MORETTI c. ITALIE

SECȚIUNEA I DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii n. 10399/02 prezentate de Francesco MORETTI împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află la 23 septembrie 2004 într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președintele Lorenzen Bonello Kovler Zagrebelsky Steiner hagiev, judecători și domnii S. Nielsen, grefier de secțiune Având în vedere cererea sus-menționată formulată la 12 ianuarie 2002, După ce a deliberat, face următoarea decizie, făcând trimitere la reclamant, domnul Francesco Moretti, este un resortisant italian, născut în 1945 și rezident în Benevent. El este reprezentat în fața Curții de către domnul Silvio Ferrara, avocat în Benevent. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: printr-o hotărâre depusă la 11 iulie 1996, Tribunalul din Benevent ( Între 24 iulie 1996 și 29 iulie 1997, treizeci și patru de cereri de admitere la pasivul falimentului au fost depuse în fața instanței. La 28 iulie 1997, societatea A. a depus o cerere în fața instanței pentru a obține restituirea anumitor bunuri pe care le-a închiriat reclamantului. La o dată nespecificată din 1997, un expert a fost numit pentru a evalua bunurile reclamantului. La 17 iunie 1998, lichidatorul i-a cerut judecătorului delegat (în calitate de judecător) autorizația de a continua trei proceduri civile inițiate de reclamant înainte de declarația sa de faliment. La 13 iulie 1998, judecătorul a acceptat această cerere. La 13 septembrie 1999, societatea B.P.A. a opus pasivului falimentului. printr-o hotărâre de o dată nespecificată, instanța a acceptat această cerere. Întrucât expertul nu a depus raportul său de expertiză, la 24 februarie 2000, lichidatorul a cerut judecătorului să solicite expertului. La 29 februarie 2000, judecătorul a acceptat această cerere. Întrucât raportul de expertiză nu a fost încă depus, la 4 septembrie 2001, lichidatorul i-a cerut din nou judecătorului să solicite expertului sau să numească un alt expert. La 15 septembrie 2001, judecătorul a numit un alt expert. Conform informațiilor furnizate de solicitant, procedura era încă în curs de desfășurare la 19 mai 2004. Dreptul intern relevant Dreptul intern relevant este descris în Hotărârea Luordo c. Italia 32190/96, §§ 57-61, 17 iulie 2003). (1) Invocând art. 8 și 10 din Convenție, reclamantul se plânge de încălcarea dreptului său la respectarea corespondenței și a restricționării libertății sale de exprimare din cauza faptului că corespondența celui ratat este supusă controlului lichidatorului. 2. invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamantul se plânge că declarația de faliment l-a privat de bunurile sale, în special din cauza duratei procedurii. 3. Invocând art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție, reclamantul denunță limitarea libertății sale de circulație, în special din cauza duratei procedurii. (4) Invocând art. 6 alin. (1) și (13) din Convenție, reclamantul se plânge că nu dispune de o acțiune efectivă pentru a se plânge de incapacitatea patrimonială și personală care îl afectează ca urmare a falimentului său. 1 la Convenție, reclamantul se plânge, de asemenea, de limitarea drepturilor sale electorale, în măsura în care aceasta constituie o măsură represivă și anacronică, lipsită de o justificare legitimă și având ca scop pedepsirea și marginalizarea celui ratat. Invocând art. 8 din Convenție, acesta se plânge de încălcarea dreptului său la respectarea vieții private și de familie, în măsura în care, din cauza înscrierii numelui său în registrul persoanelor care nu au fost rănite, nu poate desfășura nicio activitate profesională sau comercială. În plus, acesta denunță faptul că, în conformitate cu art. 143 din Legea privind falimentul, reabilitarea acesteia, care pune capăt acestor deficiențe personale, nu poate fi solicitată decât după cinci ani de la încheierea procedurii de faliment. (7) În cele din urmă, invocând art. 6 alin. (1) și (13), reclamantul se plânge că nu poate consulta rapoartele lichidatorului falimentului și susține că această limitare constituie un obstacol în calea dreptului său de acces la Curte. (1) Invocând art. 8 și 10 din Convenție, reclamantul se plânge de încălcarea dreptului său de a-și respecta corespondența și de limitarea libertății sale de exprimare, deoarece corespondența celui care a suferit un accident este supusă controlului lichidatorului. Aceste articole sunt astfel formulate art. 8 Orice persoană are dreptul la respectarea... corespondenței sale. O autoritate publică poate interveni în exercitarea acestui drept numai în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, securitatea publică, binele să fie economic al țării, să apere ordinea și prevenirea infracțiunilor, să protejeze sănătatea sau moralitatea sau să protejeze drepturile și libertățile altora; art. 10 Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără a putea interveni autoritățile publice și fără a ține cont de frontiere. Prezentul articol nu împiedică statele să supună societățile de radiodifuziune, de film sau de televiziune unui regim de autorizații. Exercitarea acestor libertăți cu obligații și responsabilități poate fi supusă anumitor formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsurile necesare, într-o societate democratică, securității naționale, integrității teritoriale sau securității publice, apărării ordinii și prevenirii infracțiunilor, protecției sănătății sau moralității, protecției reputației sau drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informațiilor confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea autorității judiciare. În ceea ce privește art. 10, Curtea amintește că acest articol interzice în principal unui guvern să împiedice pe cineva să primească informații pe care alții le aspiră sau le pot oferi (a se vedea Leander c. Suedia, Hotărârea din 26 martie 1987, seria A n Cu toate acestea, în ceea ce privește cazul în speță al controlului corespondenței celui care nu a reușit din partea lichidatorului falimentului, Curtea consideră că motivul reclamantului trebuie examinat numai din perspectiva articolului 8 din Convenție. