SAVITCHI v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,

efectuată de către asociația obștească „Juriștii pentru drepturile omului”

SECȚIUNEA A PATRA

DECIZIE

CU PRIVIRE LA ADMISIBILITATEA

Cererii nr. 11039/02

depusă de Julieta SAVIȚCHI

împotriva Republicii Moldova

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a Patra), întrunită la 1 februarie 2005, în cadrul unei Camere compuse din:

Sir

Nicolas

Bratza

,

Președinte

,

Dl

J.

Casadevall

,

Dl

G.

Bonello

,

Dl

R.

Maruste

,

Dl

S.

Pavlovschi

,

Dl

L.

Garlicki

,

Dl

J.

Borrego Borrego,

judecători

,

și dl

M. O’Boyle

,

Grefier al Secțiunii

,

Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 17 aprilie 2001,

Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul pârât și observațiile prezentate în răspuns de către reclamant,

În urma deliberării, decide următoarele:

ÎN FAPT

Reclamantul, dna Julieta Savițchi, este cetățean al Republicii Moldova, care s-a născut în 1970 și locuiește în Chișinău. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl V. Gribincea, avocat din Chișinău de la organizația „Juriștii pentru drepturile omului”. Guvernul pârât a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Pârlog.

A.

Circumstanțele cauzei

Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate în felul următor.

Reclamantul este jurnalist.

La 2 octombrie 1999, ziarul „Новый порядок” a publicat un articol intitulat „ГАИ, ГАИ

- моя звезда”

semnat de reclamant. Articolul conținea

inter alia

următoarele:

„...Aceasta este o istorie destul de banală pentru noi, cetățenii de rând, și un fenomen normal pentru inspectorii poliției rutiere. În orice caz, aceasta servește ca un bun exemplu al „sindromului de vedetă” de care suferă inspectorii poliției rutiere.

O persoană conducea propriul său Moskvich pe strada Ștefan cel Mare. Să zicem că-l cheamă „Victor”. Când s-a apropiat de intersecția străzilor Ștefan cel Mare și Tighina, semaforul a arătat roșu și, ca orice persoană normală, Victor a frânat. Însă persoanele care respectă regulile nu sunt întotdeauna norocoase. Un automobil luxos de marca Opel, care se deplasa cu viteză, a lovit vechiul Moskvich. Ambele automobile au fost avariate, însă Moskvich-ul într-o măsură mai mare. Victor a rămas la locul accidentului, ca orice bărbat care crede în strictețea legii, așteptând sosirea poliției și verdictul just și înțelept al acesteia. Proprietarul automobilului Opel, deși era conștient de vinovăția sa, a accelerat și a dispărut.

După ceva timp, un sergent al poliției rutiere a sosit la fața locului și a început să ia măsuri și să investigheze cazul, făcând notițe într-un caiet. În toiul investigației, a apărut și proprietarul Opel-ului, însă fără automobil. Acesta a așteptat până ce polițistul și-a finisat lucrul ca apoi să-i comunice că va merge la sediul Direcției Poliția Rutieră Municipală să soluționeze problema.

La sediul Direcției Poliția Rutieră Municipală, proprietarii celor două automobile și polițistul au fost primiți de o persoană în vârstă cu epoleți de sergent-major (mai târziu, noi am aflat că acesta lucra în cadrul serviciului operativ). Proprietarul automobilului Opel i s-a adresat acestuia într-o manieră destul de amicală, numindu-l „Jora”

[1]

. Sergentul-major Jora s-a apropiat de tânărul sergent care a investigat accidentul și l-a întrebat într-un mod care suna mai curând a ordin: „De câți ani lucrezi în Poliția Rutieră? - De doi ani .... Iar eu lucrez de douăzeci de ani; prin urmare, ar trebui să mă asculți. Nu scrie nimic, lasă-i pe oameni să se înțeleagă singuri între ei, iar cel vinovat (proprietarul Opel-ului) să-i plătească celui de-al doilea aproximativ 30 lei moldovenești (MDL). În orice caz, automobilul acestuia este și așa vechi și nu este necesar să se facă atâta zarvă.”

