SECȚIUNEA A TREIA CAUZA YAZAR c. TURCIA (solicitarea nr. 51483/99) DEFINITIVĂF 02/02/2005 ARR Această versiune a fost corectată în conformitate cu art. 81 din Regulamentul de procedură al Curții la 24 mai 2005. STRASBURG 7 octombrie 2004 În cauza Yazar c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Caflisch Türmen Zupančič H.S. Greve Traja Gyulumyan, judecători și judecători ai domnului V. Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 16 septembrie 2004, înmânează hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 51483/99) îndreptată împotriva Republicii Turcia și dintre care patru resortisanți ai acestui stat, moștenitorii domnului U Mert Malik Yazar și Șükrü Ayhan Yazar [1] înștiințaseră Comisia Europeană pentru Drepturile Drepturilor Omului (inclusiv Comisia) la 21 iulie 1998 în temeiul fostului articol 25 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale (inclusiv Convenția privind Drepturile Omului). Reclamanții sunt reprezentați de dl B. Baysal, avocată la Istanbul. Tribunalul nu a desemnat un agent în cadrul procedurii în fața Curții. Cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr 11 la convenție [art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11]. Cererea a fost atribuită primei secțiuni a Curții [art. 52 alineatul (2) ] (1) din Convenție a fost constituită în conformitate cu art. 26 alin. (1) din regulament. La 24 octombrie 2000, Curtea (prima secțiune) a decis să comunice cererea guvernului. noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a treia secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ] printr-o scrisoare din 22 aprilie 2004, Curtea a informat părțile că se va pronunța, în conformitate cu art. 29 alineatul (1) și (3) din Convenție, atât asupra admisibilității, cât și asupra fondului cererii. În 1991, Hotărârea Generală Drumuri Naționale (inclusiv Hotărârea pentru Justiție) a exproprierii proprietăților aparținând reclamanților, cu sediul la Istanbul. Indemnizațiile de expropriere stabilite de Direcție au fost plătite la data transferului de proprietate. 10. Tribunalul a introdus la Tribunalul de Mare Instanță competent o acțiune în creștere a indemnizațiilor de expropriere. 11. Tribunalul a dat câștig de cauză lui Uiur Yazar și a condamnat Hotărârea să-i plătească indemnizații suplimentare de expropriere, însoțite de dobânzi moratoriu simple la rata de 30 % pe an de la data transferului de proprietate. Această hotărâre a fost confirmată de Curtea de Casație și a devenit definitivă. 12. U DATA PLĂȚII (TRL) Pelin Yazar Selin Yazir Mert Malik Yazar Șükrü Ayhan Yazar [2] 291 880 000 1/8/1991 21/6/1994 22/1/1998 814 007 000 II. Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în Hotărârea Akkuș c. Turcia. 1305-1306, § 13-16) și Akac. Turcia (23 septembrie 1998, Rec. 1998 VI, p. 2674 2676, § 17-25). Reclamanții se plâng de o pierdere de valoare a indemnizațiilor suplimentare de expropriere plătite cu întârziere de către Direcție, din cauza insuficienței dobânzilor moratorii în raport cu rata inflației foarte ridicată în Turcia. În acest sens, aceștia invocă art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel cum a fost formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Curtea consideră, în lumina criteriilor care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special Akkuș, citată anterior) și ținând cont de toate elementele aflate în posesia sa, că cererea trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond; întradevăr, Curtea constată că aceasta nu se confruntă cu niciun motiv de inadmisibilitate; pe fond 18. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Akkuș, citată anterior, p. 1310, § 30-31, și Aka, citată anterior, p. 2682, § 50-51 19. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Comisia constată că întârzierea legată de plata despăgubirii suplimentare acordate de instanțele interne este imputabilă administrației expropriante, care le-a cauzat proprietarilor un prejudiciu distinct care se adaugă la exproprierea bunurilor lor. Această întârziere, dublată de durata efectivă totală a procedurii în cauză, determină Curtea să considere că reclamanții au trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a încălcat echilibrul corect dintre cerințele de interes general și protecția dreptului la respectarea bunurilor. 20. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 21. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se elimine numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, după caz, o satisfacție echitabilă. Prejudiciul material și moral 22. Reclamanții susțin că trebuie să fie despăgubiți pentru un prejudiciu material pe care îl evaluează la 195 000 EUR. În plus, aceștia solicită repararea unui prejudiciu moral pe care îl evaluează la 10 000 EUR. 23. Guvernul contestă aceste pretenții. 