SECȚIUNEA I DECIZIE PARȚIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 77955/01 depuse de Emilia CAMPAGNANO împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care are loc la 13 mai 2004 într-o cameră compusă din Lorenzen președintele meu Tulkens Vajić Bototarova dnii Kovler Zagrebelsky Steiner, judecători și dnii S. Nielsen, grefier de secțiune Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 6 septembrie 2001, După ce a deliberat, face următoarea decizie: reclamanta, domnul Emilia Campagnano, este o resortisantă italiană, născută în 1933 și rezidentă în Amorosi (Benevent). Aceaceasta este reprezentată în fața Curții de către domnul Giovanni Beatrice, avocat în Benevent. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de recurentă, pot fi rezumate după cum urmează. Prin hotărârea pronunțată la 30 iunie 1997, Tribunalul din Benevent a declarat falimentul societății E.C. și al recurentei în calitate de asociat al acesteia. La 9 aprilie 1998, judecătorul delegat (atractorul) a verificat pasivul falimentului și, la 7 iunie 1999, a declarat pasivul executoriu. iar la 5 și 8 iulie 1999, trei cereri de opoziție la pasivul falimentului au fost depuse în fața judecătorului. La 5 februarie 2001, lichidatorul a depus contul de gestiune în fața judecătorului. Prin decizia depusă la 20 martie 2001, judecătorul a închis procedura de faliment pentru insuficiența activului. Dreptul intern relevant este descris în Hotărârea Luordo c. Italia 32190/96, § 57-61, 17 iulie 2003). GRIEFS 1. Invocând articolele 8 și 10 din Convenție, recurenta se plânge de încălcarea dreptului său la respectarea corespondenței și a restricționării libertății sale de exprimare din cauza faptului că corespondența celui ratat este supusă controlului lichidatorului. 2. invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție, recurenta se plânge că declarația de faliment a privat-o de bunurile sale, în special din cauza duratei procedurii. (3) Invocând art. 2 din Protocolul nr. 4 la convenție, recurenta denunță limitarea libertății sale de circulație, în special din cauza duratei procedurii. (4) Invocând art. 6 alin. (1) și (13) din Convenție, recurenta se plânge că nu dispune de o cale de atac eficientă pentru a se plânge de incapacitatea patrimonială și personală care o afectează ca urmare a falimentului. 1 la Convenție, recurenta se plânge, de asemenea, de limitarea drepturilor sale electorale, în măsura în care aceasta constituie o măsură represivă și anacronică, lipsită de o justificare legitimă și având ca scop pedepsirea și marginalizarea celui care a suferit. Invocând art. 8 din Convenție, Comisia se plânge în sfârșit de încălcarea dreptului său la respectarea vieții private și de familie, în măsura în care, din cauza înscrierii numelui său în registrul persoanelor care au suferit un accident, aceasta nu poate desfășura nicio activitate profesională sau comercială. În plus, Comisia deplânge faptul că, în conformitate cu art. 143 din Legea privind falimentul, reabilitarea acesteia, care pune capăt acestor handicapuri personale, nu poate fi solicitată decât după cinci ani de la încheierea procedurii de faliment. (1) Invocând art. 8 și 10 din Convenție, recurenta se plânge de încălcarea dreptului său de a respecta corespondența și de limitarea libertății sale de exprimare din cauza faptului că corespondența celui ratat este supusă controlului lichidatorului. Aceste articole sunt astfel exprimate: art. 8 Orice persoană are dreptul la respectarea... corespondenței sale. O autoritate publică poate interveni în exercitarea acestui drept numai în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, securitatea publică, binele să fie economic al țării, să apere ordinea și prevenirea infracțiunilor, să protejeze sănătatea sau moralitatea sau să protejeze drepturile și libertățile altora; art. 10 Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără a putea interveni autoritățile publice și fără a ține cont de frontiere. Prezentul articol nu împiedică statele să supună societățile de radiodifuziune, de film sau de televiziune unui regim de autorizații. Exercitarea acestor libertăți cu obligații și responsabilități poate fi supusă anumitor formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsurile necesare, într-o societate democratică, securității naționale, integrității teritoriale sau securității publice, apărării ordinii și prevenirii infracțiunilor, protecției sănătății sau moralității, protecției reputației sau drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informațiilor confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea autorității judiciare. În ceea ce privește art. 10, Curtea amintește că acest articol interzice în principal unui guvern să împiedice pe cineva să primească informații pe care alții le aspiră sau le pot oferi (a se vedea Leander c. Suedia, Hotărârea din 26 martie 1987, seria A n Cu toate acestea, în ceea ce privește cazul în speță al controlului corespondenței celui care nu a reușit din partea lichidatorului falimentului, Curtea consideră că motivul recurentei trebuie examinat numai din punctul de vedere al articolului 8 din Convenție. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui motiv și consideră necesar să îl comunice guvernului pârât pentru observații scrise în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. 