DECIZIE FINALĂ NR. 52780/99 de către Ayșenur ZARAKOLU împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 26 aprilie 2005 în calitate de Cameră compusă din: J.-P. Președintele Costa A.B. Baka Türmen Jungwiert Ugrekhelidze dna Mularoni dna Fura-Sandström, judecători și dl. Naismith având în vedere cererea depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 20 februarie 1998, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, Având în vedere declarațiile oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului prezentat de reclamant la 30 mai 2003 și, respectiv, la 16 martie 2005, după ce a deliberat, decide după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dna Ayșenur Zarakolu, a fost un cetățean turc și a trăit la Istanbul. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către dl Özcan Kılıç, avocat practicant la Istanbul. La 25 aprilie 2002, Curtea a fost informată cu privire la moartea dnei Zarakolu la 28 ianuarie 2002 și că dl Ragıp Zarakolu, văduvă ei, a dorit ca procedura să continue și să participe la acestea, menținând avocatul reclamantului ca reprezentant al său. Din motive practice, dna Zarakolu va continua să fie numită „reclamantul”, deși dl Zarakolu este acum considerat ca astfel (a se vedea Dalban v. România [GC], nr. 28114/95, § 1, CEDO 1999-VI, și a se vedea, de asemenea, Ahmet Sadık v. Grecia , hotărârea din 15 noiembrie 1996, Raporturile Hotărârilor și Deciziilor 1996-V, p. 1641, § 3). Faptele cazului, astfel cum a fost depus de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost proprietarul unei companii publice, Belge Ulullararası Yayıncık , la Istanbul. În februarie 1997, reclamantul a publicat o carte intitulată Alevi Kimliğini Tartıșmak Kitap-I (Discusing the Alevi Identity, Book I), scrisă de H.K. Cartea, în total de 144 de pagini, a examinat originile și dezvoltarea sectei Alevi. La 28 aprilie 1997, procurorul principal de la Curtea de Securitate de Stat de la Istanbul a depus o cerere la instanța de pronunțare a unei hotărâri de confiscare a cărții. În aceeași zi, Curtea de Securitate de Stat de Istanbul a ordonat confiscarea cărții în conformitate cu art. 28 din Constituție, art. 86 din Codul de Procedință Penală și articolul § 1 din Actul de Presă nr. 5680. Curtea a considerat că cartea, luată în ansamblu, a provocat sentimente de ură și de inimi în rândul poporului prin discriminarea pe motive de rasă, religie, sectă sau regiune. La 5 mai 1997 a fost luată o declarație de la reclamantul de la biroul procurorului. Ea a refutat acuzația că cartea a provocat sentimente de ură și inemistare în rândul poporului prin discriminarea pe motivele rasei, religiei, sectei sau regiuni. Ea a declarat că cartea a examinat doar probleme în jurul identitatii Alevi. La 7 mai 1997, reclamantul a depus o obiecție la Curtea de Securitate de Stat din Istanbul împotriva ordinului său de confiscare din 28 aprilie 1997. Ea a susținut că judecătorul a ordonat confiscarea cărții chiar în ziua în care procurorul i-a cerut să ia o astfel de decizie. În opinia reclamantului, judecătorul nu ar fi putut citi întreaga carte într-un timp atât de scurt și, prin urmare, concluzia judecătorului că „cartea luată ca un întreg incitat la ură” nu avea nicio bază juridică. Ea a susținut că în publicarea cărții ea a exercitat dreptul de a exprima idei și de a transmite informații publicului. De asemenea, ea a susținut că ordinul instanței de închidere a cărții contravenite articolele 6, 9 și 10 din Convenție. La 9 mai 1997, Curtea de Securitate de Stat din Istanbul a respins în unanimitate obiecția reclamantului și a susținut ordinul de închidere a cărții. Între timp, la 7 mai 1997, procurorul public de la Curtea de Securitate de Stat din Istanbul a depus un acuzat cu instanța de instigare la ură, o infracțiune în temeiul articolului 312 § 2 din Codul Penal. Procurorul a solicitat, de asemenea, confiscarea cărții neîncurcate. Procurorul a susținut, în special, că reclamantul a publicat o carte în care a fost făcută o încercare de a descrie Imperiul Otoman și Republica Turcia drept vinovată de masacrare și denigrat Alevi În cursul audierii din 30 iulie 1997 în fața Curții de Securitate de Stat din Istanbul, reclamantul a refuzat acuzațiile împotriva ei și a cerut instanței să-și anuleze ordinul de criză. Această cerere a fost respinsă de către instanță. La 13 octombrie 1997, Curtea de Securitate de Stat din Istanbul a amânat procedura penală împotriva reclamantului în temeiul art. 1 § 3 din Legea nr. 4304 din 14 iulie 1997. Curtea a hotărât, de asemenea, în temeiul articolului 2 din aceeași lege, ca procedura penală să fie anulată, cu condiția ca reclamantul să nu comită în mod intenționat nicio infracțiune în calitate de redactor în termen de trei ani de la prezenta decizie. Reclamantul, argumentând că instanța ar fi trebuit să o achite în loc de a amâna procesul, a recurs împotriva deciziei. La 24 decembrie 1997, Curtea de Casație a respins recursul. Reclamantul s-a plâns inițial în temeiul articolelor 9 și 10 din Convenție că a existat o ingerință în dreptul ei la libertate de exprimare de către o autoritate