La cele auzite, proprietarul automobilului vechi, care nu putea fi considerat un om înstărit, aproape că și-a pierdut graiul. Cum oare a fost posibil să i se ofere o sumă atât de mizeră pentru automobilul său avariat atât de grav? Din considerentul că victima nu era de acord, sergentul-major Jora și proprietarul Opel-ului au majorat puțin suma, târguindu-se pentru fiecare leu. De frică că nu va primi nimic, Victor a acceptat suma de MDL 75. Mai târziu, acesta și-a reparat automobilul la niște cunoștințe, care au râs de el pentru că fusese prostit ca un copil. Pentru repararea automobilului, Victor a cheltuit puțin mai mult de MDL 200 - sumă ce poate părea ridicolă pentru unii inspectori ai poliției rutiere. Totuși, pentru Victor aceștia sunt bani mari. Însă nu banii îl îngrijorează, ci atitudinea celor de la Direcția Poliția Rutieră Municipală, în special cea a sergentului-major Jora, care l-a tratat asemeni unei persoane din păturile sociale cele mai inferioare, aproape ca pe un nimeni. După câteva zile, Victor a mers la Jora și a cerut să i se întoarcă permisul de conducere. Sergentul-major i-a promis că-i întoarce permisul, doar cu condiția ca Victor să plătească o amendă de MDL 18. Victor a rămas uimit. – „Pentru ce să plătesc amendă? Ce am făcut?” Sergentul-major i-a răspuns foarte furios: „Odată ce-ți spun să plătești, trebuie să plătești, fără a pune întrebări.”

Victor, fiind foarte supărat de absurditatea situației, l-a avertizat pe polițist că se va plânge superiorilor lui. Sergentul-major, înțelegând că nu poate să-l convingă, și-a ieșit din fire, aruncându-i în față permisul de conducere, strigând ca un nebun.

- „El se va plânge! Cine ești tu? Ia-ți documentele și pleacă de aici și roagă-te lui Dumnezeu să nu te mai întorci la poliția rutieră, căci altfel vei avea mari probleme.”

Bărbatul și-a luat permisul de conducere și a părăsit Direcția Poliția Rutieră, reflectând asupra celor ce ar putea să-i facă Jora dacă ar reveni vreodată ...”

La o dată nespecificată în 1999, un polițist cu numele G.R. a înaintat o acțiune civilă în defăimare

împotriva reclamantului

și

a redacției

ziarului

la Judecătoria sectorului

Centru. Bazându-se pe articolele 7 și 7/1 ale Codului civil, el a pretins că articolul conținea declarații defăimătoare pentru el.

Între ianuarie și martie 2000, au avut loc câteva ședințe judecătorești și au fost audiați câțiva martori. Atât reclamantul, cât și ziarul au declarat că faptele prezentate în articol erau o simplă reproducere a istoriei povestite de Victor, victima accidentului rutier. Victor a dat declarații în acest sens. În continuare, ei au declarat că informația conținută în articol nu avea un caracter defăimător și nu putea afecta în niciun fel reputația reclamantului în procedura națională, mai ales deoarece articolul nu conținea numele complet al acestuia, ci doar diminutivul prenumelui său.

În hotărârea sa din 14 martie 2000, Judecătoria sectorului Centru a constatat că informația conținută în articol era defăimătoare pentru G.R. și nu corespundea realității. Ea a argumentat că în cadrul serviciului operativ al Direcției Poliția Rutieră Municipală

activa doar un singur sergent-major Jora, astfel încât acesta era ușor de identificat. În special, instanța a citat următoarele pasaje din articol ca fiind defăimătoare:

„ ...acest sergent-major Jora, care l-a tratat asemeni unei persoane din păturile sociale cele mai inferioare, aproape ca pe un nimeni.”

Instanța a constatat că această declarație a lansat ideea „că „Jora” era un polițist incapabil să se comporte cu oamenii și o persoană mai puțin pozitivă”.

„Sergentul-major i-a promis că-i întoarce permisul, doar cu condiția ca Victor să plătească o amendă de MDL 18.”

Instanța a constatat că această declarație nu corespundea realității, deoarece Victor a uitat să-și ia permisul de conducere. Mai mult, Victor nu a putut să dovedească că lui i s-a cerut să plătească o amendă.

„El i-a aruncat lui Victor permisul de conducere în față, strigând ca un nebun.”

„Ia-ți documentele și pleacă de aici și roagă-te lui Dumnezeu să nu te mai întorci la poliția rutieră, căci altfel vei avea mari probleme.”

