CORSACOV v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Admissible
CORSACOV v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights" (CtEDO, 2005)
Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,
efectuată de către asociația obștească „Juriștii pentru drepturile omului”
SECȚIUNEA A PATRA
DECIZIE
CU PRIVIRE LA ADMISIBILITATEA
Cererii nr. 18944/02
depusă de Mihai CORSACOV
împotriva Republicii Moldova
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a Patra), întrunită la 13 septembrie 2005, în cadrul unei Camere compuse din:
Sir
Nicolas
Bratza
,
Președinte
,
Dl
G.
Bonello
,
Dl
K.
Traja
,
Dl
S.
Pavlovschi
,
Dl
L.
Garlicki
,
Dra
L.
Mijović
,
Dl
J.
Šikuta,
judecători
,
și dl
M. O’Boyle
,
Grefier al Secțiunii
,
Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 6 august 2001,
Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul pârât și observațiile prezentate în răspuns de către reclamant,
În urma deliberării, decide următoarele:
ÎN FAPT
Reclamantul, dl Mihai Corsacov, este cetățean al Republicii Moldova care s-a născut în 1981 și locuiește în Cărpineni, Moldova. El a fost reprezentat în fața Curții de către d-a Doina Străisteanu, avocat de la „Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Republica Moldova”.
A.
Circumstanțele cauzei
Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate în felul următor.
La 9 iulie 1998, reclamantul, care pe atunci avea vârsta de șaptesprezece ani, a fost reținut fiind acuzat de furt. În timp ce era condus spre mașina de poliție, el a încercat să arunce un cuțit de buzunar. După ce au fost atenționați de un trecător, polițiștii T.A. și D.V. l-au trântit pe reclamant la pământ. Conform spuselor reclamantului, ei, de asemenea, l-au lovit în față, i-au pus cătușele și l-au agresat în drum spre secția de poliție.
Potrivit reclamantului, mama sa a aflat că el a fost reținut în seara aceleiași zile și a venit imediat la secția de poliție, însă ei i-a fost interzis să-l vadă. Ei i s-a permis să-l vadă abia în dimineața următoare, atunci când ea a observat că el avea vânătăi pe toată fața, iar hainele sale erau rupte și murdare de sânge. Se pare că un polițist i-a spus că fiul său a căzut de pe scări.
Potrivit Guvernului, mama reclamantului l-a văzut în seara zilei de 9 iulie 1998, iar în timpul desfășurării urmăririi penale împotriva polițiștilor T.A. și D.V., ea a declarat că în acel moment fiul său nu avea niciun semn de leziune.
În noaptea zilei de 10 iulie 1998, între orele 1:00 și 2:00, reclamantul a fost vizitat la secția de poliție de unchiul său care, de asemenea, a declarat, în timpul desfășurării urmăririi penale împotriva polițiștilor T.A. și D.V., că reclamantul în acel moment nu avea niciun semn de leziune.
La 10 iulie 1998, reclamantul pretinde că el a fost dus în pădure, de către polițiștii care l-au arestat, pentru reconstituirea infracțiunii. Se pretinde că în pădure unul din polițiști a pus pistolul la capul reclamantului și l-a amenințat că-l împușcă dacă nu-și recunoaște vina. El a fost eliberat din detenție în seara acelei zile. El le-a spus părinților săi că a fost bătut cu bastoane pe tot corpul și pe tălpile picioarelor și că a fost amenințat cu moartea pentru a-l face să-și recunoască vinovăția.
La 11 iulie 1998, starea sănătății reclamantului s-a înrăutățit și mama sa l-a dus la un medic, care a stabilit că el a suferit o traumă cerebrală și sindromul cerebral post-contuzie.
La 13 iulie 1998, un medic legist a examinat reclamantul și a stabilit că el avea vânătăi surii-gălbui de 3 x 2 cm și de 6 x 5 cm în jurul ochiului său drept, urechii sale drepte, buzelor și pe talpa piciorului său stâng. Țesutul moale de pe cap, precum și dinții săi din partea dreaptă provocau durere la atingere. Leziunile corporale puteau fi provocate de lovituri cu un obiect contondent, posibil în condițiile descrise de către reclamant, și corespund categoriei de leziuni corporale ușoare.
