SECȚIUNEA 3 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL ÖNER ȘI CAAVUȘOatăLU c. TURCIA (solicitarea nr. 45559/98) HOTĂRÂREA STRASBURG 24 iunie 2004 DEFINIF 10/11/2004 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite în art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cazul în care cauza Öner și Çavusouil c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Cabral Barreto Caflisch Türmen Zupančič Hedigan H.S. Greve, judecători și dl Villiger, grefier adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera Consiliului la 3 iunie 2004, Rend la hotărârea pe care a adoptat-o aceasta, adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se găsește o cerere (n 42559/96) îndreptat împotriva Republicii Turcia și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, domnii Reșat Öner și Arslan Cavușo Reclamanții sunt reprezentai de domnul M.N. Terzi, avocat la Izmir. Guvernul turc (înălțimea) nu a desemnat un agent în cadrul procedurii în fața Curții. Cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr 11 la Convenie [art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11]. Cererea a fost atribuită primei seciuni a Curii [art. 52 alineatul (2) ] 1 din regulament. La 7 septembrie 1999, Curtea (prima secțiune) a decis să comunice cererea guvernului. noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a treia secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ] printr-o scrisoare din 3 noiembrie 2003, Curtea a informat părțile că se va pronunța, în conformitate cu art. 29 alineatele (1) și (3) din Convenție, atât asupra admisibilității, cât și asupra fondului cererii. În 1991, Hotărârea Generală Drumuri Naționale (inclusiv Hotărârea pentru Afaceri Interne) a expropriat bunuri imobiliare aparținând reclamanților din Istanbul, cu condiția ca acestea să fi fost expropriate la data transferului de proprietate. 10. În dezacord cu suma plătită de Direcție, reclamanții au introdus la tribunalele de mare instanță competente acțiuni în creștere a dreptului de proprietate. 11. Instanțele au dat câștig de cauză reclamanților și au condamnat direcția de a le plăti despăgubiri suplimentare de expropriere, însoțite de dobânzi restante simple la rata de 30 % laan de la data transferului de proprietate. Aceste hotărâri au fost confirmate de Curtea de Casație și au devenit definitive. 12. La 7 și 8 ianuarie 1998, Hotărârea le-a vărsat reclamanților suplimentele de la lit. (n) în cauză. 13. Detaliile figurează în tabelul următor de nume ale REQUERANȚELOR DATA PLĂȚII DIN PLĂȚILE DE LA În ceea ce privește Önser 26.791 24.10.1996, 827 352 000 570 907 000 Aslan çavușoouille 18.791 4.5.1993 977 470 000 861 613 000 II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE PERTINENTE14 Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Akkuș c. Turcia (9 iulie 1997, Recuperarea hotărârilor și Deciziile 1997-IV, p. 1305-1306, § 13-16) și Akac. Turcia (23 septembrie 1998, Rec., 1998 VI, p. 2674 2676, § 17-25). ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DIN ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL N 15. Reclamanții se plâng de o pierdere de valoare a indemnizațiilor suplimentare de expropriere plătite cu întârziere de către Direcție, din cauza insuficienței dobânzilor restante în raport cu rata foarte ridicată a inflației în Turcia. Ei se referă în acest sens la art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel de cuvinte Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Pe admisibilitate 16. Curtea consideră, în lumina criteriilor care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special Akkuș, citată anterior) și ținând seama de ansamblul elementelor aflate în posesia sa, că instanța trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. În plus, Curtea constată că aceasta nu se confruntă cu niciun motiv de neîmplinire. Pe fond 17. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Akkuș, citată anterior, p. 1310, § 30-31, și Aka, citată anterior, p. 2682, § 50-51). 18. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că Ön a furnizat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Comisia constată că întârzierea legată de plata despăgubirii suplimentare acordate de instanțele interne este imputată administrației expropriante, care le-a cauzat proprietarilor un prejudiciu distinct în ceea ce privește adăugarea la exproprierea bunurilor lor. Această întârziere, dublată de durata efectivă totală a procedurii în cauză, determină Curtea să considere că reclamanții au trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a încălcat echilibrul corect dintre cerințele de interes general și protejarea dreptului la respectarea bunurilor. 19. