CASE OF ZILIBERBERG v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

CASE OF ZILIBERBERG v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights" (CtEDO, 2005)

Traducere neoficială din varianta engleză a hotărârii

efectuată de către asociația obștească „Juriștii pentru drepturile omului”

SECȚIUNEA A PATRA

CAUZA ZILIBERBERG c. MOLDOVEI

(Cererea nr. 61821/00)

HOTĂRÂRE

STRASBOURG

1 februarie 2005

DEFINITIVĂ

01/05/2005

Această hotărâre va deveni definitivă în modul stabilit de articolul 44 § 2 al Convenției. Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale.

În cauza Ziliberberg c. Moldovei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a Patra), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:

Sir

Nicolas

Bratza

,

Președinte

,

Dl

J.

Casadevall

,

Dl

M.

Pellonpää

,

Dl

R.

Maruste

,

Dl

S.

Pavlovschi

,

Dl

L.

Garlicki

,

Dl

J.

Borrego Borrego

,

judecători

,

și dl M.

O’Boyle

,

Grefier al Secțiunii,

Deliberând la 11 ianuarie 2005 în ședință închisă,

Pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:

PROCEDURA

ÎN FAPT

I.

CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

inter alia

că el a fost reținut de poliție atunci când el și un jurnalist de la Radioul Național s-au apropiat de un grup de polițiști care băteau un student. Deoarece el avea scris pe frunte cuvântul „STUDENT”, poliția l-a reținut. El a declarat că a fost un participant activ, dar că nu a fost implicat în acțiuni violente.

inter alia

că el a participat activ la o întrunire neautorizată, care a avut loc în fața sediului Consiliului municipal. Dosarul a fost ulterior transmis judecătoriei de sector competente.

inter alia

că reclamantul a participat activ la o demonstrație a studenților, care s-a desfășurat fără autorizare din partea Consiliului municipal și că el a recunoscut că a participat la demonstrație.

II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ RELEVANTE

Articolul 1

„Codul cu privire la contravențiile administrative are sarcina de a ocroti personalitatea, drepturile și interesele legitime ale persoanelor fizice și juridice, proprietatea, orânduirea de stat și ordinea publică, precum și de a depista, preveni și lichida contravențiile administrative și consecințele lor, de a contribui la educarea cetățenilor în spiritul îndeplinirii întocmai a legilor.”

Articolul 11/1

„... Pedeapsa pentru tentativa de contravenție se stabilește conform articolului din partea specială din prezentul Cod, care prevede răspunderea pentru contravenția respectivă.”

Articolul 12

„La răspunderea administrativă pot fi trase persoanele, care până în momentul comiterii contravenției administrative au atins vârsta de șaisprezece ani.”

Articolul 18

„Nu urmează a fi trasă la răspundere administrativă persoana, care deși a săvârșit o acțiune, prevăzută de prezentul Cod sau de alte acte normative, ce stabilesc răspundere administrativă pentru contravenții administrative, a acționat însă în stare de legitimă apărare...”

Articolul 22

„Sancțiunea administrativă este o măsură de răspundere și se aplică în scopul educării persoanei, care a comis o contravenție administrativă, în spiritul respectării legilor, precum și în scopul de a se preveni comiterea unor noi contravenții atât de către contravenientul însuși, cât și de alte persoane.”

Articolul 26 § 4

„În caz de sustragere cu rea-voință de la achitarea amenzii aplicate pentru contravenția administrativă săvârșită, instanța judecătorească poate înlocui această sancțiune cu arest administrativ, calculându-se zece zile de arest pentru un salariu minim, termenul fiind cel mult treizeci de zile.”

Înlocuirea amenzii administrative cu arest administrativ se hotărăște de instanța de judecată ca urmare a cererii depuse de executorul judecătoresc în conformitate cu articolul 26 al CCA. Potrivit Guvernului, instanțele pot înlocui amenzile administrative cu arest administrativ numai în cazul când sunt prezente următoarele circumstanțe:

- atunci când o persoană, care știe despre amenda care i-a fost aplicată, refuză să se prezinte în fața executorului judecătoresc după multiple citări;

- atunci când contravenientul nu are niciun venit sau bunuri care ar putea fi vândute;

- atunci când contravenientul nu este angajat și, prin urmare, nu are un salariu din care amenda ar putea fi dedusă;

- atunci când contravenientul nu a respectat termenul limită stabilit de instanță pentru plata amenzii administrative.

Hotărârea prin care amenda administrativă este înlocuită cu arest administrativ poate fi atacată în instanța ierarhic superioară. O persoană în privința căreia o astfel de măsură este aplicată poate întotdeauna s-o înceteze prin plata amenzii administrative. Înlocuirea nu poate fi făcută în privința femeilor gravide, femeilor care au copii mai mici de doisprezece ani, persoanelor care au vârsta de până la optsprezece ani, precum și invalizilor de gradul întâi și doi.