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui motiv și consideră necesar să îl comunice guvernului pârât pentru observații scrise în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. 1 la Convenție, reclamantul se plânge că declarația de faliment l-a privat de bunurile sale, în special din cauza duratei procedurii. Acest articol este formulat după cum urmează: Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui motiv și consideră necesar să îl comunice guvernului pârât pentru observații scrise în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. 4 la Convenție, reclamantul denunță restricția libertății sale de circulație, în special din cauza duratei procedurii. Acest articol se citește astfel: Oricine se află în mod regulat pe teritoriul unui stat are dreptul de a circula liber și de a-și alege liber reședința. Orice persoană este liberă să părăsească orice țară, inclusiv țara sa. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restricții decât cele care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, securității naționale, securității publice, menținerii ordinii publice, prevenirii infracțiunilor, protecției sănătății sau a moralității sau protecției drepturilor și libertăților altora. Drepturile recunoscute la alineatul (1) pot, de asemenea, să facă obiectul unor restricții în anumite zone care, prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratică. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui motiv și consideră necesar să îl comunice guvernului pârât pentru observații scrise în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. (4) Invocând art. 6 alin. (1) și (13) din Convenție, reclamantul se plânge că nu dispune de o acțiune efectivă pentru a se plânge de incapacitatea patrimonială și personală de a-l afecta pe parcursul întregii proceduri de faliment. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...). art. 13 Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Curtea amintește că a declarat deja încălcarea articolului 13 din Convenție din cauza lipsei unei căi de atac efective pentru a se plânge de limitarea prelungită a dreptului la respectarea corespondenței celui care a suferit un accident (a se vedea Bottaro c. Italia, 56298/00, §§ 41-46). Prin urmare, Curtea consideră că motivul invocat de reclamant trebuie examinat numai din perspectiva articolului 13 din convenție. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui motiv și consideră necesar să îl comunice guvernului pârât pentru observații scrise în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. 1 la Convenție, reclamantul se plânge, de asemenea, de limitarea drepturilor sale electorale, în măsura în care aceasta constituie o măsură represivă și anacronică, lipsită de o justificare legitimă și având ca scop pedepsirea și marginalizarea celui ratat. Acest articol este formulat după cum urmează: Înaltele P ă r i contractante se angajează să organizeze, la intervale rezonabile, alegeri libere prin vot secret, în c o n d iii care asigură libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ. Curtea arată că pierderea drepturilor electorale ale reclamantului nu poate depăși cinci ani de la data deciziei de faliment. În cazul de față, având în vedere că această decizie a fost depusă la 11 iulie 1996, reclamantul ar fi trebuit să își prezinte argumentele, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) din Convenție, până la 11 ianuarie 2002 cel târziu. Cererea a fost depusă la 12 ianuarie 2002, cauza în cauză fiind întârziată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatul (1) și art. 4 din Convenție (a se vedea Luordo c. Italia (dec.), nr 32190/96, 23 mai 6. Invocând art. 8 din Convenție, reclamantul se plânge de încălcarea dreptului său la respectarea vieții private și de familie din cauza înscrierii numelui său în registrul celor care au suferit un accident. Acest articol este formulat după cum urmează Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie (...) O autoritate publică poate interveni în exercitarea acestui drept numai în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, securitatea publică, binele să fie economic al țării, să apere ordinea și prevenirea infracțiunilor, să protejeze sănătatea sau moralitatea sau să protejeze drepturile și libertățile altora. Curtea arată că partea din plângere referitoare la dreptul la respectarea vieții de familie nu a fost susținută; prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă pentru nefondare vădită în conformitate cu art. 35 alineatul (3) și art. 4 din convenție. În ceea ce privește partea din motivul întemeiat pe dreptul la respectarea vieții private, în situația actuală a dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui motiv și consideră necesar să îl comunice guvernului pârât pentru observații scrise în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. (7) În cele din urmă, invocând art. 6 alin. (1) și (13), reclamantul se plânge că nu poate consulta rapoartele lichidatorului falimentului și susține că această limitare constituie un obstacol în calea dreptului său de acces la Curte. Curtea constată că reclamantul și-a prezentat cererea la 12 ianuarie 2002. În consecință, presupusa imposibilitatea de a consulta rapoartele sindicalului nu implică un obstacol în calea dreptului său de acces la instanță. Această parte a cererii nu a fost susținută și, prin urmare, trebuie respinsă pentru nefondare vădită în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide că motivul întemeiat pe art. 10 privind predarea scrisorii adresate reclamantului trebuie examinat din perspectiva articolului hotărât că motivul întemeiat pe lipsa unei căi de atac efective trebuie examinat numai din perspectiva articolului 13 A doua zi examinarea obiecțiunilor reclamantului din articolele 8 din Convenție cu privire la drepturile la respectarea vieții private și a corespondenței reclamantului, 1 din Protocolul nr. 1, 2 din Protocolul nr. 4 și 13 la Convenție Declara cererea inadmisibilă pentru surplus. Søren Nielsen Christos Rozakis Modulul Președinte

