CASE OF MARPA ZEELAND B.V. AND METAL WELDING B.V. v. THE NETHERLANDS
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Art. 6-1 with regard to the fairness of the proceedings;Violation of Art. 6-1 with regard to the length of the proceedings;Pecuniary damage - claim dismissed;Non-pecuniary damage - financial award;Costs and expenses partial award - domestic proceedings;Costs and expenses partial award - Convention proceedings
CASE OF MARPA ZEELAND B.V. AND METAL WELDING B.V. v. THE NETHERLANDS (CtEDO, 2004)
Societățile solicitante sunt societăți de răspundere limitată înființate în temeiul legii Țărilor de Jos. Ele au sediul lor social în Kwadendamme. În unele etape din 1989, funcționarii Serviciului de Informare și Informație Fiscală (Fiscale Inlichtingen- en Opsporingsdienst, „FIOD”) au instituit o anchetă privind activitățile societăților solicitante și ale directorului lor, dl Wouterse, deoarece suspectau falsificarea (valsheid in geschrifte) și fraudă fiscală. La 29 octombrie 1990 FIOD a cercetat sediul societăților solicitante și a confiscat documentele și articolele aparținând companiilor. În aceeași zi a fost intervievat dl Wouterse. Investigația FIOD a fost încheiată la 7 august 1991. Raportul oficial al anchetei a fost încheiat la 17 august 1991. Douăzeci și un martori au fost auziți în timpul anchetei. 10. În aprilie 1992 s-a explorat domeniul de soluționare extrajudicială în cazul societăților candidate și al dlui Wouterse. Într-o scrisoare din 24 aprilie 1992, avocatul pentru societățile candidate și dl Wouterse au solicitat procurorului să le permită o perioadă de trei săptămâni în care să ia în considerare întrebarea dacă să solicite o anchetă judiciară preliminară (gerechtelijk vooronderzoek), astfel încât martorii să poată fi auziți de FIOD sau de judecătorul investigator (rechter-commissaris). La 28 iulie 1992, societățile solicitante și dl Wouterse au solicitat o anchetă judiciară preliminară, care a fost apoi solicitată la 4 august 1992. 11. La 28 octombrie 1992, judecătorul de investigare a trimis o serie de dosare oficiale luate de martori la consiliere pentru companiile solicitante și i-a solicitat numele oricăror martori. La 10 noiembrie 1992 judecătorul investigator a informat avocatul că a auzit mărturie largă de la un număr mare de martori și că, în acest sens, a dat consiliere beneficiul îndoielii „cu privire la întrebarea dacă auzirea acestor martori este necesară pentru ancheta judiciară preliminară”. În ceea ce privește cinci noștri martori ai căror nume de consilier au prezentat, el a declarat că avocatul ar trebui să furnizeze motive detaliate pentru care este necesară ancheta judiciară preliminară să le audă.12 Investigația judiciară preliminară privind activitățile societăților solicitante a fost încheiată la 9 februarie 1993. 13. Societățile solicitante și dl Wouterse au depus o cerere judecătorului de investigare la 16 februarie 1993 de a redeschide investigația judiciară preliminară, deoarece au încă cinci martori pe care doresc să-i audă. Judecătorul investigator a respins această cerere într-o decizie din 19 februarie 1993 din motivele că societățile solicitante și dl Wouterse nu au stabilit că audierea celor cinci martori este în interesul anchetei, iar judecătorul investigator a considerat, de asemenea, că apărarea nu ar fi afectată de standarde rezonabile dacă nu au fost ascultate cele cinci martori. 14. La 25 august 1993, ancheta judiciară preliminară a societăților solicitante a fost închisă, iar la 3 septembrie 1993 a fost notificată notificarea procedurilor suplimentare împotriva societăților solicitante. La 29 decembrie 1993 s-a încheiat citațiile dlui Wouterse. În urma unei audieri din 20 ianuarie 1994, Curtea Regională Middelburg (arrondissementsrechtbank) a condamnat societățile solicitante și dl Wouterse la 3 februarie 1994. Acesta a impus amenzi de 600.000 de flori Țările de Jos (NLG – 272,000 euro (EUR)) și, respectiv, de 1 000 000 de lire NLG (454,000 EUR) societăților candidate și a condamnat dl Wouterse la doi ani de închisoare. 