LACHI v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,

efectuată de către asociația obștească „Juriștii pentru drepturile omului”

SECȚIUNEA A PATRA

DECIZIE

Cererea nr. 17296/04

depusă de Ion LACHI

împotriva Republicii Moldova

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a Patra), întrunită la 25 septembrie 2007, în cadrul unei camere compuse din:

Sir

Nicolas

Bratza

,

Președinte

,

Dl

J.

Casadevall

,

Dl

G.

Bonello

,

Dl

S.

Pavlovschi

,

Dl

L.

Garlicki

,

Dra

L.

Mijović

,

Dl

J.

Šikuta

,

judecători

,

și dl T.L.

Early

,

Grefier al Secțiunii

,

Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 31 martie 2004,

Având în vedere decizia de a aplica articolul 29 § 3 al Convenției și de a examina admisibilitatea cererii concomitent cu fondul acesteia,

Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul pârât și observațiile prezentate ca răspuns de către reclamant,

În urma deliberării, decide următoarele:

ÎN FAPT

Reclamantul, dl Ion Lachi, este un cetățean al Republicii Moldova care s-a născut în anul 1952 și care locuiește în Chișinău. El a fost reprezentat de către dl Vitalie Iordachi, avocat din Chișinău și membru al organizației non-guvernamentale „Juriștii pentru drepturile omului”. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către dna Lilia Grimalschi, șef al Direcției agent guvernamental.

Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate în felul următor.

În anul 1994, reclamantul a încheiat un contract cu ASITO (o companie de asigurări înregistrată în Republica Moldova), potrivit căruia el a plătit o primă de asigurare în schimbul unei pensii viagere lunare de 200 lei moldovenești (MDL) (echivalentul a 48 dolari SUA (USD) la acea dată).

În ianuarie 1999, ASITO a încetat să plătească pensiile, invocând schimbarea ratei dobânzii Băncii Naționale a Moldovei

și solicitând rezilierea contractului.

La o dată nespecificată în anul 2001, reclamantul a intentat o acțiune judiciară civilă împotriva companiei ASITO, cerând plata restanțelor la pensie și obligarea companiei să respecte contractul din anul 1994.

Printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă din 11 aprilie 2002, Tribunalul Chișinău a hotărât în favoarea reclamantului și a obligat ASITO să-i plătească restanțele la pensie și să reia executarea contractului.

La 14

decembrie 2001, Procurorul General, în cadrul unei proceduri diferite, dar asemănătoare, a depus la Curtea Supremă de Justiție un „demers în interesul legii”. Conform Procurorului General, demersul a avut drept scop clarificarea controversei în privința acestor contracte și stabilirea unei practici uniforme pentru toate instanțele de judecată.

La 11 martie 2002, Plenul Curții Supreme de Justiție a adoptat o hotărâre prin care a soluționat litigiul existent între ASITO și beneficiarii pensiei în favoarea companiei. În special, ea a constatat că ASITO poate invoca inflația, criza economică și schimbarea ratei dobânzii Băncii Naționale a Moldovei drept temei pentru rezilierea unilaterală a contractelor de pensie viageră. De asemenea, el a notat că hotărârea sa era obligatorie pentru toate instanțele judecătorești, deși această hotărâre nu putea afecta hotărârile deja examinate și nici părțile din acele procese.

Ulterior, la o dată nespecificată în anul 2002, ASITO a intentat o acțiune judiciară civilă împotriva reclamantului, solicitând rezilierea contractului încheiat în anul 1994. Ea a invocat aceleași argumente ca și cele menționate în hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție din 11

martie

2002.

Printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă din 8 octombrie 2003, Curtea Supremă de Justiție a hotărât în favoarea companiei ASITO și a dispus rezilierea contractului încheiat în anul 1994.

La 25 octombrie 2004, Plenul Curții Supreme de Justiție a admis cererea de revizuire depusă de un grup de pensionari ai companiei ASITO împotriva hotărârii sale din 11 martie 2002. Curtea Supremă a casat hotărârea sa precedentă, constatând

inter alia

că ASITO nu putea invoca criza economică, inflația și schimbarea ratei de schimb a Băncii Naționale a Moldovei ca motiv pentru neexecutarea contractelor de pensie viageră.

PRETENȚII

Reclamantul s-a plâns, în substanță, de violarea

principiului securității raporturilor juridice garantat de articolul

6 § 1 al Convenției. El a susținut că validitatea contractului său de pensie viageră a fost confirmată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă pronunțată în favoarea sa; totuși, aceasta a fost lipsită de efect ca urmare a hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție din 11 martie 2002 și deciziei ulterioare a Curții Supreme de Justiție din 8 octombrie 2003 pronunțată în favoarea companiei ASITO.

În continuare, el s-a plâns de inechitatea procesului judiciar, din cauza unei pretinse înțelegeri secrete dintre ASITO și Guvern. El a pretins că ASITO a avut o înțelegere cu Guvernul că-și va retrage cererea sa (nr. 40663/98) de la Curte în schimbul asistenței Guvernului în problema ei cu pensionarii.

În final, reclamantul a susținut că dreptul său la protecția proprietății garantat de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție (și anume dreptul său la pensie) a fost încălcat de către stat, în special prin hotărârea instanței judecătorești naționale care a reziliat contractul său de pensie viageră.

ÎN DREPT

La 20 noiembrie 2006, Guvernul a prezentat o declarație unilaterală (a se vedea

Tahsin Acar v. Turkey

(obiecția preliminară) [GC],

nr.

26307/95, ECHR 2003

‑

VI) și a informat Curtea că era gata să recunoască că a avut loc o încălcare a drepturilor reclamantului garantate de articolul 6 § 1 al Convenției și articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție. În ceea ce privește prejudiciul material, Guvernul a propus să acorde reclamantului echivalentul în MDL a 850 euro (EUR). În ceea ce privește prejudiciul moral, Guvernul a propus să acorde reclamantului echivalentul în MDL a EUR 2,000. De asemenea, el a propus să-i acorde acestuia EUR 300 cu titlu de costuri și cheltuieli. Guvernul a invitat Curtea să scoată cererea de pe rol în conformitate cu articolul 37 al Convenției.

La 1 martie 2007, reprezentantul reclamantului a informat Curtea despre decizia dlui Lachi de a-și retrage cererea de pe rolul Curții. La 29 iunie și 2 iulie 2007, grefa a contactat reprezentantul reclamantului și l-a rugat să confirme dacă reclamantul dorea să-și mențină poziția sa exprimată în scrisoarea din 1 martie 2007. El a explicat că reclamantul a decis astfel din motive legate de statutul său de funcționar public. La 13 iulie 2007, reprezentantul reclamantului a reiterat dorința reclamantului de a-și retrage cererea și, printr-o scrisoare recomandată din 16 iulie 2007, Curtea a confirmat primirea acesteia. Scrisoarea a fost expediată și Guvernului pentru informare.

Având în vedere articolul 37 § 1 (a) al Convenției, Curtea constată că reclamantul nu mai dorește să-și mențină cererea. Mai mult, în conformitate cu articolul 37 § 1

in fine

, Curtea nu găsește circumstanțe speciale cu privire la respectarea drepturilor omului garantate prin Convenție și Protocoalele sale care ar justifica continuarea examinării cererii. Prin urmare, articolul 29 § 3 al Convenției nu mai este aplicabil acestei cauze.

Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,

Decide

să scoată cererea de pe rolul său.

T.L.

Early

Nicolas

Bratza

Grefier

Președinte