BELL v. THE UNITED KINGDOM

Secțiunea 33 alineatul (1) b) din Legea armatei 1955 („Legea din 1955”) prevede: „Cineva care face obiectul legii militare care - ... (b) folosirea limbii amenințatoare sau insubordonate către ofițerul său superior este, pe condamnare de către instanță marțială, responsabilă cu închisoarea sau orice pedeapsă mai mică prevăzută de prezenta lege.”

Investigație Secțiunea 76 din Legea din 1955 prevede că o acuzație că un acuzat a comis o infracțiune, inclusiv infracțiunea menționată mai sus, va fi raportată ofițerului său comandant („CO”), care va investiga acuzația. Regulamentul (CE) nr. 25 din Regulamentele 1997 privind investigarea și tratarea sumară (Army) („Regulamentele 1997”), care a fost adoptat în temeiul articolului 83 din Legea din 1955, prevede ca CO-urile să investigheze taxa prin, printre altele , provocarea unor astfel de anchete sau a unor anchete suplimentare care îi par necesare.

Audieri Regulamentul 9 din Regulamentele din 1997 prevede că CO-urile pot trata sumar cu orice acuzație acuzată împotriva unui acuzat în temeiul articolului 33 din Legea armatei din 1955. Regulamentul 29 din Regulamentele din 1997 prevede că, înainte de a face o acuzație sumară, un comandant, printre altele, , apelează martorilor a căror dovezi consideră că pot fi relevante pentru acuzația (29(1)b)); permite acuzatului să pună la îndoială aceste martori (29(1)c)); permite acuzatului să furnizeze dovezi în numele său (29(1)d)); permite acuzatului să-și cheme proprii martori (29(1)e) . CO are competența de a suspenda în orice moment procedura dacă este necesar în interesul justiției să facă acest lucru (29(2)). Secțiunea 76B din Legea din 1955 (subliniată de Legea forțelor armate din 1996 („Legea din 1996”)) prevede (în măsura în care este cazul): „ (1) Aceasta secțiune se aplică atunci când o acuzație va fi tratată sumar de un ofițer comandant... (5) În cazul în care el determină că acuzația a fost dovedit ofițerul comandant ..., înainte de a înregistra o constatare că acuzația a fost demonstrată, permite acuzatului posibilitatea de a alege judecată de curte marțială. Secțiunea 76C din Legea din 1955 (subliniată de Legea forțelor armate din 1996 („Legea din 1996”)) prevede că CO-urile pot acorda sancțiuni numai atunci când au înregistrat o constatare că acuzația împotriva unui acuzat a fost demonstrată. Anexa N la capitolul 62 din Instructiunile administrative generale ale armatei (“AGAI”) se îndreaptă: „Distribuții sumarine – în interiorul memoriei 1 în cazul în care un birou commandant își folosește în mod summaritar ponderea ORDINARĂ” Punctul 10 din anexa N prevede (dacă este cazul): „Comisia ar trebui să ... ia în considerare toate dovezile și să ia în considerare dacă acuzatul este vinovat sau nu vinovat de infracțiunile acuzate… Pentru a fi condamnat la o acuzație, el trebuie să fie mulțumit dincolo de o îndoială rezonabilă, adică că el este sigur, că acuzatul este vinovat de această acuzație. Orice incertitudine ar trebui exercitat în favoarea acuzatului prin găsirea nevinovat… ”