17. Ambele societăți candidate și dl Wouterse au interzis apeluri la Curtea de Apel (gerechtshof) de la Haga la 9 februarie 1994. Departamentul de procurori publice (ministrul openbaar) a depus un apel încrucișat a doua zi. O primă audiere în toate cele trei cazuri a avut loc la 28 iunie 1995. Înainte de a doua audiere, programată pentru 4 decembrie 1995, avocatul general (advocatul-generaal) la Curtea de Apel a inițiat negocieri cu consilierul pentru societățile candidate și dl Wouterse, care vizează asigurarea retragerii apelurilor. Într-o scrisoare din 2 noiembrie 1995, avocatul a scris după cum urmează avocatul general: „Dl Wouterse este, în principiu, dispus să accepte că hotărârile Curții Regionale de Middelburg în cadrul procedurii penale împotriva [societăților solicitante] devin finale și concludente. Cu toate acestea, clientul meu este pregătit să retragă apelurile numai dacă Departamentul de procurori publice abandonează în mod explicit executarea acestor hotărâri și dacă autoritățile fiscale refuză, de asemenea, punerea în aplicare a unor măsuri suplimentare de colectare în ceea ce privește [societățile solicitante] și/sau dl Wouterse personal. În ceea ce privește procedurile fiscale care sunt în prezent în curs, precum și potențialele proceduri fiscale și/sau civile viitoare, autoritățile fiscale și Departamentul de procurori publice ar trebui să se angajeze deja în prezent să renunțe la dreptul lor de a invoca forța de drept a acestor hotărâri și/sau conținutul acestora. ...” În răspuns, avocatul general a scris la 9 noiembrie 1995: „Am sugerat retragerea apelurilor în cazul [societăților solicitante] din motive practice, deoarece încă nu mi-ai furnizat nici o clarificare a structurii entităților juridice, și, în special, faptul că nu există nicio persoană fizică care are responsabilitate pentru ele; ați promis ambele dintre aceste lucruri la audiere. ... Atât Departamentul de Procurori Publice, cât și autoritățile fiscale vor folosi, împreună sau individual, hotărârile (contenutul) în sensul cel mai larg al cuvântului în care acest lucru pare util pentru ei. ...” 18. Departamentul de Procurori Publice și-a retras apelurile la 1 decembrie 1995. 19. Just înainte de audiere din 4 decembrie 1995 era pe cale de a începe, dl Wouterse și avocatul general au ajuns la un acord în conformitate cu termenii în care dl Wouterse va retrage apelurile sale și ale societăților candidate. Într-o scrisoare adresată dlui Wouterse, de asemenea, din 4 decembrie 1995, avocatul a confirmat acest acord, menționând că apelurile vor fi retrase și cererile de remitere a condamnărilor (gratie) impuse de Curtea Regională de Middelburg. Remisia, potrivit avocatului din scrisoarea sa, ar fi sub forma unei reduceri a amenzilor impuse societăților solicitante în procedura fiscală în curs, în timp ce sentința impusă dlui Wouterse ar fi redusă la un an de închisoare, din care ar fi suspendată șase luni și restul ar fi transformat în o serie de ore de serviciu comunitar. 20. Potrivit avocatului și domnului Wouterse, avocatul general a luat în continuare o recomandare pozitivă privind cererile de remitere a condamnării, atât de către avocatul general însuși, cât și de către Curtea de Apel. 21. În hotărârile din 4 decembrie 1995, Curtea de Apel a remarcat că apelurile au fost retrase și că nu au avut loc o audiere a substanței cauzelor. 22. De asemenea, la 4 decembrie 1995, avocatul a informat un coleg – avocatul pentru societățile candidate în cadrul procedurii fiscale – de retragerea apelurilor în cadrul procedurii penale, declarând că remiterea sentinței va fi solicitată în ceea ce privește hotărârile Curții Regionale de Middelburg „care devenise acum finală și concludentă”. 23. Cerințele de remitere a sentinței au fost depuse la Ministerul Justiției la 21 decembrie 1995. Cerințele au fost transmise pentru consultanță Curții Regionale de Middelburg la 28 decembrie 1995. La 2 februarie 1996, avocatul general la Curtea de Apel din Haga a informat Ministerul că este pregătit să consilieze cererile. 24. La cererea ministrului justiției, Procuratura de la Curtea Regională de la Middelburg a informat asupra cererilor de remitere a sentinței la 5 august 1996. Recomandarea sa a fost ca atât societățile solicitante, cât și dl Wouterse să fie respinse. 25. La 17 septembrie 1996, ministrul justiției a solicitat informații de la avocatul general în temeiul articolului 12 din Legea privind scutirile (Gratiewet). La 22 octombrie 1996, referindu-se la rapoartele de probă și psihiatru, avocatul general a emis un aviz favorabil cu privire la cererea dlui Wouterse. Cu toate acestea, în ceea ce privește societățile solicitante, avocatul general nu a constatat niciun motiv pentru a nu colecta amenzile impuse de către Curtea Regională în parte sau în totalitate, în plus față de impozitul în curs de impozitare. 