La 13 iulie 1998, mama reclamantului a depus o plângere penală la procuratura Hîncești, solicitând pornirea urmăririi penale împotriva polițiștilor care se pretindea că l-au maltratat pe fiul său și l-au amenințat cu moartea.
La 14 iulie 1998, un ORL-ist l-a examinat pe reclamant și a conchis că el suferea de hyperaemie și că a suferit o perforare centrală a membranei timpanului drept.
La 28 iulie 1998, un alt specialist a ajuns la concluzia că reclamantul suferea de otită acută post traumatică în partea dreaptă și de otită agnogenică în partea stângă cu surditate de percepție.
Între 14 și 25 iulie, 30 iulie și 22 august, 2 și 17 septembrie și 14 octombrie și 3 noiembrie 1998, reclamantul a fost spitalizat cu diagnosticul de traumă cerebrală și surditate de percepție brusc instalată.
La 3 august 1998, mama reclamantului a fost informată de către procuratura Hîncești că plângerea sa a fost respinsă din motivul lipsei „elementelor constitutive” ale unei infracțiuni. Ea a contestat această ordonanță la procurorul ierarhic superior.
La 21 august 1998, mama reclamantului a primit o scrisoare de la un procuror ierarhic superior din procuratura Hîncești, prin care era informată că plângerea sa a fost respinsă. Ea a contestat această ordonanță la Judecătoria sectorului Hîncești.
La 16 noiembrie 1998, Judecătoria sectorului Hîncești a anulat ordonanța procurorului din 28 iulie 1998 și a dispus efectuarea unei anchete suplimentare. Ea a constatat
inter alia
că nu era disputat faptul că reclamantul a suferit leziunile sale corporale pe data de 9 iulie 1998, fie la secția de poliție în drum spre aceasta; însă circumstanțele nu erau clare. Instanța, de asemenea, a constatat că procuratura Hîncești nu a acordat suficientă atenție faptului că, începând cu 9 iulie 1998 reclamantul era supus permanent tratamentului medical în spital și, astfel, a fost lipsit de posibilitatea de a frecventa școala.
La 15 ianuarie 1999, procuratura Hîncești a adoptat o nouă ordonanță prin care ea din nou a refuzat să pornească urmărirea penală împotriva polițiștilor care se pretindea că au maltratat reclamantul. În ordonanță se menționa
inter alia
că leziunile suferite de reclamant au fost cauzate prin căderea sa la 9 iulie 1998, atunci când polițiștii au trebuit să-l trântească la pământ pentru a contracara atacul său cu un cuțit asupra unuia din ei. Ordonanța se baza pe o expertiză medicală din 14 ianuarie 1999 care menționa că leziunile ar fi putut fi cauzate fie de un obiect contondent, fie printr-o cădere. Mama reclamantului s-a adresat Procuraturii Generale.
La 25 februarie 1999, Procuratura Generală a anulat ordonanța din 15 ianuarie 1999 ca fiind „emisă prematur”, iar dosarul a fost remis procuraturii Hîncești pentru o „examinare suplimentară”. Procuratura a constatat
inter alia
că cercetarea nu a elucidat circumstanțele pretinsului atac cu cuțitul comis de către reclamant asupra unuia dintre polițiști.
La 15 martie 1999, Procuratura Hîncești a emis o nouă ordonanță prin care a refuzat pornirea urmăririi penale împotriva polițiștilor pe motiv că acțiunile lor nu prezentau niciun semn al unei infracțiuni.
La 25 martie 1999, procurorul ierarhic superior a anulat ordonanța din 15 martie 1999 pe motiv că pretinsul atac cu cuțitul al reclamantului împotriva polițiștilor nu a fost cercetat în mod corespunzător.
La 9 aprilie 1999, Procuratura Hîncești a adoptat o nouă ordonanță prin care ea din nou a refuzat pornirea urmăririi penale împotriva polițiștilor, deoarece acțiunile lor au fost justificate. În același timp, procuratura a constatat că reclamantul nu a atacat polițiștii cu cuțitul, ci mai degrabă polițiștii au crezut că exista riscul ca el să-i atace. Mama reclamantului a contestat această ordonanță la procurorul ierarhic superior.