1 la Convenție, recurenta se plânge că declarația de faliment a privat-o de bunurile sale, în special din cauza duratei procedurii. Acest articol este formulat după cum urmează: Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui motiv și consideră necesar să îl comunice guvernului pârât pentru observații scrise în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. 4 La Convenție, recurenta denunță restricția libertății de circulație, în special din cauza duratei procedurii. Acest articol se citește astfel încât oricine se află în mod regulat pe teritoriul unui stat are dreptul să circule liber și să își aleagă liber reședința. Orice persoană este liberă să părăsească orice țară, inclusiv țara sa. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restricții decât cele care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, securității naționale, securității publice, menținerii ordinii publice, prevenirii infracțiunilor, protecției sănătății sau a moralității sau protecției drepturilor și libertăților altora. Drepturile recunoscute la alineatul (1) pot, de asemenea, să facă obiectul unor restricții în anumite zone care, prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratică. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui motiv și consideră necesar să îl comunice guvernului pârât pentru observații scrise în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. (4) Invocând art. 6 alin. (1) și (13) din Convenție, recurenta se plânge că nu dispune de o cale de atac eficientă pentru a se plânge de incapacitatea patrimonială și personală care o afectează pe durata întregii proceduri de faliment. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...). art. 13 Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Curtea amintește că a declarat deja încălcarea articolului 13 din Convenție din cauza lipsei unei căi de atac efective pentru a se plânge de limitarea prelungită a dreptului la respectarea corespondenței celui care a suferit un accident (a se vedea Bottaro c. Italia, 56298/00, §§ 41-46). Prin urmare, Curtea consideră că motivul invocat de recurentă trebuie examinat numai din perspectiva articolului 13 din convenție. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui motiv și consideră necesar să îl comunice guvernului pârât pentru observații scrise în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. 1 la Convenție, recurenta se plânge, de asemenea, de limitarea drepturilor sale electorale, în măsura în care aceasta constituie o măsură represivă și anacronică, fără o justificare legitimă și având ca scop pedepsirea și marginalizarea celui ratat. Acest articol este formulat după cum urmează: Înaltele P ă r i contractante se angajează să organizeze, la intervale rezonabile, alegeri libere prin vot secret, în c o n d iii care asigură libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui motiv și consideră necesar să îl comunice guvernului pârât pentru observații scrise în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. (6) Invocând art. 8 din Convenție, reclamanta se plânge în sfârșit de încălcarea dreptului său la respectarea vieții private și de familie, ca urmare a înscrierii numelui său în registrul celor care au suferit un accident. Acest articol este formulat după cum urmează Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și familiale (...) O autoritate publică poate interveni în exercitarea acestui drept numai în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, securitatea publică, binele să fie economic al țării, să apere ordinea și prevenirea infracțiunilor, să protejeze sănătatea sau moralitatea sau să protejeze drepturile și libertățile altora. Curtea arată că partea din plângere referitoare la dreptul la respectarea vieții de familie nu a fost susținută; prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă pentru nefondare vădită în conformitate cu art. 35 alineatul (3) și art. 4 din convenție. În ceea ce privește partea din motivul întemeiat pe dreptul la respectarea vieții private, în starea actuală a dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui motiv și consideră necesar să îl comunice guvernului pârât pentru observații scrise în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiunilor recurentei din articolele 8 din Convenție, 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, 2 din Protocolul nr. 4, 13 la Convenție și 3 din Protocolul nr. 3 la Protocolul nr.
de la requête n
o
77955/01
présentée par Emilia CAMPAGNANO
contre l'Italie
La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant le 13 mai 2004 en une chambre composée de
:
M.
P.
Lorenzen
,
président
,
M
mes
F.
Tulkens
,
N.
Vajić
,
S.
Botoucharova
,
MM.
A.
Kovler
,
V.
Zagrebelsky
,
M
me
E.
Steiner,
juges
,
et de M. S.
Nielsen,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 6 septembre 2001,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
La requérante, M
me
Emilia Campagnano, est une ressortissante italienne, née en 1933 et résidant à Amorosi (Bénévent). Elle est représentée devant la Cour par M
e
Giovanni Beatrice, avocat à Bénévent.
A.
Les circonstances de l'espèce
Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.
Par un jugement déposé le 30 juin 1997, le tribunal de Bénévent déclara la faillite de la société E.C. et de la requérante en tant qu'associée de celle-ci.
Le 9 avril 1998 le juge délégué («
le juge
») vérifia le passif de la faillite et, le 7 juin 1999, déclara le passif exécutoire.
Le 1
er
et les 5 et 8 juillet 1999, trois demandes d'opposition au passif de la faillite furent introduites devant le juge.
