RAHOTCHI v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,

efectuată de către asociația obștească „Juriștii pentru drepturile omului”

SECȚIUNEA A PATRA

DECIZIE

CU PRIVIRE LA ADMISIBILITATEA

Cererii nr. 31927/03

depusă de Oleg

RAHOȚCHI

împotriva Republicii Moldova

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a Patra), întrunită la 14

septembrie 2004, în cadrul unei camere compuse din:

Sir

Nicolas

Bratza

,

Președinte

,

Dna

V.

Strážnická

,

Dl

S.

Pavlovschi

,

Dl

L.

Garlicki

,

Dna

E.

Fura-Sandström

,

Dra

L.

Mijović

,

Dl

D.

Spielmann,

judecători

,

și dl M.

O’Boyle

,

Grefier al Secțiunii

,

Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 3

iulie 2003,

În urma deliberării, decide următoarele:

ÎN FAPT

Reclamantul, dl

Oleg Rahoțchi, este un cetățean al Republicii Moldova născut în anul 1947 și care locuiește în Chișinău.

A.

Circumstanțele cauzei

Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate în felul următor.

Reclamantul pretinde că bunelul său a fost victimă a represiunilor politice din 1941, când a trebuit să se refugieze în România pentru a evita persecutarea sa. El declară că părinții săi au continuat să locuiască în casă, însă au fost evacuați în 1944 fără niciun motiv.

La 24 octombrie 1949, o instanță de judecată națională a constatat că, după toate probabilitățile, bunicul reclamantului a fost ucis în timpul unui bombardament al Chișinăului în iunie 1944, fiind declarat absent fără veste. Instanța, de asemenea, a prelungit termenul pentru acceptarea succesiunii casei bunicului reclamantului în favoarea tatălui reclamantului.

În 1952, casa părintească și terenul aferent au fost declarate „bunuri fără stăpân” și, prin urmare, au devenit proprietate de stat.

La 10 mai 1995, tatăl reclamantului a obținut o hotărâre a unei instanțe de judecată naționale care confirma că bunicul reclamantului a fost supus represiunilor politice și că terenul aferent și casa au fost naționalizate.

În anul 1995, tatăl reclamantului a solicitat restituirea casei și a terenului aferent, care pe atunci se aflau în proprietatea unei terțe persoane. La 23 iunie 1996, Judecătoria sectorului Centru a decis în favoarea lui și a i-a acordat casa și terenul aferent revendicate.

În octombrie 2001, Procurorul General a depus recurs în anulare la hotărârea judecătorească din 10 mai 1995, solicitând instanței de judecată respingerea pretenției conform căreia tatăl reclamantului a fost supus represiunilor politice. La 19 decembrie 2001, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul în anulare depus de Procurorul General și a casat hotărârea judecătorească din anul 1995. Curtea Supremă de Justiție a dispus reexaminarea integrală a cauzei.

La 11 aprilie 2002, tatăl reclamantului a decedat. Reclamantul a continuat procedurile judiciare.

La 23 mai 2002, Judecătoria sectorului Centru a acordat reclamantului casa și terenul aferent. La 9 octombrie 2002, Tribunalul municipiului Chișinău a menținut această hotărâre cu privire la casă, însă nu și cu privire la terenul aferent.

La 11 februarie 2003, Curtea de Apel a casat această hotărâre judecătorească și a respins pretenția reclamantului, deoarece circumstanța de fapt esențială, dacă tatăl său a fost supus represiunilor politice, nu a fost dovedită. Acea decizie este irevocabilă.

B.

Dreptul intern pertinent

Curtea face trimitere la descrierea sa a prevederilor legale și a practicii judiciare menționate în decizia sa din aceeași dată în cauza

Frunze c. Moldovei

(cererea nr. 42308/02).

PRETENȚII

ÎN DREPT

Articolul 6 § 1 al Convenției:

„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, ... de către o instanță ... care va hotărî ... asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil...”.

Articolul 1 al Protocolului nr. 1:

“1. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional...”

Curtea reamintește faptul că „casarea unei hotărâri judecătorești irevocabile este un act instantaneu care nu creează o situație continuă, chiar dacă atrage după sine o redeschidere a procedurilor” (a se vedea

Sardin v. Russia

(dec), nr.69582/01, din 12 februarie 2004). Casarea hotărârii judecătorești irevocabile în acest caz a avut loc la 19 decembrie 2001. Termenul de 6 luni a început să curgă pentru ambele pretenții la această dată, pe când cererea a fost depusă la 3 iulie 2003, adică peste mai mult de 18 luni.

Prin urmare, această pretenție a fost depusă cu depășirea termenului limită prevăzut de articolul 35 § 1 al Convenției și urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, în sensul articolului 35 § 4 al Convenției.

2.

Curtea a examinat restul pretențiilor reclamantului în baza acestor articole. Totuși, în urma examinării tuturor materialelor pe care le deține, Curtea a constatat că aceste pretenții nu dezvăluie nicio aparență a încălcării drepturilor și libertăților prevăzute în Convenție și Protocoalele sale. Prin urmare, această parte a cererii urmează a fi respinsă ca vădit nefondată, în sensul articolului 35 §§ 3 și 4 ale Convenției.

Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,

Declară

cererea inadmisibilă.

Michael

O’Boyle

Nicolas

Bratza

Grefier

Președinte