La 1 mai 1999, procurorul ierarhic superior a anulat ordonanța din 9 aprilie 1999 și a dispus pornirea urmăririi penale împotriva celor doi polițiști.
La o dată nespecificată, reclamantul a depus o plângere la Ministerul Afacerilor Interne.
La 14 iunie 1999, Ministerul Afacerilor Interne a informat reclamantul că polițiștii T.A. și D.V. vor fi sancționați disciplinar doar dacă va fi constatată vinovăția lor într-un proces penal.
La 20 septembrie 1999, procuratura Hîncești a emis ordonanța de refuz de pornire a urmăririi penale. Ordonanța a constatat
inter alia
că reclamantul a avut un cuțit în mâna sa, dar că el nu a încercat să atace polițiștii cu el. Mama reclamantului a contestat această ordonanță.
La 18 noiembrie 1999, procurorul ierarhic superior din cadrul procuraturii Lăpușna a respins această plângere. În ordonanță se prevedea
inter alia
că leziunile suferite de reclamant au fost cauzate prin căderea sa la 9 iulie 1998, când reclamantul a încercat să arunce cuțitul său, iar polițiștii au crezut că el va folosi cuțitul împotriva lor și l-au trântit la pământ. Starea sănătății reclamantului era „normală” și niciun martor nu a văzut că polițiștii l-au bătut. Mama reclamantului a contestat această ordonanță.
La 10 februarie 2000, Procuratura Generală a admis plângerea reclamantului și a dispus redeschiderea urmăririi penale. Ea a declarat
inter alia
că cercetarea a fost desfășurată „de o manieră extrem de superficială”. Ea a indicat anchetatorilor
inter alia
să audieze din nou martorii și părțile cauzei și să cerceteze dacă polițiștii T.A. și D.V. au tras focuri de armă în pădure. De asemenea, ea a dispus o examinare medicală a reclamantului și a notat câteva declarații contradictorii ale martorilor și încălcări procedurale.
La 28 februarie 2000, la cererea anchetatorului V.B. din procuratura Hîncești, a fost instituită o comisie medicală independentă compusă din 4 medici legiști cu experiență care au efectuat o cercetare medicală detaliată. În baza unor certificate medicale anterioare și a propriei cercetări, comisia a întocmit un raport care menționa
inter alia
următoarele:
„Pe parcursul examinării medicale, s-a constatat că Corsacov avea vânătăi în jurul ochiului drept, a urechii drepte, pe buze și pe talpa piciorului stâng.
Din fișele medicale ale reclamantului reiese că la vârsta de opt luni... el a suferit o otită purulentă la urechea stângă.
La 11 iulie 1998, un medic neurolog a constatat că Corsacov a suferit o traumă acută la cap cu sindrom cerebrostenic.
La 14 iulie 1998, un ORL-ist a constatat că [reclamantul] a suferit o hyperaemie timpanică și a avut o perforare centrală a membranei timpanului ca rezultat al unei barotraume
[1]
suferite la 9 iulie 1998.
La 14 iulie 1998, reclamantul nu părea să aibă vreo leziune la dinții săi.
La 28 iulie 1998, un ORL-ist a constatat că reclamantul a suferit o otită acută media post-traumatică la urechea dreaptă și o otită agnogenică la urechea stângă. El a suferit de surditate de percepție brusc instalată.
La 9 octombrie 1998, un medic neurolog a constatat că, în urma traumei suferite la cap, reclamantul a suferit o hipertensiune intercraniană cu semne de epilepsie.
La 20 aprilie 2000, Corsacov a fost examinat de un otolaringolog care a constatat că el a suferit o hipoacuzie bilaterală post-traumatică
[2]
. A fost recomandată spitalizarea sa.
...
1.
În baza celor menționate mai sus, comisia a ajuns la concluzia că M. Corsacov a suferit leziuni corporale sub formă de vânătăi pe față (ochiul drept, urechea dreaptă și buze) și pe talpa piciorului stâng; o traumă la cap și contuzie; otită media acută post-traumatică la urechea dreaptă și otită agnogenică la urechea stângă cu hipoacuzie bilaterală.