24. Având în vedere modul de calcul adoptat în Hotărârea Akkuș (citată, p. 1311, § 35-36 și 39) și având în vedere datele economice relevante, Curtea acordă reclamanților drept daune materiale 195 000 EUR în comun. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele speței, constatarea încălcării constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă. 750 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața Comisiei și a Curții. 26. Guvernul contestă aceste pretenții. 27. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră rezonabilă suma de 300 EUR pentru procedura în fața Comisiei și a Curții și acordă reclamantului în comun. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A declarat că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. Statul pârât trebuie să plătească în comun, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, următoarele sume, plus orice sume care pot fi datorate ca taxe, taxe de timbru și taxe fiscale exigibile la data plății, care urmează să fie convertite în cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului 195 000 EUR (o sută nouăzeci și cinci de mii EUR) pentru daune materiale ii. 300 EUR (trei sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată numai de la expirarea termenului respectiv și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale. că constatarea încălcării constituie, prin sine, o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 7 octombrie 2004 în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Georg Ress Modululer Președintele Rectificat la 24 mai 2005. Numele Șükrü Ayhan Yazar a fost exprimat după cum urmează:
TROISIÈME SECTION
AFFAIRE YAZAR c. TURQUIE
(Requête n
o
51483/99)
02/02/2005
ARR
ê
T
Cette version a été rectifiée conformément à l'article 81
du règlement de la Cour le 24 mai 2005.
7 octobre 2004
En l'affaire Yazar c. Turquie,
La Cour européenne des Droits de l'Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
G.
Ress
,
président
,
L.
Caflisch
,
R.
Türmen
,
B.
Zupančič
,
M
me
H.S.
Greve
,
M.
K.
Traja
,
M
me
A.
Gyulumyan,
juges
,
et de M. V.
Berger,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 16 septembre 2004,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
51483/99) dirigée contre la République de Turquie et dont quatre ressortissants de cet Etat, les héritiers de M. Uğur Yazar, M
mes
Pelin Yazar et Selin Yazar et MM.
Mert Malik Yazar et Șükrü Ayhan Yazar
[1]
(«
les requérants
»), avaient saisi la Commission européenne des Droits de l'Homme («
la Commission
») le 21
juillet 1998 en vertu de l'ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Les requérants sont représentés par M
e
le Gouvernement
») n'a pas désigné d'agent dans la procédure devant la Cour.
3.
La requête a été transmise à la Cour le 1
er
novembre 1998, date d'entrée en vigueur du Protocole n
o
11 à la Convention (article 5 § 2 du Protocole n
o
11).
4.
La requête a été attribuée à la première section de la Cour (article
52 §
1 du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d'examiner l'affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l'article
26 § 1 du règlement.
5.
Le 24 octobre 2000, la Cour (première section) a décidé de communiquer la requête au Gouvernement.
6.
Le 1
er
novembre 2001, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la troisième section ainsi remaniée (article 52 § 1).
7.
Par une lettre du 22 avril 2004, la Cour a informé les parties qu'elle se prononcerait, en application de l'article 29 §§ 1 et 3 de la Convention, tant sur la recevabilité que sur le fond de la requête.
I.
LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE
8.
Les requérants résident à Istanbul.
9.
En 1991, la Direction générale des routes nationales («
la Direction
») expropria des biens immobiliers appartenant aux requérants, sis à Istanbul. Des indemnités d'expropriation fixées par la Direction leur furent versées à la date du transfert de propriété.
10.
En désaccord sur le montant payé par la Direction, Uğur Yazar
introduisit auprès du tribunal de grande instance compétent une action en augmentation des indemnités d'expropriation.
11.
Le tribunal donna gain de cause à Uğur Yazar et condamna la Direction à lui verser des indemnités d'expropriation complémentaires, assorties d'intérêts moratoires simples au taux de 30
% l'an à compter de la date du transfert de propriété. Ce jugement fut confirmé par la Cour de cassation et devint définitif.
12.
Uğur Yazar décéda le 19 août 1996.
13.
Le 22 janvier 1998, la Direction versa aux requérants les compléments d'indemnité en question.
14.
Des détails figurent dans le tableau suivant
:
MONTANT DE L'INDEMNITÉ COMPLÉMEN-
TAIRE
(TRL)
DATE DE L'ARRÊT DE LA COUR DE CASSATION
(TRL)
Pelin YAZAR
Selin YAZAR
Mert Malik YAZAR
Șükrü Ayhan YAZAR
[2]
3
291
880 000
1/8/1991
21/6/1994
22/1/1998
8
814
007 000
II.
