CtEDO 26.05.2005 Auto

SIZ v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
26.05.2005
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partly inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
SIZ v. TURKEY (CtEDO, 2005)
HUDOC · oficial

DIRECȚIUNEA TERZĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 895/02 de către Aynur SİZ împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 26 mai 2005 în calitate de Cameră compusă din: B.M. Zupančič Președintele Hedigan Türmen Bîrsan Jaeger Myjer David Thór Björgvinsson, judecători și V. Berger Având în vedere cererea depusă la 25 octombrie 2001, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dna Aynur Siz, este un cetățean turc născut în 1980 și este în prezent reținut în închisoarea Ankara. Ea este reprezentată în fața Curții de către dna E. Olkun, un avocat care practică în Ankara. Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. La 24 mai 1999, reclamantul, care lucrează pentru un ziar numit Kurtuluș , a fost luat în custodie de poliție de către ofițeri de poliție de la Hotărârea de Securitate Tokat cu suspiciuni de aderare la o organizație ilegală, și anume DHKP/C (Partiul Popular Revoluționar de Eliberare-Front). În aceeași zi, reclamantul a fost dus la trei spitale diferite pentru a face un examen ginecologic pentru a stabili statutul ei de virginitate. La 30 mai 1999, în ultima zi a custodirii, a fost dusă în continuare la spital pentru un alt examen ginecologic. Întrucât nu i-a dat consimțământul, medicii nu au efectuat un examen ginecologic în aceste ocazii. La 30 mai 1999, reclamantul a fost adus în fața procurorului public Tokat. Reclamantul a acceptat conținutul declarației ei de poliție cu doar modificări în fața procurorului public. În aceeași zi a fost mai mult adusă în fața judecătorului de investigare la Curtea lui Tokat Magistrate, unde a refuzat acuratețea atât a declarației sale de poliție, cât și a declarației pe care le-a făcut procurorului. Judecătorul de investigare a decis să o pună în detenție în reținere din cauza probelor din dosar și a naturii infracțiunilor împotriva ei. La 31 mai 1999, procurorul public Tokat a refuzat jurisdicția și a transferat cazul procurorului public al Curții de Securitate din Ankara. Într-un acuzat din 15 iunie 1999, procurorul public de Securitate din Ankara a inițiat proceduri penale împotriva reclamantului și a acuzat-o de a fi membru al unei organizații ilegale. La ședința din 12 august 1999, reclamanta a depus o scrisoare instanței și a renunțat la declarația ei de poliție, susținând că a fost luată sub presiune. Ea a explicat în continuare că a fost sub influența forței de forță și amenințării de la poliție atunci când a fost adusă în fața procurorului public și a judecătorului de investigare după custodie. La 11 iulie 2000, Curtea de Securitate de Stat din Ankara a constatat că reclamantul a fost implicat continuu în activitățile organizației ilegale. Prin urmare, a constatat că reclamantul a fost vinovat în conformitate cu art. 168 din Codul Penal și a condamnat-o la închisoarea de șase luni de 12 ani. La 4 aprilie 2001, reclamantul și-a prezentat petiția de apel Curții de Casație. Deși a contestat decizia instanței de primă instanță, ea a făcut trimitere la maltraturile sale în custodie. De asemenea, ea a declarat că a fost dusă la spital în trei ocazii în timpul custodiei sale de poliție pentru a fi supusă unui examen ginecologic. La 25 aprilie 2001, Curtea de Casație, susținând raționamentul și evaluarea probelor din Ankara, a respins apelul reclamantului. 1. În conformitate cu art. 3 din Convenție, reclamantul se plâng că a fost supusă unor tratamente defectuoase, susținând în continuare că, în timpul arestării, a fost dusă la spital de patru ori pentru o examinare ginecologică care a constituit tratament degradant. 