AFFAIRE AĞRAĞ ET AUTRES c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

27.07.2004

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 5-3;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE AĞRAĞ ET AUTRES c. TURQUIE (CtEDO, 2004)

HUDOC · oficial

Secțiunea a patra din TURCIA (solicitarea nr. 35982/97) hotărăște de factoF 27/10/2004 Această versiune a fost corectată în conformitate cu art. 81 din Regulamentul de procedură al Curții la 2 februarie 2005. Președintele Pellonpäää Türmen Casadevall Pavlovschi Borrego Borrego Fura-Sandström, judecători și al dlui O'Boyle, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 6 iulie 2004, înmânarea hotărârii, adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 35982/97) îndreptat împotriva Republicii Turcia și din care 13 resortisanți ai acestui stat, Abdurrahim A La 22 octombrie 1996, în temeiul fostului articol 25 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( În special, reclamanții au susținut că au fost victime ale unei încălcări a articolului 5 alineatul (3) din convenție, deoarece nu au fost mai devreme decât o dată pe an, în fața unui judecător. Cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr. 11 la convenție [art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11]. Cererea a fost atribuită primei secțiuni a Curții [art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din regulament. La 16 noiembrie 1999, Curtea (prima secțiune) a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice plângerile trase din durata detenției reclamanților [art. 5 alineatul (3) ] guvernului. noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a patra secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prin scrisoarea din 17 septembrie 2002, Curtea a informat părțile că se va pronunța, în conformitate cu art. 29 alineatul (3) din convenție, atât cu privire la admisibilitate, cât și la temeinicia cauzei. Atât reclamanții, cât și guvernul au prezentat observații scrise cu privire la admisibilitate și la fondul cauzei [art. 59 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Reclamanții, A. Aghrai [5] (născut în 1951), Koluman (născut în 1965), F. Üzüm (născut în 1945), A.F. Baytar (născut în 1970), Z. Yüce (născut în 1966), M.H. Erolan (născut în 1956), M. Ayd La momentul respectiv, domnul H. Erolan a locuit în Diyarbakir, iar A. Aguirai, I. Koluman, F. Üzüm, A.F. Baytar și Z. Yüce, Antalya; ceilalți solicitanți au locuit în azmir. În ceea ce privește reclamanții Y. stetinkaya, A. Poyraz, Z. Yüksel, I. queelik, H. Adibelli și Ș. Poyraz 11. Y. CERETINKAYA a fost arestat la 6 iulie 1996 și arestat la sediul Secției antiteroriste din cadrul Direcției de Securitate a uizmirului; Ș. Poyraz a fost arestat la 9 iulie. Dl Z. Yüksel, I. chaselik și H. Adibelli au suferit aceeași soartă la 10 iulie, iar A. Poyraz și dl Aydćn au fost arestați la 11 iulie 12. La 17 iulie 1996, după audierea de către procurorul Republicii de lângă curtea de securitate a statului Izmir, procurorul general Printr-un act de acuzare din 2 august 1996, procurorul i-a acuzat pe reclamanți pentru apartenență și asistență la P.K. El a solicitat aplicarea articolelor 168 și/sau 169 din Codul Penal și 5 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului. 14. La 27 iunie 1997, Curtea de Securitate a statului i-a declarat pe reclamanții vinovați de fapte reprobabile și i-a condamnat la închisoare. Cu toate acestea, printr-o hotărâre din 1 iulie 1998, Curtea de Casație a infirmat această hotărâre pentru viciu de procedură. 15. Prin urmare, Curtea de Securitate a statului reexaminează cazul. În decembrie 1998, l-a condamnat pe Y. Caletinkaya la 18 ani de închisoare, pe Z. Yüksel, la 4 ani și 6 luni, precum și pe H. Ad , I. Koluman, F. Üzüm, A.F. Baytar, Z. Yüce și M. H. Erolan 17. Reclamanții au fost arestați la 16 iulie 1996 și reținuți la sediul secției antiteroriste din Hotărârea de Securitate Antalya. 