AFFAIRE LACOMBE CONTRE LA FRANCE

Rezoluția ResDH(2004)49 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 7 noiembrie 2000 (definită la 7 februarie 2001) în cauza Lacombe împotriva Franței (adoptată de Comitetul de Miniștri la 20 iulie 2004, cu ocazia celei de-a 891-a ședințe a delegaților miniștrilor) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificată prin Protocolul nr. 11 (denumită în continuare "Convenția") Având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 7 noiembrie 2000 în cauza Lacombe și transmisă definitiv Comitetului miniștrilor în temeiul articolelor 44 și 46 din Convenție Reamintind faptul că la originea acestei cauze se află o cerere (nr. 4421/98) adresată Franței, introdusă în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la data de 10 iunie 1998 în temeiul fostului articol 25 din Convenție, de domnul Richard Lacombe, resortisant francez, și că Curtea, sesizată cu această cauză în temeiul articolului 5 alineatul (2) din protocol 11, a declarat admisibilă cauza privind durata excesivă a unei proceduri privind drepturile și obligațiile cu caracter civil în fața instanțelor administrative, având în vedere că, în hotărârea sa din 7 noiembrie 2000, Curtea, în unanimitate,

a declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție a declarat că guvernul statului pârât trebuie să plătească părții reclamante, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă, 30 000 de franci francezi pentru prejudicii morale și 15 000 de franci francezi pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată în temeiul taxei pe valoarea adăugată și că aceste sume ar trebui să majoreze un interes simplu cu 2,74% la an de la expirarea termenului respectiv și până la data la care plata taxei pe valoarea adăugată a respins revendicările reclamantului în ceea ce privește satisfacția echitabilă pentru surplus, având în vedere normele adoptate de Comitetul de Miniștri privind aplicarea articolului 46 alineatul (2) din Convenție, care au invitat guvernul statului pârât în legătură cu măsurile luate ca urmare a hotărârii din 7 noiembrie 2000, ținând cont de obligația pe care Franța de a se conforma în conformitate cu art. 46 alineatul (1) din Convenție, având în vedere faptul că, în momentul examinării acestei cauze de către Comitetul de Miniștri, guvernul statului pârât a indicat că hotărârea Curții a fost transmisă autorităților direct implicate având în vedere faptul că, la 20 noiembrie 2001, după expirarea termenului acordat,

guvernul statului pârât a plătit reclamantului sumele prevăzute în hotărârea din 7 noiembrie 2000, iar dobânda de întârziere datorată, adică 1 739,86 franci francezi, fusese plătită în aceeași zi, Declar că, după examinarea informațiilor furnizate de guvernul Franței, acesta și-a îndeplinit atribuțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție în prezenta cauză.

Résolution ResDH(2004)49 relative à l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme du 7 novembre 2000 (définitif le 7 février 2001) dans l’affaire Lacombe contre la France (adoptée par le Comité des Ministres le 20 juillet 2004, lors de la 891e réunion des Délégués des Ministres) Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales telle qu’amendée par le Protocole n° 11 (ci-après dénommée «la Convention»), Vu l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme rendu le 7 novembre 2000 dans l’affaire Lacombe et transmis une fois définitif au Comité des Ministres en vertu des articles 44 et 46 de la Convention ; Rappelant qu’à l’origine de cette affaire se trouve une requête (n° 44211/98) dirigée contre la France, introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 10 juin 1998 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention, par M. Richard Lacombe, ressortissant français, et que la Cour, saisie de cette affaire en vertu de l’article 5, paragraphe 2, du Protocole n° 11, a déclaré recevable le grief concernant la durée excessive d’une procédure portant sur des droits et obligations de caractère civil devant des juridictions administratives ; Considérant que dans son arrêt du 7 novembre 2000 la Cour,

à l’unanimité : - a dit qu’il y avait eu violation de l’article 6, paragraphe 1, de la Convention ; - a dit que le gouvernement de l’Etat défendeur devait verser à la partie requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif, 30 000 francs français pour préjudice moral et 15 000 francs français au titre des frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû au titre de la taxe sur la valeur ajoutée, et que ces montants seraient à majorer d’un intérêt simple de 2,74% l’an à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement ; - a rejeté les prétentions de la partie requérante en matière de satisfaction équitable pour le surplus ; Vu les Règles adoptées par le Comité des Ministres relatives à l’application de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention ; Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures prises à la suite de l’arrêt du 7 novembre 2000, eu égard à l’obligation qu’a la France de s’y conformer selon l’article 46, paragraphe 1, de la Convention ; Considérant que lors de l’examen de cette affaire par le Comité des Ministres, le gouvernement de l’Etat défendeur a indiqué que l’arrêt de la Cour avait été transmis aux autorités directement concernées ; S’étant assuré que le 20 novembre 2001, après l’expiration du délai imparti,

le gouvernement de l’Etat défendeur avait versé à la partie requérante les sommes prévues dans l’arrêt du 7 novembre 2000, et que les intérêts de retard dus, soit 1 739,86 francs français, avaient été versés le même jour, Déclare, après avoir examiné les informations fournies par le Gouvernement de la France, qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans la présente affaire.