2. Reclamantul susține, în conformitate cu art. 5 din Convenție, că nu a fost informată despre motivul arestării ei și că durata custodiei sale de poliție a depășit cererea de timp rezonabil. Reclamantul susține că a fost reținută în detenție timp de un an și unsprezece luni, care constituia o încălcare suplimentară a art. 5 § 3 din Convenție. Reclamantul susține că dreptul ei de a fi presupus nevinovat până când se dovedește vinovat a fost încălcat pe parcursul anchetei și procesului. În acest sens, invocă articolele 6 § 2 și 7 din Convenție. ziarul și susține că condamnarea ei a constituit o încălcare a libertății de expresie. Reclamantul susține în temeiul articolului 14 din Convenție că a fost supusă discriminării din cauza convingerilor sale politice. Reclamantul susține, în temeiul articolului 3 din Convenție, că a fost supusă diferite forme de maltrat în timpul custodiei sale de poliție. Ea susține, de asemenea, că, prin a fi dusă la spital în patru ocazii pentru examene ginecologice în timpul custodiei ei de poliție, a fost supusă unui tratament contrar articolului 3 din Convenție. Curtea consideră că, pe baza cazului, nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe această parte a cererii guvernului contestat. Reclamantul se plânge de durata custodiei ei de poliție care a durat șapte zile. Ea susține, de asemenea, că nu a fost informată despre motivele arestării ei. În acest sens, invocă art. 5 din Convenție. Curtea observă că reclamantul a fost arestat la 24 mai 1999 și a fost retrasă în custodie la 30 mai 1999. Totuși, cererea sa a fost depusă la Curte la 25 octombrie 2001, la mai mult de șase luni de la sfârșitul arestării ei de poliție. În consecință, această parte din plângerea reclamantului ar trebui respinsă pentru nerespectarea termenului de șase luni în temeiul articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție. Reclamantul se plânge în continuare în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție cu privire la durata deținerii ei în reținere. În acest caz, reclamantul a fost reținut în reținere la 30 mai 1999 și a fost condamnat prin hotărârea Curții de Securitate de Stat din Ankara din 11 iulie 2000. La 25 aprilie 2001, Curtea de Casație a susținut hotărârea Curții de Securitate de Stat din Ankara. După această dată, reclamantul a fost reținut „după condamnarea unei instanțe competente” și nu mai „din scopul de a o aduce în fața autorității juridice competente”. În consecință, perioada care urmează să fie luată în considerare în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție a început la 30 mai 1999 și s-a încheiat la 11 iulie 2000. Având în vedere că reclamantul și-a depus cererea la Curtea la 25 octombrie 2001, această plângere a fost introdusă fără timp. Prin urmare, această parte a cererii ar trebui respinsă pentru nerespectarea termenului de șase luni în temeiul articolului 35 §§ § 1 și 4 din Convenție. Invocând art. 6 § 2 și 7 din Convenție, reclamantul susține că dreptul ei de a fi presupus nevinovat până când nu a fost încălcat. Curtea observă că reclamantul nu a stabilit în mod specific detaliile presupuselor încălcări ale articolelor 6 § 2 și 7 în formularul de cerere. Prin urmare, se concluzionează că reclamantul nu a justificat acuzațiile sale și a furnizat motive care sprijină examinarea acestei plângeri. Având în vedere cele de mai sus, această parte a cererii ar trebui respinsă ca fiind, vădit nefondată în sensul articolului 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Reclamantul susține în continuare, în temeiul articolelor 9 și 10 din Convenție, că condamnarea ei a dus la o încălcare a drepturilor sale la libertate de gândire și de exprimare. Curtea observă că reclamantul nu a fost condamnat pentru a-și exprima opiniile sau pentru a-și lucra pentru un ziar, ci pentru a fi membru al unei organizații ilegale, în conformitate cu art. 168 din Codul penal. Având în vedere dovezile de față, instanța internă a constatat că reclamantul a fost implicat în continuare în activitățile ilegale ale DHKP/C. În consecință, a concluzionat că a fost membru al acestei organizații. Prin urmare, nu există nimic în dosarul care să poată susține afirmațiile reclamantului în temeiul articolelor 9 și 10 (a se vedea în acest sens Murat Kılıç c. Turcia) , nr. 40498/98, 8 iulie 2003 și Șirin c. Turcia (dec.), nr. 47328/99, 27 aprilie 2004). Rezultă că această parte a cererii este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 § 4. Reclamantul susține, în temeiul articolului 14 din Convenție, că a fost discriminată din cauza opiniilor sale politice. Curtea observă că reclamantul a fost judecat și condamnat din cauza aderării ei la o organizație ilegală și nu din cauza opiniilor sale politice. Prin urmare, această parte a cererii este, de asemenea, evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 § 4. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să se suspende examinarea plângerii reclamantului cu privire la art. 3 din Convenție; declara restul cererii inadmisibil. Vincent Berger Boštjan M. Zupančič Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă