- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 23 septembrie 2004
- Stat pârât
- ITA
- Concluzia
- Partiellement irrecevable
Sannio Legno S.R.L. și de Gennaro împotriva Italiei
Traducere în română Auto
SANNIO LEGNO S.R.L. și Andrea DE GENNARO împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea întâi), care are loc la 23 septembrie 2004 într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președintele Lorenzen Bonello Kovler Zagrebelsky Steiner Hajiyev, judecători și grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 29 august 2003, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamanții sunt societatea Sannio Lego S.r.l. și domnul Andrea De Gennaro, asociat cu aceasta. Acesta din urmă este un resortisant italian, născut în 1964 și rezident în Benevent. Reclamanții sunt reprezentați în fața Curții de către domnul Massimiliano Ricciardi și Alessandro Ferrara, avocați din Benevent.
Circumstanțele speciei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează: printr-o hotărâre depusă la 14 aprilie 1998, tribunalul din Benevent (inclusiv instanța judecătorească) a declarat falimentul societății Sannio Lego S.r.l. și al domnului De Gennaro, asociat cu aceasta. Între 6 mai 1998 și 3 decembrie 1998, douăzeci și cinci de cereri de admitere la pasivul falimentului au fost depuse în fața instanței. Între timp, la 19 noiembrie 1998, judecătorul delegat ( Prin intermediul unei hotărâri din aceeași zi, instanța a stabilit componența comitetului creditorilor și a declarat pasivul falimentului executoriu. Prin intermediul unei hotărâri depuse la 24 iunie 2003, instanța a închis procedura din cauza repartizării activelor falimentului între creditori.
Dreptul intern relevant este descris în Hotărârea Luordo c. Italia 32190/96, § 57-61, 17 iulie 2003). GRIEFS 1. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, Sannio Lego S.r.l. se plânge că declarația de faliment a privat-o de bunurile sale, în special din cauza duratei procedurii. (2) Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, în ceea ce privește dreptul de acces la o instanță, societatea se plânge, de asemenea, că declarația de faliment l-a împiedicat să fie în justiție pentru apărarea intereselor sale. (3) Invocând art. 13 din Convenție, societatea se plânge apoi că nu dispune de o acțiune efectivă pentru a se plânge de incapacitatea patrimonială și procedurală care o afectează ca urmare a falimentului acesteia.
4. invocând art. 2 din Protocolul nr. 4, dl Andrea De Gennaro denunță limitarea libertății sale de circulație, în special din cauza duratei procedurii. (5) În cele din urmă, invocând art. 6 alin. (1) și (13), reclamanții se plâng că nu pot consulta rapoartele lichidatorului falimentului și susțin că această limitare constituie un obstacol în calea dreptului lor de acces la Curte. 1 La Convenție, societatea Sannio Lego S.r.l. se plânge că declarația de faliment a privat-o de bunurile sale, în special din cauza duratei procedurii. Acest articol este formulat după cum urmează: Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui motiv și consideră necesar să îl comunice guvernului pârât pentru observații scrise în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. (2) Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, în ceea ce privește dreptul de acces la o instanță, societatea se plânge, de asemenea, că declarația de faliment l-a împiedicat să fie în justiție pentru apărarea intereselor sale.
Textul acestui articol se citește după cum urmează: Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) În stadiul actual al dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui motiv și consideră necesar să îl comunice guvernului pârât pentru observații scrise în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. (3) Invocând art. 13 din Convenție, societatea se plânge apoi că nu dispune de o acțiune efectivă pentru a se plânge de incapacitatea patrimonială și procedurală care o afectează ca urmare a falimentului său.
Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui motiv și consideră necesar să îl comunice guvernului pârât pentru observații scrise în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. 4, Andrea De Gennaro denunță limitarea libertății sale de circulație, în special din cauza duratei procedurii. Acest articol este formulat astfel încât oricine se află în mod regulat pe teritoriul unui stat are dreptul de a circula liber și de a-și alege liber reședința.