Durata maximă a încarcerării pentru infracțiunea de utilizare a limbii insubordinate nu este definită în Legea din 1955. Prin urmare, sancțiunile maxime disponibile depind de forma judecătorului care a pronunțat atribuirea. În temeiul Regulamentului nr. 12 din regulamentele din 1997, un CO care abordează sumar cu o infracțiune nu are competența de a acorda o atribuire a detenției de peste 28 de zile, cu excepția cazului în care acesta respectă Regulamentul nr. 31 din regulamentele din 1997. Regulamentul nr. 31 din regulamentele din 1997 prevede că un CO poate acorda detenție extinsă de până la 60 de zile numai dacă a luat declarații scrise de la toți martorii (Reg. 31(3), s-a convins că acuzatul nu ar putea contesta acuzația (Reg. 31(4)), a obținut permisiunea unei autorități mai mari de a acorda detenție extinsă (Reg.31(5)&(7)) și a informat acuzatul asupra competențelor sale extinse (Reg. 31(9). O curte de district marțială poate acorda închisoarea de până la doi ani (cf. art. 85 alin. (2) din Legea din 1955). Nu există nici o limitare a competențelor instanței marțiale generale de a acorda închisoare. Cu toate acestea, punctul 6.121 din Regulamentele reginei prevede următoarele: "Dacă un acuzat a ales să fie judecat de către tribunal martial pedeapsa sa nu este pentru acest motiv pentru a fi crescut. În circumstanțele obișnuite, instanța nu ar trebui să acorde o pedeapsă mai grea decât cea care ar fi putut fi acordată sumar. Cu toate acestea, instanța nu este obligată de limitele impuse la premiile sumare ..."

Secțiunea 115 din Legea din 1955 (așa cum a fost modificată de Legea forțelor armate de 1996) prevede: „ (1) Aceasta secțiune se aplică atunci când o acuzație a fost tratată sumară și a fost înregistrată o constatare că acuzația a fost demonstrată. (3) Constanța sau orice pedeapsă acordată (sau ambele) poate fi revizuită în orice moment . . .”. O astfel de reexaminare este efectuată de Consiliul Apărării, orice ofițer militar superior comandant al ofițerului comandant al soldatului care solicită reexaminarea, sau un ofițer general sau brigadier desemnat de Consiliul Apărării pentru a efectua reexaminarea sau orice clasă de reexaminare (secțiunea 115 alineatul (5)). Autoritatea de revizuire poate anula orice verdict vinovat și sentință asociată sau înlocuiește orice constatare sau sentință care ar fi putut fi făcută sau impusă în mod valabil de comandantul care a efectuat procedura de rezumat, cu excepția faptului că orice nouă sentință impusă nu trebuie să fie, în opinia autorității, mai severă decât sentința inițial adoptată (articolele 113AA(2)-(5) și 115(6)). În conformitate cu Regulamentul reginei 6.071A(c), constatările si premiile rezumate sunt supuse automat examinării în cazul în care acuzatul a fost condamnat la detenție în peste 28 de zile.

