Reclamantul s-a născut în 1955 și trăiește în Sosnowiec. La 12 iunie 1994, el a fost arestat pe suspect de uciderea soției sale de drept comun. La 13 iunie 1994, procurorul districtual Sosnowiec (Prokurator Rejonowy) a acuzat reclamantul de omucidere și l-a retras în custodie până la 12 august 1994 în legătură cu ancheta împotriva lui. Procurorul a considerat că, având în vedere natura gravă a infracțiunii în cauză, a fost necesară menținerea reclamantului în custodie pentru a se asigura că procesul de obținere a dovezilor a urmat cursul său corespunzător. În aceeași zi procurorul a ordonat o autopsie. La 23 iunie 1994, reclamantul a apelat și a solicitat eliberarea sa. La 24 iunie și 4 iulie 1994, procurorul a ordonat avize de experți. La 6 iulie 1994, procurorul a ordonat o reconstituire a evenimentelor care au avut loc în ziua decesului. 10. La 11 iulie 1994, Curtea Regională Katowice (Sād Wojewódzki) a respins apelul reclamantului din 23 iunie 1994. La 28 iulie 1994, procurorul de district Sosnowiec a prelungit detenția reclamantului până la 12 septembrie 1994 12. La 29 iulie 1994, Curtea de district Sosnowiec a ordonat ca două rapoarte psihice să fie obținute pentru a stabili responsabilitatea penală a reclamantului. 13. La 27 și 28 august 1994, procurorul a ordonat ca alte două rapoarte medicale să fie obținute. 14. La 5 septembrie 1994, Curtea Regională Katowice a prelungit detenția reclamantului la înaintare până la 30 octombrie 1994, se bazează pe existența unei suspiciuni rezonabile de faptul că a comis infracția în cauză. Curtea a menționat, de asemenea, faptul că trebuie pregătite două rapoarte de experți. Acestea au fost depuse în instanță la 9 septembrie și 24 octombrie 1994. 15. La 24 octombrie 1994, reclamantul a obținut acces la dosarul. 16. La 28 octombrie 1994, procurorul de district a depus proiectul de procedură Curții Regionale. Procurorul a solicitat Curții să afle dovezi de la 38 de martori. 17. La 12 ianuarie, 16 martie, 21 martie, 28 martie, 1 iunie, 8 iunie, 20 iunie, 12 octombrie și 12 decembrie 1995, precum și la 28 martie 1996. 18. La 28 martie 1996, Curtea Regională Katowice a pronunțat hotărâre. Curtea a condamnat reclamantul în calitate de acuzat și l-a condamnat la 12 ani de închisoare. 19. La 30 mai 1996, reclamantul a interzis. 20. La 13 august 1996, Curtea de Apel Katowice (Sād Apelacyjny) a anulat hotărârea de primă instanță și a remis procesul de reexaminare, subliniind că condamnarea se bazează pe dovezi circumstanțiale și că anumite fapte necesită clarificare suplimentară. 21. În cursul reexaminării, Curtea Regională a organizat audieri la 10 decembrie 1996, 27 februarie, 28 februarie, 26 martie, 30 aprilie, 8 mai și 28 octombrie 1997, precum și la 14 și 22 ianuarie 1998. La 1 iunie 1998, Curtea a prelungit detenția reclamantului până la 30 noiembrie 1998. El a făcut trimitere la rezonabilitatea suspiciunilor că a comis infracția în cauză. Curtea a subliniat caracterul grav al acestei infracțiuni și necesitatea de a lua în considerare dovezi suplimentare. 24. La 10 iunie 1998, avocatul reclamantului a apelat împotriva acestei decizii. El a contestat rezonabilitatea acuzației împotriva clientului său, susținând că aceasta se bazează numai pe dovezi presupuse. El a susținut, de asemenea, că detenția prelungită a reclamantului nu mai are scopul de a asigura cursul corect al procedurii, deoarece toate dovezile necesare au fost obținute de către instanțe. 25. La 24 iunie 1998, Curtea de Apel Katowice a respins ambele apeluri. Acesta a subliniat faptul că principiul menționat de reclamant, prin care deținerea de peste doi ani poate fi prelungită numai de către Curtea Supremă, nu se aplică cazului său. Curtea a remarcat că acest principiu se referă numai la procedurile din fața instanței de judecată și nu mai era valabil o dată ce instanța și-a pronunțat hotărârea, chiar dacă hotărârea a fost ulterior anulată de instanța de apel. 26. La 30 iulie 1998, reclamantul a interzis această decizie. 