SIZ v. TURKEY

DIRECȚIUNEA TERZĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 895/02 de către Aynur SİZ împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 26 mai 2005 în calitate de Cameră compusă din: B.M. Zupančič Președintele Hedigan Türmen Bîrsan Jaeger Myjer David Thór Björgvinsson, judecători și V. Berger Având în vedere cererea depusă la 25 octombrie 2001, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dna Aynur Siz, este un cetățean turc născut în 1980 și este în prezent reținut în închisoarea Ankara. Ea este reprezentată în fața Curții de către dna E. Olkun, un avocat care practică în Ankara. Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. La 24 mai 1999, reclamantul, care lucrează pentru un ziar numit Kurtuluș , a fost luat în custodie de poliție de către ofițeri de poliție de la Hotărârea de Securitate Tokat cu suspiciuni de aderare la o organizație ilegală, și anume DHKP/C (Partiul Popular Revoluționar de Eliberare-Front). În aceeași zi, reclamantul a fost dus la trei spitale diferite pentru a face un examen ginecologic pentru a stabili statutul ei de virginitate. La 30 mai 1999, în ultima zi a custodirii, a fost dusă în continuare la spital pentru un alt examen ginecologic. Întrucât nu i-a dat consimțământul, medicii nu au efectuat un examen ginecologic în aceste ocazii. La 30 mai 1999, reclamantul a fost adus în fața procurorului public Tokat. Reclamantul a acceptat conținutul declarației ei de poliție cu doar modificări în fața procurorului public. În aceeași zi a fost mai mult adusă în fața judecătorului de investigare la Curtea lui Tokat Magistrate, unde a refuzat acuratețea atât a declarației sale de poliție, cât și a declarației pe care le-a făcut procurorului. Judecătorul de investigare a decis să o pună în detenție în reținere din cauza probelor din dosar și a naturii infracțiunilor împotriva ei. La 31 mai 1999, procurorul public Tokat a refuzat jurisdicția și a transferat cazul procurorului public al Curții de Securitate din Ankara. Într-un acuzat din 15 iunie 1999, procurorul public de Securitate din Ankara a inițiat proceduri penale împotriva reclamantului și a acuzat-o de a fi membru al unei organizații ilegale. La ședința din 12 august 1999, reclamanta a depus o scrisoare instanței și a renunțat la declarația ei de poliție, susținând că a fost luată sub presiune. Ea a explicat în continuare că a fost sub influența forței de forță și amenințării de la poliție atunci când a fost adusă în fața procurorului public și a judecătorului de investigare după custodie. La 11 iulie 2000, Curtea de Securitate de Stat din Ankara a constatat că reclamantul a fost implicat continuu în activitățile organizației ilegale. Prin urmare, a constatat că reclamantul a fost vinovat în conformitate cu art. 168 din Codul Penal și a condamnat-o la închisoarea de șase luni de 12 ani. La 4 aprilie 2001, reclamantul și-a prezentat petiția de apel Curții de Casație. Deși a contestat decizia instanței de primă instanță, ea a făcut trimitere la maltraturile sale în custodie. De asemenea, ea a declarat că a fost dusă la spital în trei ocazii în timpul custodiei sale de poliție pentru a fi supusă unui examen ginecologic. La 25 aprilie 2001, Curtea de Casație, susținând raționamentul și evaluarea probelor din Ankara, a respins apelul reclamantului. 1. În conformitate cu art. 3 din Convenție, reclamantul se plâng că a fost supusă unor tratamente defectuoase, susținând în continuare că, în timpul arestării, a fost dusă la spital de patru ori pentru o examinare ginecologică care a constituit tratament degradant. 2. Reclamantul susține, în conformitate cu art. 5 din Convenție, că nu a fost informată despre motivul arestării ei și că durata custodiei sale de poliție a depășit cererea de timp rezonabil. Reclamantul susține că a fost reținută în detenție timp de un an și unsprezece luni, care constituia o încălcare suplimentară a art. 5 § 3 din Convenție. Reclamantul susține că dreptul ei de a fi presupus nevinovat până când se dovedește vinovat a fost încălcat pe parcursul anchetei și procesului. În acest sens, invocă articolele 6 § 2 și 7 din Convenție. ziarul și susține că condamnarea ei a constituit o încălcare a libertății de expresie. Reclamantul susține în temeiul articolului 14 din Convenție că a fost supusă discriminării din cauza convingerilor