18. La 23 iulie 1996, aceștia au fost duși în fața judecătorului unic al Tribunalului de Pace din Antalya, care a ordonat arestarea lor provizorie. 19. Printr-un act de acuzare din 12 august 1996, procurorul i-a acuzat pe reclamanți și a solicitat condamnarea acestora pentru apartenență și asistență la P.K.K. (artic1es 168 și/sau 169 din Codul Penal și art. 5 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului). 20. Prin hotărârea din 19 august 1997, Curtea de Securitate a statului i-a declarat pe reclamanți vinovați de fapte reprobabile și i-a condamnat la închisoare. Cu toate acestea, la 2 iunie 1998, Curtea de Casație a infirmat această hotărâre, pentru viciu de procedură. 21. Curtea de Securitate a statului reexaminează cazul și printr-o hotărâre din 2 decembrie 1998, i-a condamnat pe domnul H. Erolan și pe Z. Yüce la 12 ani și 6 luni de închisoare, precum și pe F. Üzüm, I. Koluman și A.F Baytar la 3 ani și respectiv 9 luni. În ceea ce privește A. A Celelalte recurente s-au ocupat în fața Curții de Casație care, printr-o hotărâre din 13 septembrie 1999, a confirmat hotărârea din 2 decembrie 1998. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTE 24. La data faptelor, art. 30 din Legea nr. 3842 din 18 noiembrie 1992 prevedea, în ceea ce privește infracțiunile care țin de competența Curților de Securitate ale statului, că orice persoană arestată trebuie adusă în fața unui judecător cel târziu în termen de 48 de ore sau, în caz de infracțiune colectivă, în termen de 15 zile. În departamentele în care se stabilise starea de urgență, aceste termene puteau fi prelungite până la patru și, respectiv, treizeci de zile. În conformitate cu art. 128 alineatul (4) din Codul de procedură penală, persoana arestată sau avocatul său sau reprezentantul său legal sau rudele sale pot introduce o cale de atac în fața instanței de pace împotriva ordonanței de prelungire a termenului de luare în custodie a procurorului republicii în vederea obținerii unei extinderi imediate. Cu toate acestea, la data faptelor, în temeiul articolului 31 din Legea nr. 3842, care a intrat în vigoare la 1 decembrie 1992, această dispoziție nu se aplica în cazul încălcărilor care intră sub incidența cursurilor de securitate ale statului. Reclamanții se plâng de durata excesivă a detenției lor și consideră că aceasta este o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute la alineatul (3). (c) prezentului articol, trebuie să fie adus imediat în fața unui judecător sau a unui alt magistrat abilitat prin lege să exercite funcții judiciare și are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberat în timpul procedurii; eliberarea poate fi condiționată de o garanție care să asigure prezența persoanei în cauză la audiere. Guvernul invită Curtea să respingă cererea de neobosire a căilor de atac interne în temeiul articolului 35 alineatul (1) din Convenție. În această privință, acesta susține că reclamanții nu au formulat în niciun moment de procedură penală și că au ridicat obiecțiile lor întemeiate pe art. 5 alineatul (3) din Convenție în fața Curții de Securitate a statului. Guvernul face trimitere la cauza Ahmet Sadćk c. Grecia (hotărârea din 15 noiembrie 1996, Culegerea hotărârilor și a deciziilor 1996-V, p. 1638). 27. Reclamanții se opun tezei guvernului și susțin că orice demers judiciar s-ar fi dovedit zadarnic atunci când, în speță, măsurile în litigiu fuseseră adoptate în conformitate cu legislația în vigoare la momentul faptelor. 28. Curtea face trimitere la elementele de drept intern expuse mai sus și observă de la bun început că durata gărzilor de vedere în litigiu decurge în mod expres din legislația internă relevantă. Singura cale de atac disponibilă ar fi fost introducerea unei acțiuni preliminare în fața Curții Constituționale ; or, o astfel de acțiune pentru a contesta constituționalitatea legilor nu poate fi introdusă de particulari. 