27. La 3 august 1998, Curtea de Apel Katowice a informat reclamantul că niciun recurs nu impune o decizie dată de o instanță de apel. 28. La 24 septembrie 1998, Curtea Regională Katowice a pronunțat hotărâre. A condamnat din nou reclamantul de omucidere și l-a condamnat la 10 ani de închisoare. Curtea a dedus din condamnarea pe care a petrecut-o reclamantul în detenție. 29. La 26 noiembrie 1998, avocatul reclamantului a interzis apelul 30. La 27 noiembrie 198, Curtea Regională Katowice a prelungit detenția reclamantului la închisoare până la 29 ianuarie 1999, având în vedere condamnarea și condamnarea reclamantului cu o lună înainte. 31. La 8 decembrie 1998, reclamantul a contestat această decizie în fața unei instanțe care nu avea competența necesară. În consecință, la 11 ianuarie 1999, această chestiune a fost transferată Curtei de Apel Katowice, care la 25 februarie 1999 a respins ambele apeluri. 32. La 26 aprilie 1999, avocatul reclamantului a depus un recurs de casă la Curtea Supremă cu privire la condamnarea și sentința. 33. La 6 martie 2000, Curtea Supremă a respins acest recurs. 34. În momentul material, normele de detenție privind reținerea în reținere au fost conținute în capitolul 24 din Legea din 19 aprilie 1969 „Codul de procedură penală” (Kodeks postępowania karnego) („Codul”) intitulat „Mesuri preventive” (δrodki zapobiegawcze). Codul nu mai este în vigoare. Acesta a fost abrogat și înlocuit cu Legea din 6 iunie 1997 (denumită în comun „Noul Cod de Procedură Penală”), care a intrat în vigoare la 1 septembrie 1998. Codul enumerat ca „măsuri preventive”, printre altele, detenția privind reținerea în custodie, cauțiunea și supravegherea poliției. 35. art. 209 stabilește motivele generale care justifică impunerea măsurilor preventive, după cum urmează: „Poate fi impuse măsuri preventive în vederea asigurării bunei proceduri în cazul în care dovezile împotriva acuzatului justifică suficient avizul că a comis o infracțiune penală”. 36. art. 217 § 1 a definit motivele de detenție în reținere. Partea relevantă a prezentei dispoziții, în versiunea aplicabilă până la 1 ianuarie 1996, prevede următoarele: „1. În cazul în care: (1) există un risc rezonabil ca un acuzat să se ascundă sau să se ascundă, în special atunci când nu are reședință stabilită [în Polonia] sau nu poate fi stabilită identitatea sa; sau (2) există un risc rezonabil ca un acuzat să încerce să induce martorii să dea mărturie falsă sau să obstrugă calea corectă a procedurii prin alte mijloace ilegale; sau (3) un acuzat a fost acuzat de o infracțiune gravă sau a recidivat în infracțiune în modul definit în Codul penal; sau (4) un acuzat a fost acuzat de o infracțiune care creează un pericol grav pentru societate...” 37. La 1 ianuarie 1996, alineatele (3) și (4) din art. 217 alineatul (1) au fost abrogate și întreaga dispoziție a fost reformulată. Începând cu data respectivă, se scrie: „(1) există un risc rezonabil ca un acuzat să se ascundă sau să se ascundă, în special atunci când identitatea sa nu poate fi stabilită sau nu are o locuință permanentă [în Polonia]; sau (2) [dacă stătea înainte de 1 ianuarie 1996].” Alineatul 2 din art. 217 prevede: „Dacă un acuzat a fost acuzat de o infracțiune gravă sau de o infracțiune intenționată [pentru comisie a căror condamnare poate fi supusă unei condamnare legală maximă de cel puțin opt ani de închisoare, sau dacă o instanță de primă instanță l-a condamnat la cel puțin trei ani de închisoare, necesitatea de a continua deținere în vederea asigurării bune a procedurii poate fi bazată pe riscul ca o penalitate grea să fie impusă.” 38. Codul prevedea o marjă de discreție în menținerea unei măsuri preventive specifice. Articolele 213 § 1, 218 și 225 din Codul se bazează pe preceptul că detenția pe rezidenți este cea mai extremă măsură preventivă și că nu ar trebui impusă dacă sunt adecvate măsuri mai leniste. 