Pampflet Toți soldații sunt furnizati cu un pamflet, intitulat „Drepturile unui soldat acuzat de o infracțiune în temeiul Actului armatei din 1955”. Pamfletul a fost considerat un „guid”, care nu a fost destinat să acopere toate drepturile pe care le-ar putea avea un soldat. Conținutul acestui pamflet a fost modificat la 1 octombrie 1997. Versiunea anterioară octombrie 1997 a pamfletului și-a informat soldații cu privire la dreptul de a avea un ofițer ca „consilier” atât înainte, cât și în timpul audierii. Acest consilier trebuia să fie autorizat să facă o declarație cu privire la fundal acuzat sau să atenueze pedeapsa, dacă acuzatul o dori. În plus, pamfletul a explicat modalitățile de desfășurare a ședințelor și procedurile care trebuiau respectate înainte ca un CO să poată acorda detenție extinsă (a se vedea mai sus). În cele din urmă, acesta a declarat următoarele în ceea ce privește un apel: „16. Cu toate că nu există niciun drept oficial de recurs împotriva tranzacțiilor sumare, în cazul în care un acuzat consideră că a fost tratat injust de către comandantul său atunci când se ocupă de acuzații sumare împotriva acestuia, el poate prezenta o plângere scrisă care să precize motivele sale, solicitând soluționarea plângerii în temeiul AA s. 180 și solicitând ca constatarea și/sau sentința să fie revizuită în conformitate cu AA s. 115. Aspectul va fi apoi reexaminat de către autoritatea superioară a CO, care are puterea de a încalca sau de a varia constatarea și sentința CO...” COMPLAINTE 1. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 că procesul a fost nedrept: a) CO nu a fost „independente sau imparțial” deoarece a acționat atât ca procuror și judecător; b) procedura nu a fost organizată în public; c) nu i s-a permis să facă comentarii cu privire la puterea cauzei împotriva acestuia sau să facă o declarație în atenuarea sentinței; d) tribunalul nu a fost „înființat prin lege”; e) nu a fost dat niciun motiv pentru decizia CO; și f) nu a existat nici o formă de recurs pentru reclamant. 2. De asemenea, el s-a plâns, în temeiul articolului 6 § 2, că nu i s-a acordat avantajul presunției de nevinovăție. (3) El s-a plâns în temeiul articolului 6 § 3 că: a) nu i s-a dat timp suficient pentru a pregăti apărarea și nu s-au obținut anumite dovezi medicale (art. 6 § § § § § § § § § § § )); b) nu i s-a furnizat o reprezentare juridică (art. 6 § § § § § § § § § § § și c) nu s-au obținut anumite dovezi medicale, un martor a fost intimidat să nu furnizeze dovezi și celălalt a fost întrerupt în cursul dovezilor sale fără intercesiune de către CO (art. 6 § 3 litera (d)). Guvernul a susținut că, în absența unei reexaminări a condamnării și a condamnării sale în temeiul articolului 115 din Legea din 1955 de către autoritatea de revizuire, reclamantul nu a reușit să epuizeze căile de recurs interne, în conformitate cu art. 35 § 1 din Convenție. Acestea au subliniat competențele largi ale autorității de revizuire pentru înlocuirea unui nou verdict sau a unei propoziții în locul celui al reclamantului (a se vedea mai sus). Reclamantul a susținut că nu există nici o formă de procedură pentru revizuiri în temeiul articolului 115 din Legea din 1955 și că, ca urmare, aceste revizuiri nu au fost eficiente. Guvernul a răspuns că nu era necesară o procedură specifică: tot ceea ce era necesar era o simplă cerere de revizuire. Curtea reamintește că, în conformitate cu art. 35 din Convenție, este competent să se ia în considerare plângerile numai după epuizarea tuturor măsurilor eficace, în conformitate cu normele de drept internațional recunoscute în general. Thompson v. Regatul Unit (dec.), nr. 36256/97), reclamantul nu a fost obligat să epuizeze o revizuire internă a armatei în ceea ce privește plângerile sale privind presupusele deficiențe ale dispozițiilor interne aplicabile proceselor de rezumație („prevenții generice”), în timp ce el a fost obligat să facă acest lucru în ceea ce privește plângerile sale privind aplicarea acestor dispoziții interne în cazul său („punere negenerale”). În cazul în cauză, Curtea consideră că anumite plângeri în temeiul articolului 6 § § § 1 și 3 (de exemplu, cele legate de independența și imparțialitatea CO și de