15.
Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans les arrêts
Akkuș c.
Turquie
(9 juillet 1997,
Recueil des arrêts et décisions
1997-IV, pp.
1305-1306, §§ 13-16) et
Aka c. Turquie
(23 septembre 1998,
Recueil
1998
‑
VI, pp. 2674
‑
2676, §§ 17-25).
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N
o
1
16.
Les requérants se plaignent d'une perte de valeur des indemnités complémentaires d'expropriation versées avec retard par la Direction, en raison de l'insuffisance des intérêts moratoires par rapport au taux d'inflation très élevé en Turquie. Ils invoquent à cet égard l'article 1 du Protocole n
o
1, ainsi libellé
:
«
Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d'utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.
Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu'ils jugent nécessaires pour réglementer l'usage des biens conformément à l'intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d'autres contributions ou des amendes.
»
A.
Sur la recevabilité
17.
La Cour estime, à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence (voir, notamment,
Akkuș
, précité) et compte tenu de l'ensemble des éléments en sa possession, que la requête doit faire l'objet d'un examen au fond. Elle constate en effet que celle-ci ne se heurte à aucun motif d'irrecevabilité.
B.
Sur le fond
18.
La Cour a traité à maintes reprises d'affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d'espèce et a constaté la violation de l'article
1 du Protocole n
o
1 (voir
Akkuș
, précité, p. 1310, §§ 30-31, et
Aka
, précité, p.
2682, §§ 50-51).
19.
La Cour a examiné la présente affaire et considère que le Gouvernement n'a fourni aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Elle constate que le retard pris dans le paiement de l'indemnité complémentaire accordée par les juridictions internes est imputable à l'administration expropriante, qui a fait subir aux propriétaires un préjudice distinct s'ajoutant à l'expropriation de leurs biens. C'est ce retard, doublé de la durée effective totale de la procédure en question, qui amène la Cour à considérer que les requérants ont eu à supporter une charge spéciale et exorbitante qui a rompu le juste équilibre devant régner entre les exigences de l'intérêt général et la sauvegarde du droit au respect des biens.
20.
Par conséquent, il y a eu violation de l'article 1 du Protocole n
o
1.
II.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
21.
Aux termes de l
'
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage matériel et moral
22.
Les requérants affirment devoir être dédommagés pour un préjudice matériel qu'ils évaluent à 195
000 euros (EUR). Ils réclament en outre la réparation d'un dommage moral qu'ils évaluent à 10
23.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
24.
Considérant le mode de calcul adopté dans l'arrêt
Akkuș
(précité, p.
1311, §§ 35-36 et 39) et à la lumière des données économiques pertinentes, la Cour accorde à titre de dommage matériel 195
000 EUR aux requérants conjointement.
Quant au préjudice moral, la Cour estime que, dans les circonstances de l'espèce, le constat de violation constitue en soi une satisfaction équitable suffisante.
B.
Frais et dépens
25.
Les requérants demandent également 30
750 EUR pour les frais et dépens encourus devant la Commission et la Cour.
26.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
27.
Compte tenu des éléments en sa possession et de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime raisonnable la somme de 300 EUR pour la procédure devant la Commission et la Cour, et l'accorde aux requérants conjointement.
C.
Intérêts moratoires
28.
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article
1 du Protocole n
o
1
;
3.
Dit
a)
que l
'
Etat défendeur doit verser aux requérants conjointement, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article 44 § 2 de la Convention, les sommes suivantes, plus tout montant pouvant être dû au titre de taxes, droits de timbres et charges fiscales exigibles au moment du versement, à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement
:
i.
195
000 EUR (cent quatre-vingt-quinze mille euros) pour dommage matériel
;
ii.
300 EUR (trois cent euros) pour frais et dépens
;
b)
qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ces montants seront à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Dit
que le constat de violation constitue par lui-même une satisfaction équitable pour le préjudice moral
;
5.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 7 octobre 2004 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Vincent
Berger
Georg
Ress
Greffier
Président
1.
Rectifié le 24 mai 2005. Le nom de Șükrü Ayhan Yazar était libellé comme suit
: «
Ayhan Yazar
».
1.
Rectifié le 24 mai 2005. Le nom de Șükrü Ayhan Yazar était libellé comme suit
: «
Ayhan Yazar
».