... Leziunile corporale ale reclamantului au necesitat tratament medical de lungă durată și pot fi calificate ca mai puțin grave.
...
3.
Comisia nu are nici un temei obiectiv să creadă că leziunile corporale ar fi putut fi suferite de reclamant înainte de 9 iulie 1998.
4.
Aceste leziuni au fost cauzate prin acțiunea corpurilor contondente (lovire), posibil în circumstanțele descrise de reclamant și ele nu au putut fi produse prin cădere.
...”
La 10 iunie 2000, procuratura Lăpușna a emis o ordonanță de refuz în pornirea urmăririi penale. Ordonanța prevedea
inter alia
că reclamantul a avut un cuțit în mâna sa, dar că el nu a încercat să atace polițiștii cu el. Mama reclamantului a contestat această ordonanță.
La 12 iulie 2000, Procuratura Generală a anulat ordonanța din 10 iunie 2000 și a dispus desfășurarea unei investigații suplimentare. Ea a constatat
inter alia
că ordonanța anulată a fost ilegală și a avut un caracter tendențios. Ordonanța prevedea
inter alia
:
„Contrar concluziei comisiei medicale care a constatat în mod clar că leziunile corporale ale domnului Corsacov au fost cauzate prin lovituri cu un obiect contondent, posibil în circumstanțele descrise de reclamant și că ele n-au putut fi produse prin cădere, anchetatorul V.B. a indicat în ordonanța sa că leziunile corporale au fost cauzate prin căderea reclamantului...”
La 30 august 2000, procuratura Lăpușna a emis o ordonanță prin care a refuzat pornirea urmăririi penale împotriva reclamantului pentru pretinsul atac cu cuțitul asupra polițiștilor la 9 iulie 1998. Ea a constatat că nu exista niciun temei să se creadă că reclamantul a intenționat să folosească cuțitul împotriva polițiștilor.
La 31 august 2000, procuratura Lăpușna a emis o ordonanță prin care a fost refuzată pornirea urmăririi penale împotriva polițiștilor. Ea a declarat
inter alia
că reclamantul a avut un cuțit în mână și că polițiștii au crezut că a existat o amenințare la adresa lor și l-au trântit la pământ. Prin urmare, reclamantul a suferit leziunile sale corporale prin lovirea de pământ cu capul, în timp ce polițiștii au acționat în legitimă apărare. Reclamantul a contestat această ordonanță.
La 21 ianuarie 2001, ordonanța din 31 august 2000 a fost anulată de către Procuratura Generală, urmărirea penală fiind redeschisă.
La 28 februarie 2001, procuratura Lăpușna a refuzat din nou urmărirea penală împotriva polițiștilor. Reclamantul a contestat această ordonanță.
La 20 martie 2001, procurorul ierarhic superior din procuratura Lăpușna a anulat ordonanța din 28 februarie 2001 și a dispus redeschiderea urmăririi penale.
La 20 iunie 2001, procuratura Lăpușna a emis o ordonanță prin care a respins plângerea reclamantului. Această ordonanță prevedea
inter alia
că:
„...
În conformitate cu certificatul medical din 15 iulie 1998, Corsacov avea vânătăi în jurul ochiului drept, a urechii drepte și consecințe ale unei barotraume, o traumă la cap, care ar fi putut fi cauzate prin cădere și care puteau fi calificate drept leziuni corporale ușoare.
Conform concluziei comisiei [raportul de expertiză medicală din 28 februarie 2000], dinții domnului Corsacov nu au suferit leziuni și s-a constatat că el suferea de otită media acută post-traumatică la urechea dreaptă și otită agnogenică la urechea stângă cu hipoacuzie bilaterală, care, de asemenea, ar fi putut fi cauzate prin lovituri.
Nu se dispută faptul că reclamantul avea leziuni corporale; totuși, leziunile corporale au fost cauzate în limitele legii. Referitor la otita agnogenică la urechea stângă, se presupune că reclamantul suferea de această afecțiune încă din copilărie... În conformitate cu opinia medicului A.M., otita agnogenică la urechea stângă nu are nici o legătură cu otita de la urechea dreaptă și ar fi putut fi cauzată de o răceală sau infecție, dar nu de lovituri.