Orice persoană este liberă să părăsească orice țară, inclusiv țara sa. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restricții decât cele care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, securității naționale, securității publice, menținerii ordinii publice, prevenirii infracțiunilor, protecției sănătății sau a moralității sau protecției drepturilor și libertăților altora. Drepturile recunoscute la alineatul (1) pot, de asemenea, să facă obiectul unor restricții în anumite zone care, prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratică. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui motiv și consideră necesar să îl comunice guvernului pârât pentru observații scrise în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură.
(5) În cele din urmă, invocând art. 6 alin. (1) și (13), reclamanții se plâng că nu pot consulta rapoartele lichidatorului falimentului și susțin că această limitare constituie un obstacol în calea dreptului lor de acces la Curte. Curtea constată că reclamanții și-au prezentat cererea la 29 august 2003 Prin urmare, presupusa imposibilitate de a consulta rapoartele lichidatorului nu implică un obstacol în calea dreptului reclamanților de acces la o instanță. Această parte a cererii nu a fost susținută și, prin urmare, trebuie respinsă pentru lipsa evidentă de temei în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție.
Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiunilor de la art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție, 2 din Protocolul nr. 4, 6 alineatul (1) din convenție, în ceea ce privește dreptul de acces la o instanță și 13 din convenție, în ceea ce privește lipsa unei acțiuni efective pentru a se plânge de incapacitatea de a da faliment celui de-al doilea reclamant Declara cererea inadmisibilă pentru surplus. Søren Nielsen Christos Rozakis Grefier Președintele
PREMIÈRE SECTION
DÉCISION PARTIELLE
SUR LA RECEVABILITÉ
de la requête n o 27511/03 présentée par SANNIO LEGNO S.R.L. et Andrea DE GENNARO contre l'Italie La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant le 23 septembre 2004 en une chambre composée de : MM. C.L. Rozakis , président , P. Lorenzen , G. Bonello , A. Kovler , V. Zagrebelsky , M me E. Steiner , M. K. Hajiyev, juges , et de M. S. Nielsen, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 29 août 2003, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérants sont la société Sannio Legno S.r.l. et M. Andrea De Gennaro, associé de celle-ci. Ce dernier est un ressortissant italien, né en 1964 et résidant à Bénévent. Les requérants sont représentés devant la Cour par M es Massimiliano Ricciardi et Alessandro Ferrara, avocats à Bénévent.
A. Les circonstances de l'espèce Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit. Par un jugement déposé le 14 avril 1998, le tribunal de Bénévent (« le tribunal ») déclara la faillite de la société Sannio Legno S.r.l. et de M. De Gennaro, associé de celle-ci. Entre le 6 mai 1998 et le 3 décembre 1998, vingt-cinq demandes d'admission au passif de la faillite furent déposées devant le tribunal. Entre-temps, le 19 novembre 1998, le juge délégué (« le juge ») vérifia le passif de la faillite et renvoya l'audience au 11 février 1999. Par une décision du même jour, le juge fixa la composition du comité des créanciers et déclara le passif de la faillite exécutoire.
Par une décision déposée le 24 juin 2003, le tribunal clôtura la procédure en raison de la répartition de l'actif de la faillite entre les créanciers. B. Le droit interne pertinent Le droit interne pertinent est décrit dans l'arrêt Luordo c. Italie (n o 32190/96, §§ 57-61, 17 juillet 2003). GRIEFS
Invoquant l'article 1 du Protocole n o 1 à la Convention, la société Sannio Legno S.r.l. se plaint que la déclaration de faillite l'a privée de ses biens, notamment en raison de la durée de la procédure.
Invoquant l'article 6 § 1 de la Convention, quant au droit d'accès à un tribunal, la société se plaint en outre que la déclaration de faillite l'a empêché d'ester en justice pour la défense de ses intérêts.
Invoquant l'article 13 de la Convention, la société se plaint ensuite de ne pas disposer d'un recours effectif afin de se plaindre de l'incapacité patrimoniale et procédurale la touchant suite à sa mise en faillite.
Invoquant l'article 2 du Protocole n o 4, M. Andrea De Gennaro dénonce la limitation de sa liberté de circulation, notamment en raison de la durée de la procédure.