publică, deoarece dreptul ei de a transmite informații și idei a fost subminat de Curtea de Securitate de Stat din Istanbul care a ordonat confiscarea cărții și înainte de care au fost instituite proceduri penale ulterioare împotriva ei. Reclamantul a afirmat în continuare, în temeiul articolului 14 din Convenție, că a suferit discriminări din cauza avizelor sale politice. HOTĂRÂREA La 30 mai 2003, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reprezentantul reclamantului: „Not că Guvernul Turciei sunt dispus să-mi plătească ex gratie suma de 5.000 (cincă mii) euro în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii mele înregistrate la nr. 52780/99. Această sumă, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile juridice legate de caz, se plătește în euro, care va fi convertită în lira turcă la rata aplicabilă la data plății, la un cont bancar numit de noi. Suma este plătită, fără impozite care pot fi aplicabile, în termen de trei luni de la data deciziei depuse de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termen de trei luni, Guvernul se angajează să plătească, până la decontarea, dobânzi simple pentru sumă la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații împotriva Turciei în ceea ce privește faptele acestei cereri. Declar că aceasta constituie o soluționare finală a cazului. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și cu mine am ajuns.” La 16 martie 2005, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „1. Guvernul notează, în primul rând, că legea și practicile turci au fost aliniate la cerințele Convenției în temeiul art. 10 din Convenție, cu orientările prevăzute de hotărârile Curții împotriva Turciei în cazurile care implică ex-versiunea art. 312 din fostul Cod penal turc înainte de modificări. 2. Declar că Guvernul Republicii Turciei propun să plătească ex-gratie reclamantului o sumă totală de 5.000 (cincă mii de euro) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 52780/99. Această sumă, care acoperă, de asemenea, cheltuielile juridice legate de caz, este eliberată de orice impozit care poate fi aplicabil și care poate fi plătit în euro, care va fi convertit în lira turcă la rata aplicabilă la data plății, la un cont bancar numit de către reclamant și/sau [sau] reprezentant autorizat corespunzător. Această sumă este plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii depuse de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. Această plată va constitui soluționarea finală a cauzei. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termen de trei luni, guvernul se angajează să plătească, până la decontarea, dobânzi simple pentru valoarea la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale.” Curtea ia act de soluționarea prietenoasă atinsă între părți și este mulțumit că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale și nu găsește motive de politică publică pentru a justifica examinarea continuă a cererii (art. 37 § 1 în amendă a Convenției). În consecință, cazul ar trebui să fie eliminat din listă. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să excludă cererea din lista de cazuri.
Application no. 52780/99
by Ayșenur ZARAKOLU
against Turkey
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on
26 April 2005 as a Chamber composed of:
Mr
J.-P.
Costa
,
President
,
Mr
A.B.
Baka
,
Mr
R.
Türmen
,
Mr
K.
Jungwiert
,
Mr
M.
Ugrekhelidze
,
Mrs
A.
Mularoni
,
Mrs
E.
Fura-Sandström,
judges
,
and Mr
S.
Naismith
,
Deputy Section Registrar
,
Having regard to the above application lodged with the European Commission of Human Rights on 20 February 1998,
Having regard to Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention, by which the competence to examine the application was transferred to the Court,
Having regard to the formal declarations accepting a friendly settlement of the case submitted by the applicant and the Government on 30 May 2003 and 16 March 2005 respectively,
Having deliberated, decides as follows:
The applicant, Mrs Ayșenur Zarakolu, was a Turkish national and lived in Istanbul. She was represented before the Court by Mr Özcan Kılıç, a lawyer practising in Istanbul.
On 25 April 2002 the Court was informed of Mrs
Zarakolu's death on
28 January 2002 and that Mr Ragıp Zarakolu, her widower, wanted the proceedings to continue and wished to participate in them, retaining the applicant's lawyer as his representative.
For practical reasons, Mrs Zarakolu will continue to be called “the applicant”, although Mr Zarakolu is now to be regarded as such (see
Dalban v. Romania
[GC], no. 28114/95, § 1, ECHR 1999-VI, and see also
Ahmet Sadık v. Greece
, judgment of 15 November 1996,
Reports of Judgments and Decisions
1996-V, p. 1641, § 3).
The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.
The applicant was the owner of a publishing company,
Belge Uluslararası Yayıncılık
, in Istanbul.
In February 1997 the applicant published a book entitled
Alevi Kimliğini Tartıșmak
Kitap-I
(Discussing the
Alevi
Identity, Book I), written by H.K. The book, 144 pages in total, examined the origins and the development of the
Alevi
sect.
