AFFAIRE CRAXI N° 2 CONTRE L'ITALIE

Rezoluția ResDH(2005)28 privind Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 5 decembrie 2002 (definită la 5 martie 2003) în cauza Craxi N 2 împotriva Italiei (adoptată de Comitetul de Miniștri la 25 aprilie 2005, cu ocazia celei de-a 922-a ședințe a delegaților miniștrilor) În temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificată prin Protocolul nr. 11 (denumită în continuare "convenția") (denumită în continuare "nr. 11"), având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 5 decembrie 2002 în cauza Craxi Nxi 2 și a fost transmis definitiv Comitetului miniștrilor în temeiul art. 44 și 46 din Convenție, reamintind că la originea acestei cauze se află o cerere (n 34896/97) îndreptată împotriva Italiei, introdusă în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 20 decembrie 1996 în temeiul fostului articol 25 din Convenție, de către dl Benedetto (așa-numitul Bettino) În conformitate cu art. 5 alineatul (2) din Protocolul 11, Craxi, resortisant italian, și Curtea, sesizată în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul 11, a declarat admisibile obiecțiunile referitoare la caracterul inechitabil al procedurii penale în urma căreia reclamantul a fost condamnat în 1994 (în cauza Eni-Sai la cinci ani și jumătate de închisoare; reamintind în acest sens faptul că obiecțiunile se refereau în special la faptul că condamnarea se baza numai pe declarații făcute înainte de proces de către co-acuzați, fără ca reclamantul să fi putut să-i contra-interogheze și că reclamantul se plângea, în plus, că nu a dispus de timp și de facilitățile necesare pentru pregătirea apărării sale, precum și de influența pe care o campanie de presă ar fi avut asupra judecătorilor chemați să se pronunțe asupra acuzațiilor aduse împotriva sa Reamintind că reclamantul a decedat în cursul procedurii și că văduva sa, dna Anna Maria Moncini Craxi, și copiii săi, dna Stefania Craxi și dl Vittorio Craxi, și-au exprimat dorința de a continua procedura, considerând că, în Hotărârea sa din 5 decembrie 2002, Curtea, în unanimitate, a declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatele (1) și (3) litera (d) din convenție din cauza imposibilității de a interoga sau de a pune sub semnul întrebării martorii care au decedat sau care și-au preevaluat dreptul de a păstra tăcerea a declarat că nu a existat nicio încălcare a articolului 6 alineatele (1) și (3) litera (b) din convenție din cauza caracterului apropiat al datelor ședințelor în diferitele proceduri inițiate împotriva reclamantului a afirmat că nu a existat nicio încălcare a articolului 6 din convenție din cauza campaniei de presă îndreptate împotriva reclamantului a declarat că constatarea încălcării constituie, prin sine, o satisfacție echitabilă suficientă pentru orice prejudiciu material și moral suferit de reclamant a respins pretențiile reclamantului în materie de satisfacție echitabilă având în vedere normele adoptate de Comitetul de Miniștri privind aplicarea articolului 46 alineatul (2) din convenție Întrucât a invitat guvernul statului pârât să îl informeze cu privire la măsurile luate în urma hotărârii din 5 decembrie 2002, având în vedere obligația Italiei de a se conforma acesteia în conformitate cu art. 46 alineatul (1) din convenție Considerând că, la examinarea acestei cauze, guvernul statului pârât i-a dat acestuia informații cu privire la măsurile luate pentru a evita noi încălcări similare celei constatate în prezenta hotărâre, informații rezumate în anexa la prezenta rezoluție Se precizează, după examinarea informațiilor furnizate de guvernul Italiei, că și-a îndeplinit atribuțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție în prezenta cauză. Anexă la Rezoluția ResDH(2005)28 Informații furnizate de guvernul Italiei la examinarea cauzei Craxi de către Comitetul de Miniștri în ceea ce privește măsuri cu caracter individual, guvernul reamintește că reclamantul a decedat în ianuarie 2000, fără a fi achitat pedeapsa care decurge din procedura contestată. În ceea ce privește măsurile cu caracter general , guvernul a reamintit că, după încălcarea comisă în prezenta cauză, Italia a adoptat măsuri importante pentru a asigura echitatea procedurilor penale în conformitate cu art. 6 din convenție. art. 111 din Constituția italiană, astfel cum a fost modificat în noiembrie 1999, a acordat un rang constituțional anumitor cerințe prevăzute la art. 6 din convenție și, în noua sa formulare, prevede în special că: (2) Fiecare proces se desfășoară în conformitate cu principiile contradicției și egalității de arme în fața unui judecător terț și imparțial; legea garantează durata rezonabilă a acestuia. În cadrul procesului penal, legea garantează că persoana acuzată de o infracțiune este informată, în cel mai scurt timp, în mod confidențial cu privire la natura și motivele acuzației aduse împotriva ei; că are timpul și facilitățile necesare pentru a-și pregăti apărarea; că are dreptul, în fața judecătorului, de a interoga sau de a pune la îndoială orice persoană care face declarații în sarcina sa, de a obține convocarea și audierea oricărei persoane care acordă descărcarea de gestiune în aceleași