Enfin, invoquant les articles 6 § 1 et 13, les requérants se plaignent de ne pas pouvoir consulter les rapports du syndic de la faillite. Ils soutiennent que cette limitation constitue une entrave à leur droit d'accès à la Cour. EN DROIT 1. Invoquant l'article 1 du Protocole n o 1 à la Convention, la société Sannio Legno S.r.l. se plaint que la déclaration de faillite l'a privée de ses biens, notamment en raison de la durée de la procédure. Cet article est libellé comme suit : « Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d'utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international. Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu'ils jugent nécessaires pour réglementer l'usage des biens conformément à l'intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d'autres contributions ou des amendes. » En l'état actuel du dossier, la Cour ne s'estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de le communiquer au gouvernement défendeur pour observations écrites conformément à l'article 54 § 2 b) de son règlement. 2. Invoquant l'article 6 § 1 de la Convention, quant au droit d'accès à un tribunal, la société se plaint en outre que la déclaration de faillite l'a empêché d'ester en justice pour la défense de ses intérêts. Le texte de cet article se lit comme suit : « 1. Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) » En l'état actuel du dossier, la Cour ne s'estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de le communiquer au gouvernement défendeur pour observations écrites conformément à l'article 54 § 2 b) de son règlement. 3. Invoquant l'article 13 de la Convention, la société se plaint ensuite de ne pas disposer d'un recours effectif afin de se plaindre de l'incapacité patrimoniale et procédurale la touchant suite à sa mise en faillite. Cet article est ainsi libellé : Article 13 « Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l'octroi d'un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l'exercice de leurs fonctions officielles. » En l'état actuel du dossier, la Cour ne s'estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de le communiquer au gouvernement défendeur pour observations écrites conformément à l'article 54 § 2 b) de son règlement. 4. Invoquant l'article 2 du Protocole n o 4, M. Andrea De Gennaro dénonce la limitation de sa liberté de circulation, notamment en raison de la durée de la procédure. Cet article est ainsi libellé : « 1. Quiconque se trouve régulièrement sur le territoire d'un Etat a le droit d'y circuler librement et d'y choisir librement sa résidence. 2. Toute personne est libre de quitter n'importe quel pays, y compris le sien. 3. L'exercice de ces droits ne peut faire l'objet d'autres restrictions que celles qui, prévues par la loi, constituent des mesures nécessaires, dans une société démocratique, à la sécurité nationale, à la sûreté publique, au maintien de l'ordre public, à la prévention des infractions pénales, à la protection de la santé ou de la morale, ou à la protection des droits et libertés d'autrui. 4. Les droits reconnus au paragraphe 1 peuvent également, dans certaines zones déterminées, faire l'objet de restrictions qui, prévues par la loi, sont justifiées par l'intérêt public dans une société démocratique. » En l'état actuel du dossier, la Cour ne s'estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de le communiquer au gouvernement défendeur pour observations écrites conformément à l'article 54 § 2 b) de son règlement. 5. Enfin, invoquant les articles 6 § 1 et 13, les requérants se plaignent de ne pas pouvoir consulter les rapports du syndic de la faillite. Ils soutiennent que cette limitation constitue une entrave à leur droit d'accès à la Cour. La Cour constate que les requérant ont introduit leur requête le 29 août 2003. La prétendue impossibilité de consulter les rapports du syndic ne comporte donc pas une entrave au droit des requérants d'accès à un tribunal. Cette partie de la requête n'a pas été étayée et doit partant être rejetée pour défaut manifeste de fondement selon l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité, Ajourne l'examen des griefs tirés des article 1 du Protocole n o 1 à la Convention, 2 du Protocole n o 4, 6 § 1 de la Convention, quant au droit d'accès à un tribunal, et 13 de la Convention, quant à l'absence d'un recours effectif pour se plaindre des incapacité dérivant de la mise en faillite pour le deuxième requérant ; Déclare la requête irrecevable pour le surplus. Søren Nielsen Christos Rozakis Greffier Président