Odabași și alții împotriva Turciei

A doua secțiune DECIZIE FINALĂ [1] Cererea nr. 46562/99 de Fikret APDBAȘI și alții [2] împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așeză la 5 iulie 2005 în calitate de Cameră compusă din: Sir Nicolas Bratza Președintele Bonello Türmen Traja Pavlovschi Garlicki Mijović, judecători și grefierul Secțiunii O’Boyle având în vedere cererea depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 15 septembrie 1998, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, având în vedere hotărârea parțială a Curții din 7 septembrie 2004, Având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și fondurile cazului.

Prin deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamanții, dl Fikret Odabașı, dl Ömer Karaman și dl Mustafa Tüten, sunt resortisanți turci născuți în 1944, 1939 și 1948 [3] respectiv în Istanbul. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către dl H. Hüsamettin Koçak, avocat care practică la Istanbul. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 10 septembrie 1992 Hotărârea Generală a Drumurilor Naționale și Autostrăzilor (Kayolları Genel Müdürlüğü ) a expropriat o parcelă de terenuri aparținând reclamanților pentru a construi o autostradă. Un comitet de experți a evaluat valoarea parcelelor de teren și sumele relevante au fost plătite reclamanților.

Reclamanților au depus două acțiuni separate care solicită compensare suplimentară. Iunie 1996 Curtea Civilă Pendik de Primă Instanță a acordat dlui Tüten o compensare suplimentară plus dobânzi la rata legală de 824.500.000 de lira turcă (TRL) și dlui Odabașı și TRL 1.209.144.395. La 26 septembrie 1996, Curtea de casă a susținut hotărârile. La 17 martie 1998, autoritățile au plătit sumele de 1 434.886.000 TRL domnului Tüten. La 26 septembrie 1996, Curtea de casă a susținut hotărârile. Odabașı și TRL 2.122.575 000 către dl Tüten au inclus interesul. Prin o decizie parțială adoptată de Curte la 7 septembrie 2004, cazul a fost comunicat în legătură cu dl Odabașı și dl Tüten și a fost declarat inadmisibil în ceea ce privește dl Karaman [4]. La 3 ianuarie 2005, guvernul turc și-a prezentat observațiile privind admisibilitatea și meritele cazului.

Prin scrisoarea din 3 februarie 2005, reclamanții au fost solicitați să prezinte până la 3 martie 2005 observațiile lor cu privire la admisibilitatea și meritul, precum și cererile lor de satisfacție și poziția lor cu privire la o soluționare prietenoasă. Prin scrisoarea înregistrată din 12 aprilie 2005, reclamanții au fost informați că perioada permisă de prezentare a observațiilor lor, cerințele lor de satisfacție și poziția lor în ceea ce privește o soluție prietenoasă au expirat. 37 § 1 a) din Convenție, în cazul în care circumstanțele au dus la concluzia că reclamantul nu a intenționat să urmărească cererea. Reclamanții nu au răspuns nici la prezenta scrisoare. Reclamanții se plâng, în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, că autoritățile au întârziat să le plătească compensația suplimentară și că, într-un moment în care rata anuală de inflație a fost foarte ridicată în Turcia, au fost plătite dobânzi insuficiente.

Curtea observă că reclamanții nu și-au prezentat observațiile cu privire la admisibilitatea și meritul cererii, la cererile lor de satisfacție și la poziția lor în ceea ce privește o soluționare prietenoasă. În plus, constată că reclamanții nu au răspuns la scrisoarea înregistrată din 12 aprilie 2005 care le-a informat că cererea lor ar putea fi eliminată din lista de cauze a Curții în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (a), în cazul în care Curtea a concluzionat că nu mai doresc să-și continue cazul. În aceste circumstanțe, Curtea concluzionează că nu mai este justificat să continue examinarea cererii în sensul articolului În plus, Curtea nu constată niciun motiv de caracter general, astfel cum este definit la art. 37 § 1 în amendă, care ar necesita examinarea cererii în temeiul articolului respectiv.

În consecință, Curtea hotărăște articolul respectiv. 29 § 3 din Convenție nu ar trebui să se mai aplice cazului și să se excludă cazul din lista de cauze a Curții în conformitate cu art. 37 § 1 litera (a) din Convenție. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să întrerupă aplicarea articolului 29 § 3 din Convenție și să elimine aplicarea din lista de cauze. Michael O’Boyle Nicolas Bratza Grefier Președintele [1] Această versiune a fost rectificată la 6 octombrie 2005 în conformitate cu art. 81 din Regulamentul Curții. [2] Rectificat la 6 octombrie 2005: Titlul a fost citit Fikret APDBAȘI și Ömer KARAMAN în versiune anterioară [3] Rectificat la 6 octombrie 2005: Denumirile și datele nașterii reclamanților au citit după cum urmează: dl Fikret Odabașı și dl Ömer Karaman ... născut în 1944 și 1948 [4]. Rectificat la 6 octombrie 2005: Alineatul a citit după cum urmează: Prin o decizie parțială adoptată de Curte la 7 septembrie 2004, acest caz a fost comunicat.