condiții ca cele menționate de acuzare, precum și de a depune la dosar orice alt element de probă în favoarea sa; fie asistată de un interpret dacă nu înțelege sau dacă nu vorbește limba utilizată la proces. (4) Procesul penal este reglementat de principiul contradicției privind examinarea mijloacelor de probă. Vina acuzatului nu poate fi dovedită pe baza declarațiilor făcute de o persoană care s-a retras întotdeauna liber și voluntar la audierea acuzatului sau a apărătorului său. (5) Legea reglementează cazurile în care nu are loc o examinare contradictorie a mijloacelor de probă, cu consimțământul pârâtului sau din cauza imposibilității obiective dovedite corespunzător sau din cauza unui comportament ilicit dovedit corespunzător. de modificare, printre altele, a articolului 513 din Codul de procedură penală, a cărui aplicare a fost cauza încălcării constatate în prezenta cauză Potrivit legislației în vigoare în prezent, în cazul în care autorul declarațiilor pronunțate înainte de dezbaterile privind posibilitatea sa de a nu răspunde, declarațiile sale pot fi, în general, depuse la dosar numai dacă părțile interesate își dau acordul, cu excepția cazului în care judecătorul stabilește că refuzul de a fi contestat la proces este rezultatul corupției sau al amenințărilor. Această regulă se aplică nu numai declarațiilor făcute în cadrul aceleiași proceduri, ci și celor care rezultă din proceduri diferite și, în acest caz, lectura în sine a acestor declarații este supusă consimțământului pârâtului împotriva căruia ar putea juca. Cu toate acestea, în cazul în care este imposibil să se obțină prezența autorului declarațiilor sau să se procedeze la interogatoriu într-un mod contradictoriu și în cazul în care o astfel de imposibilitate depinde de fapte sau circumstanțe imprevizibile în momentul în care au fost pronunțate declarațiile în litigiu, se aplică art. 512 din Codul de procedură penală. Judecătorul, la cererea părților, dispune citirea actelor realizate de poliția judiciară, de Parchet, de reprezentanții părților private și de magistrat în cadrul ședinței preliminare, atunci când, pentru fapte sau circumstanțe neprevăzute, repetarea acestora a devenit imposibilă Din măsurile adoptate rezultă că astăzi nu mai este posibil ca o persoană să fie condamnată exclusiv pe baza unor declarații pe care nu a avut ocazia să le conteste. Efect retroactiv al măsurilor În ceea ce privește declarațiile, făcute în timpul investigațiilor preliminare de către martori care au fost în mod voluntar excluși de la interogatoriul inculpatului sau al avocatului său și care au fost deja depuse la dosar înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 63/2001, dispozițiile tranzitorii prevăd că în cazul în care au fost deja anexate la dosarul judecătorului înainte de 25 februarie 2000, acestea pot fi utilizate numai dacă veridicitatea lor este confirmată de alte elemente, obținute prin modalități diferite dacă au fost achiziționate după 25 februarie 2000, se aplică art. 526 din CPP, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 63 din 2001. ; acesta prevede că vina acuzatului nu poate fi dovedită pe baza declarațiilor celor care, în mod liber, s-au retras întotdeauna de la interogatoriu din partea acuzatului sau a avocatului său. În ceea ce privește declarațiile deja depuse în dosarul judecătorului și utilizate pentru a decide dacă acuzațiile sunt întemeiate, în cadrul procedurii în fața Curții de Casație, trebuie aplicate normele privind evaluarea probelor în vigoare în momentul deciziilor privind fondul. Statutul consolidat al Convenției și al jurisprudenței Curții în Italia Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului a fost tradusă în italiană, transmisă Curții de Apel din Milano pentru difuzarea către autoritățile judiciare din district și publicată în mai multe reviste juridice italiene (a se vedea Cassazione Penale, vol. XLIII, martie 2003, p. 1080 Diritto penale e proceso, nr. 3/2003, p. 381]. Astfel, atenția tuturor autorităților implicate și a întregii comunități juridice a fost atrasă asupra obligațiilor Italiei în temeiul convenției. Guvernul speră cu tărie că difuzarea hotărârii va permite judecătorilor italieni să dea un efect deplin jurisprudenței Curții Europene atunci când aplică noile dispoziții constituționale și legislative menționate anterior. Efectul direct al hotărârilor Curții Europene în dreptul italian a fost, într-adevăr, recent susținut de Curtea de Casație care a afirmat că interpretarea dată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului dispozițiilor CEDO este obligatorie pentru judecătorul italian (toate secțiunile reunite, Hotărârea din 26 ianuarie 2004 (n 1339); poziția confirmată prin Hotărârea din 10 iunie 2004 (n 15393/04 și 15400/04). Guvernul salută aceste progrese jurprudențiale și încurajează această dezvoltare pentru a da un efect deplin hotărârilor Curții de la Strasbourg în dreptul italian. Guvernul consideră că măsurile adoptate permit evitarea repetării unor noi încălcări similare celor constatate în prezenta cauză și, prin urmare, Italia și-a îndeplinit obligațiile care decurg din art. 46 alineatul (1) din convenție în prezenta cauză.

