CIORAP v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

CIORAP v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights" (CtEDO, 2005)

Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,

efectuată de către asociația obștească „Juriștii pentru drepturile omului”

SECȚIUNEA A PATRA

DECIZIE PARȚIALĂ

CU PRIVIRE LA ADMISIBILITATEA

Cererii nr. 12066/02

depusă de Tudor CIORAP

împotriva Republicii Moldova

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a Patra), întrunită la 11 octombrie 2005, în cadrul unei camere compuse din:

Sir

Nicolas

Bratza

,

Președinte

,

Dl

G.

Bonello

,

Dl

K.

Traja

,

Dl

S.

Pavlovschi

,

Dl

L.

Garlicki

,

Dra

L.

Mijović

,

Dl

J.

Šikuta,

judecători

,

și dl M.

O’Boyle

,

Grefier al Secțiunii

,

În urma deliberării, decide următoarele:

ÎN FAPT

Reclamantul, dl

Tudor Ciorap, este un cetățean al Republicii Moldova născut în anul 1965 și care locuiește în Chișinău. El pretinde că este invalid de război de gradul doi. În prezent, el se află în stare de arest.

A.

Circumstanțele cauzei

Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate în felul următor.

Reclamantul activa în cadrul organizației non-guvernamentale “Amnistia Socială”, specializată în acordarea asistenței juridice persoanelor private de libertate. El pretinde că, în urma activității sale, care nu era apreciată de către autorități, el a devenit ținta persecuției. La 23 octombrie 2000, el a fost arestat și, de la 6 noiembrie 2000 până în prezent, se află în stare de arest în Izolatorul de Anchetă din Chișinău, al Ministerului Justiției. El a fost condamnat pentru comiterea câtorva infracțiuni, dar continuă să se afle în stare de arest preventiv cu privire la alte acuzații.

1.

Pretinsa maltratare de către poliție

La 23 octombrie 2000, reclamantul a fost arestat de către colaboratorii Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției și a fost învinuit de săvârșirea unei escrocherii în mărime de 300 dolari SUA (USD).

El pretinde că a fost torturat și forțat să transmită materialele acumulate de el, care confirmă diversele încălcări ale drepturilor omului de către poliție. Procurorul a pornit urmărirea penală, însă a ajuns la concluzia că aceste acuzații nu au fost probate. Procurorul a intervievat reclamantul, ofițerii de urmărire penală implicați și colegii lor, precum și personalul medical care l-a examinat pe reclamant în timpul aflării sale sub arest. Medicii au confirmat că ei au fost chemați de două ori să-l viziteze pe reclamant în noaptea arestării sale, dar au declarat că aceste chemări erau legate de o problemă referitoare la o intervenție chirurgicală anterioară.

La examinarea sa de către medici sau ofițeri de poliție superiori, reclamantul nu a făcut nicio declarație privind maltratarea. El nu a contestat în justiție refuzul procurorului de a porni urmărirea penală.

2.

Condițiile de detenție

La 6 noiembrie 2000, reclamantul a fost transferat la Izolatorul de Anchetă al Ministerului Afacerilor Interne („izolatorul”, cunoscut, de asemenea, sub denumirea de Penitenciarul nr.

3) din Chișinău.

Conform declarațiilor reclamantului, condițiile de detenție în acest penitenciar erau inumane. El s-a referit, în mod special, la suprapopularea celulelor, însoțită de deținerea deținuților cu boli infecțioase, precum tuberculoza și hepatita, împreună cu alți deținuți; prezența insectelor parazitare; lipsa ventilației corespunzătoare și a luminii naturale; condițiile sanitare rudimentare, care nu asigurau intimitatea deținuților; sunetul puternic al radioului, care era pornit continuu între orele 07.00 și 22.00; precum și calitatea foarte proastă a hranei servite deținuților.

În cele două rapoarte ale Comitetului European pentru prevenirea torturii și tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante („CPT”, din anii 1998 și 2001), s-a constatat că condițiile de detenție în acest izolator nu corespundeau condițiilor minime cerute de articolul 3 al Convenției.

Reclamantul s-a plâns diferitor autorități cu privire la condițiile de detenție și, în cea mai mare parte, a primit răspunsuri negative.

3.

Lipsa pretinsă a tratamentului medical

Reclamantul a pretins, de asemenea, că nu a beneficiat în toate cazurile de asistență medicală la timp. Documentele din dosar arată că de foarte multe ori reclamantul a fost examinat de diverși medici în urma înghițirii de către acesta a diferitelor obiecte, tăierii venelor și începerii grevei foamei. De asemenea, el a suferit o intervenție chirurgicală pentru înlăturarea obiectelor înghițite de el. În perioada anilor 2000-2001, reclamantul a fost operat de zece ori.

4.

Pretinsa operație care nu a fost necesară

Conform rapoartelor medicale, la 7 noiembrie 2000, reclamantul a înghițit un cui și a fost spitalizat cu scopul extragerii acestuia. El a fost supus examinărilor radioscopice

la 5 și 7 decembrie 2000, iar administrația izolatorului a susținut că reclamantul a fost examinat din nou la 18 decembrie 2000. Toate examinările radioscopice efectuate au arătat prezența unui obiect străin în stomacul său.