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

10399/02

présentée par Francesco MORETTI

contre l'Italie

La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant le 23 septembre 2004 en une chambre composée de

:

MM.

C.L.

Rozakis

,

président

,

P.

Lorenzen

,

G.

Bonello

,

A.

Kovler

,

V.

Zagrebelsky

,

M

me

E.

Steiner

,

M.

K.

Hajiyev,

juges

,

et de M. S.

Nielsen,

greffier de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 12 janvier 2002,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, M. Francesco Moretti, est un ressortissant italien, né en 1945 et résidant à Bénévent. Il est représenté devant la Cour par M

e

Silvio Ferrara, avocat à Bénévent.

A.

Les circonstances de l'espèce

Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Par un jugement déposé le 11 juillet 1996, le tribunal de Bénévent («

le tribunal

»), déclara la faillite de la société M. ainsi que du requérant en tant qu'associé de celle-ci.

Entre le 24 juillet 1996 et le 29 juillet 1997, trente-quatre demandes d'admission au passif de la faillite furent introduites devant le tribunal.

Le 28 juillet 1997, la société A. introduisit une demande devant le tribunal afin d'obtenir la restitution de certains biens qu'elle avait loués au requérant.

A une date non précisée de 1997, un expert fut nommé afin d'évaluer les biens du requérant.

Le 17 juin 1998, le syndic demanda au juge délégué («

le juge

») l'autorisation à continuer trois procédures civiles entamées par le requérant avant sa déclaration de faillite.

Le 13 juillet 1998, le juge fit droit à cette demande.

Le 13 septembre 1999, la société B.P.A. fit opposition au passif de la faillite.

Par un jugement d'une date non précisée, le tribunal fit droit à cette demande.

L'expert n'ayant pas déposé son rapport d'expertise, le 24 février 2000, le syndic demanda au juge de solliciter l'expert.

Le 29 février 2000, le juge fit droit à cette demande.

Le rapport d'expertise n'ayant toujours pas été déposé, le 4

septembre 2001, le syndic demanda à nouveau au juge de solliciter l'expert ou d'en nomme un autre.