Surditatea poate avea mai multe cauze și pentru a cunoaște originile sale este important de a determina momentul apariției ei. În această cauză este imposibil de stabilit momentul exact la care reclamantul a început să surzească; mai mult, în prima sa declarație, Corsacov a declarat că numai după primirea loviturilor el a început să audă sunete în urechea sa dreaptă, dar el nu a spus nimic despre durerea și surditatea la urechea sa stângă.
Ofițerii de poliție [T.A. și D.V.] și martorul C. au declarat că, la 9 iulie 1998, în drum spre secția de poliție, nu a fost folosită forța fizică împotriva reclamantului, cu excepția cazului când el a fost deposedat de cuțitul pe care-l ținea în mână. Atunci, prin modalități tehnice speciale, reclamantul a fost trântit la pământ, lovindu-se cu capul...
Corsacov a admis faptul că a avut un cuțit și a explicat că el a încercat să-l arunce pentru a evita orice conflict la secția de poliție.
Polițiștii M.I. și D.I., care erau prezenți în secția de poliție la 9 iulie 1998, au declarat că nimeni nu a folosit forța fizică împotriva reclamantului în prezența lor, el nu a fost încătușat și bătut cu bastonul...
Mama reclamantului a declarat că în seara zilei de 9 iulie 1998 ea și-a vizitat fiul la secția de poliție și acesta nu avea nici o leziune... Unchiul reclamantului, B.V., de asemenea, a declarat că el a vizitat reclamantul la secția de poliție la 10 iulie 1998, între orele 1:00 și 2:00 noaptea, și că el nu avea nici un semn de leziuni..., iar reclamantul nu i s-a plâns de faptul că ar fi fost bătut.
...
Leziunile corporale suportate de dl Corsacov au fost cauzate prin lovirea de pământ cu capul în momentul când a apărut un pericol real pentru viața și sănătatea polițiștilor T.A. și D.V., care au acționat în limitele articolelor 14 și 15 ale Legii cu privire la poliție atunci când l-au deposedat de cuțit.”
Ordonanța nu conținea nicio referire la acuzațiile reclamantului că la 10 iulie 1998 el a fost dus în pădure și amenințat cu moartea. Reclamantul a contestat această ordonanță.
La 17 septembrie 2001, Procuratura Generală a casat ordonanța din 20 iunie 2001 și a dispus redeschiderea urmăririi penale.
La 20 octombrie 2001, procuratura Lăpușna a emis o ordonanță prin care a respins plângerile reclamantului, bazându-se pe aceleași motive ca și cele din ordonanța din 20 iunie 2001. Reclamantul a contestat această ordonanță.
La 25 octombrie 2001, procurorul ierarhic superior din procuratura Lăpușna a anulat ordonanța din 20 octombrie 2001 și a dispus redeschiderea urmăririi penale.
La 25 noiembrie 2001, procuratura Lăpușna a respins plângerile reclamantului, invocând motive identice cu cele din ordonanțele din 20 iunie 2001 și 20 octombrie 2001.
La 10 decembrie 2001, procurorul ierarhic superior din procuratura Lăpușna a anulat ordonanța din 25 noiembrie 2001 și a dispus redeschiderea urmăririi penale.
La 10 ianuarie 2002, procuratura Lăpușna a respins redeschiderea urmăririi penale, invocând motive identice cu cele din ordonanțele din 20 iunie 2001, 20 octombrie 2001 și 25 noiembrie 2001.
B. Dreptul intern relevant
Codul de procedură penală în vigoare între 24 martie 1961 și 12 iunie 2003 prevede următoarele:
„Articolul 193. Plîngerile în scris împotriva actelor organului de cercetare penală sau ale anchetatorului penal se adresează procurorului.
Articolul 194.
În termen de trei zile de la primirea plîngerii, procurorul este obligat s-o examineze și să comunice celui care a întocmit-o hotărîrea sa. În caz de respingere a plîngerii procurorul este obligat să arăte motivele pentru care o consideră neîntemeiată.