Résolution ResDH(2005)28

relative à l'arrêt de la Cour européenne des Droits de l'Homme

du 5 décembre 2002 (définitif le 5 mars 2003)

dans l'affaire Craxi N

o

2 contre l'Italie

(adoptée par le Comité des Ministres le 25 avril 2005,

lors de la 922e réunion des Délégués des Ministres)

Le Comité des Ministres, en vertu de l'article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales telle qu'amendée par le Protocole n

o

11 (ci-après dénommée «la Convention»),

Vu l'arrêt de la Cour européenne des Droits de l'Homme rendu le 5 décembre 2002 dans l'affaire Craxi N

o

2 et transmis une fois définitif au Comité des Ministres en vertu des articles 44 et 46 de la Convention

;

Rappelant qu'à l'origine de cette affaire se trouve une requête (n

o

34896/97) dirigée contre l'Italie, introduite devant la Commission européenne des Droits de l'Homme le 20 décembre 1996 en vertu de l'ancien article 25 de la Convention, par M. Benedetto (dit «

Bettino

») Craxi, ressortissant italien, et que la Cour, saisie de cette affaire en vertu de l'article 5, paragraphe 2, du Protocole

n

o

11, a déclaré recevables les griefs relatifs au caractère inéquitable de la procédure pénale à l'issue de laquelle le requérant a été condamné en 1994 («

affaire Eni-Sai

»)

à cinq ans et demi d'emprisonnement

; rappelant à ce propos

que les griefs avaient trait en particulier au fait que la condamnation se basait uniquement sur des déclarations faites avant le procès par des co-inculpés sans que le requérant n'ait pu les contre-interroger, et que le requérant se plaignait, de surcroît, de ne pas avoir disposé du temps et des facilités nécessaires à la préparation de sa défense ainsi que de l'influence qu'une campagne de presse aurait eu sur les juges appelés à se prononcer sur les accusations portées contre lui

