CASE OF LACOMBE AGAINST FRANCE

Rezoluția ResDH(2004)49 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 7 noiembrie 2000 (finală la 7 februarie 2001) în cazul Lacombe împotriva Franței (aprobată de Comitetul de Miniștri la 20 iulie 2004 la cea de-a 891-a ședință a Deputaților Miniștrilor) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificat prin Protocolul nr. 11 (denumit în continuare „Convenția”), având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Lacombe pronunțată la 7 Noiembrie 2000 și transmis Comitetul de Miniștri odată ce a devenit final în temeiul articolelor 44 și 46 din Convenție; reamintind că cazul a fost originat într-o cerere (nr. 44211/98) împotriva Franței, depusă la 10 iunie 1998 la Comisia Europeană a Drepturilor Omului în temeiul articolului 25 din Convenția de către dl Richard Lacombe, cetățean francez, și că Curtea a sesizat cazul în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11, a declarat admisibilă plângerea privind durata excesivă a anumitor proceduri privind drepturile și obligațiile civile în fața instanțelor administrative; întrucât, în hotărârea sa din 7 noiembrie 2000, Curtea a declarat în unanimitate: a susținut că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție; a susținut că Guvernul Statului pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit finală, 30 000 franci francezi în ceea ce privește prejudiciile morale și 15 000 de franci francezi în ceea ce privește costurile și cheltuielile, împreună cu orice impozit pe valoarea adăugată care ar putea fi taxabil, și că dobânzile simple la o rată anuală de 2,74% vor fi plătite pe sumele respective de la expirarea celor trei luni de mai sus până la decontare; au respins restul cererii reclamantului pentru satisfacție echitabilă; având în vedere normele adoptate de Comitetul de miniștri cu privire la aplicarea articolului 46 alineatul (2) din convenție; după ce a invitat Guvernul Statului pârât să-l informeze cu privire la măsurile luate în urma hotărârii din 7 noiembrie 2000, având în vedere obligația Franței în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție de a respecta aceasta; întrucât, în timpul examinării cazului de către Comitetul de Miniștri, Guvernul Statului pârât a indicat că hotărârea Curții a fost transmisă autorităților în cauză; Având în vedere faptul că, la 20 noiembrie 2001, după expirarea termenului stabilit, Guvernul Statului pârât a plătit reclamantului sumele prevăzute în hotărârea din 7 noiembrie 2000 și că dobânzile nejustificate, de la 1 739,86 franci franci francezi, au fost plătite la aceeași dată, Declară, după examinarea informațiilor furnizate de Guvernul Franței, că și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenție în acest caz.

Resolution ResDH(2004)49

concerning the judgment of the European Court of Human Rights

of 7 November 2000 (final on 7 February 2001)

in the case of Lacombe against France

(Adopted by the Committee of Ministers on 20 July 2004

at the 891st meeting of the Ministers’ Deputies)

The Committee of Ministers, under the terms of Article 46, paragraph 2, of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms, as amended by Protocol No. 11 (hereinafter referred to as “the Convention”),

Having regard to the judgment of the European Court of Human Rights in the Lacombe case delivered on 7

November 2000 and transmitted to the Committee of Ministers once it had become final under Articles 44 and 46 of the Convention;

Recalling that the case originated in an application (No. 44211/98) against France, lodged with the European Commission of Human Rights on 10 June 1998 under former Article 25 of the Convention by Mr

Richard

Lacombe, a French national, and that the Court, seised of the case under Article 5, paragraph 2, of Protocol No. 11, declared admissible the complaint relating to the excessive length of certain proceedings concerning civil rights and obligations before administrative courts;

Whereas in its judgment of 7 November 2000 the Court unanimously:

-

held that there had been a violation of Article 6, paragraph 1, of the Convention;

-

held that the government of the respondent state was to pay the applicant, within three months from the date at which the judgment became final, 30 000 French francs in respect of non-pecuniary damage and 15

000 French francs in respect of costs and expenses, together with any value added tax that might be chargeable, and that simple interest at an annual rate of 2,74% would be payable on those sums from the expiry of the above-mentioned three months until settlement;

-

dismissed the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction;

Having regard to the Rules adopted by the Committee of Ministers concerning the application of Article

46, paragraph 2, of the Convention;

Having invited the government of the respondent state to inform it of the measures which had been taken in consequence of the judgment of 7 November 2000, having regard to France’s obligation under Article

46, paragraph 1, of the Convention to abide by it;

Whereas during the examination of the case by the Committee of Ministers, the government of the respondent state indicated that the Court’s judgment had been sent out to the authorities directly concerned;

Having satisfied itself that on 20 November 2001, after the expiry of the time-limit set, the government of the respondent state had paid the applicant the sums provided for in the judgment of 7 November 2000, and that the default interest due, that is 1 739,86 French francs, was paid on the same date,

Declares, after having examined the information supplied by the Government of France, that it has exercised its functions under Article 46, paragraph 2, of the Convention in this case.