sale politice. Reclamantul susține, în temeiul articolului 3 din Convenție, că a fost supusă diferite forme de maltrat în timpul custodiei sale de poliție. Ea susține, de asemenea, că, prin a fi dusă la spital în patru ocazii pentru examene ginecologice în timpul custodiei ei de poliție, a fost supusă unui tratament contrar articolului 3 din Convenție. Curtea consideră că, pe baza cazului, nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe această parte a cererii guvernului contestat. Reclamantul se plânge de durata custodiei ei de poliție care a durat șapte zile. Ea susține, de asemenea, că nu a fost informată despre motivele arestării ei. În acest sens, invocă art. 5 din Convenție. Curtea observă că reclamantul a fost arestat la 24 mai 1999 și a fost retrasă în custodie la 30 mai 1999. Totuși, cererea sa a fost depusă la Curte la 25 octombrie 2001, la mai mult de șase luni de la sfârșitul arestării ei de poliție. În consecință, această parte din plângerea reclamantului ar trebui respinsă pentru nerespectarea termenului de șase luni în temeiul articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție. Reclamantul se plânge în continuare în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție cu privire la durata deținerii ei în reținere. În acest caz, reclamantul a fost reținut în reținere la 30 mai 1999 și a fost condamnat prin hotărârea Curții de Securitate de Stat din Ankara din 11 iulie 2000. La 25 aprilie 2001, Curtea de Casație a susținut hotărârea Curții de Securitate de Stat din Ankara. După această dată, reclamantul a fost reținut „după condamnarea unei instanțe competente” și nu mai „din scopul de a o aduce în fața autorității juridice competente”. În consecință, perioada care urmează să fie luată în considerare în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție a început la 30 mai 1999 și s-a încheiat la 11 iulie 2000. Având în vedere că reclamantul și-a depus cererea la Curtea la 25 octombrie 2001, această plângere a fost introdusă fără timp. Prin urmare, această parte a cererii ar trebui respinsă pentru nerespectarea termenului de șase luni în temeiul articolului 35 §§ § 1 și 4 din Convenție. Invocând art. 6 § 2 și 7 din Convenție, reclamantul susține că dreptul ei de a fi presupus nevinovat până când nu a fost încălcat. Curtea observă că reclamantul nu a stabilit în mod specific detaliile presupuselor încălcări ale articolelor 6 § 2 și 7 în formularul de cerere. Prin urmare, se concluzionează că reclamantul nu a justificat acuzațiile sale și a furnizat motive care sprijină examinarea acestei plângeri. Având în vedere cele de mai sus, această parte a cererii ar trebui respinsă ca fiind, vădit nefondată în sensul articolului 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Reclamantul susține în continuare, în temeiul articolelor 9 și 10 din Convenție, că condamnarea ei a dus la o încălcare a drepturilor sale la libertate de gândire și de exprimare. Curtea observă că reclamantul nu a fost condamnat pentru a-și exprima opiniile sau pentru a-și lucra pentru un ziar, ci pentru a fi membru al unei organizații ilegale, în conformitate cu art. 168 din Codul penal. Având în vedere dovezile de față, instanța internă a constatat că reclamantul a fost implicat în continuare în activitățile ilegale ale DHKP/C. În consecință, a concluzionat că a fost membru al acestei organizații. Prin urmare, nu există nimic în dosarul care să poată susține afirmațiile reclamantului în temeiul articolelor 9 și 10 (a se vedea în acest sens Murat Kılıç c. Turcia) , nr. 40498/98, 8 iulie 2003 și Șirin c. Turcia (dec.), nr. 47328/99, 27 aprilie 2004). Rezultă că această parte a cererii este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 § 4. Reclamantul susține, în temeiul articolului 14 din Convenție, că a fost discriminată din cauza opiniilor sale politice. Curtea observă că reclamantul a fost judecat și condamnat din cauza aderării ei la o organizație ilegală și nu din cauza opiniilor sale politice. Prin urmare, această parte a cererii este, de asemenea, evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 § 4. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să se suspende examinarea plângerii reclamantului cu privire la art. 3 din Convenție; declara restul cererii inadmisibil. Vincent Berger Boštjan M. Zupančič Președintele grefierului