;

Rappelant que le requérant est décédé en cours de procédure et que sa veuve, Mme

Anna

Maria

Moncini

Craxi, et ses enfants, Mme Stefania Craxi et M. Vittorio Craxi, ont exprimé le souhait de poursuivre la procédure

;

Considérant que dans son arrêt du 5 décembre 2002 la Cour, à l'unanimité

:

-

a dit qu'il y avait eu violation de l'article 6, paragraphes 1 et 3 d), de la Convention en raison de l'impossibilité d'interroger ou de faire interroger les témoins à charge décédés ou qui s'étaient prévalus de leur droit de garder le silence

;

-

a dit qu'il n'y avait pas eu violation de l'article 6, paragraphes 1 et 3 b), de la Convention en raison du caractère rapproché des dates d'audiences dans les différentes procédures engagées contre le requérant

;

-

a dit qu'il n'y avait pas eu violation de l'article 6 de la Convention en raison de la campagne de presse dirigée contre le requérant

;

-

a dit que le constat de violation constituait par lui-même une satisfaction équitable suffisante pour tout préjudice matériel et moral subi par le requérant

;

-

a rejeté les prétentions du requérant en matière de satisfaction équitable

;

Vu les Règles adoptées par le Comité des Ministres relatives à l'application de l'article

46, paragraphe 2, de la Convention

;

Ayant invité le gouvernement de l'Etat défendeur à l'informer des mesures prises à la suite de l'arrêt du 5

décembre 2002, eu égard à l'obligation qu'a l'Italie de s'y conformer selon l'article 46, paragraphe 1, de la Convention

;

Considérant que lors de l'examen de cette affaire, le gouvernement de l'Etat défendeur a donné à celui-ci des informations sur les mesures prises permettant d'éviter de nouvelles violations semblables à celle constatée dans le présent arrêt, informations résumées dans l'annexe à la présente résolution

;

Déclare, après avoir examiné les informations fournies par le Gouvernement de l'Italie, qu'il a rempli ses fonctions en vertu de l'article 46, paragraphe 2, de la Convention dans la présente affaire.

Annexe à la Résolution ResDH(2005)28

Informations fournies par le Gouvernement de l'Italie

lors de l'examen de l'affaire Craxi

par le Comité des Ministres

En ce qui concerne les

mesures de caractère individuel

, le Gouvernement rappelle que le requérant est décédé en janvier 2000, sans avoir purgé la peine découlant de la procédure contestée.

En ce qui concerne les

mesures de caractère général

, le Gouvernement a rappelé que, postérieurement à la violation commise dans la présente affaire, des mesures importantes ont été adoptées par l'Italie afin d'assurer l'équité des procédures pénales en conformité avec l'article 6 de la Convention.

Reforme constitutionnelle de 1999

L'article 111 de la Constitution italienne, tel que modifié en novembre 1999, a donné rang constitutionnel à certaines exigences prévues à l'article 6 de la Convention et, dans sa nouvelle formulation, il dispose notamment que:

« 1. La juridiction est exercée par le biais d'un procès équitable, régi par la loi.

Réforme législative de 2001

Une loi mettant en œuvre la révision constitutionnelle a été adoptée par le Parlement en 2001 (loi n

o

63 du 1er mars 2001),

amendant entre autre l'article 513 du code de procédure pénale, dont l'application était à l'origine de la violation constatée dans la présente affaire

.

D'après la législation actuellement en vigueur, si l'auteur de déclarations prononcées avant les débats use de sa faculté de ne pas répondre, ses déclarations pourront en règle générale être versées au dossier seulement si les parties intéressées donnent leur accord, sauf si le juge établit que le refus d'être contre interrogé au procès est le résultat de corruption ou de menaces.