On 28 April 1997 the principal public prosecutor at the Istanbul State Security Court lodged an application with the court requesting an order for the seizure of the book.
On the same day, the Istanbul State Security Court ordered the seizure of the book in accordance with Article 28 of the Constitution, Article 86 of the Code of Criminal Procedure and Article
2
1.of the Press Act no. 5680. The court considered that the book, taken as a whole, provoked feelings of hatred and enmity among the people by discriminating on the grounds of race, religion, sect or region.
On 5 May 1997 a statement was taken from the applicant at the prosecutor's office. She refuted the accusation that the book had provoked feelings of hatred and enmity among the people by discriminating on the grounds of race, religion, sect or region. She stated that the book merely examined problems surrounding the
Alevi
identity.
On 7 May 1997 the applicant filed an objection with the Istanbul State Security Court against its seizure order of 28 April 1997. She submitted that the judge had ordered the confiscation of the book on the very day the prosecutor had requested him to take such a decision. In the applicant's opinion, the judge could not have read the whole book in such a short time and therefore the judge's conclusion that “the book taken as a whole incited to hatred”, lacked any legal basis. She maintained that in publishing the book she had exercised her right to express ideas and impart information to the public. She also contended that the court's order for the seizure of the book contravened Articles 6, 9 and 10 of the Convention.
On 9 May 1997 the Istanbul State Security Court unanimously dismissed the applicant's objection and upheld the order for the seizure of the book.
In the meantime, on 7 May 1997 the public prosecutor at the Istanbul State Security Court filed an indictment with the court charging the applicant with incitement to hatred, an offence under Article 312 § 2 of the Criminal Code. The prosecutor also requested the confiscation of the impugned book. The public prosecutor alleged, in particular, that the applicant had published a book in which an attempt was made to portray the Ottoman Empire and the Republic of Turkey as guilty of massacring and denigrating
Alevi
s.
During the hearing on 30 July 1997 before the Istanbul State Security Court, the applicant denied the charges against her and asked the court to set aside its seizure order. This request was rejected by the court.
On 13 October 1997 the Istanbul State Security Court postponed the criminal proceedings against the applicant pursuant to Article 1 § 3 of Law no. 4304 of 14 July 1997. The court also decided, under Article 2 of the same Law, that the criminal proceedings would be set aside provided that the applicant did not intentionally commit any offence in her capacity as an editor within three years of this decision. The applicant's request to the court to set aside the seizure order was rejected. The applicant, arguing that the court should have acquitted her instead of postponing the trial, appealed against the decision.
On 24 December 1997 the Court of Cassation dismissed the appeal.
The applicant originally complained under Articles 9 and 10 of the Convention that there had been an interference with her right to freedom of expression by a public authority in that her right to impart information and ideas had been undermined by the Istanbul State Security Court which ordered the seizure of the book and before which subsequent criminal proceedings were instituted against her.
The applicant further alleged under Article 14 of the Convention that she suffered discrimination on account of her political opinions.
On 30 May 2003 the Court received the following declaration signed by the applicant's representative:
“I note that the Government of Turkey are prepared to pay me
ex gratia
the sum of 5,000 (five thousand) Euros with a view to securing a friendly settlement of my application registered under no. 52780/99. This sum, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as legal costs and expenses connected with the case, shall be paid in euros, to be converted into Turkish liras at the rate applicable at the date of payment, to a bank account named by us. The sum shall be payable, free of any taxes that may be applicable, within three months from the date of the decision delivered by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three month period, the Government undertake to pay, until settlement, simple interest on the amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.
I accept the proposal and waive any further claims against Turkey in respect of the facts of this application. I declare that this constitutes a final settlement of the case.
This declaration is made in the context of a friendly settlement which the Government and I have reached.”
On 16 March 2005 the Court received the following declaration from the Government:
“1. The Government note in the first place that the Turkish law and practice has been brought into line with the Convention's requirements under Article 10 of the Convention with the guidance provided by the Court's rulings against Turkey in cases involving the former version of Article 312 of the former Turkish Penal Code before the amendments.
2.I declare that the Government of the Republic of Turkey offer to pay
ex gratia
to the applicant an all-inclusive amount of 5,000 (five thousand) Euros with a view to securing a friendly settlement of [the] application registered under no.
52780/99. This sum, which also covers legal expenses connected with the case, shall be free of any tax that may be applicable and be paid in euros, to be converted into Turkish liras at the rate applicable at the date of payment, to a bank account named by the applicant and/or [the] duly authorised representative. This sum shall be payable within three months from the date of the notification of the decision delivered by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final settlement of the case. In the event of failure to pay this sum within the said three month period, the Government undertake to pay, until settlement, simple interest on the amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.”
The Court takes note of the friendly settlement reached between the parties. It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols and finds no public policy reasons to justify a continued examination of the application (Article 37 § 1
in fine
of the Convention). Accordingly, the case should be struck out of the list.
For these reasons, the Court unanimously
Decides
to strike the application out of its list of cases.
aismith
Deputy Registrar
President