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă decât imediat consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagubă materială și morală 21. Reșat Öner și Aslan Cavușo. Ei pretind că trebuie să fie despăgubiți pentru un prejudiciu material pe care le-au în valoare de 1 916 000 dolari americani (USD) pentru primul, și 316 920 USD pentru al doilea. În plus, ei solicită repararea unei daune morale pe care le-au scăzut la 1 000 USD fiecare. 22. Guvernul nu se pronunță. 23. Având în vedere modul de calcul adoptat în Hotărârea Akkuș (citată anterior, pp. 1311, § 35-36 și 39) și având în vedere datele economice relevante, Curtea acordă ca daune materiale 72 000 EUR pentru Reșat Öner și 143 200 EUR pentru Aslan Cauvușo. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele din speță, constatarea încălcării constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă. Comisioane și cheltuieli de judecată 24. Reclamanții solicită, de asemenea, 10 068 USD pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și pentru cele suportate în fața Comisiei și a Curții. 25. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în acest domeniu, Curtea consideră rezonabilă suma de 500 EUR pentru toate cheltuielile. Interese moratorii 27. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L Statul pârât trebuie să plătească, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, următoarele sume plus orice sume care pot fi datorate în temeiul unor taxe, taxe de timbru și taxe fiscale exigibile în momentul plății, care urmează să fie convertite în cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului de la Reșat Öner, 72 000 EUR (șaizeci și două de mii de euro) și în Aslan CavuscoLu 143 200 EUR (o sută patruzeci și trei de mii două sute de euro) pentru daune materiale ii. 500 EUR (cinci sute de euro) reclamanților în comun pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză și apoi comunicată în scris la 24 iunie 2004 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Mark Villiger Georg Ress Modululer Adjunct Președinte
TROISIÈME SECTION
AFFAIRE ÖNER ET ÇAVUȘOĞLU c. TURQUIE
(Requête n
o
42559/98)
ARRÊT
24 juin 2004
10/11/2004
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Öner et Çavușoğlu c. Turquie,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
G.
Ress
,
président
,
I.
Cabral Barreto
,
L.
Caflisch
,
R.
Türmen
,
B.
Zupančič
,
J.
Hedigan
,
M
me
H.S.
Greve,
juges
,
et de M. M.
Villiger,
greffier adjoint de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 3 juin 2004,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
42559/98) dirigée contre la République de Turquie et dont deux ressortissants de cet Etat, MM. Reșat Öner et Arslan Çavușoğlu («
les requérants
»), avaient saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme («
la Commission
») le 2
juin 1998 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Les requérants sont représentés par M
e
M.N. Terzi, avocat à Izmir. Le gouvernement turc (le Gouvernement
») n’a pas désigné d’agent dans la procédure devant la Cour.
3.
La requête a été transmise à la Cour le 1
er
novembre 1998, date d’entrée en vigueur du Protocole n
o
11 à la Convention (article 5 § 2 du Protocole n
o
11).
4.
La requête a été attribuée à la première section de la Cour (article
52 §
1 du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d’examiner l’affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l’article
26 § 1 du règlement.
5.
Le 7 septembre 1999, la Cour (première section) a décidé de communiquer la requête au Gouvernement.
6.
Le 1
er
novembre 2001, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la troisième section ainsi remaniée (article 52 § 1).
7.
Par une lettre du 3 novembre 2003, la Cour a informé les parties qu’elle se prononcerait, en application de l’article 29 §§ 1 et 3 de la Convention, tant sur la recevabilité que sur le fond de la requête.
I.
8.
Les requérants résident à Istanbul.
9.
En 1991, la Direction générale des routes nationales («
la Direction
») expropria des biens immobiliers appartenant aux requérants, sis à Istanbul. Des indemnités d’expropriation fixées par la Direction leur furent versées à la date du transfert de propriété.
10.
En désaccord sur le montant payé par la Direction, les requérants introduisirent auprès des tribunaux de grande instance compétents des actions en augmentation de l’indemnité d’expropriation.
11.
Les tribunaux donnèrent gain de cause aux requérants et condamnèrent la Direction à leur verser des indemnités d’expropriation complémentaires, assorties d’intérêts moratoires simples au taux de 30
% l’an à compter de la date du transfert de propriété. Ces jugements furent confirmés par la Cour de cassation et devinrent définitifs.
12.