26. La 5 noiembrie 1996, Curtea de Apel a Haga a dat, de asemenea, un aviz favorabil în ceea ce privește dl Wouterse, ci un aviz nefavorabil în ceea ce privește societățile solicitante. 27. La 14 ianuarie 1997, solicitările de remitere a sentinței formulate în numele societăților solicitante au fost respinse. A doua zi, avocatul societăților solicitante și dl Wouterse au scris avocatului general, informand-l că nu a putut încorpora aceste respingeri cu întreprinderile furnizate de avocatul general. Într-o scrisoare de răspuns din 17 februarie 1997, avocatul general a negat că a acordat o astfel de întreprindere în ceea ce privește societățile reclamante. 28. La 29 ianuarie 1997, dl Wouterse a depus din nou apeluri la Curtea de Apel a Haga împotriva celor trei hotărâri ale Curții regionale din 3 februarie 1994. În aceeași zi, procurorul public de la Curtea Regională Middelburg a informat dl Wouterse că va urma executarea condamnărilor impuse societăților reclamante de către instanța respectivă, având în vedere faptul că apelurile împotriva hotărârilor au fost retrase în decembrie 1994 și au devenit astfel definitive și concludente. 29. La 20 martie 1997, ministrul Justiției a solicitat din nou Curtea Regională Middelburg să consilieze solicitarea dlui Wouterse de remitere a condamnării condamnării, având în vedere recomandările favorabile formulate de avocatul general și de Curtea de Apel. 30. Departamentul Acuzației Publice a emis un aviz favorabil cu privire la cererea dlui Wouterse la 1 mai 1997. Curtea Regională Middelburg a fost de acord cu recomandarea avocatului general și a Curții de Apel la 16 iunie 1997. 31. Între timp, la o audiere în fața Curții de Apel la 2 iunie 1997, avocatul general a recomandat ca apelurile să fie declarate inadmisibile deoarece nu a fost posibilă reintroducerea unui recurs după ce a fost retras. El a declarat că, deși a sugerat dlui Wouterse că ar dori să își retragă recursul și să depună o cerere de remitere a sentinței, el nu a dat niciodată o angajament ca o astfel de cerere să fie acordată, dar doar ca el să facă o recomandare în acest sens. El a făcut o astfel de recomandare, dar nu a fost încă luată nicio decizie. În orice caz, având în vedere că dl Wouterse a fost reprezentat legal, el ar fi putut obține consiliere de la consilierul său cu privire la procedură. Avocatul general a confirmat, de asemenea, că a sugerat retragerea apelurilor în cazurile împotriva societăților solicitante. El a făcut acest lucru deoarece nu mai există niciun avantaj care să fie obținut din moment ce societățile au faliment. 32. În răspuns, dl Wouterse a susținut că a eșuat în decizia sa de a retrage apelurile și cu siguranță nu le-ar fi retras dacă ar fi știut că este ministrul justiției care a primit declarația finală cu privire la cererile de remitere a sentinței; angajamentul dat de avocatul general l-a condus să creadă că cererile vor fi acordate. În cadrul unei audieri ulterioare la 8 august 1997, avocatul general a informat Curtea de Apel că, la 19 iulie 1997, cererea de remitere a sentinței în cazul împotriva dlui Wouterse nu a fost acordată. Nici dl Wouterse, nici avocatul său nu au fost anterior informat cu privire la această decizie. Dl Wouterse a decis ulterior să-și retragă apelul. 34. În hotărârile sale din 1 decembrie 1997 împotriva societăților reclamante, Curtea de Apel a hotărât după cum urmează: „Conversațiile dintre avocatul general, pe de o parte, și consilierul și Wouterse – atât în calitate de acuzat în procedura penală împotriva sașii, cât și în calitate de reprezentant în procedura penală împotriva societăților – pe de altă parte, au avut loc la inițiativa avocatului general. Potrivit avocatului general, scopul său a fost de a preveni executarea sentinței de custodie impuse Wouterse de către instanța de primă instanță, având în vedere rapoartele referitoare la Wouterse elaborate de un psihiatru și de serviciile de probă. Avocatul general a presupus, în continuare, că societățile nu ar putea face niciun recurs. Curtea de Apel consideră că este probabil că Wouterse ... a fost luată prin surpriză de acest curs de evenimente și a avut impresia că el ar fi putut să se bazeze pe un rezultat favorabil în cazul în care el retrage apelurile. În opinia