La 21 decembrie 2000, reclamantul a fost operat cu scopul extragerii acestui obiect, însă intervenția chirurgicală nu a identificat niciun obiect străin. El s-a opus vehement intervenției și a susținut că scopul acesteia era să cauzeze incapacitatea lui de a protesta sau de a solicita procurorului să verifice starea lui de sănătate (cauzată în urma pretinsei maltratări în timpul arestării sale între 23 octombrie și 6 noiembrie 2000).

El a solicitat pornirea urmăririi penale împotriva celor trei medici din izolator care au recomandat operarea sa. La 1 octombrie 2002, procurorul a refuzat pornirea urmăririi penale.

Reclamantul a intentat o acțiune judiciară, solicitând despăgubiri pentru efectuarea intervenției chirurgicale care nu era necesară. La 4 iunie 2003, Judecătoria sectorului Buiucani a scos cererea reclamantului de pe rol, pe motiv că nu era competentă să o examineze. La 12

decembrie 2003, această încheiere a fost casată de către Curtea de Apel Chișinău, care a sesizat Curtea Supremă de Justiție în vederea soluționării conflictului de competență. La 25 februarie 2004, Curtea Supremă de Justiție a decis că examinarea acestei acțiuni era de competența Judecătoriei Buiucani.

Această cauză este pendinte în instanțele naționale.

5.

Alimentarea silită

Reclamantul a susținut că a început greva foamei în august-octombrie 2001 și că în această perioadă a fost alimentat silit de câteva ori.

Într-un răspuns adresat avocatului reclamantului, administrația izolatorului a confirmat că reclamantul a început greva foamei la 3 august 2001 și că în aceeași zi a fost supus unei examinări medicale. La 15 august, reclamantul și-a tăiat venele și și-a dat foc, dar a fost imediat supus unui tratament medical. La 23 august, un medic a constatat că starea sănătății reclamantului era relativ satisfăcătoare. La 24 august, medicul a constatat că starea sănătății reclamantului se deteriora și a dispus alimentarea lui silită. Pe parcursul următoarelor 17 zile, reclamantul a fost alimentat silit de 7 ori, inclusiv la 3, 5, 6, 7 și 10 septembrie 2001. Alimentarea silită s-a sfârșit la 14

septembrie 2001, iar reclamantul a sistat greva foamei la 4 octombrie 2001. Alimentarea silită a fost efectuată în temeiul regulamentului intern al izolatorului.

În urma plângerii reclamantului, la 13 septembrie 2001, medicul de serviciu a stabilit diagnoza preliminară: „hernie intermusculară inghinală din dreapta?”. La 14

septembrie 2001, un chirurg a stabilit diagnoza: „abces de legătură a peretelui anterior”. A fost prescris un tratament, însă reclamantul a refuzat să-l urmeze. Reclamantul a susținut că, în urma refuzului său de a urma tratamentul prescris la 14 septembrie 2001, el a fost transferat pentru câteva zile într-o celulă întunecoasă, rece, umedă și nemobilată, unde a fost deținut singur.

În timpul alimentărilor silite, reclamantul a fost întotdeauna încătușat. Conform depozițiilor făcute în fața unei instanțe de judecată de către martorul C.S., o soră medicală care a asistat la alimentarea silită a reclamantului, toate alimentările silite au implicat încătușarea, indiferent dacă deținutul opunea rezistență. Ea a adăugat că reclamantul nu a opus rezistență de fiecare dată când era alimentat silit și că aplicarea cătușelor, deși nu era necesară, era o procedură obligatorie. Ea a considerat că procedura de alimentare silită era destul de dureroasă, însă necesară pentru a salva viața. B.A., un medic care a alimentat silit reclamantul, a declarat că, uneori, hrana introdusă „nu corespundea instrucțiunilor”. Potrivit reclamantului, la ceva timp după introducerea hranei, aceasta îi cauza o durere puternică în stomac. De asemenea, el a prezentat copiile deciziilor privind plasarea sa de unul singur în celulă

pentru o perioadă de 10 zile din motivul începerii grevei foamei în timpul detenției sale anterioare în anii 1994-1995.

Reclamantul a recunoscut că unii medici l-au alimentat fără a-i cauza prea multă durere, în timp ce alții i-au cauzat dureri puternice, aceasta având loc în cazurile în care el a încercat să opună rezistență. V.B., un deținut din același izolator, a declarat în instanța de judecată că el a văzut sânge pe reclamant și pe alți deținuți după ce aceștia au fost alimentați silit.