39. La 4 august 1996, a intrat în vigoare o modificare a Codului de Procedură Penală, conform căreia s-au introdus termene de detenție în reținere. 40. De la data respectivă, art. 222 din Codul a citit, în măsura în care este cazul, după cum urmează: “ Întreaga perioadă de detenție în reținere până la data în care instanța de primă instanță pronunță hotărârea nu poate depăși un an și șase luni în cazurile referitoare la infracțiunile ordinare. În cazurile referitoare la infracțiuni grave, această perioadă nu poate depăși doi ani. În cazuri în special justificate, Curtea Supremă poate, la cererea instanței competente să se ocupe de acest caz ... prelungirea deținerii la închidere pentru o altă perioadă stabilită care depășește perioadele menționate la alineatele (2) și (3), atunci când este necesară în legătură cu suspendarea procedurii, o observație psihiatică prelungită a acuzatului, atunci când trebuie obținute dovezi din străinătate sau atunci când acuzatul a obstruit în mod deliberat încheierea procedurii în termenele menționate la alineatul (3).” 41. art. 263 din Codul de 1997 prevede, în măsura în care este cazul: „3. Durata detenției în reținere în reținere până la eliberarea unei prime hotărâri de către instanța de judecată nu depășește doi ani. Detenția în reținere poate fi prelungită pentru o perioadă stabilită care depășește perioadele prevăzute la alineatele (2) și (3) numai de către Curtea Supremă, la cererea instanței care se ocupă de un caz ... – dacă este necesar din cauza suspendării procedurilor penale, observarea psihiatrica prelungită a unui acuzat, pregătirea prelungită a unui aviz expert, colectarea dovezilor într-un caz deosebit de complicat sau în străinătate, o întârziere a procedurii cauzată de un acuzat, precum și alte obstacole care nu ar putea fi depășite.”
5.The applicant was born in 1955 and lives in Sosnowiec. 6. On 12 June 1994 he was arrested on suspicion of murdering his common-law wife. 7. On 13 June 1994 the Sosnowiec District Prosecutor (Prokurator Rejonowy) charged the applicant with homicide and remanded him in custody until 12 August 1994 in connection with the investigation against him. The prosecutor considered that, given the serious nature of the offence in question, keeping the applicant in custody was necessary to ensure that the process of obtaining evidence followed its proper course. On the same day the prosecutor ordered an autopsy. 8. On 23 June 1994 the applicant appealed and requested his release. 9. On 24 June and 4 July 1994 the prosecutor ordered expert opinions. On 6 July 1994 the prosecutor ordered a reconstitution of the events which had taken place on the day of the death. 10. On 11 July 1994 the Katowice Regional Court (Sąd Wojewódzki) dismissed the applicant’s appeal of 23 June 1994. It found the same justification for the applicant’s detention: the reasonable suspicion against him, the serious nature of the offence in question and the fear that the applicant might tamper with the evidence. 11. On 28 July 1994 the Sosnowiec District Prosecutor prolonged the applicant’s detention until 12 September 1994. 12. On 29 July 1994 the Sosnowiec District Court ordered that two psychiatric reports be obtained in order to establish the applicant’s criminal responsibility. 13. On 27 and 28 August 1994 the prosecutor ordered that two other medical reports be obtained. 14. On 5 September 1994 the Katowice Regional Court prolonged the applicant’s detention on remand until 30 October 1994, relying on the existence of a reasonable suspicion that he had committed the offence in question. The court referred also to the fact that two expert reports had to be prepared. They were submitted to the court on 9 September and 24 October 1994. 15. On 24 October 1994 the applicant obtained access to the case-file. 16. On 28 October 1994 the District Prosecutor submitted the bill of indictment to the Regional Court. The prosecutor asked the court to hear evidence from 38 witnesses. 