FOURTH SECTION

FINAL DECISION

[1] Application no. 46562/99 by Fikret ODABAȘI and Others [2] against Turkey The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 5 July 2005 as a Chamber composed of: Sir Nicolas Bratza , President , Mr G. Bonello , Mr R. Türmen , Mr K. Traja , Mr S. Pavlovschi , Mr L. Garlicki , Ms L. Mijović, judges , and Mr M. O’Boyle , Section Registrar , Having regard to the above application lodged with the European Commission of Human Rights on 15 September 1998, Having regard to Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention, by which the competence to examine the application was transferred to the Court, Having regard to the Court’s partial decision of 7 September 2004, Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together.

Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicants, Mr Fikret Odabașı, Mr Ömer Karaman and Mr Mustafa Tüten, are Turkish nationals who were born in 1944, 1939 and 1948 [3] respectively and live in Istanbul. They are represented before the Court by Mr H. Hüsamettin Koçak, a lawyer practising in Istanbul. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. On 10 September 1992 the General Directorate of National Roads and Highways ( Karayolları Genel Müdürlüğü ) expropriated a plot of land belonging to the applicants in order to build a motorway. A committee of experts assessed the value of the plots of land and the relevant amounts were paid to the applicants.

The applicants filed two separate actions requesting additional compensation. On 4 June 1996 the Pendik Civil Court of First-instance awarded an additional compensation plus interest at the statutory rate of 824,500,000 Turkish Liras (TRL) to Mr Odabașı and TRL 1,209,144,395 to Mr Tüten. On 26 September 1996 the Court of Cassation upheld the judgments. On 17 March 1998 the authorities paid the sum of TRL 1,434,886,000 to Mr Odabașı and TRL 2,122,575,000 to Mr Tüten, interest included. By a partial decision adopted by the Court on 7 September 2004, the case was communicated in respect of Mr Odabașı and Mr Tüten and was declared inadmissible in respect of Mr Karaman. [4] On 3 January 2005 the Turkish Government submitted their observations on the admissibility and merits of the case.

By a letter of 3 February 2005 the applicants were requested to submit by 3 March 2005 their observations on the admissibility and merits as well as their just satisfaction claims and their position regarding a friendly settlement. The applicants failed to reply to this letter. By a registered letter of 12 April 2005 the applicants were informed that the period allowed for the submission of their observations, their just satisfaction claims and their position regarding a friendly settlement had expired. They were further notified in the same letter that the Court could strike a case out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (a) of the Convention, where the circumstances led to the conclusion that the applicant did not intend to pursue the application.

The applicants did not reply to this letter, either. COMPLAINT The applicants complain under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention that the authorities had delayed in paying them the additional compensation and that, at a time when the annual rate of inflation in Turkey had been very high, they had been paid insufficient interest. THE LAW The Court observes that the applicants failed to submit their observations on the admissibility and merits of the application, their just satisfaction claims and their position regarding a friendly settlement. Furthermore, it notes that the applicants did not reply to the registered letter of 12 April 2005 which informed them that their application could be struck out of the Court’s list of cases in accordance with Article 37 § 1 (a), if the Court concluded that they no longer wished to pursue their case.

In these circumstances, the Court concludes that it is no longer justified to continue the examination of the application within the meaning of Article 37 § 1 (a) of the Convention. Furthermore, the Court finds no reasons of a general character, as defined in Article 37 § 1 in fine , which would require the examination of the application by virtue of that Article. Accordingly, the Court decides that Article 29 § 3 of the Convention should no longer apply to the case and that the case should be struck out of the Court’s list of cases in accordance with Article 37 § 1 (a) of the Convention. For these reasons, the Court unanimously Decides to discontinue the application of Article 29 § 3 of the Convention and to strike the application out of its list of cases.

Michael O’Boyle Nicolas Bratza Registrar President [1] This version was rectified on 6 October 2005 under Rule 81 of the Rules of the Court. [2] Rectified on 6 October 2005: The title read Fikret ODABAȘI and Ömer KARAMAN in the former version . [3] Rectified on 6 October 2005 : The applicants’ names and dates of birth read as follows: Mr Fikret Odabașı and Mr Ömer Karaman … born in 1944 and 1948. [4] Rectified on 6 October 2005 : The paragraph read as follows: By a partial decision adopted by the Court on 7 September 2004, the case was communicated.