instanței, este incomprensabil că avocatul general ar fi trebuit sfătuit așa cum a făcut ... atât Wouterse, cât și societățile ... a avut un interes în apeluri. În plus, este dificil să se înțeleagă de ce instanța, în determinarea acuzațiilor penale împotriva Wouterse, nu ar fi putut fi așteptat să aibă în vedere rapoartele referitoare la bunăstarea mentală, așa cum a făcut avocatul general și în conformitate cu sfatul său. Soluția favorizată de avocatul general, pe de altă parte, adică o cerere de remitere a sentinței susținută de el, nu a fost sigură de a reuși. După toate, retragerea recursului a însemnat că, în primul rând, procurorul public și Curtea Regională a fost de consiliere cu privire la cererea de remitere a sentinței, iar sfaturile lor aparent nu a fost de a acorda cererea. Este adevărat că din documentele din dosar apare faptul că avocatul general a încercat totuși să găsească acceptarea sfaturilor sale în cadrul Ministerului Justiției și că, în cele din urmă, a fost luată o decizie în favoarea lui Wouterse, în forma de serviciu comunitar, dar această decizie a fost o lungă perioadă de timp și a fost precedată de respingerea cererilor de remisie ale societăților. Datorită faptului că o decizie privind cererea de remitere a acesteia a rămas în suspensie și având în vedere respingerea cererilor societăților solicitante, Wouterse a prezentat din nou un recurs în toate cele trei cazuri, în parte din cauza faptului că Procurorul public pare să înceapă executarea amenzilor impuse în procedura penală împotriva societăților. Wouterse se teme că această execuție poate afecta personal pe sine și/sau soțul său. ... Având în vedere cele de mai sus, instanța este de părere că Wouterse a fost convinsă să retragă apelul din motive necorespunzătoare (op onigenlijke grunden) ... de către avocatul general, acest lucru a prejudecat interesele rezonabile ale acuzatului în acest caz și că, în consecință, recursul nou depus ar trebui considerat ca o prelungire a recursului inițial.” Curtea de Apel a început apoi să constate că un timp rezonabil în sensul articolului 6 § 1 din convenție a fost depășit și a interzis urmărirea cauzelor împotriva societăților solicitante. 35. Avocatul general a depus apeluri la punctele de drept (beroep în casatie) la Curtea Supremă (Hoge Raad). La 22 septembrie 1998, Curtea Supremă a susținut apelurile. Acesta a hotărât că, având în vedere sistemul închis de remedieri juridice, hotărârile Curții de Apel din 4 decembrie 1995 au devenit definitive și concludente (onherroepelijk) de când remediul legal disponibil împotriva acestor hotărâri – un recurs asupra punctelor de drept – nu a fost exercitat în termenul de 14 zile permis de statut. Având în vedere că Curtea de Apel a stabilit în aceste hotărâri că apelurile împotriva deciziilor Curții Regionale au fost retrase, apelurile noi depuse de acuzatul nu au putut fi declarate admisibile. 36. Sistemul de remedii juridice împotriva hotărârilor în cadrul procedurilor penale este închis în sensul că Codul de procedură penală (Wetboek van Strafvordering – „CCP”) stabilește atunci când este disponibil un remediu legal și ce consta. Dimensiunea generală este că un recurs decurge în fața Curților de Apel de la hotărârile finale din primă instanță și de la un recurs în favoarea Curții Supreme de la o hotărâre finală din recurs. 37. În conformitate cu art. 408 din CCP, procedurile de recurs trebuie inițiate în termen de 14 zile de la hotărârea finală. Apelurile privind punctele de drept trebuie de asemenea depuse în termen de 14 zile de la hotărârea finală (art. 432 din CCP). 38. Retragerea de condamnare poate fi acordată prin decret regal (Koninklijk Besluit) – care este un decret semnat de Monarca și de Ministrul responsabil – în conformitate cu art. 122 § 1 din Constituția Țărilor de Jos (Grondwet). 39. În sensul prezentului caz, se poate depune o cerere de remitere în ceea ce privește o sentință impusă de o hotărâre care a devenit finală și concludentă (art. 558 din CCP). Înainte de a lua o decizie, cererea este trimisă de consiliere instanței care a impus sentința, precum și departamentului de procedură publică (articole 3 și 5 din Legea privind scuzele). De asemenea, pot fi obținute informații suplimentare (art. 12 din Legea privind scutirile). 40. Având în vedere recomandările instanței și raportul ministrului Justiției, Monarca hotărăște cererea.