Referitor la ultima prevedere menționată, părțile au prezentat copii a șapte hotărâri recente prin care amenzile administrative au fost înlocuite cu arest administrativ, în unele din ele înlocuirea fiind hotărâtă în absența contravenientului, în cadrul unei ședințe judecătorești care nu a fost publică. În una din ele înlocuirea a fost făcută datorită neplății de către contravenient a amenzii administrative la timp. În același timp, Guvernul a prezentat copii ale scrisorilor adresate Agentului Guvernamental de către președinții a treisprezece instanțe judecătorești în care se menționa că în ultimii doi ani instanțele lor au înlocuit amenzile administrative cu arest administrativ în douăzeci și șase de cazuri.

Articolul 33

„Circumstanțe, ce atenuează răspunderea pentru contravenția administrativă, se consideră:

1) căința sinceră a vinovatului;

2) prevenirea de către vinovat a urmărilor dăunătoare ale contravenției, repararea benevolă a prejudiciului sau înlăturarea daunei pricinuite;

3) comiterea contravenției sub influența unei puternice emoții sufletești ori în virtutea unui concurs de grave împrejurări personale sau familiale;

4) comiterea contravenției de către un minor;

5) comiterea contravenției de către o femeie gravidă sau de către o femeie, care are copil în vârstă de până la un an.”

Articolul 34

„Circumstanțe, ce agravează răspunderea pentru contravenția administrativă, se consideră:

1) continuarea comportării ilicite, contrar cererii persoanelor, împuternicite pentru aceasta, de a înceta această comportare;

2) comiterea a doua oară în decursul unui an a unei contravenții similare, pentru care persoana a fost de acum supusă unei sancțiuni administrative; comiterea contravenției de către o persoană, care a săvârșit mai înainte o infracțiune;

3) atragerea în contravenție a unui minor;

4) comiterea contravenției de un grup de persoane;

5) comiterea contravenției în condițiile unor calamități naturale...;

6) comiterea contravenției în stare de ebrietate. ...”

Articolul 174/1

„(2) Organizarea și desfășurarea întrunirii fără avizarea primăriei sau fără autorizația ei, precum și încălcarea condițiilor (forma, locul, timpul) desfășurării întrunirii, indicate în autorizație, atrage după sine aplicarea unei amenzi organizatorilor (conducătorilor) întrunirii în mărime de la zece la douăzeci și cinci de salarii minime...

(4) Participarea activă la întrunirea desfășurată în condițiile alineatului doi din prezentul articol atrage după sine aplicarea unei amenzi în mărime de la două la cinci salarii minime.”

Articolul 254

„Cazul cu privire la contravenții administrative se examinează în prezența persoanei, care este trasă la răspundere administrativă. În lipsa acestei persoane, cazul poate fi examinat numai atunci, când există date despre anunțarea la timp a persoanei despre locul și timpul examinării cazului și dacă din partea ei n-a fost primit nici un demers de a se amâna examinarea cazului.”

Articolul 281

„Decizia judecătoriei de sector, municipale, asupra cazurilor cu privire la contravențiile administrative poate fi atacată pe cale procedurală în instanța judecătorească ierarhic superioară, depunându-se o plângere, sau printr-un protest al procurorului.”

Articolul 282/3

„Neprezentarea persoanelor indicate, deși acestea au fost înștiințate din timp despre data examinării cazului, nu constituie o piedică pentru examinarea lui ...”

Articolul 282/5

„Examinând cazul cu privire la contravenția administrativă, instanța de recurs adoptă una din următoarele hotărâri:

1) lasă decizia instanței judecătorești neschimbată, iar plângerea sau protestul nesatisfăcute;

2) anulează decizia instanței judecătorești și trimite dosarul la judecătoria raională, de sector municipală spre o nouă examinare;

3) anulează decizia instanței de fond și trimite materialele organului care a întocmit procesul-verbal;

4) anulează decizia instanței judecătorești și clasează cazul;

5) schimbă sancțiunea administrativă și atenuează sancțiunea aplicată.”

Articolul 282/6

„Drept temeiuri pentru anularea deciziei asupra cazului cu privire la contravenția administrativă servesc încălcarea esențială a normelor dreptului procedural și aplicarea greșită a legii. Decizia corectă în fond nu poate fi anulată din motive formale, cu excepția cazurilor:

1) cazul a fost examinat de un complet de judecată format contrar prevederilor legii;

2) decizia a fost semnată nu de judecătorul care a examinat cazul sau a fost semnată de un judecător care nu a participat la examinarea cazului;

3) decizia a fost pronunțată nu de judecătorul care a examinat cazul;

4) lipsește procesul-verbal al ședinței judiciare deși potrivit legii întocmirea lui este obligatorie;

5) cazul a fost examinat fără participarea traducătorului deși potrivit legii participarea lui este obligatorie.”