17. The trial court held hearings on 12 January, 16 March, 21 March, 28 March, 1 June, 8 June, 20 June, 12 October and 12 December 1995, as well as on 28 March 1996. 18. On 28 March 1996 the Katowice Regional Court gave judgment. The court convicted the applicant as charged, and sentenced him to twelve years’ imprisonment. 19. On 30 May 1996 the applicant appealed. 20. On 13 August 1996 the Katowice Court of Appeal (Sąd Apelacyjny) quashed the first-instance judgment and remitted the case for re-examination. It pointed out that the conviction was based on circumstantial evidence and that certain facts required further clarification. 21. In the course of the retrial, the Regional Court held hearings on 10 December 1996, 27 February, 28 February, 26 March, 30 April, 8 May and 28 October 1997, as well as on 14 and 22 January 1998. The hearing scheduled for 17 February 1998 was adjourned. 22. At the hearings of 30 April 1997, 28 October 1997 and 17 February 1998 the applicant’s counsel applied for his release, but to no avail. 23. On 1 June 1998 the court prolonged the applicant’s detention until 30 November 1998. It made reference to the reasonableness of the suspicion that he had committed the offence in question. The court stressed the serious nature of that offence and the necessity to consider further evidence. 24. On 10 June 1998 the applicant’s lawyer appealed against that decision. He contested the reasonableness of the charge against his client, maintaining that it was solely based on presumptive evidence. He also submitted that the applicant’s prolonged detention no longer served the purpose of securing the proper course of the proceedings since all necessary evidence had been obtained by the courts. 25. On 24 June 1998 the Katowice Court of Appeal dismissed both appeals. It pointed out that the principle referred to by the applicant, whereby detention exceeding two years could be prolonged only by the Supreme Court, did not apply to his case. The court observed that that principle concerned only the proceedings before the trial court and it was no longer valid once that court had delivered its judgment, even if the judgment was subsequently quashed by the appellate court. 26. On 30 July 1998 the applicant appealed against this decision. 27. On 3 August 1998 the Katowice Court of Appeal informed the applicant that no appeal lay against a decision given by an appellate court. 28. On 24 September 1998 the Katowice Regional Court gave judgment. It again convicted the applicant of homicide and sentenced him to ten years’ imprisonment. The court deducted from the sentence the period spent by the applicant in detention. 29. On 26 November 1998 the applicant’s lawyer appealed. 30. On 27 November 198 the Katowice Regional Court prolonged the applicant’s detention on remand until 29 January 1999 in view of the applicant’s conviction and sentence the month before. 31. On 8 December 1998 the applicant challenged that decision before a court which did not have the necessary jurisdiction. Accordingly, on 11 January 1999 the matter was transferred to the Katowice Court of Appeal, which on 25 February 1999 dismissed both of his appeals. 32. On 26 April 1999 the applicant’s lawyer lodged a cassation appeal with the Supreme Court concerning the conviction and sentence. 33. On 6 March 2000 the Supreme Court dismissed that appeal. 34. At the material time the rules governing detention on remand were contained in Chapter 24 of the Law of 19 April 1969 “Code of Criminal Procedure” (Kodeks postępowania karnego) (“the Code”) entitled “Preventive measures” (Środki zapobiegawcze). The Code is no longer in force. It was repealed and replaced by the Law of 6 June 1997 (commonly referred to as the “New Code of Criminal Procedure”), which entered into force on 1 September 1998. The Code listed as “preventive measures”, inter alia, detention on remand, bail and police supervision. 