Cette règle s'applique non seulement aux déclarations rendues dans le cadre d'une même procédure mais aussi à celles résultant de procédures différentes et, dans ce cas, la lecture même de ces déclarations est soumise au consentement de l'accusé contre lequel elles pourraient jouer.

Cependant, s'il s'avère impossible d'obtenir la présence de l'auteur des déclarations ou de procéder à son interrogatoire de manière contradictoire, et lorsqu'une telle impossibilité dépend de faits ou de circonstances imprévisibles au moment où les déclarations litigieuses ont été prononcées, l'article 512 du Code de procédure pénale trouve à s'appliquer. Cette dernière disposition dispose : «

Le juge, à la demande des parties, ordonne la lecture des actes accomplis par la police judiciaire, par le parquet, par les représentants des parties privées et par le magistrat dans le cadre de l'audience préliminaire, lorsque, pour des faits ou des circonstances imprévisibles, leur répétition est devenue impossible

».

Il résulte des mesures adoptées qu'il n'est plus possible aujourd'hui pour une personne d'être condamnée exclusivement sur la base de déclarations qu'elle n'a pas eu l'occasion de contester.

Effet rétroactif des mesures

S'agissant des déclarations, faites pendant les investigations préliminaires par des témoins s'étant volontairement soustraits à l'interrogatoire de l'accusé ou de son avocat, et ayant déjà été versées au dossier avant l'entrée en vigueur de la loi n

o

63/2001, des dispositions transitoires prévoient que

:

-

si elles avaient déjà été jointes au dossier du juge avant le 25 février 2000, elles peuvent être utilisées seulement si leur véracité est confirmée par d'autres éléments, obtenus par des modalités différentes

;

-

si elles ont été acquises après le 25 février 2000, l'article 526 du CPP, tel que modifié par la loi n

o

63 de 2001, s'applique

; ce dernier prévoit que la culpabilité de l'accusé ne peut pas être prouvée sur la base des déclarations de ceux qui, librement, se sont toujours soustraits à l'interrogatoire de la part de l'accusé ou de son avocat.

S'agissant des déclarations déjà versées au dossier du juge et utilisées pour décider du bien-fondé des accusations, dans le cadre de la procédure devant la Cour de cassation, il y a lieu d'appliquer les règles concernant l'évaluation des preuves en vigueur au moment des décisions sur le fond.

Statut renforcé de la Convention et de la jurisprudence de la Cour en Italie

L'arrêt de la Cour européenne des Droits de l'Homme a été traduit en italien, transmis à la Cour d'Appel de Milan pour diffusion aux autorités judiciaires du district et publié dans plusieurs revues juridiques italiennes (voir

Cassazione Penale

, vol. XLIII, mars 2003, p. 1080

;

Diritto penale e processo

, n

o

3/2003, p. 381]. Ainsi l'attention de toutes les autorités concernées et de la communauté juridique dans son ensemble a été attirée sur les obligations de l'Italie en vertu de la Convention. Le Gouvernement espère vivement que la diffusion de l'arrêt permettra aux juges italiens de donner plein effet à la jurisprudence de la Cour européenne lorsqu'ils appliquent les nouvelles dispositions constitutionnelles et législatives précitées. L'effet direct des arrêts de la Cour européenne en droit italien a, en effet, été récemment appuyé par la Cour de cassation qui a dit que

l'interprétation donnée par la Cour européenne des droits de l'homme aux dispositions de la CEDH est contraignante pour le juge italien

(toutes sections réunies, arrêt du 26 janvier 2004 (n

o

1339); position confirmée par arrêts du 10 juin 2004 (n

o

15393/04 et 15400/04). Le Gouvernement se félicite de ces progrès jurisprudentiels et encourage ce développement en vue de donner plein effet aux arrêts de la Cour de Strasbourg en droit italien.

Conclusion

Le Gouvernement considère que les mesures ainsi adoptées permettent d'éviter la répétition de nouvelles violations semblables à celle constatée dans la présente affaire et que l'Italie a donc satisfait à ses obligations découlant de l'article

46, paragraphe 1, de la Convention dans la présente affaire.