Le 5 février 2001, le syndic déposa le compte de gestion devant le juge.
Par une décision déposée le 20 mars 2001, le juge clôtura la procédure de faillite pour insuffisance de l'actif.
B.
Le droit interne pertinent
Le droit interne pertinent est décrit dans l'arrêt
Luordo c. Italie
(n
o
32190/96, §§ 57-61, 17 juillet 2003).
1.Invoquant les articles 8 et 10 de la Convention, la requérante se plaint de la violation de son droit au respect de la correspondance et de la limitation de sa liberté d'expression en raison de ce que la correspondance du failli est soumise au contrôle du syndic.
2.Invoquant l'article 1 du Protocole n
o
1 à la Convention, la requérante se plaint que la déclaration de faillite l'a privée de ses biens, notamment en raison de la durée de la procédure.
3.Invoquant l'article 2 du Protocole n
o
4 à la Convention, la requérante dénonce la limitation de sa liberté de circulation, notamment en raison de la durée de la procédure.
4.Invoquant les articles 6 § 1 et 13 de la Convention, la requérante se plaint de ne pas disposer d'un recours effectif pour se plaindre des incapacités patrimoniales et personnelles la touchant suite à sa mise en faillite.
5.Invoquant l'article 3 du Protocole n
o
1 à la Convention, la requérante se plaint en outre de la limitation de ses droits électoraux dans la mesure où celle-ci constitue une mesure répressive et anachronique, dépourvue d'une justification légitime et visant à punir et marginaliser le failli.
6.Invoquant l'article 8 de la Convention, elle se plaint enfin d'une atteinte à son droit au respect de la vie privée et familiale dans la mesure où, en raison de l'inscription de son nom dans le registre des faillis, elle ne peut exercer aucune activité professionnelle ou commerciale. En outre, elle dénonce le fait que, selon l'article 143 de la loi sur la faillite, sa réhabilitation, qui met fin à ces incapacités personnelles, ne peut être demandée qu'après cinq ans de la clôture de la procédure de faillite.
1.Invoquant les articles 8 et 10 de la Convention, la requérante se plaint de la violation de son droit au respect de la correspondance et de la limitation de sa liberté d'expression en raison de ce que la correspondance du failli est soumise au contrôle du syndic.
Ces articles sont ainsi libellés :
Article 8
«
1.
Toute personne a droit au respect de sa (...) correspondance.
2.
Il ne peut y avoir ingérence d'une autorité publique dans l'exercice de ce droit que pour autant que cette ingérence est prévue par la loi et qu'elle constitue une mesure qui, dans une société démocratique, est nécessaire à la sécurité nationale, à la sûreté publique, au bien
‑
être économique du pays, à la défense de l'ordre et à la prévention des infractions pénales, à la protection de la santé ou de la morale, ou à la protection des droits et libertés d'autrui.
»
Article 10
«
1.
Toute personne a droit à la liberté d'expression. Ce droit comprend la liberté d'opinion et la liberté de recevoir ou de communiquer des informations ou des idées sans qu'il puisse y avoir ingérence d'autorités publiques et sans considération de frontière. Le présent article n'empêche pas les Etats de soumettre les entreprises de radiodiffusion, de cinéma ou de télévision à un régime d'autorisations.
2.
L'exercice de ces libertés comportant des devoirs et des responsabilités peut être soumis à certaines formalités, conditions, restrictions ou sanctions prévues par la loi, qui constituent des mesures nécessaires, dans une société démocratique, à la sécurité nationale, à l'intégrité territoriale ou à la sûreté publique, à la défense de l'ordre et à la prévention du crime, à la protection de la santé ou de la morale, à la protection de la réputation ou des droits d'autrui, pour empêcher la divulgation d'informations confidentielles ou pour garantir l'autorité et l'impartialité du pouvoir judiciaire.
»
Pour ce qui est de l'article 10, la Cour rappelle que cet article interdit essentiellement à un gouvernement d'empêcher quelqu'un de recevoir des informations que d'autres aspirent ou peuvent consentir à lui fournir (voir
Leander c. Suède
, arrêt du 26 mars 1987, série A n
o
116, § 74). Toutefois, s'agissant dans le cas d'espèce du contrôle de la correspondance du failli de la part du syndic de la faillite, la Cour estime que le grief de la requérante doit être examiné uniquement sous l'angle de l'article 8 de la Convention.
En l'état actuel du dossier, la Cour ne s'estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de le communiquer au gouvernement défendeur pour observations écrites conformément à l'article 54 § 2 b) de son règlement.
2.Invoquant l'article 1 du Protocole n
o
1 à la Convention, la requérante se plaint que la déclaration de faillite l'a privée de ses biens, notamment en raison de la durée de la procédure. Cet article est libellé comme suit
:
«
Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d'utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.
Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu'ils jugent nécessaires pour réglementer l'usage des biens conformément à l'intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d'autres contributions ou des amendes.
»
En l'état actuel du dossier, la Cour ne s'estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de le communiquer au gouvernement défendeur pour observations écrites conformément à l'article 54 § 2 b) de son règlement.
3.Invoquant l'article 2 du Protocole n
o
4 à la Convention, la requérante dénonce la limitation de sa liberté de circulation, notamment en raison de la durée de la procédure. Cet article se lit ainsi
:
«
1.
Quiconque se trouve régulièrement sur le territoire d'un Etat a le droit d'y circuler librement et d'y choisir librement sa résidence.
2.
Toute personne est libre de quitter n'importe quel pays, y compris le sien.
3.
L'exercice de ces droits ne peut faire l'objet d'autres restrictions que celles qui, prévues par la loi, constituent des mesures nécessaires, dans une société démocratique, à la sécurité nationale, à la sûreté publique, au maintien de l'ordre public, à la prévention des infractions pénales, à la protection de la santé ou de la morale, ou à la protection des droits et libertés d'autrui.
4.
Les droits reconnus au paragraphe
1 peuvent également, dans certaines zones déterminées, faire l'objet de restrictions qui, prévues par la loi, sont justifiées par l'intérêt public dans une société démocratique.
»
En l'état actuel du dossier, la Cour ne s'estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de le communiquer au gouvernement défendeur pour observations écrites conformément à l'article 54 § 2 b) de son règlement.
4.Invoquant les articles 6 § 1 et 13 de la Convention, la requérante se plaint de ne pas disposer d'un recours effectif pour se plaindre des incapacités patrimoniales et personnelles la touchant pendant toute la procédure de faillite. Ces articles sont libellés ainsi
:
Article 6
«
1.
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...).
»
Article 13
«
Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l'octroi d'un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l'exercice de leurs fonctions officielles.
»
La Cour rappelle avoir déjà déclaré la violation de l'article 13 de la Convention en raison de l'absence d'un recours effectif pour se plaindre de la limitation prolongée du droit au respect de la correspondance du failli (voir
Bottaro c. Italie
, n
o
56298/00, §§ 41-46). La Cour estime donc que le grief soulevé par la requérante doit être examiné uniquement sous l'angle de l'article 13 de la Convention.
En l'état actuel du dossier, la Cour ne s'estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de le communiquer au gouvernement défendeur pour observations écrites conformément à l'article 54 § 2 b) de son règlement.
5.Invoquant l'article 3 du Protocole n
o
1 à la Convention, la requérante se plaint en outre de la limitation de ses droits électoraux dans la mesure où celle-ci constitue une mesure répressive et anachronique, dépourvue d'une justification légitime et visant à punir et marginaliser le failli. Cet article est libellé comme suit
:
«
Les Hautes Parties contractantes s'engagent à organiser, à des intervalles raisonnables, des élections libres au scrutin secret, dans les conditions qui assurent la libre expression de l'opinion du peuple sur le choix du corps législatif.
»
En l'état actuel du dossier, la Cour ne s'estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de le communiquer au gouvernement défendeur pour observations écrites conformément à l'article 54 § 2 b) de son règlement.
6.Invoquant l'article 8 de la Convention, la requérante se plaint enfin d'une atteinte à son droit au respect de la vie privée et familiale en raison de l'inscription de son nom dans le registre des faillis. Cet article est libellé comme suit
:
«
1.
Toute personne a droit au respect de sa vie privée et familiale (...).
2.
Il ne peut y avoir ingérence d'une autorité publique dans l'exercice de ce droit que pour autant que cette ingérence est prévue par la loi et qu'elle constitue une mesure qui, dans une société démocratique, est nécessaire à la sécurité nationale, à la sûreté publique, au bien
‑
être économique du pays, à la défense de l'ordre et à la prévention des infractions pénales, à la protection de la santé ou de la morale, ou à la protection des droits et libertés d'autrui.
»
La Cour relève que la partie du grief portant sur le droit au respect de la vie familiale n'a pas été étayée. Cette partie de la requête doit donc être rejetée pour défaut manifeste de fondement selon l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Pour ce qui est de la partie du grief tiré du droit au respect de la vie privée, en l'état actuel du dossier, la Cour ne s'estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de le communiquer au gouvernement défendeur pour observations écrites conformément à l'article 54 § 2 b) de son règlement.
Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,
Ajourne
l'examen des griefs de la requérante tirés des articles 8 de la Convention, 1 du Protocole n
o
1 à la Convention, 2 du Protocole n
o
4, 13 de la Convention et 3 du Protocole n
o
1
;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
Søren
Nielsen
Peer
Lorenzen
Greffier
Président