AFFAIRE SAHINDOGAN c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

30.11.2004

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Non-lieu à examiner l'art. 6-3-c;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - constat de violation suffisant;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE SAHINDOGAN c. TURQUIE (CtEDO, 2004)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA CERINȚĂ ȘAH Costa președinte A.B. Baka Türmen Jungwiert Ugrekhelidze mei Mularoni Fura-Sandström, judecători și al dlui Dolle, graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 9 noiembrie 2004, Renunță hotărârea adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se află o cerere (n 54545/00) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, M. Mahmut Șa hindusan ( În special, reclamantul susținea că a fost victima unei încălcări a articolelor 5, 6, 10 și 14 din convenție. La 30 aprilie 2002, Curtea (secțiunea a treia) a decis să comunice guvernului obiecția privind lipsa independenței și imparțialității Curții de Securitate a statului Izmir, precum și încălcarea procedurii penale, și a declarat restul cererii inadmisibile. Prin scrisoarea din 18 noiembrie 2002, Curtea a informat părțile că se va pronunța, în temeiul articolului 29 alineatul (1) și al articolului 3 din convenție, atât cu privire la admisibilitate, cât și la fondul cererii. La 1 noiembrie 2004, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR SPĂLĂTORUL S-A născut în 1967 și a fost reținut la casa de arest a lui Buca. La 7 ianuarie 1994, reclamantul a fost arestat de polițiști din cadrul Direcției de Securitate a lui Izmir, secția de combatere a terorismului. Conform procesului-verbal de arestare, pe care reclamantul l-a semnat, arestarea a avut loc în cadrul unei operațiuni împotriva unei organizații ilegale, și anume TDHP (Partea Populară Revoluționară a Turciei). Din procesul-verbal de percheziție din 9 ianuarie 1994 reiese că trei pistoale cu muniția lor și un document manuscris aparținând organizației ilegale în cauză au fost confiscate la domiciliul reclamantului. 10. La 15 ianuarie 1994, reclamantul a fost interogat de polițiști la sediul de securitate al lui Izmir, a mărturisit și a recunoscut că era membru al TDHP, i-a procurat arme și a fabricat explozibili. La 18 ianuarie 1994, reclamantul a fost audiat de procurorul Republicii lângă Curtea de Securitate a statului Izmir, care a retras declarația sa adresată conducerii securității pe care a declarat că a semnat-o sub presiune și a contestat și procesul-verbal de percheziție din 9 ianuarie 1994, pretinzând că nu fuseseră confiscate arme sau muniții sau documente. În aceeași zi, reclamantul a fost adus în fața judecătorului-sef lângă curtea de securitate a statului care a ordonat arestarea sa provizorie. În fața sa, el a repetat declarația făcută în fața procurorului. 13. Reclamantul nu a fost asistat de un consiliu juridic înainte de a fi judecat. 14. La 2 februarie 1994, procurorul l-a acuzat pe reclamant că conducea secțiunea din Izmir a organizației în cauză, infracțiune reprimată în conformitate cu art. 168 alin. (1) din Codul penal și 5 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului, precum și a șefului producției de explozivi, infracțiune reprimată prin art. 264 alin. (1) și (2) din Codul penal 15. În procedura în fața Curții de Securitate a statului, reclamantul a negat orice apartenență la TDHP și a susținut că a încercat doar să vândă arme membrilor săi. 16. La 28 septembrie 1995, Curtea de Securitate a statului, compusă din doi judecători civili și un judecător militar, l-a declarat pe reclamant vinovat de faptele reproșate și l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de treizeci și unu de ani și la o amendă de 2 112 500 de lire turcești. 17. La 9 iulie 1998, Curtea de Casație a infirmat hotărârea din 28 iulie 1998 Septembrie 1995, pentru motivul că nu era necesar să se aplice art. 264 alineatul (1) și art. 264 alineatul (2) din Codul penal, întrucât fabricarea explozivilor ar trebui considerată un element constitutiv al încălcării prevăzute la art. 168 din Codul penal 18. La 31 decembrie 1998, Curtea de Securitate a statului, compusă încă din doi judecători civili și un judecător militar, s-a conformat hotărârii Curții de Casație și l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă cu închisoarea de 20 de ani, în conformitate cu articolele 168 alineatul (1) din Codul Penal și 5 din Legea nr. 3713. Pentru a-și dovedi vinovăția, Curtea a ținut seama de declarațiile celorlalți colegi inculpați care confirmau apartenența sa la organizația respectivă, de un raport de expertiză care să ateste că manuscrisul confiscat la domiciliul său era bine scris cu mâna sa, precum și de declarația sa că el încercase să vândă arme. 19. La 24 iunie 1999, Curtea de Casație, după ce a primit avizul procurorului general care nu a fost comunicat reclamantului, a confirmat Hotărârea din 31 decembrie 1998. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNES PERTINENTE 20. Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Özel c. Turcia 4339/98, § 20-21, 7 noiembrie 2002) și Gençel c. Turcia (53431/99, § 11-12, 23 octombrie 2003). ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 6 DIN CONVENȚIE 21. Reclamantul susține că instanța de securitate a statului care l-a judecat și condamnat nu constituie o instanță independentă și imparțială În plus, el se plânge că nu a beneficiat de asistența unui apărător în timpul custodiei sale și că nu a putut consulta opinia procurorului general în apropierea Curții de Casație din cauza lipsei de comunicare a acestuia. (c) Convenției care, în părțile sale relevante, se citește astfel Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public (...) de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide (...) de temeinicia oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei (...) Orice acuzat are dreptul în special la (...) să se apere pe sine sau să aibă sprijinul unui apărător ales de el și, dacă nu are mijloacele de a plăti un apărător, să poată fi asistat gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției impun acest lucru (...) Cu privire la admisibilitate 22. Curtea apreciază, având în vedere criteriile care decurg din jurisprudența sa (a se vedea, în special, Hotărârea din 28 martie, Turcia) octombrie 1998, Culegerea hotărârilor și a Deciziilor 1998 VII, și Özdemir c. Turcia 59659/00, 6 februarie 2003) și având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, că restul cererii trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. Aceasta constată într-adevăr că acesta nu se confruntă cu niciun motiv de inadmisibilitate. Pe fond Cu privire la independența și imparțialitatea Curții de Securitate a statului 23. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare celor din speță și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Özel, citată anterior, §§ 33-34, și Özdemir, citată anterior, §§§ 36). Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită în cazul de față. Curtea constată că este de înțeles că reclamantul, care răspundea în fața unei instanțe de securitate a statului de încălcare a dreptului comunitar privind securitatea națională De aceea, el se putea teme în mod legitim ca curtea de securitate a statului să se lase îndrumată în mod nejustificat de considerații străine în natura cauzei sale. Prin urmare, se poate considera că au fost justificate în mod obiectiv îndoielile exprimate de reclamant cu privire la independența și imparțialitatea acestei instanțe ( Incal c. Turcia, Hotărârea din 9 iunie 1998, Rec., 1998-IV, p. 1573, § 72 in fine 25. Curtea concluzionează că, atunci când l-a judecat și l-a condamnat pe solicitant, Curtea de Securitate a statului Izmir nu era o instanță independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție. Curtea amintește că a judecat deja în cauze similare faptul că o instanță a cărei lipsă de independență și imparțialitate a fost stabilită nu poate, în nici un caz, să garanteze un proces echitabil persoanelor aflate sub jurisdicția sa 27. Având în vedere constatarea unei încălcări a dreptului reclamantului de a-și vedea cauza ascultată de o instanță independentă și imparțială la care ajunge, Curtea consideră că nu este necesar să se examineze separat celelalte obiecțiuni (a se vedea, printre altele, litera (a) §§ 44-45). II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 28. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 30. Guvernul contestă aceste pretenții. 31. În ceea ce privește pretinsa pagubă materială, Curtea nu poate specula asupra rezultatului la care procedura în fața Curții de Securitate a statului ar fi dus dacă încălcarea Convenției nu ar fi avut loc. Prin urmare, nu este necesar să se acorde reclamantului o indemnizație în acest sens, Findlay c. Regatul Unit , Hotărârea din 25 februarie 1997, Rec., 1997-I, p. 284, punctul 85. 32. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele speței, constatarea încălcării constituie, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă (de exemplu, în § 49). 33. În cazul în care Curtea concluzionează că condamnarea unui reclamant a fost pronunțată de o instanță care nu era independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1), aceasta consideră că, în principiu, cea mai adecvată redresare ar fi aceea de a rejudeca reclamantul în timp util de către o instanță independentă și imparțială (Gencel, citată anterior, alineatul 27). 370 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața Curții. 35. Guvernul contestă aceste pretenții. 36. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră rezonabilă suma de 2 000 EUR, minus 685 EUR plătite de Consiliul Europei în cadrul asistenței judiciare, toate cheltuielile și acordul reclamantului. Interese moratoriu 37. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, Declară restul cererii admisibile A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alin. (1) din Convenție din cauza lipsei independenței și imparțialității Curții de Securitate a statului Izmir afirmă că nu este necesar să se examineze celelalte obiecții care rezultă din art. 6 din Convenție A spus că prezenta hotărâre constituie prin ea însăși o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral A spus că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, 2 000 EUR (două mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, minus 685 EUR (șase sute optzeci și cinci de euro) percepute în cadrul asistenței judiciare, plus orice sumă care poate fi datorată în temeiul taxei pe valoarea adăugată sau orice alte cheltuieli fiscale exigibile în momentul plății, care trebuie convertită în cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului că, de la expirarea termenului și până la plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 30 noiembrie 2004 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle J.-P. Costa Modululre Președinte