THIRD SECTION

PARTIAL DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 895/02

by Aynur SİZ

against Turkey

The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 26

May

2005 as a Chamber composed of:

Mr

B.M.

Zupančič

,

President

,

Mr

J.

Hedigan

,

Mr

R.

Türmen

,

Mr

C.

Bîrsan

,

Ms

R.

Jaeger

,

Mr

E.

Myjer

,

Mr

David Thór

Björgvinsson,

judges

,

and Mr V.

Berger

,

Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 25 October 2001,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Ms Aynur Siz, is a Turkish national who was born in 1980 and is currently detained in Ankara Prison. She is represented before the Court by Ms E. Olkun, a lawyer practising in Ankara.

The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.

On 24 May 1999 the applicant, who was working for a newspaper called

Kurtuluș

, was taken into police custody by police officers from the Tokat Security Directorate on suspicion of membership of an illegal organisation, namely the DHKP/C (Revolutionary People's Liberation Party-Front).

On the same day the applicant was taken to three different hospitals to undergo a gynaecological examination in order to establish her virginity status. On 30 May 1999, on the last day of her custody, she was further taken to the hospital for another gynaecological examination. As she did not give her consent, the doctors did not perform a gynaecological examination during these occasions.

On 30 May 1999 the applicant was brought before the Tokat public prosecutor. The applicant accepted the content of her police statement with merely amendments before the public prosecutor. The same day she was further brought before the investigating judge at the Tokat Magistrate's Court, where she denied the accuracy of both, her police statement and the statement she made to the public prosecutor. The investigating judge decided to place her in detention on remand on account of the evidence in the file and the nature of the offences against her.

On 31 May 1999 the Tokat public prosecutor declined jurisdiction and transferred the case to the public prosecutor of the Ankara State Security Court.

In an indictment dated 15 June 1999, the Ankara State Security Court Public Prosecutor initiated criminal proceedings against the applicant and accused her of being a member of an illegal organisation.

At the hearing of 12 August 1999 the applicant submitted a letter to the court and renounced her police statement, alleging that it was taken under duress. She further explained that she was under the influence of coercion and threat from police when she was brought before the public prosecutor and the investigating judge after custody. She repeated that she was exposed to various form of ill-treatment whilst in custody.

On 11 July 2000 the Ankara State Security Court found that the applicant had been continuously engaged in the activities of the said illegal organisation. It therefore found the applicant guilty as charged under Article

168 of the Criminal Code and sentenced her to twelve years' six months' imprisonment.

On 4 April 2001 the applicant submitted her appeal petition to the Court of Cassation. While challenging the decision of the first-instance court, she referred to her ill-treatment in custody. She also stated she had been taken to the hospital on three occasions during her police custody to undergo a gynaecological examination. She alleged that this treatment constituted degrading treatment.

On 25 April 2001 the Court of Cassation, upholding the Ankara State Security Court's reasoning and assessment of evidence, rejected the applicant's appeal.

COMPLAINTS

3.

The applicant maintains that she was kept in detention on remand for one year and eleven months, which constituted a further breach of Article

5 §

3 of the Convention.

4.

The applicant submits that her right to be presumed innocent until proven guilty was infringed throughout the investigation and the trial. In this respect, she invokes Articles 6 § 2 and 7 of the Convention.

5.