29. În consecință, Curtea constată că reclamanții nu trebuiau să ridice în fața Curții de Securitate a statului, cauza pe care intenționau să o prevaleze în fața Curții. Prin urmare, Curtea respinge excepția preliminară a guvernului. 30. Curtea consideră că, în lumina criteriilor care decurg din jurisprudența sa (a se vedea, în special, Sakuk și alții c. Turcia, Hotărârea din 26 noiembrie 1997, Rec., 1997-VII, p. 2623-2624, § 44), și având în vedere elementele aflate în posesia sa, că acest motiv trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. În plus, Curtea constată că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Guvernul susține că reclamanții au fost luați în custodie în cadrul unei instrucțiuni care vizează mai mulți inculpați și care a fost efectuată în conformitate cu legislația relevantă. În acest scop, se pune accentul pe dificultățile și specificitatea investigațiilor privind infracțiunile teroriste referitoare la mai multe persoane, cum ar fi cele reproșate reclamanților, acuzate de a face parte din P.K. 32. Guvernul constată, de asemenea, că la 6 martie 1997 și 3 martie 1997 octombrie 2001, legislația în domeniu a făcut obiectul unor modificări importante și durata detenției a fost aliniată cu cea care decurge din jurisprudența Curții. 33. Reclamanții se opun acestei teze. 34. Curtea ia în considerare informațiile guvernului potrivit cărora legislația turcă a fost modificată astfel încât să răspundă cerințelor Convenției. Cu toate acestea, Curtea precizează că sarcina sa se limitează la aprecierea circumstanțelor specifice speței Prin urmare, Comisia nu poate concluziona că o cauză nu mai prezintă un interes juridic valabil pentru solicitanți pe motiv că s-ar fi produs evoluții în legislația internă încă din perioada relevantă (a se vedea Sadak și alții c. Turcia, nr. 29900/96, 29901/96, 29902/96 și 29903/96, § 38, CEDO 2001-VIII). 35. Curtea amintește că, în sistemul convenției, articolul să consacreze un drept fundamental al omului, protecția individului împotriva încălcărilor arbitrare ale statului față de libertatea sa. Controlul judiciar al unei astfel de interferențe a executivului constituie un element esențial al garanției prevăzute la art. 5 alineatul (3), conceput pentru a reduce la minimum riscul de arbitrare și pentru a asigura preeminența dreptului (a se vedea Sakćk și altele, menționate anterior, p. 2623 alineatul 44). 36. Curtea a admis deja în mai multe rânduri în trecut că anchetele privind infracțiunile teroriste confruntă fără îndoială autoritățile cu probleme speciale (a se vedea Brogan și alții c. Regatul Unit, Hotărârea din 29 noiembrie 1988, seria A n 145-B, p. 33, § 61, Murray c. Regatul Unit, Hotărârea din 28 octombrie 1994, seria A n 300-A, p. 27, § 58, Aksoy c. Turcia , Hotărârea din 18 decembrie 1996, Rec., 1996, VI, p. 2282, § 78, Sakik și alții, citată anterior, p. 2623, § 44, Dikme c. Turcia, n 20869/92, CEDO 2000 VIII, și Filiz și Kalkan c. Turcia, n 34481/97, § 24, 20 Cu toate acestea, aceasta nu înseamnă că acestea au carte albă, în conformitate cu art. 5, pentru a aresta și a pune în custodie suspecți, în afara controlului efectiv de către instanțele interne și, în ultimă instanță, de către organismele de control ale Convenției, ori de câte ori aleg să susțină că există o infracțiune teroristă (a se vedea mutatis mutandis Murray , citată anterior, p. 27 alineatul 58). 37. În cauza Brogan și alții c. Regatul Unit (citată anterior, p. 33 alineatul 62), Curtea a concluzionat că o perioadă de custodie de patru zile și șase ore fără control judiciar depășește limitele stricte de timp stabilite la art. 5 alineatul (3) chiar și atunci când are drept scop protejarea colectivității în ansamblul său împotriva terorismului. 