În octombrie 2001, reclamantul a depus o plângere cu privire la alimentarea sa silită, precum și durerea și umilirea care i-a fost cauzată prin acest procedeu. Reclamantul a descris procedeul în felul următor: el era imobilizat prin intermediul cătușelor, indiferent dacă opunea rezistență. El era forțat să-și deschidă gura prin tragere de păr până când nu mai putea rezista durerii. După aceasta gura lui era fixată într-o poziție deschisă cu ajutorul unui instrument metalic. Limba era trasă din gură cu ajutorul unui clește metalic, care, potrivit reclamantului, de fiecare dată provoca amorțirea limbii și sângerarea ei. Un tub tare era introdus în stomac, prin care se scurgea mâncarea lichidă, provocând, ceva mai târziu, o durere acută. După înlăturarea instrumentului metalic din gură, reclamantul sângera, limba era amorțită și el nu putea vorbi.

La 4 noiembrie 2001, Judecătoria sectorului Centru a refuzat să examineze cererea de chemare în judecată a reclamantului, deoarece ea nu a fost depusă cu respectarea procedurii. La 18

februarie 2002, aceeași instanță a refuzat din nou examinarea cererii reclamantului pe același temei. La 25 aprilie 2002, Tribunalul Chișinău a casat această încheiere și a dispus o nouă examinare a cauzei.

La 7 noiembrie 2002, Judecătoria sectorului Centru a respins cererea lui de chemare în judecată ca neîntemeiată. Instanța a examinat legalitatea alimentării silite și a calificat refuzul reclamantului de a se alimenta drept încălcare a reglementărilor interne ale izolatorului. La 30

aprilie 2003, Tribunalul Chișinău a menținut această hotărâre.

La 19 aprilie 2003, Curtea de Apel a casat hotărârile anterioare și a dispus o nouă examinare a cauzei. Instanța a constatat că instanțele ierarhic inferioare nu au stabilit cu certitudine dacă drept temei pentru alimentarea silită a reclamantului a fost o necesitate medicală, sau prevederile legale interne.

La 9 octombrie 2003, articolul 33 al Legii cu privire la arestarea preventivă (care reglementa modul de alimentare silită a deținuților aflați în greva foamei) a fost modificat în sensul interzicerii exprese a alimentării silite a deținuților.

La 15 februarie 2005, Judecătoria Centru a respins cererea de chemare în judecată a reclamantului ca neîntemeiată. Instanța a decis că legea (aplicabilă la acea dată) care reglementa alimentarea silită a deținuților care refuzau să se alimenteze nu contravenea standardelor naționale sau internaționale privind drepturile omului și avea drept scop ocrotirea vieților unor astfel de deținuți. Alimentarea silită a reclamantului a fost determinată de o necesitate medicală, după cum era stabilit de personalul medical, iar aplicarea cătușelor, precum și a altor măsuri restrictive era necesară pentru a-i proteja sănătatea și viața. Instanța a constatat că, din cauza rezistenței opuse de reclamant procesului de alimentare silită, era necesară aplicarea „măsurilor speciale, inclusiv a cătușelor” și că acest fapt nu a reprezentat tratament inuman sau degradant. În hotărârea sa, instanța nu a făcut referire la nicio declarație a martorilor privind durerea provocată de alimentarea silită.

La 26 aprilie 2005, Curtea de Apel Chișinău a menținut această hotărâre, reiterând în mare parte motivele invocate de Judecătoria Centru. Instanța a notat că martorii audiați de prima instanță au negat faptul torturării reclamantului și că nu existau alte probe care ar susține pretenția acestuia.

Reclamantul a contestat această decizie cu recurs, însă Curtea Supremă de Justiție a refuzat să examineze recursul, potrivit reclamantului, din motivul că acesta nu a plătit taxa de stat în mărime de 195 lei moldovenești (MDL) (echivalentul a 12.7 Euro (EUR) la acea dată). Reclamantul a solicitat scutirea sa de plata taxei de stat din motiv că nu avea surse de venit și nu putea să o plătească. Instanța a răspuns printr-o scrisoare din 13 iunie 2003, în care a explicat că recursul lui:

“nu corespunde prevederilor articolelor 436, 437 ale Codului de procedură civilă ... Conform articolului 438 § 2, dacă cererea de recurs nu corespunde prevederilor art. 437 ori s-a depus fără plata taxei de stat, instanța, printr-o adresă semnată de președintele sau vicepreședintele acestui colegiu, o restituie în termen de 5 zile. Din aceste motive, instanța vă restituie cererea de recurs pentru înlăturarea neajunsurilor. ... Pentru informații suplimentare, vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon ...”

6.

Pretinsa răpire a familiei reclamantului

Reclamantul, de asemenea, pretinde că soția și copilul său au fost răpiți. Procuratura a inițiat căutarea lor și a stabilit că copilul se afla la bunici. Locul aflării soției reclamantului în acea perioadă nu a fost stabilit. Ulterior, reclamantul a inițiat proceduri judiciare cu scopul de a obliga soția să-i permită contactul cu copilul său și susține că ulterior a avut o întrevedere cu ea în izolator. Reclamantul nu a inițiat proceduri judiciare în această privință.

Procedura civilă împotriva soției sale (și a altor două persoane) a fost încetată pe motiv că reclamantul nu a respectat procedura: el nu a specificat adresa soției, iar adresele celorlalte două persoane se aflau în afara jurisdicției teritoriale a acelei instanțe (decizia irevocabilă a Curții de Apel din 23 septembrie 2003).