The applicant alleges under Articles 9 and 10 of the Convention that she was punished as she was working for the

Kurtuluș

newspaper and submits that her conviction constituted a breach of her freedom of expression.

6.

The applicant alleges under Article 14 of the Convention that she was subjected to discrimination on account of her political beliefs.

THE LAW

1.

The applicant maintains under Article 3 of the Convention that she was subjected to various forms of ill-treatment during her police custody. She also alleges that by being taken to the hospital on four occasions for gynaecological examinations during her police custody, she was subjected to treatment contrary to Article 3 of the Convention.

The Court considers that it cannot, on the basis of the case file, determine the admissibility of this complaint and that it is therefore necessary, in accordance with Rule 54 § 2 (b) of the Rules of Court, to give notice of this part of the application to the respondent Government.

2.

The applicant complains of the length of her police custody which lasted for seven days. She also maintains that she was not informed of the reasons for her arrest. In this respect, she invokes Article 5 of the Convention.

The Court observes that the applicant was arrested on 24 May 1999 and she was remanded in custody on 30 May 1999. However, her application was lodged with the Court on 25 October 2001, more than six months after the end of her police custody.

Accordingly, this part of the applicant's complaint should be rejected for non-compliance with the six-month time limit pursuant to Article 35 §§

1 and

4 of the Convention.

3.

The applicant further complains under Article 5 § 3 of the Convention about the length of her detention on remand.

In the present case the applicant was detained on remand on 30

May 1999 and was convicted by the judgment of the Ankara State Security Court of 11 July 2000. On 25 April 2001 the Court of Cassation upheld the judgment of the Ankara State Security Court. Following that date, the applicant was detained “after conviction by a competent court” and no longer “for the purpose of bringing her before the competent legal authority”. Accordingly, the period to be considered under Article 5 § 3 of the Convention started on 30 May 1999 and ended on 11 July 2000. As the applicant lodged her application with the Court on 25 October 2001, this complaint has been introduced out of time.

Accordingly, this part of the application should be rejected for non-compliance with the six-month time limit pursuant to Article 35 §§ 1 and

4 of the Convention.

4.

Invoking Articles 6 § 2 and 7 of the Convention, the applicant alleges that her right to be presumed innocent until proven guilty was infringed.

The Court observes that the applicant has not specifically set out the details of the alleged breaches of Articles 6 § 2 and 7 in her application form. It further finds no evidence in the case-file to support the applicant's allegations in this respect. It is therefore concluded that the applicant has failed to substantiate her allegations and to provide grounds that support an examination of this complaint.

In the light of the foregoing, this part of the application should be rejected as being manifestly ill-founded within the meaning of Article

35 §§

3 and 4 of the Convention.

5.

The applicant further alleges under Articles 9 and 10 of the Convention that her conviction resulted in a violation of her rights to freedom of thought and expression.

The Court observes that the applicant was not convicted for having expressed her opinions or for having worked for a newspaper, but for membership of an illegal organisation, pursuant to Article 168 of the Criminal Code. In the light of the evidence before it, the domestic court found it established that the applicant had been continuously engaged in the illegal activities of the DHKP/C. It accordingly concluded that she was a member of that organisation. There is therefore nothing in the case file that could support the applicant's claims under Articles 9 and 10 (see in this respect

Murat Kılıç v. Turkey

, no. 40498/98, 8 July 2003 and

Șirin v.

Turkey

(dec.), no. 47328/99, 27 April 2004).

It follows that this part of the application is manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention and must be rejected pursuant to Article 35 § 4.

6.

The applicant submits under Article 14 of the Convention that she was discriminated against on account of her political opinions.

The Court observes that the applicant was tried and convicted on account of her membership to an illegal organisation and not because of her political views.

Consequently, this part of the application is also manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention and must be rejected pursuant to Article 35 § 4.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to adjourn

the examination of the applicant's complaint concerning Article 3 of the Convention;

Declares

the remainder of the application inadmissible.

Vincent

Berger

Boštjan

M. Zupančič

Registrar

President