echitatea consecutivă a procedurii; natura „publică” a procedurii; tribunalul fiind „înființat prin lege”; disponibilitatea unui recurs și lipsa de reprezentare juridică pentru procesul său de rezumat) se referă la acuzații de deficiențe ale dispozițiilor interne relevante (președintele generale). Prin urmare, remediul intern la care a făcut trimitere guvernul (un revizuire în temeiul articolului 115 din Legea din 1955, astfel cum a fost modificată), nu ar fi putut fi eficace în ceea ce privește aceste plângeri, astfel încât acestea să nu poată fi considerate inadmisibile pentru incapacitatea de a epuiza căile de recurs interne. Curtea constată că, în temeiul articolului 6 § § § § 1 și 3 și al tuturor plângerilor sale în temeiul articolului 6 § § 2 se ridică la plângerile negenerale prin care se confruntă cu modul în care au fost aplicate dispozițiile interne relevante în cazul său. În astfel de circumstanțe, ar fi fost rezonabil să se aștepte că reclamantul ar fi formulat aceste plângeri fie înainte de CO, fie într-o reexaminare în temeiul articolului 115 din Legea din 1955. Cu toate acestea, nu există nici o indicație că el a formulat aceste plângeri în timpul audierii cu CO-ul său. Nici nu a solicitat ca cazul să fie reexaminat de autoritatea superioară a CO. După cum se menționează mai sus, el a avut dreptul (de la data în care a fost condamnat la 23 decembrie 1997 până la data descărcării de gestiune în august 1998) de a se aplica în temeiul articolului 115 din Legea din 1955 pentru o revizuire a constatării CO și/sau a pedepsei acordate de CO. El a fost informat cu privire la această opțiune prin broșura de informații pentru soldați, care a înregistrat că ar putea solicita reexaminarea constatării și/sau a propoziției în temeiul articolului 115. Curtea remarcă că autoritatea de revizuire ar fi avut competența de a anula orice verdict vinovat și sentința asociată sau de a înlocui orice constatare sau sentință care ar fi putut fi făcută sau impusă în mod valabil de către CO care a efectuat procedura sumară, atât timp cât noua sentință impusă nu a fost, în opinia autorității de revizuire, mai severă decât cea inițială. Prin urmare, Curtea concluzionează că reclamantul nu a scăpat de căile de recurs interne în ceea ce privește plângerile negenerece în temeiul articolului 6 § § § § § § și § 3 și în temeiul articolului 6 § § § § § § § § § § § § § § § § § . Prin urmare, aceste plângeri trebuie respinse în temeiul articolului 35 § § § § și 4 din Convenție. B. art. 6 § § § § 1 și 3 din Convenție Restul de plângeri (generale) în temeiul acestor dispoziții se referă la independența și imparțialitatea CO și, prin urmare, la echitatea procedurii în fața sa; natura „publică” a procedurilor respective; dacă CO ar putea fi considerată un tribunal „stabilit prin lege”; disponibilitatea unui recurs și lipsa de reprezentare juridică. 1. (a) Aplicabilitatea articolului 6 Reclamantul a susținut că acuzațiile împotriva acestuia erau „criminale” în sensul articolului 6. El a susținut că aplicabilitatea articolului 6 nu a fost evaluată pe baza celor trei criterii descrise în hotărârea Engel (Engel și alții c. Hotărârea Țările de Jos din 8 iunie 1976, Seria A nr. 22, §§§ 82 și 83). El nu a contestat faptul că infracțiunile în cauză sunt infracțiuni disciplinare în dreptul intern, nici nu a contestat că acestea sunt disciplinare în mod disciplinar. Cu toate acestea, el a susținut că pedeapsa maximă a rendu infracțională infracțională. Pedeapsa maximă riscată de el a fost, în conformitate cu reclamantul, fie închisoarea pe viață (pedeapsa care a fost disponibilă în cazul în care infracțiunile au fost judecate de către instanță generală marțială), două ani de închisoare (pendența maximă de care a fost pusă la dispoziția unei instanțe de district marțială) fie 60 de zile de închisoare (pendența maximă depusă unui CO care a solicitat competențe de prelungire a condamnării). Guvernul a susținut că infracția este disciplinară în dreptul intern și disciplinară și, în plus, că penalitatea maximă pe care a riscat-o reclamantul a fost de doar 28 de zile. Ei au menționat cazul Engel citat mai sus și cazul Eggs c. Elveția (nr. 7341/76, decizia Comisiei din 4 martie 