Articolul 195/1. Plîngerea împotriva hotărîrilor și acțiunilor organului de urmărire penală și ale procurorului poate fi înaintată în instanța de judecată de către bănuit, învinuit, apărător, partea vătămată ...
Persoanele specificate la alin.1 din prezentul articol au dreptul să atace în instanța de judecată ... hotărîrile privind suspendarea sau clasarea dosarului penal ...
Plîngerea poate fi înaintată judecătorului judecătoriei din raza de activitate a procuraturii în termen de 10 zile de la data primirii înștiințării referitor la respingerea plângerii.
Articolul 195/3. Persoanele ale căror drepturi și interese au fost lezate prin refuzul de a porni procesul penal pot depune în instanța de judecată o plîngere împotriva legalității ordonanței de refuz în termen de 10 zile de la data cînd au luat cunoștință de ea.
Articolul 195/4. ... Instanța de judecată cercetează concluziile despre lipsa motivelor și temeiurilor legitime pentru pornirea procesului penal, cauzele pentru care s-a emis o astfel de ordonanță, precum și corespunderea cu normele dreptului procesual a temeiurilor referitoare la refuzul de a porni procesul penal.
În urma controlului judiciar, instanța de judecată pronunță una din următoarele încheieri:
1) privind anularea ordonanței despre refuzul de a porni procesul penal;
2) privind modificarea temeiurilor refuzului, considerîndu-l legal în esență;
3) privind respingerea plîngerii.
...”
Vechiul Cod penal în vigoare între 24 martie 1961 și 12 iunie 2003 prevede următoarele:
„Articolul 185. ... Excesul de putere sau depășirea atribuțiilor de serviciu, însoțite fie de acte de violență, fie de folosirea armei, fie de acțiuni de tortură și care jignesc demnitatea personală a părții vătămate, se pedepsește cu privațiune de libertate pe un termen de la trei la zece ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a practica anumite activități pe un termen de pînă la cinci ani. ...”
Vechiul Cod civil în vigoare până la 12 iunie 2003 prevede următoarele:
„Articolul 475. Dauna cauzată persoanei sau bunurilor unui cetățean, trebuie reparată de către persoana, care a cauzat dauna, în întregime...
...
Dauna cauzată prin fapte licite nu trebuie să fie reparată, decît în cazurile prevăzute de lege.”
Legea cu privire la poliție din 18 decembrie 1990 prevede următoarele:
Articolul 14. Condițiile și limitele aplicării forței, mijloacelor speciale și a armei de foc
„Poliția are dreptul să aplice forța fizică, mijloacele speciale și arma de foc în cazurile și în modul prevăzute de prezenta lege.
Aplicarea forței, mijloacelor speciale sau a armei de foc trebuie să fie precedată de un avertisment privind intenția recurgerii la ele cu acordarea unui timp suficient pentru reacția de răspuns, cu excepția cazurilor în care tergiversarea aplicării forței fizice ... generează un pericol direct pentru viața și sănătatea cetățenilor și a colaboratorilor poliției sau poate conduce la alte urmări grave.
...
În toate cazurile cînd aplicarea forței nu poate fi evitată, colaboratorii poliției sînt datori să se străduiască să aducă o daună cît mai mică sănătății, onoarei, demnității și bunurilor cetățenilor, de asemenea, să asigure acordarea asistenței medicale victimelor.
În cazul rănirii sau decedării cetățenilor ca urmare a aplicării forței fizice ... colaboratorul poliției este dator să comunice despre aceasta șefului său direct, pentru ca acesta să-l înștiințeze pe procuror.
Depășirea de către colaboratorii poliției a atribuțiilor lor în ceea ce privește aplicarea forței ... atrage după sine răspunderea prevăzută de lege. ”
Articolul 15. Aplicarea forței fizice
„Colaboratorii poliției aplică forța fizică, inclusiv procedee speciale de luptă, pentru curmarea infracțiunilor, pentru înfrîngerea rezistenței opuse cerințelor legale, dacă metodele nonviolente nu asigură îndeplinirea obligațiilor ce le revin.”
PRETENȚII
Reclamantul pretinde că el a fost supus torturii de către polițiști, ceea ce a constituit o violare a articolului 3 al Convenției.