Articolul 282/7

„După examinarea cazului cu privire la contravenția administrativă instanța de recurs își pronunță decizia. Decizia poate să nu conțină argumente, adică să se întocmească în formă de rezoluție.”

Articolul 293

„În cazul când contravenientul nu plătește amenda în termenul stabilit de articolul 292 din prezentul Cod, decizia de aplicare a amenzii se trimite pentru reținerea sumei de amendă în mod forțat din salariul lui sau din alt câștig, din pensie sau din stipendie în conformitate cu regulile, stabilite de Codul de procedură civilă.

Dacă persoana amendată nu lucrează ori dacă perceperea amenzii din salariu sau dintr-un alt câștig, din pensia sau din bursa contravenientului este imposibilă din alte cauze, perceperea amenzii se efectuează, în temeiul deciziei organului (persoanei cu funcții de răspundere) cu privire la aplicarea amenzii, de către executorul judecătoresc prin urmărirea bunurilor personale ale contravenientului, precum și a părții lui dintr-o proprietate comună. ...”

Articolul 128

„Învinuitul care se află în libertate este chemat la anchetatorul penal printr-o citație. Citația se înmânează învinuitului, iar adeverința cu indicarea datei primirii citației se restituie anchetatorului penal. Citația poate fi transmisă și printr-o telefonogramă sau telegramă.”

Articolul 101

„Instanța comunică prin citație participanților la proces ... data și locul ședinței. ...

Participanților la proces ... citațiile se înmânează din vreme pentru ca să aibă timp suficient de a se prezenta la termen în fața instanței și de a se pregăti pentru proces.”

ÎN DREPT

I.

PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENȚIEI

„1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa...”

A.

Aplicabilitatea articolului 6 § 1

Engel

(

Engel and Others v. the Netherlands,

hotărâre din 8 iunie 1976, Seria A nr. 22, §§ 82 și 83). În acest context, Curtea reamintește că pentru a determina dacă o abatere se califică ca „penală”, în sensul Convenției, prima chestiune care trebuie stabilită este dacă norma care definește abaterea aparține dreptului penal în sistemul juridic al statului pârât; iar ulterior trebuie examinată natura abaterii și, în sfârșit, natura și gradul de severitate ale pedepsei care putea fi aplicată persoanei în cauză, luând în considerație obiectul și scopul articolului 6 al Convenției, sensul obișnuit al termenilor din articolul respectiv, precum și legislația Statelor Contractante (a se vedea, printre altele,

the

Garyfallou AEBE v. Greece

, hotărâre din 24 septembrie 1997,

Reports of Judgments and Decisions

1997-V, p. 1830, § 32).

Kadubec v. Slovakia

, hotărâre din 2 septembrie 1998,

Reports

1998-VI, § 51).

, inter alia

,

Lutz v. Germany

, hotărâre din 25 august 1987, Seria A, nr. 123, p. 23, § 55). Acest lucru nu exclude faptul ca o examinare cumulativă să fie folosită atunci când analiza separată a fiecărui criteriu nu permite de a se ajunge la o concluzie clară în ceea ce privește existența unei „acuzații penale” (a se vedea

Janosevic v. Sweden

, nr. 34619/97, § 67, ECHR 2002-VII).

Ozturk v. Germany

, hotărâre din 21 februarie 1984, Seria A nr. 73, § 53).

mutatis mutandis

,

Bendenoun v. France

, hotărâre din 24 februarie 1994, Seria A nr. 284, § 47). Articolul 22 al CCA este relevant în acest sens. Curtea reiterează că caracterul punitiv este, tradițional, caracteristica distinctivă a pedepselor penale (a se vedea hotărârea de mai sus în cauza

Ozturk

, § 53).

Curtea reiterează că, în principiu, caracterul general al CCA și scopul pedepselor, care este atât de a pedepsi, cât și de a preveni, sunt suficiente pentru a arăta că, în sensul articolului 6 al Convenției, reclamantul a fost acuzat de o abatere penală (a se vedea

Lauko v. Slovakia

, hotărâre din 2 septembrie 1998,

Reports

1998-VI, § 58).

Curtea reiterează că lipsa gravității pedepsei în cauză nu poate înlătura caracterul penal inerent al unei contravenții (a se vedea hotărârea

Ozturk

, menționată mai sus, § 54). Totuși, în această cauză, severitatea pedepsei efective și potențiale ar putea fi, în principiu, considerată un alt argument în favoarea aplicabilității articolului 6. În acest sens, trebuie notat că reclamantul a fost amendat cu MDL 36 (echivalentul a EUR 3.17 la acea dată), care a constituit mai mult de 60% din venitul său lunar și că în privința sa putea fi aplicată pedeapsa maximă de MDL 90 (echivalentul a EUR 7.94 la acea dată).