7.

Amnistia din anul 1999 și revizuirea acesteia în anul 2001

La 29 decembrie 1999, reclamantul a fost condamnat la 7 ani privațiune de libertate pentru escrocherie. Instanța l-a liberat de executarea sentinței pronunțate în temeiul Legii amnistiei, care era aplicabil participanților la conflictul militar din regiunea transnistreană („conflictul”). Această hotărâre este irevocabilă („hotărârea din anul 1999”).

În urma unui demers al procurorului depus la o dată nespecificată în anul 2000, care se referea la faptul că amnistia nu trebuia să fie aplicată reclamantului din motivul că acesta executa pedeapsa și nu putea să participe la conflict, la 23 martie 2001, Judecătoria sectorului Centru a redeschis procedura judiciară și a condamnat reclamantul din nou la 7 ani închisoare („revizuirea din anul 2001”).

La 29 mai 2001, Tribunalul Chișinău a casat în parte această sentință și a redus pedeapsa la 5 ani. La 11 octombrie 2001, Curtea de Apel a menținut această decizie.

În urma adunării unui număr suficient de probe, în februarie 2004, o comisie specializată de stat a confirmat participarea reclamantului la conflict. Procurorul a inițiat procedura de revizuire a deciziei din 11 octombrie 2001.

La 7 iulie 2004, Judecătoria Centru a aplicat din nou Legea amnistiei. Reclamantul însă a continuat să se afle în detenție în temeiul unei alte condamnări pentru escrocherie (la 13

noiembrie

2003, el a fost condamnat la doi ani de închisoare, această sentință fiind menținută de către Tribunalul Chișinău, la 25 martie 2003 și de către Curtea de Apel, la 24 decembrie 2003).

La 3 mai 2005, reclamantul a inițiat proceduri judiciare prin care a solicitat compensații pentru „condamnarea sa repetată” în anul 2001. La 1 iunie 2005, Judecătoria Rîșcani a decis în favoarea reclamantului și i-a acordat MDL 5,000 (echivalentul a EUR

330 la acea dată) cu titlu de prejudiciu moral cauzat de revizuirea din anul 2001 și pentru 5 luni de detenție ilegală. Reclamantul nu a atacat această hotărâre.

8.

Dreptul de a se prezenta personal în fața instanțelor de judecată

Reclamantul a intentat mai multe acțiuni judiciare, prin care a pretins încălcarea drepturilor sale de către diferite autorități și persoane private.

Reclamantul susține că, în câteva cauze, el nu s-a putut prezenta personal în fața instanțelor de judecată la examinarea acțiunilor judiciare intentate de către el. Reclamantul pretinde că motivul era o deficiență în procedura de citare judiciară a deținuților: în timp ce, de obicei, instanțele de judecată citează persoanele cu aproximativ 6-10 zile înainte de data ședinței, de obicei, citația parvenea la reclamant cu aproximativ 1-2 zile înainte de data ședinței, iar uneori chiar după această dată. Spre exemplu, în acțiunea sa împotriva administrației izolatorului în care reclamantul solicita condiții mai bune pentru întrevederi cu familia sa, citația Curții de Apel, care informa reclamantul despre examinarea cauzei la 25 decembrie 2003, a parvenit la reclamant la 24

decembrie 2003. Într-o altă procedură privind pretinsa intervenție chirurgicală care nu a fost necesară, citația Curții de Apel (despre ședința de judecată din 16 iulie 2003) a fost primită la 17 iulie 2003.

Citațiile reprezentau simple înștiințări despre data ședinței de judecată, în timp ce reclamantul avea nevoie, pentru a fi adus la ședință, de o încheiere a instanței prin care să se solicite escortarea lui de către autoritățile izolatorului. El a declarat în mod expres că nu avea un avocat care să-i reprezinte interesele și că va prezenta cauza sa în fața instanței personal, solicitând instanței să expedieze citația la timp și să dispună escortarea lui la ședință. El nu a primit niciun răspuns la solicitarea dată sau la alte solicitări similare.

9.

Accesul la justiție

Cu câteva ocazii, acțiunile judiciare intentate de către reclamant (a se vedea secțiunile 5, 15 și 17) nu au fost examinate din motivul că reclamantul nu a plătit taxa de stat, care reprezenta în fiecare caz aproximativ EUR 6.

Reclamantul a obținut câștig de cauză cel puțin într-o acțiune judiciară și a obținut despăgubiri de la un ziar care l-a defăimat (hotărârea din 25 decembrie 2003, în total EUR 126). Reclamantul a primit, de asemenea, compensații de la autoritățile poștale din Franța și Regatul Unit (aproximativ EUR

55) și, în perioada detenției sale, a reușit să plătească pentru asistența a trei avocați diferiți.

În câteva scrisori adresate autorităților naționale, reclamantul a susținut că taxele de stat și alte cheltuieli au fost plătite de către rudele și prietenii săi. Printr-o scrisoare din 25 septembrie 2003, reclamantul a solicitat administrației izolatorului să ridice compensația pe care a primit-o de la autoritățile poștale și să o transfere avocatului său.

