite să abordeze acțiuni de poliție, cum ar fi căutarea și confiscarea documentelor și să acorde compensații pentru orice daune cauzate de actul ilegal (art. 6§2 alin. (1) și §3 alin. (2)). În plus, hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului a fost transmisă, în Estonia, autorităților în cauză direct către alte instanțe și procurori publice, pentru a sublinia obligațiile acestora în temeiul Convenției. Hotărârea a fost publicată pe website-ul biroului de informare al Consiliului Europei www.coe.ee și în cartea Drepturile omului și protecția acestora în Europa , care este distribuit gratuit ONG-urilor și tuturor agențiilor guvernamentale, bibliotecilor și universităților relevante. Având în vedere cele de mai sus, Guvernul este de părere că Estonia și-a îndeplinit obligațiile legate de executarea hotărârilor Curții în acest caz în temeiul articolului 46 alineatul (1) din Convenție. Guvernul reamintește, de asemenea, că, în ceea ce privește autorizarea prealabilă de căutare, codul de procedură penală adoptat la 12/02/03 și care intră în vigoare la 01/07/04, prevede, în art. 91 alineatul (2), că o căutare se efectuează pe baza unei ordine a procurorului public sau a unei hotărâri judiciare. În primul caz, ordinul este supus unei revizuiri judiciare (art. 230 din cod).

Resolution ResDH(2004)16

concerning the judgment of the European Court of Human Rights

of 7 November 2002 (final on 7 February 2003)

in the case of Veeber I against Estonia

(Adopted by the Committee of Ministers on 22 April 2004

at the 879th meeting of the Ministers’ Deputies)

The Committee of Ministers, under the terms of Article 46, paragraph 2, of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms, as amended by Protocol No. 11 (hereinafter referred to as “the Convention”),

Having regard to the judgment of the European Court of Human Rights in the Veeber I case delivered on 7

November 2002 and transmitted to the Committee of Ministers once it had become final under Articles 44 and 46 of the Convention;

Recalling that the case originated in an application (No. 37571/97) against Estonia, lodged with the European Commission of Human Rights on 4 July 1997 under former Article 25 of the Convention by Mr Tiit Veeber, an Estonian national, and that the Court, seised of the case under Article 5, paragraph 2, of Protocol No. 11, declared admissible the applicant’s complaints that the search and the seizure by the police of documents in his company’s premises violated his right to respect for private life, that he did not have access to a court in relation of these police actions and finally that he did not have an effective remedy before the national authorities against the police search and seizure of documents;

Whereas in its judgment of 7 November 2002 the Court:

-

held, unanimously, that the complaint under Article 8 of the Convention, insofar as it concerned the police search and seizure of documents, lay outside the Court's jurisdiction

ratione temporis

;

-

held, unanimously, that insofar as the complaint under Article 8 of the Convention concerned the retention of documents the applicant had failed to exhaust domestic remedies;

-

held, by six vote to one, that there had been a violation of Article 6, paragraph 1, of the Convention;

- held, unanimously, that it was unnecessary to examine the complaint under Article 13 of the Convention;

- held, unanimously, that the finding of a violation of Article 6, paragraph 1, in itself constitutes adequate just satisfaction for the non-pecuniary damage alleged by the applicant;

- held, unanimously, that the government of the respondent state was to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment became final, 1 600 euros in respect of costs and expenses and that simple interest at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank plus three percentage points shall be payable from the expiry of the above-mentioned three months until settlement;

-

dismissed, unanimously, the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction;

Having regard to the Rules adopted by the Committee of Ministers concerning the application of Article

46, paragraph 2, of the Convention;

Having invited the government of the respondent state to inform it of the measures which had been taken in consequence of the judgment of 7 November 2002, having regard to Estonia’s obligation under Article

46, paragraph 1, of the Convention to abide by it;

Whereas during the examination of the case by the Committee of Ministers, the government of the respondent state gave the Committee information about the measures taken preventing new violations of the same kind as that found in the present judgment; this information appears in the appendix to this resolution;

Having satisfied itself that on 11 April 2003, within the time-limit set, the government of the respondent state had paid the applicant the sum provided for in the judgment of 7 November 2002,

Declares, after having examined the information supplied by the Government of Estonia, that it has exercised its functions under Article 46, paragraph 2, of the Convention in this case.

Appendix to Resolution ResDH(2004)16

Information provided by the Government of Estonia

during the examination of the Veeber I case

by the Committee of Ministers

Following the facts at the origin of Veeber I case, the Supreme Court (Grand Chamber), in a judgment of 22

December 2000, adopted the view that, pursuant to Section 3§1(1) of the Code of Administrative Court Procedure, judicial review of measures of police search and seizure of documents concerning company premises fall within the jurisdiction of administrative courts. The Supreme Court referred to Article

13 of the Convention and concluded that every person whose fundamental rights and freedoms were violated by a such procedural act was entitled to file a complaint with an administrative court and, if appropriate, to obtain redress of the infringement of his or her rights. According to the Code of Administrative Court Procedure,

administrative

courts are empowered to quash police actions such as search and seizure of documents and to award compensation for any damages caused by the illegal act (Section 6§2(1) and §3(2)).

In addition, the judgment of the European Court of Human Rights has been transmitted, in Estonian, to the authorities directly concerned, to other courts and public prosecutors in order to point out their obligations under the Convention. The judgment has been published on the website of the Council of Europe Information office

www.coe.ee

and in the book

Human rights and their protection in Europe

, which is distributed free of charge to NGOs and all relevant governmental agencies, libraries and universities.

In the light of the foregoing, the Government is of the opinion that Estonia has fulfilled its obligations relating to the execution of the Court's judgments in this case under Article 46, paragraph 1, of the Convention.

The Government recalls, furthermore, that as regards prior authorisation for searches, the Code of Criminal Procedure adopted on 12/02/03 and entering into force on 01/07/04, provides in its Article 91, paragraph 2 that a search shall be conducted on the basis of an order of the Public Prosecutor’s office or a court ruling. In the former case the order shall be subject to judicial review (Article 230 of the Code).