38. În cazul de față, arestarea reclamanților a început cu arestarea acestora la 6 iulie (Y. quetetinkaya), 9 iulie (Ș. Poyraz), 10 iulie (Z.Yüksel, I. chaselik, H. Ad , I. Koluman, F. Üzüm, A.F. Baytar, Z. Yüce și M. H. Erolan, arestul lor a început cu arestarea lor la 16 iulie 1996 și s-a încheiat la 23 iulie 1996, atunci când s-au prezentat în fața judecătorului unic al Tribunalului de Pace (punctele 17 și 18 de mai sus). Presupunând chiar că activitățile reproșate persoanelor interesate au prezentat o legătură cu o amenințare teroristă, Curtea nu poate admite că a fost necesar să le dețină timp de șase până la unsprezece zile fără intervenție judiciară. 40. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din convenție. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 41. art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. În ceea ce privește prejudiciul moral, reclamanții, domnul Aydćn și A. Poyraz, solicită fiecare 4 000 EUR (EUR), F. Üzüm 15 000 EUR, Y. țetinkaya 6 750 EUR și Ș. Poyraz 5 100 EUR. În același timp, ceilalți solicitanți solicită suma de 4 500 EUR. 43. Guvernul consideră că cererea reclamanților este excesivă și contestă în consecință sumele solicitate. 44. Curtea arată că reclamanții au fost luați în custodie pentru o perioadă cuprinsă între șase și unsprezece zile, fără intervenție judiciară. Circumstanțele în care reclamanții au fost privați de libertatea lor au trebuit, fără îndoială, să le provoace un prejudiciu moral pentru care instanțele interne nu le-au acordat nicio despăgubire. Având în vedere circumstanțele cauzei și hotărând în echitate, în conformitate cu art. 41 din convenție, Curtea decide să acorde societății Y. țetinkaya suma de 4 000 EUR, Ș. Poyraz 2 500 EUR, și, respectiv, lui Z. Yüksel, I. delélik, H. Ad Poyraz, Curtea le alocă, în același mod, suma de 1 500 EUR. Costuri și cheltuieli de judecată 45. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată, reclamanții solicită suma de 16 000 EUR, și anume 7 000 EUR pentru cheltuielile suportate în fața Curții și 9 000 EUR pentru onorariile de avocat. 46. Guvernul contestă aceste pretenții și susține că suma solicitată nu este justificată de niciun document. 47. Curtea amintește că, în temeiul articolului 41 din convenție, numai cheltuielile de care s-a stabilit că au fost suportate efectiv și în mod necesar și sunt de o valoare rezonabilă (a se vedea, Nikolova c. Bulgaria [GC], n 31195/96, § 79, CEDO 1999-II. În această privință, Curtea constată că reclamanții nu au prezentat nicio dovadă justificativă privind cheltuielile și cheltuielile suportate. Cu toate acestea, în scopul pregătirii prezentei cauze, aceștia din urmă au trebuit să expună anumite costuri. Prin urmare, hotărând în mod echitabil, Curtea alocă împreună reclamanților suma de 2 000 EUR, minus 630 EUR plătite de Consiliul Europei în cadrul asistenței judiciare. Interese moratorii 48. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă Spune: 5 alin. (3) din Convenție afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume, care urmează să fie convertite în cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului pentru daune morale, 4 000 EUR (patru mii de euro) la Y. stetinkaya, 2 500 EUR (două mii cinci sute EUR) pentru Ș. Poyraz, 2 000 EUR (două mii EUR) pentru Z. Yüksel, I. chaelik, H. Ad EUR (șase sute treizeci de euro) percepute în cadrul asistenței judiciare iii. orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe aceste sume că, de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 27 iulie 2004 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Michael O'Boyle Nicolas Bratza Grefier Președinte [1] Rectificat la 2 februarie 2005, cauza A Rectificat la 2 februarie 2005, numele Abdurrahim A De asemenea, Protocolul nr. 6 la Convenție, privind abolirea pedepsei cu moartea, a fost ratificat de Turcia la 1 decembrie 2003 [7], astfel cum a fost rectificat la 2 februarie 2005, numele A. A Rectificat la 2 februarie 2005, numele lui A. A