Reclamantul a inițiat proceduri judiciare prin care a cerut instanței să emită o încheiere prin care să oblige Guvernul să-i acorde resurse financiare pentru inițierea diverselor proceduri judiciare. La 18 iunie 2004, Curtea Supremă de Justiție a respins cererea reclamantului din motivul nerespectării de către acesta a procedurii de soluționare prealabilă a litigiului înainte de inițierea procedurilor judiciare.

10.

Condamnarea din anul 2003

La 28 mai 2003, printr-o decizie definitivă, Curtea de Apel l-a condamnat pe reclamant la doi ani închisoare pentru escrocherie, menținând hotărârile instanțelor ierarhic inferioare. Potrivit reclamantului, care a fost reprezentat de către avocatul său, instanțele judecătorești au refuzat să citeze un martor al apărării și același procuror a acționat în calitate de acuzator de stat la toate nivelele de jurisdicție.

Instanțele ierarhic superioare au decis că nu era nevoie să audieze acest martor din motiv că poziția lui era clară din documentele contabile pe care acesta le-a prezentat și ea coincidea cu declarațiile superiorilor săi și cu multe alte probe.

11.

Cenzurarea corespondenței

Reclamantul, de asemenea, a pretins că autoritățile de la izolator au deschis și au citit corespondența sa, inclusiv scrisorile de la Parlament (ex. scrisoarea din 10 octombrie 2002), Ministerul Justiției (scrisoarea din 11

octombrie

2001), Curtea Constituțională (scrisoarea din 18 septembrie 2002), Avocatul Parlamentar (scrisoarea din 23 august 2001), spitalul psihiatric (scrisoarea din 16 aprilie 2002) și de la organele de ocrotire a normelor de drept, cum ar fi procuratura (ex. scrisoarea din 11 iulie 2002).

El a prezentat copiile scrisorilor menționate mai sus, care purtau ștampila izolatorului și data de intrare. În unele cazuri, ștampila era însoțită de indicații scrise de mână „să fie înmânată [reclamantului]” sau de o notă cu numele reclamantului și numărul celulei în care era deținut. Alte scrisori de la aceleași instituții purtau ștampila doar pe plic.

12.

Întrevederi cu familia sa

Reclamantul a declarat că, cu excepția primei întrevederi cu familia sa la începutul detenției sale, el a comunicat cu ei printr-un perete de sticlă cu găuri. Aceste întrevederi erau limitate la aproximativ 2 ore pe lună și nu permiteau intimitate, deoarece cele cinci cabine destinate unor asemenea întrevederi erau situate una lângă alta. Orice contact fizic era exclus. Persoanele condamnate aveau însă dreptul la întrevederi mult mai lungi în camere separate destinate întrevederilor. Reclamantul însă nu avea astfel de privilegii din cauza că, deși a fost condamnat pentru comiterea unor infracțiuni, el era cercetat penal cu privire la alte acuzații. Reclamantul a mai declarat că lui i-au fost refuzate întrevederi cu familia sa pentru perioade foarte lungi de timp (până la un an).

El a solicitat condiții mai bune pentru întrevederi cu familia sa. Spre exemplu, la 21 august 2003, el a solicitat permisiunea de a avea o întrevedere mai lungă și a menționat că condamnarea sa a devenit irevocabilă la 28 mai 2003. Această solicitare a fost însă refuzată în temeiul „Regulamentului izolatorului”.

Reclamantul a inițiat proceduri judiciare împotriva administrației izolatorului, solicitând condiții mai bune pentru întrevederi, și anume posibilitatea de a avea întrevederi cu familia sa într-o cameră separată pentru o perioadă mai lungă de timp și fără peretele de sticlă. La 25 decembrie 2003, Curtea de Apel a respins cererea reclamantului.

În cererea sa de recurs, reclamantul a solicitat suplimentar posibilitatea de a avea mai multe întrevederi regulate. În hotărârea sa irevocabilă din 21 aprilie 2004, Curtea Supremă de Justiție a refuzat să examineze cererea suplimentară a reclamantului din motivul că aceasta nu a fost invocată în prima instanță. De asemenea, ea a respins cererea de bază a reclamantului privind condiții mai bune pentru întrevederi și a invocat securitatea deținuților pentru folosirea peretelui de sticlă.

13.

Evacuarea familiei reclamantului din apartamentul lor

În anul 1992, Ministerul Apărării a acordat în folosință reclamantului și familiei sale un apartament de la stat pe motivul participării lui în conflict. În anul 1999, lor li s-a indicat să elibereze apartamentul. În urma refuzului de a elibera apartamentul, împotriva lor au fost inițiate proceduri judiciare. La 22

iunie 1999, Curtea de Apel, prin decizia sa irevocabilă, a dispus evacuarea lor din apartament din motiv că ei au primit dreptul de a-l folosi de la o autoritate care nu era competentă să acorde un astfel de drept de folosință.