Reclamantul, de asemenea, pretinde că el nu a avut un recurs efectiv împotriva maltratării comise de către agenții statului, ceea ce a constituit o violare a articolului 13 al Convenției.
ÎN DREPT
A.
Pretinsa violare a articolului 3 al Convenției
Reclamantul pretinde violarea articolului 3 al Convenției, care prevede următoarele:
„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”
Potrivit reclamantului, salariile și perspectivele profesionale ale polițiștilor din Republica Moldova depind în mare măsură de numărul infracțiunilor descoperite. Acest lucru favorizează practici de maltratare a persoanelor bănuite în scopul de a obține recunoașterea vinovăției lor.
În acest context, reclamantul atrage atenția Curții asupra faptului că ordonanța definitivă a procuraturii Lăpușna din 10 ianuarie 2002, prin care plângerea sa a fost respinsă (a se vedea mai sus), s-a referit, de asemenea, la cererile altor două persoane care, la fel, s-au plâns că au fost bătute de aceiași polițiști și care, de asemenea, au fost respinse.
El a declarat că a fost amenințat cu moartea și bătut crunt de către polițiștii T.A. și D.V.. El s-a referit, în special, la raportul de expertiză medicală din 28 februarie 2000, întocmit de către o comisie independentă de medici numită de către procuratură (a se vedea mai sus), care, potrivit lui, a confirmat gravitatea leziunilor sale și faptul că el a fost torturat. Ca rezultat al bătăilor, el a devenit surd și incapabil de a munci, pe când era încă minor. Investigația desfășurată de procuratură a fost inefectivă.
Guvernul a susținut că declarațiile reclamantului în ceea ce privește „tehnicile folosite pentru dezarmarea reclamantului, bătăile reclamantului în timp ce el era încătușat în drum spre secția de poliție, detenția sa ilegală timp de douăzeci și patru de ore și metodele de interogare folosite de T.A. și D.V. la secția de poliție” au fost nefondate și că, în orice caz, tratamentul aplicat lui nu a depășit pragul stabilit de articolul 3 al Convenției. El s-a referit la constatările procuraturii Lăpușna din ordonanța acesteia din 20 iunie 2001. Totuși, atunci când el s-a referit la raportul medical din 28 februarie 2000, el a pretins că concluzia acestuia a fost că leziunile corporale ale reclamantului ar fi putut fi cauzate prin cădere. Guvernul nu a dat niciun răspuns la acuzațiile reclamantului că el a fost amenințat cu moartea pentru a-și recunoaște vinovăția.
În lumina observațiilor părților, Curtea consideră că această parte a cererii ridică întrebări serioase de fapt și de drept atât în ceea ce privește drepturile materiale, cât și cele procedurale, care sunt de o astfel de complexitate, încât rezolvarea lor depinde de examinarea fondului. Prin urmare, ea nu poate fi considerată ca fiind vădit nefondată în sensul articolului
35 §
3 al Convenției și niciun alt temei pentru a o declara inadmisibilă nu a fost stabilit.
B. Pretinsa violare a articolului 13 al Convenției
Reclamantul susține că el nu a avut un recurs efectiv în fața unei autorități naționale pentru a invoca violarea articolului 3 al Convenției și pretinde violarea articolului 13, care prevede următoarele:
„Orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta convenție au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale ... .”
Curtea consideră că această pretenție ridică întrebări importante de fapt și de drept, care sunt de o astfel de complexitate, încât rezolvarea lor depinde de examinarea fondului. Prin urmare, ea nu poate fi considerată ca fiind vădit nefondată în sensul articolului
35 §
3 al Convenției și niciun alt temei pentru a o declara inadmisibilă nu a fost stabilit.
Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Declară
admisibile, fără a prejudeca fondul cauzei, pretențiile reclamantului în temeiul articolului 3 și al articolului 13 al Convenției combinat cu articolul 3.
Michael
O’Boyle
Nicolas
Bratza
Grefier
Președinte
[1]
O leziune cauzată de schimbarea rapidă și extremă a presiunii.
[2]
O pierdere ușoară a capacității de auz.