Le 15 septembre 2001, le juge nomma un autre expert.

Selon les informations fournies par le requérant, la procédure était encore pendante au 19 mai 2004.

B.

Le droit interne pertinent

Le droit interne pertinent est décrit dans l'arrêt

Luordo c. Italie

(n

o

32190/96, §§ 57-61, 17 juillet 2003).

GRIEFS

o

1 à la Convention, le requérant se plaint que la déclaration de faillite l'a privé de ses biens, notamment en raison de la durée de la procédure.

o

4 à la Convention, le requérant dénonce la limitation de sa liberté de circulation, notamment en raison de la durée de la procédure.

o

1 à la Convention, le requérant se plaint en outre de la limitation de ses droits électoraux dans la mesure où celle-ci constitue une mesure répressive et anachronique, dépourvue d'une justification légitime et visant à punir et marginaliser le failli.

EN DROIT

Ces articles sont ainsi libellés

:

Article 8

«

1.

Toute personne a droit au respect de sa (...) correspondance.

2.

Il ne peut y avoir ingérence d'une autorité publique dans l'exercice de ce droit que pour autant que cette ingérence est prévue par la loi et qu'elle constitue une mesure qui, dans une société démocratique, est nécessaire à la sécurité nationale, à la sûreté publique, au bien

‑

être économique du pays, à la défense de l'ordre et à la prévention des infractions pénales, à la protection de la santé ou de la morale, ou à la protection des droits et libertés d'autrui.

»

Article 10

«

1.

Toute personne a droit à la liberté d'expression. Ce droit comprend la liberté d'opinion et la liberté de recevoir ou de communiquer des informations ou des idées sans qu'il puisse y avoir ingérence d'autorités publiques et sans considération de frontière. Le présent article n'empêche pas les Etats de soumettre les entreprises de radiodiffusion, de cinéma ou de télévision à un régime d'autorisations.

2.

L'exercice de ces libertés comportant des devoirs et des responsabilités peut être soumis à certaines formalités, conditions, restrictions ou sanctions prévues par la loi, qui constituent des mesures nécessaires, dans une société démocratique, à la sécurité nationale, à l'intégrité territoriale ou à la sûreté publique, à la défense de l'ordre et à la prévention du crime, à la protection de la santé ou de la morale, à la protection de la réputation ou des droits d'autrui, pour empêcher la divulgation d'informations confidentielles ou pour garantir l'autorité et l'impartialité du pouvoir judiciaire.

»

Pour ce qui est de l'article 10, la Cour rappelle que cet article interdit essentiellement à un gouvernement d'empêcher quelqu'un de recevoir des informations que d'autres aspirent ou peuvent consentir à lui fournir (voir

Leander c. Suède

, arrêt du 26 mars 1987, série A n

o

116, § 74). Toutefois, s'agissant dans le cas d'espèce du contrôle de la correspondance du failli de la part du syndic de la faillite, la Cour estime que le grief du requérant doit être examiné uniquement sous l'angle de l'article 8 de la Convention.

En l'état actuel du dossier, la Cour ne s'estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de le communiquer au gouvernement défendeur pour observations écrites conformément à l'article 54 § 2 b) de son règlement.

o

1 à la Convention, le requérant se plaint que la déclaration de faillite l'a privé de ses biens, notamment en raison de la durée de la procédure. Cet article est libellé comme suit

:

«

Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d'utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.

Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu'ils jugent nécessaires pour réglementer l'usage des biens conformément à l'intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d'autres contributions ou des amendes.

»

En l'état actuel du dossier, la Cour ne s'estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de le communiquer au gouvernement défendeur pour observations écrites conformément à l'article 54 § 2 b) de son règlement.

o

4 à la Convention, le requérant dénonce la limitation de sa liberté de circulation, notamment en raison de la durée de la procédure. Cet article se lit ainsi :

«

1.

Quiconque se trouve régulièrement sur le territoire d'un Etat a le droit d'y circuler librement et d'y choisir librement sa résidence.

2.

Toute personne est libre de quitter n'importe quel pays, y compris le sien.

3.

L'exercice de ces droits ne peut faire l'objet d'autres restrictions que celles qui, prévues par la loi, constituent des mesures nécessaires, dans une société démocratique, à la sécurité nationale, à la sûreté publique, au maintien de l'ordre public, à la prévention des infractions pénales, à la protection de la santé ou de la morale, ou à la protection des droits et libertés d'autrui.