În februarie 2004, reclamantul a depus o cerere de revizuire împotriva deciziei din anul 1999, pe motiv că, la adoptarea acesteia, instanțele nu au respectat un decret al Președintelui din anul 1992 și alte acte care îi acordau dreptul la locuință. La 5 mai 2004, această cerere a fost respinsă ca fiind depusă cu omiterea termenului, deoarece legea prevedea că cererile de revizuire sunt admisibile dacă sunt depuse în termen de 3

luni din ziua când persoana interesată a luat cunoștință de circumstanțele noi, iar circumstanțe relevante noi nu au fost stabilite.

În mai 2005, reclamantul a inițiat proceduri judiciare noi, prin care a cerut acordarea unui apartament sau a valorii bănești al acestuia, deoarece a participat la conflict și a rămas invalid. La 12

mai

2005, Judecătoria Centru a restituit cererea din motivul neachitării de către reclamant a taxei de stat. Reclamantul a atacat această hotărâre, solicitând scutirea de la plata taxei de stat și dreptul de a se prezenta în fața instanței pentru a demonstra situația sa materială dificilă. Această cauză este pendinte în instanțele naționale.

14.

Procedurile de defăimare

Reclamantul a inițiat proceduri judiciare, deoarece el a considerat că a fost defăimat de câteva articole de ziar, care sugerau că el ar fi urmat un tratament de dezalcoolizare. La 2 decembrie 2003, Judecătoria Buiucani a decis în favoarea reclamantului și i-a acordat compensații și costuri: MDL

1800 (echivalentul aproximativ a EUR 120 la acea dată) și MDL 90 (echivalentul a EUR 6 la acea dată) cu titlu de taxă de stat. Reclamantul nu a atacat această hotărâre și mai târziu a informat Curtea în scris că nu invocă nicio pretenție cu privire la această acțiune.

Reclamantul a invocat, de asemenea, o greșeală într-o scrisoare adresată lui de către Centrul pentru Drepturile Omului, în care era indicat un articol greșit din Codul penal drept temei pentru ultima sa condamnare la închisoare. Acțiunea judiciară intentată împotriva Centrului pentru Drepturile Omului a fost lăsată fără examinare, din motivul nerespectării condițiilor procedurale (și anume, neplata taxei de stat). Reclamantul nu a atacat această încheiere.

15.

Percheziția biroului organizației non-guvernamentale a reclamantului

Reclamantul a declarat că autoritățile au percheziționat ilegal biroul său și au sechestrat copiile cărților sale și alte materiale. Directorul organizației non-guvernamentale a depus mărturii în instanță și a negat că aceste evenimente au avut loc.

La 23 septembrie 2003, Curtea de Apel Chișinău a refuzat să examineze cererea reclamantului din motivul nerespectării procedurii. În special, reclamantul nu a plătit taxa de stat și nu a specificat care bunuri au fost sechestrate din biroul său, valoarea lor aproximativă, autoritatea care a sechestrat bunurile, acestea fiind informații considerate de către instanță esențiale pentru continuarea procedurilor. Reclamantul nu a depus o cerere modificată.

16.

Dispariția corespondenței

În final, reclamantul s-a referit la dispariția câtorva din scrisorile sale pe care el le-a expediat în Franța și Regatul Unit al Marii Britanii în aprilie 2003. În urma plângerii sale adresate autorităților poștale, în septembrie 2003, reclamantul a primit despăgubire pentru cele trei scrisori care au dispărut, în limitele răspunderii agenților poștali stabilite de Convenția Poștală Universală. Reclamantul nu a inițiat proceduri judiciare în această privință.

17.

Accesul la informație

Reclamantul susține, de asemenea, că i-a fost refuzat accesul la dosarul său medical și la regulamentul intern al izolatorului în care era deținut.

Cu toate acestea, în scrisorile sale (ex. din 19 august 2002) expediate reclamantului și avocatului acestuia, administrația izolatorului a oferit răspunsuri detaliate la toate întrebările lor, inclusiv extrasele relevante din fișa medicală a reclamantului. Regulamentul intern al izolatorului nu a fost publicat și este de uz intern. Printr-o scrisoare din 23 decembrie 2003, o copie a acestuia a fost expediată, ca excepție, reclamantului.

Reclamantul a inițiat proceduri judiciare în privința dreptului său de acces la informații medicale, însă nu a plătit taxa de stat și acțiunii sale nu i-a fost dat curs. Acțiunea reclamantului în privința accesului la regulamentul izolatorului a fost lăsată fără examinare, din motivul că această acțiune nu ținea de procedura contenciosului administrativ, pe care a folosit-o reclamantul.

B.

Materiale neconvenționale relevante

1.

Raportul Comitetului European pentru prevenirea torturii și tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante (CPT):

În Raportul său întocmit în urma vizitei efectuate în Republica Moldova între 10 și 22 iunie 2001, CPT scria (traducerea neoficială a CPT, sublinierea fiind autentică):

„61.

Delegația a atras atenția asupra problemei

contactelor persoanelor private de libertate cu lumea exterioară

. Un număr considerabil de persoane s-a plâns de interdicția de a coresponda cu rudele lor și de a avea întrevederi. S-a dovedit că autorizarea contactelor deținuților cu lumea exterioară era lăsată, în întregime, la discreția polițiștilor și/sau persoanelor care conduc aceste instituții, care au o atitudine deosebit de restrictivă în această privință.