35. Article 209 set out the general grounds justifying the imposition of preventive measures, as follows: “Preventive measures may be imposed in order to ensure the proper conduct of proceedings if the evidence against the accused sufficiently justifies the opinion that he has committed a criminal offence.” 36. Article 217 § 1 defined the grounds for detention on remand. The relevant part of this provision, in the version applicable until 1 January 1996, provided as follows: “1. Detention on remand may be imposed if: (1) there is a reasonable risk that an accused will abscond or go into hiding, in particular when he has no fixed residence [in Poland] or his identity cannot be established; or (2) there is a reasonable risk that an accused will attempt to induce witnesses to give false testimony or to obstruct the proper course of proceedings by any other unlawful means; or (3) an accused has been charged with a serious offence or has relapsed into crime in the manner defined in the Criminal Code; or (4) an accused has been charged with an offence which creates a serious danger to society...” 37. On 1 January 1996 sub-paragraphs 3 and 4 of Article 217 § 1 were repealed and the whole provision was redrafted. From that date onwards the relevant sub-paragraphs read: “(1) there is a reasonable risk that an accused will abscond or go into hiding, in particular when his identity cannot be established or he has no permanent abode [in Poland]; or (2) [as it stood before 1 January 1996].” Paragraph 2 of Article 217 provided: “If an accused has been charged with a serious offence or an intentional offence [for the commission of which he may be] liable to a sentence of a statutory maximum of at least eight years’ imprisonment, or if a court of first instance has sentenced him to at least three years’ imprisonment, the need to continue detention in order to secure the proper conduct of proceedings may be based upon the likelihood that a heavy penalty will be imposed.” 38. The Code envisaged a margin of discretion in maintaining a specific preventive measure. Articles 213 § 1, 218 and 225 of the Code were based on the precept that detention on remand was the most extreme preventive measure and that it should not be imposed if more lenient measures were adequate. 39. On 4 August 1996 an amendment to the Code of Criminal Procedure entered into force, according to which time-limits for detention on remand were introduced. 40. From that date onwards, Article 222 of the Code read, in so far as relevant, as follows: ” 3. The whole period of detention on remand until the date on which the court of first instance gives judgment may not exceed one year and six months in cases concerning ordinary offences. In cases concerning serious offences this period may not exceed two years. 4. In particularly justified cases, the Supreme Court may, upon the request of the court competent to deal with the case ... prolong detention on remand for a further fixed period exceeding the periods referred to in paragraphs 2 and 3, when it is necessary in connection with a suspension of the proceedings, a prolonged psychiatric observation of the accused, when evidence needs to be obtained from abroad or when the accused has deliberately obstructed the termination of the proceedings within the time-limits referred to in paragraph 3.” 41. Article 263 of the 1997 Code provides, in so far as relevant: “3. The length of detention on remand until the delivery of a first judgment by the trial court shall not exceed two years. 4. Detention on remand may be prolonged for a fixed period exceeding the periods provided for in paragraphs 2 and 3 only by the Supreme Court at the request of the court dealing with a case ... – if it is necessary because of the suspension of criminal proceedings, the prolonged psychiatric observation of an accused, the prolonged preparation of an expert opinion, the collection of evidence in a particularly complicated case or abroad, a delay in the proceedings caused by an accused, as well as other obstacles which could not be overcome.”