Mai mult, dacă nu ar fi plătit amenda în circumstanțele prevăzute în articolul 26 § 4 al CCA, el ar fi putut fi arestat pentru o perioadă de douăzeci de zile (a se vedea, paragraful 22 de mai sus). Este important de notat în acest sens că, în conformitate cu Codul de procedură civilă în vigoare la acea perioadă, omisiunea de a se conforma hotărârilor judecătorești civile nu putea avea drept urmare încarcerarea persoanei.

Având în vedere legislația Republicii Moldova și practica care rezultă din hotărârile prezentate de către părți, Curtea nu poate conchide dacă în circumstanțele specifice ale acestei cauze reclamantul risca să fie arestat în conformitate cu articolul 26 § 4 al CCA. Totuși, chiar dacă amenda nu ar fi putut fi înlocuită cu arest în această cauză, acest lucru nu ar fi fost decisiv pentru calificarea unei contravenții ca fiind „penală” în sensul articolului 6 (a se vedea

Janosevic v. Sweden

, citată mai sus, § 69).

B.

Respectarea articolului 6 § 1

inter alia

nu doar dreptul de a fi prezent, dar și de a asculta și a urmări procesul (a se vedea, spre exemplu,

Stanford v. the United Kingdom

, hotărâre din 23 februarie 1994, Seria A nr. 282-A, § 26;

Barberà, Messegué and

Jabardo v. Spain

, hotărâre din 6 decembrie 1988, Seria A nr. 146, § 78). Acest drept face implicit parte din esența conceptului procedurii contradictorii și poate fi, de asemenea, dedus din garanțiile prevăzute în sub-paragrafele (c), (d) și (e) ale paragrafului 3 al articolului 6 - „să se apere el însuși”, „să întrebe sau să solicite audierea martorilor” și „să fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu înțelege sau nu vorbește limba folosită la audiere” (a se vedea

Colozza v. Italy

, hotărâre din 12 februarie 1985, Seria A nr. 89, § 27). Este dificil de a vedea în această cauză cum reclamantul ar fi putut să-și exercite aceste drepturi fără a fi prezent.

Kremzow v. Austria

(hotărâre din 21 septembrie 1993, Seria A nr. 268-B) și în cauza

Kamasinski v.

Austria

(hotărâre din 19 decembrie 1989, Seria A nr. 168), ea a instituit principiul conform căruia prezența persoanei acuzate la judecarea unui recurs unde au fost examinate doar chestiuni de drept nu a fost crucială. Curtea consideră că această cauză trebuie distinsă de acele cauze. În cauzele

Kremzow

și

Kamasinski

, persoanele acuzate au fost reprezentate de avocați și, în principiu, fiecare a avut posibilitatea de a-și organiza apărarea. În această cauză, în esență, reclamantul pur și simplu nu a putut face acest lucru, deoarece el nu a fost informat anticipat despre ședința judecătorească.

II.

APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI

„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltelor Părți Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei violări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă”.

A.

Prejudiciul material

B.

Prejudiciul moral

C.

Costuri și cheltuieli

pro bono

. Guvernul, de asemenea, a contestat numărul orelor petrecute de reprezentantul reclamantului asupra cauzei, în general, și pentru cercetarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, în special, declarând că o persoană care posedă o diplomă de absolvire a Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova nu are nevoie să studieze jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, deoarece se prezumă că el sau ea a studiat-o pe parcursul celui de-al doilea și al patrulea an de studii. În opinia Guvernului, o compensație cu acest scop ar constitui o bursă de studii.

Nilsen and Johnsen v. Norway

[GC], nr. 23118/93, § 62, ECHR 1999-VIII). În această privință, Curtea poate să se bazeze pe elemente precum numărul de ore lucrate de avocat și tariful perceput de acesta pentru o oră de lucru (a se vedea

Amihalachioaie v. Moldova

, nr. 60115/00, § 47, ECHR 2004-...).

D.

Dobânda de întârziere

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

1.

Hotărăște

că articolul 6 § 1 al Convenției este aplicabil în această cauză;

2.

Hotărăște

că a existat o violare a articolului 6 § 1 al Convenției;

3.

Hotărăște

(a)

că statul pârât trebuie să plătească reclamantului în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă, în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenției, EUR 1,000 (o mie euro) cu titlu de costuri și cheltuieli, care să fie convertite în valuta națională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii, plus orice taxă care poate fi percepută;

(b)

că, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus, egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;

4.

Respinge

restul pretențiilor reclamantului cu privire la satisfacția echitabilă.

Redactată în limba engleză și comunicată în scris la 1 februarie 2005, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 și 3 al Regulamentului Curții.

Michael

O’Boyle

Nicolas

Bratza

Grefier

Președinte