În privința persoanelor bănuite de comiterea infracțiunilor, CPT admite că în interesul urmăririi penale pot fi introduse unele restricții în acordarea întrevederilor unor persoane. Totuși, aceste restricții trebuie să fie limitate strict la nevoile specifice ale cauzei și aplicate pentru o perioadă de timp cât de scurtă posibil. În nici un caz nu trebuie interzise întrevederile deținutului cu familia și prietenii săi pentru perioade lungi de timp. În cazul în care se consideră că există un risc permanent de înțelegeri secrete, este recomandat totuși de a autoriza întrevederile, însă sub o supraveghere strictă; o asemenea abordare trebuie să fie luată și în privința corespondenței deținutului cu familia/prietenii apropiați.

...

CPT recomandă autorităților moldovenești să revizuiască reglementările legale și practicile existente în acest domeniu, în lumina observațiilor formulate mai sus.”

Prevederile relevante ale Codului de procedură civilă sunt următoarele:

Articolul 85. Scutirile de taxă de stat

„1) De taxă de stat pentru judecarea pricinilor civile se scutesc:

a) reclamanții în acțiunile:

...

-

de reparație a prejudiciului cauzat prin vătămare a integrității corporale sau prin altă vătămare a sănătății ori prin deces;

- de reparație a daunei materiale cauzate prin infracțiune;...

(4)

În funcție de situația materială, persoana fizică poate fi scutită de judecător (de instanța judecătorească) de plata taxei de stat sau de plata unei părți a ei.”

Articolul 437. Cuprinsul cererii de recurs

„...

(2)

La cererea de recurs trebuie să se anexeze dovada de plată a taxei de stat, prevederile art. 85 și ale art. 86 neavînd incidență.”

Prevederile relevante ale Legii nr. 1545 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești sunt următoarele:

Articolul 1

„(1) În conformitate cu prevederile prezentei legi, este reparabil prejudicial moral și material, denumit în continuare prejudiciu, cauzat persoanei fizice sau juridice în urma:

a)

reținerii ilegale, aplicării ilegale a măsurii represive de ținere sub arest, tragerii ilegale la răspundere penală, condamnării ilegale;

b)

efectuării ilegale, în cazul urmăririi penale ori judecării cauzei penale, a percheziției, ridicării, punerii ilegale sub sechestru a averii, eliberării ilegale din lucru (funcție), precum și a altor acțiuni de procedură care limitează drepturile persoanelor fizice sau juridice; ...”

Articolul 4

„Dreptul la repararea prejudiciului, în mărimea și modul stabilite de prezenta lege, apare în cazul:

a) pronunțării sentinței de achitare;

b) scoaterii persoanei de sub urmărire penală sau încetării urmăririi penale pe temeiuri de reabilitare; ...”

Prevederile relevante ale dreptului intern privind corespondența deținuților au fost descrise în hotărârea

Meriakri v. Moldova

((radiere), nr. 53487/99, §§

17-24, 1 martie 2005).

PRETENȚII

1.

Reclamantul se plânge, în temeiul articolului 3 al Convenției, de condițiile inumane și degradante de detenție din izolator.

2.

De asemenea, el se plânge, în temeiul articolului 3, de alimentarea silită și modul în care această alimentare a fost efectuată.

3.

De asemenea, el se plânge, în temeiul articolului 3, de efectuarea unei operații care, potrivit reclamantului, nu a fost necesară.

4.

El se plânge, în temeiul articolului 6 § 1, de durata procedurilor judiciare privind alimentarea silită și intervenția chirurgicală.

5.

De asemenea, el se plânge, în temeiul articolului 6 § 1, de încălcarea dreptului său la judecarea acțiunii privind alimentarea silită.

6.

Reclamantul se plânge de cenzurarea corespondenței sale de către autoritățile izolatorului, care contravine dreptului său la respectarea corespondenței, garantat de articolul 8 § 1 al Convenției.

7.

De asemenea, el se plânge, în temeiul articolului 8 § 1, de imposibilitatea de a avea întrevederi cu familia sa pentru perioade lungi de timp și de a avea întrevederi în condiții de confidențialitate, sau orice contacte fizice cu ei.

8.

Reclamantul se plânge, în temeiul articolului 10 § 1, de imposibilitatea de a avea acces la textul regulamentului intern al izolatorului.

9.

Reclamantul, de asemenea, a formulat câteva pretenții suplimentare: în temeiul articolului 2 (pretinsa răpire a familiei sale); în temeiul articolului 3 (pretinsa tortură aplicată de către colaboratorii poliției și lipsa asistenței medicale); în temeiul articolului 6 § 1 (echitatea procedurilor judiciare din anul 1999, care au rezultat în evacuarea familiei sale din apartamentul lor și a procedurilor care s-au finalizat cu condamnarea sa pentru comiterea unei alte infracțiuni în anul 2003, precum și obligarea de a plăti taxa de stat pentru examinarea cererii sale privind accesul la informație și privind percheziția efectuată în biroul său, durata procedurilor judiciare privind alimentarea silită și intervenția chirurgicală, imposibilitatea de a se prezenta personal la ședințele de judecată și a prezenta cauzele sale, precum și echitatea procedurii de revizuire din anul 2001); în temeiul articolului 8 § 1 (procedurile de defăimare, percheziția biroului său, dispariția unei părți a corespondenței sale, precum și accesul la informații medicale cu caracter personal).