Les 7 et 8 janvier 1998, la Direction versa aux requérants les compléments d’indemnité en question.
13.
Des détails figurent dans le tableau suivant
:
(TRL)
Reșat ÖNER
26.7.1991
24.10.1996
5
827
352 000
17
570
907 000
Aslan ÇAVUȘOĞLU
18.7.1991
4.5.1993
977
470 000
2
861
613 000
II.
14.
Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans les arrêts
Akkuș c.
Turquie
(9 juillet 1997,
Recueil des arrêts et décisions
1997-IV, pp.
1305-1306, §§ 13-16) et
Aka c. Turquie
(23 septembre 1998,
Recueil
1998
‑
VI, pp. 2674
‑
2676, §§ 17-25).
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N
o
1
15.
Les requérants se plaignent d’une perte de valeur des indemnités complémentaires d’expropriation versées avec retard par la Direction, en raison de l’insuffisance des intérêts moratoires par rapport au taux d’inflation très élevé en Turquie. Ils invoquent à cet égard l’article 1 du Protocole n
o
1, ainsi libellé
:
«
Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.
Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes.
»
A.
Sur la recevabilité
16.
La Cour estime, à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence (voir, notamment,
Akkuș
, précité) et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, que la requête doit faire l’objet d’un examen au fond. Elle constate en outre que celle-ci ne se heurte à aucun motif d’irrecevabilité.
B.
Sur le fond
17.
La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article
1 du Protocole n
o
1 (voir
Akkuș
, précité, p. 1310, §§ 30-31, et
Aka
, précité, p.
2682, §§ 50-51).
18.
La Cour a examiné la présente affaire et considère que le Gouvernement n’a fourni aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Elle constate que le retard pris dans le paiement de l’indemnité complémentaire accordée par les juridictions internes est imputable à l’administration expropriante, qui a fait subir aux propriétaires un préjudice distinct s’ajoutant à l’expropriation de leurs biens. C’est ce retard, doublé de la durée effective totale de la procédure en question, qui amène la Cour à considérer que les requérants ont eu à supporter une charge spéciale et exorbitante qui a rompu le juste équilibre devant régner entre les exigences de l’intérêt général et la sauvegarde du droit au respect des biens.
19.
Par conséquent, il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n
o
1.
II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
20.
Aux termes de l
’
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage matériel et moral
21.
Reșat Öner et Aslan Çavușoğlu affirment devoir être dédommagés pour un préjudice matériel qu’ils évaluent à 1
916
000 dollars américains (USD) pour le premier, et à 316 920 USD pour le second. Ils réclament en outre la réparation d’un dommage moral qu’ils évaluent à 1 000 USD chacun.
22.
Le Gouvernement ne se prononce pas.
23.
Considérant le mode de calcul adopté dans l’arrêt
Akkuș
(précité, pp.
1311, §§ 35-36 et 39) et à la lumière des données économiques pertinentes, la Cour accorde à titre de dommage matériel 72
000
euros (EUR) pour Reșat Öner, et 143
200 EUR pour Aslan Çavușoğlu.
Quant au préjudice moral, la Cour estime que, dans les circonstances de l’espèce, le constat de violation constitue en soi une satisfaction équitable suffisante.
B.
Frais et dépens
24.
Les requérants demandent également 10 068 USD pour les frais et dépens encourus devant les juridictions internes et pour ceux encourus devant la Commission et la Cour.
25.
Le Gouvernement s’en remet à la sagesse de la Cour.
26.
Compte tenu des éléments en sa possession et de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime raisonnable la somme de 500 EUR tous frais confondus.
C.
Intérêts moratoires
27.
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article
1 du Protocole n
o
1
;
3.
Dit
a)
que l
’
Etat défendeur doit verser, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article
44 § 2 de la Convention, les sommes suivantes plus tout montant pouvant être dû au titre de taxes, droits de timbres et charges fiscales exigibles au moment du versement, à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement
:
i.
à Reșat Öner, 72
000 EUR (soixante-douze mille euros) et à Aslan Çavușoğlu 143
200 EUR (cent quarante trois mille deux cents euros) pour dommage matériel
;
ii.
500 EUR (cinq cents euros) aux requérants conjointement pour frais et dépens
;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 24 juin 2004 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Mark
Villiger
Georg
Ress
Greffier adjoint
Président