4.

Les droits reconnus au paragraphe

1 peuvent également, dans certaines zones déterminées, faire l'objet de restrictions qui, prévues par la loi, sont justifiées par l'intérêt public dans une société démocratique.

»

En l'état actuel du dossier, la Cour ne s'estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de le communiquer au gouvernement défendeur pour observations écrites conformément à l'article 54 § 2 b) de son règlement.

:

Article 6

«

1.

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...).

»

Article 13

«

Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l'octroi d'un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l'exercice de leurs fonctions officielles.

»

La Cour rappelle avoir déjà déclaré la violation de l'article 13 de la Convention en raison de l'absence d'un recours effectif pour se plaindre de la limitation prolongée du droit au respect de la correspondance du failli (voir

Bottaro c. Italie

, n

o

56298/00, §§ 41-46). La Cour estime donc que le grief soulevé par le requérant doit être examiné uniquement sous l'angle de l'article 13 de la Convention.

En l'état actuel du dossier, la Cour ne s'estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de le communiquer au gouvernement défendeur pour observations écrites conformément à l'article 54 § 2 b) de son règlement.

o

1 à la Convention, le requérant se plaint en outre de la limitation de ses droits électoraux dans la mesure où celle-ci constitue une mesure répressive et anachronique, dépourvue d'une justification légitime et visant à punir et marginaliser le failli. Cet article est libellé comme suit

:

«

Les Hautes Parties contractantes s'engagent à organiser, à des intervalles raisonnables, des élections libres au scrutin secret, dans les conditions qui assurent la libre expression de l'opinion du peuple sur le choix du corps législatif.

»

La Cour relève que la perte des droits électoraux du requérant ne peut excéder cinq ans à partir de la date de la décision de faillite. En l'espèce, cette décision ayant été déposée le 11 juillet 1996, le requérant aurait dû introduire son grief, selon l'article 35 § 1 de la Convention, au plus tard le 11 janvier 2002. La requête ayant été introduite le 12 janvier 2002, le grief en question se révèle tardif et doit être rejeté conformément à l'article 35 §§ 1 et 4 de la Convention (voir

Luordo c. Italie

(déc.), n

o

32190/96, 23

mai

2002).

:

«

1.

Toute personne a droit au respect de sa vie privée et familiale (...).

2.

Il ne peut y avoir ingérence d'une autorité publique dans l'exercice de ce droit que pour autant que cette ingérence est prévue par la loi et qu'elle constitue une mesure qui, dans une société démocratique, est nécessaire à la sécurité nationale, à la sûreté publique, au bien

‑

être économique du pays, à la défense de l'ordre et à la prévention des infractions pénales, à la protection de la santé ou de la morale, ou à la protection des droits et libertés d'autrui.

»

La Cour relève que la partie du grief portant sur le droit au respect de la vie familiale n'a pas été étayée. Cette partie de la requête doit donc être rejetée pour défaut manifeste de fondement selon l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

Pour ce qui est de la partie du grief tiré du droit au respect de la vie privée, en l'état actuel du dossier, la Cour ne s'estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de le communiquer au gouvernement défendeur pour observations écrites conformément à l'article 54 § 2 b) de son règlement.

La Cour constate que le requérant a introduit sa requête le 12 janvier 2002. La prétendue impossibilité de consulter les rapports du syndic ne comporte donc pas une entrave à son droit d'accès au tribunal. Cette partie de la requête n'a pas été étayée et doit partant être rejetée pour défaut manifeste de fondement selon l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,

Décide

que le grief tiré de l'article 10 concernant la remise au syndic du courrier destiné au requérant doit être examiné sous l'angle de l'article

8

;

Décide

que le grief tiré de l'absence d'un recours effectif doit être examiné uniquement sous l'angle de l'article 13

;

Ajourne

l'examen des griefs du requérant tirés des articles 8 de la Convention quant aux droits au respect de la vie privée et de la correspondance du requérant, 1 du Protocole n

o

1, 2 du Protocole n

o

4 et 13 de la Convention

;

Déclare

la requête irrecevable pour le surplus.

Søren

Nielsen

Christos

Rozakis

Greffier

Président