ÎN DREPT

1.

Reclamantul se plânge în temeiul articolului 3 al Convenției (de condiții inumane de detenție și alimentarea silită), în temeiul articolului 6 § 1 (de accesul la justiție în ceea ce privește alimentarea silită), în temeiul articolului 8 (de cenzurarea corespondenței, dreptul la întrevederi confidențiale cu familia sa) și în temeiul articolului 10, prin lipsa accesului la regulamentul intern al izolatorului.

Curtea consideră că ea nu poate, în baza dosarului, să determine admisibilitatea acestor pretenții și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu articolul 54 § 3 (b) al Regulamentului Curții, de a notifica această parte a cererii Guvernului pârât.

2.

Reclamantul, de asemenea, se plânge, în temeiul articolului 2 al Convenției, de pretinsa răpire a soției și copilului său de către autorități.

Curtea notează că, la cererea reclamantului, a fost pornită urmărirea penală, în cadrul căreia a fost stabilit locul aflării copilului, iar mai târziu a fost găsită și soția lui, care l-a vizitat în penitenciar. Nu există probe care ar submina aceste concluzii, iar reclamantul nu le-a contestat. Mai mult, el nu a inițiat proceduri judiciare în această privință.

Prin urmare, Curtea conchide că pretenția formulată în temeiul articolului 2 al Convenției este vădit nefondată, în sensul articolului

35 §

3 al Convenției.

3.

Reclamantul, de asemenea, se plânge, în temeiul articolului 3 al Convenției, de efectuarea unei intervenții chirurgicale care, potrivit lui, nu a fost necesară.

Curtea notează că reclamantul a inițiat proceduri judiciare, solicitând repararea prejudiciului material și moral cauzat prin acea intervenție și că această procedură mai este pendinte. În prezent, nu există nimic ce ar sugera că aceste proceduri nu sunt efective și, prin urmare, Curtea consideră această pretenție prematură. În consecință, această pretenție urmează a fi respinsă pentru neepuizarea căilor de recurs interne, în conformitate cu articolul 35 §§ 1 și 4 al Convenției.

4.

Reclamantul, de asemenea, pretinde că a fost torturat de către polițiști după reținerea sa la 23 octombrie 2000. El s-a plâns de maltratare la procuror, care, la 29 ianuarie 2001, a refuzat să intenteze proceduri penale după efectuarea unor investigații detaliate și serioase ale acestor acuzații. Reclamantul nu a contestat acest refuz în instanța de judecată.

Curtea notează că această cerere a fost depusă la 25 decembrie 2001, adică peste 11 luni de la decizia procurorului. Chiar dacă presupunem că reclamantul nu dispunea de un recurs efectiv care trebuia epuizat, această pretenție a fost depusă cu depășirea termenului prevăzut de articolul 35 § 1 al Convenției și urmează a fi respinsă ca inadmisibilă în conformitate cu articolul 35 § 4 al Convenției.

5.

Curtea a examinat restul pretențiilor reclamantului în temeiul articolului 3 (asistența medicală insuficientă în izolator), articolul 6 § 1 (echitatea procedurilor judiciare din anul 1999, care au rezultat în evacuarea familiei sale din apartament și a procedurilor care au rezultat în condamnarea reclamantului pentru comiterea unei alte infracțiuni în anul 2003, obligarea de a plăti taxa de stat la inițierea procedurilor civile, durata procedurilor judiciare cu privire la alimentarea sa silită și intervenția chirurgicală, imposibilitatea de a se prezenta personal în fața instanțelor de judecată și a prezenta cauzele sale, precum și echitatea procedurii de revizuire din anul 2001) și în temeiul articolului 8 § 1 (procedurile de defăimare, percheziția biroului său, dispariția unei părți a corespondenței sale și accesul la informația medicală cu caracter personal).

Totuși, luând în considerație toate materialele de care dispune, Curtea conchide că aceste pretenții nu prezintă nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților prevăzute de Convenție și Protocoalele sale. Prin urmare, această parte a cererii urmează a fi respinsă ca vădit nefondată, în modul stabilit de articolul

35 §§ 3 și 4 al Convenției.

Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,

Decide

de a rezerva examinarea pretențiilor reclamantului cu privire la condițiile sale de detenție, alimentarea silită, echitatea procedurii de revizuire din anul 2001, dreptul de a se prezenta personal în fața instanțelor de judecată, cenzurarea corespondenței sale și dreptul de a avea întrevederi cu familia sa în condiții de confidențialitate;

Declară

inadmisibil restul cererii.

Michael

O’Boyle

Nicolas

Bratza

Grefier

Președinte