Instanța a constatat că aceste declarații erau defăimătoare pentru G.R., deoarece ele îl caracterizau drept o persoană brutală, amenințătoare și răzbunătoare. Mai mult ca atât, reclamantul nu a prezentat nicio probă în susținerea acestor declarații.

Instanța a dispus ca reclamantul

și ziarul să plătească reclamantului în procedura națională prejudicii morale în mărime de MDL 180 (echivalentul a 14.4 euro (EUR) la acea dată) și, respectiv, MDL 1,800 (echivalentul a EURO 147 la acea dată). De asemenea, ea a dispus ca ei să publice o dezmințire a declarațiilor de mai sus.

Doar ziarul a depus apel împotriva acestei hotărâri. Reclamantul a depus o cerere prin care susținea că era întru totul de acord cu apelul și că se alătură acestuia.

La 30 mai 2000, Tribunalul municipiului Chișinău a respins apelul pe motiv că reclamantul nu a dovedit veridicitatea declarațiilor sale.

Ziarul a depus recurs împotriva deciziei Tribunalului municipiului Chișinău. Reclamantul nu a depus nici recurs și nici nu a subscris recursului depus de ziar.

La 24 octombrie 2000, Curtea de Apel a admis recursul și a casat hotărârile Judecătoriei sectorului Centru și a Tribunalului municipiului Chișinău atât în ceea ce privește ziarul, cât și în privința reclamantului. Aceasta a adoptat o nouă hotărâre, prin care a dat câștig de cauză lui G.R.. În decizia sa, instanța a constatat că doar următoarele declarații erau defăimătoare și nu corespundeau realității:

„...acest sergent-major Jora, care l-a tratat asemeni unei persoane din păturile sociale cele mai inferioare, aproape ca pe un nimeni.”

„El i-a aruncat lui Victor permisul de conducere în față, strigând ca un nebun.”

Instanța a dispus ca ziarul să publice o dezmințire a declarațiilor de mai sus în termen de cincisprezece zile. Ea a dispus ca reclamantul și ziarul să plătească reclamantului în procedura națională prejudicii morale în mărime de MDL 180 și, respectiv, MDL 1,800. De asemenea, ea a dispus ca reclamantul și ziarul să plătească taxa de stat în mărime de MDL 90.

B. Dreptul intern relevant

Prevederile relevante ale Codului civil, în vigoare în acea perioadă, sunt următoarele:

Articolul 7. Apărarea onoarei și demnității

„(1) Orice persoană fizică sau juridică este în drept să ceară prin judecată dezmințirea informațiilor care

lezează

onoarea și demnitatea ei, dacă cel care a răspândit asemenea informații nu dovedește că ele corespund realității.

(2) În cazul în care asemenea informații au fost răspândite prin intermediul unui mijloc de informare în masă, instanța de judecată obligă redacția acestuia să publice, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a hotărârii instanței de judecată, o dezmințire la aceeași rubrică, pe aceeași pagină, în același program sau ciclu de emisiuni.”

Articolul 7/1. Repararea prejudiciului moral

„(1) Prejudiciul moral, cauzat unei persoane în urma răspândirii unor informații care nu corespund realității și care lezează onoarea și demnitatea acesteia, se repară în folosul reclamantului de către persoana fizică sau juridică care a răspândit aceste informații.

(2) Mărimea compensației se stabilește de către instanța de judecată, în fiecare caz aparte, de la șaptezeci și cinci până la doua sute de salarii minime, în cazul în care informațiile au fost răspândite de o persoană juridică, și de la zece până la o sută de salarii minime, în cazul în care acestea au fost răspândite de o persoană fizică.”

PRETENȚII

Reclamantul pretinde că decizia Curții de Apel, prin care s-a dispus plata prejudiciilor morale către G.R., a constituit o ingerință nejustificată în dreptul său la libertatea de exprimare garantat de articolul 10 al Convenției.

ÎN DREPT

Reclamantul pretinde încălcarea dreptului său la libertatea de exprimare garantat de articolul 10 al Convenției, care prevede următoarele:

„1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. ...

Guvernul este de acord că faptele cauzei denotă o ingerință în libertatea de exprimare a reclamantului. Totuși, această ingerință a fost justificată în conformitate cu articolul 10 § 2 al Convenției. Reclamantul a fost obligat să plătească prejudicii morale pentru defăimare în baza articolelor 7 și 7/1 ale Codului civil. Astfel, ingerința a fost „prevăzută de lege”, iar legea a fost accesibilă și previzibilă. Ea a servit scopului legitim de protecție a demnității unui polițist, iar măsura a fost necesară într-o societate democratică.

Guvernul a susținut că declarațiile în cauză conțineau declarații de fapt, și nu judecăți de valoare, și că a existat o necesitate socială imperioasă care a justificat ingerința.

El a făcut referire la marja de apreciere a autorităților naționale, la evaluarea necesității ingerinței și a declarat că, acolo unde Convenția se referă la legislația națională, este în primul rând sarcina autorităților naționale de a aplica și interpreta legislația națională. El a declarat că, în această cauză, autoritățile naționale nu au depășit această marjă de apreciere și au folosit-o cu bună-credință, într-o manieră rezonabilă și prudentă.

Guvernul a declarat că motivele invocate pentru a justifica ingerința au fost „relevante și suficiente”. În acest sens, el a susținut că cititorii puteau să-l identifice ușor pe G.R. datorită diminutivului numelui său, deoarece în direcția de poliție respectivă era o singură persoană cu acel diminutiv.

Bazându-se pe cauza

Janowski v. Poland

([GC], nr. 25716/94, ECHR 1999-I), Guvernul a declarat că persoanele împotriva cărora articolul reclamantului a fost îndreptat erau funcționari publici, iar „funcționarii publici trebuie să beneficieze de încredere publică, în condiții lipsite de tulburări nepotrivite, ca ei să aibă succes în îndeplinirea sarcinilor lor, astfel, poate fi dovedit ca necesar de a-i proteja de atacuri verbale ofensatoare și abuzive în timpul serviciului”.

Referindu-se la proporționalitatea sancțiunii cu scopul legitim urmărit, Guvernul a declarat că reclamantul a fost obligat să plătească o compensație în mărime de MDL 180, care constituia sancțiunea minimă prevăzută de articolele 7 și 7/1 ale Codului civil. Prin urmare, el a conchis că sancțiunea a fost proporțională cu scopul legitim urmărit.

Reclamantul a declarat că articolele 7 și 7/1 ale Codului civil nu sunt formulate cu suficientă precizie și claritate și că ingerința nu a fost necesară într-o societate democratică.

Reclamantul a susținut că articolele 7 și 7/1 ale Codului civil nu prevăd faptul că judecățile de valoare nu sunt susceptibile de a fi dovedite și, prin urmare, legea este neclară și incertă.

Reclamantul declară că ingerința în libertatea sa de exprimare nu a fost necesară într-o societate democratică. În acest sens, el nu este de acord cu argumentul Guvernului că declarațiile în cauză conțineau fapte, și nu judecăți de valoare. Potrivit reclamantului, declarațiile în cauză conțineau judecăți de valoare. Prin obligarea reclamantului să dovedească că judecățile de valoare corespundeau realității, instanțele judecătorești naționale i-au impus o sarcină imposibilă de probațiune.

În continuare, el a declarat că articolul nu conținea numele deplin al lui G.R. și că, prin urmare, era aproape imposibil de a-l identifica. Articolul a fost scris într-un ton sarcastic și avea scopul să arate și să critice aspectele psihologice și de comportament ale multor inspectori ai poliției rutiere. El s-a referit la o chestiune de interes public.

Mai mult, suma prejudiciilor acordate lui G.R. a fost arbitrară, deoarece instanțele judecătorești nu s-au referit la cuantificarea acestora.

În lumina observațiilor părților, Curtea consideră că cererea ridică chestiuni importante de fapt și de drept, care sunt de o așa complexitate că rezolvarea lor depinde de examinarea fondului. Prin urmare, ea nu poate fi considerată ca fiind vădit nefondată în sensul articolului

35 §

3 al Convenției și niciun alt temei pentru a o declara inadmisibilă nu a fost stabilit.

Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,

Declară

cererea admisibilă, fără a prejudeca fondul cauzei.

Michael

O’Boyle

Nicolas

Bratza

Grefier

Președinte

[1]

Jora este diminutivul rusesc de la Gheorghe, așa precum Bill vine de la William.