1978, decizii și rapoarte (DR) 15, p. 35) și au susținut că acest grad de severitate a pedepsei nu a „transformat” o infracțiune disciplinară în alt mod într-o infracțiune penală. (b) Merite ale plângerilor în temeiul art. 6 § 1 și 3 Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 că CO-ul său nu este „independente sau imparțial” deoarece a acționat atât ca procuror, cât și ca judecător; că procedura nu este publică; că tribunalul nu a fost „înființat prin lege” deoarece a fost al unui ad hoc Natura convocată pentru fiecare caz, la convenința forțelor armate fără constituție adecvată sau norme de probă sau de procedură; și că nu există nici o formă de recurs disponibilă. În plus, el se plângea în temeiul articolului 6 § 3 litera (c) că nu a fost furnizată posibilitatea de reprezentare juridică. El a susținut, de asemenea, că orice derogare de la el de judecată de către instanță marțială nu era valabil. Guvernul a observat că reclamantul a refuzat să aleagă judecată de către instanță marțială atunci când a avut ocazia și a susținut că nu există nicio considerație importantă de interes public care ar putea sugera că această chestiune ar fi trebuit să fie tratată în alt mod decât sumar. În aceste circumstanțe, ei au susținut că el a renunțat la drepturile sale în temeiul articolului 6 din Convenție. Ei au susținut că procedurile judiciare ar fi respectat pe deplin cerințele Convenției și că reclamantul ar fi avut dreptul la reprezentare juridică și, dacă este necesar, la asistență juridică. 2. Evaluarea Curții (a) plângerea privind absența unui drept de recurs Curtea reamintește că art. 6 nu obligă statele contractante să înființeze instanțe de recurs sau de cassare ( Delcourt c. Belgia , hotărârea din 17 ianuarie 1970 , Seria A nr. 11, § 25). Prin urmare, chiar presupunând că art. 6 a fost aplicabil, plângerea reclamantului în temeiul articolului 6 privind lipsa unui recurs trebuie respinsă ca fiind incompatibilă ratione materiae , în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. (b) Resturile plângeri Restul plângerilor susțin probleme complexe și grave în temeiul articolului 6 § § § § § § § § § § 3 litera (c) din Convenție, care necesită determinare în ceea ce privește fondul, care rezultă că acestea nu pot fi respinse vădit nefondat în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu s-a stabilit niciun alt motiv de declarare a plângerilor inadmisibile. Din aceste motive, Curtea este în unanimitate Declară admisibilă, fără prejudecarea fondurilor, plângerile reclamantului în temeiul articolului 6 § § § 1 și 3 privind lipsa de independență și imparțialitate a CO-ului său, despre lipsa procedurii fiind, prin urmare, nejustificate, cu privire la procedurile care nu se desfășoară în public, cu privire la faptul că CO-ul său nu constituie un tribunal „înființat prin lege” și cu privire la lipsa de reprezentare juridică. Declară inadmisibil restul cererii. Președintele grefierului Michael O’Boyle Josep Casadevall

The Offence Section 33(1)(b) of the Army Act 1955 (“the 1955 Act”) provides: “Any person subject to military law who - ... (b) uses threatening or insubordinate language to his superior officer shall, on conviction by court martial, be liable to imprisonment or any less punishment provided by this Act.”

Investigation Section 76 of the 1955 Act provides that an allegation that an accused has committed an offence, including the offence cited above, shall be reported to his commanding officer (“CO”) who shall investigate the charge. Regulation 25 of the Investigation and Summary Dealing (Army) Regulations 1997 (“the 1997 Regulations”), which was enacted under section 83 of the 1955 Act, provides that COs shall investigate the charge by, inter alia , causing such enquiries or further enquiries to be made as appear to him to be necessary.

Hearings Regulation 9 of the 1997 Regulations provides that COs may deal summarily with any charge brought against an accused under section 33 of the Army Act 1955. Regulation 29 of the 1997 Regulations provides that before dealing summarily with a charge, a commanding officer shall, inter alia , call witnesses whose evidence he considers may be relevant to the charge (29(1)(b)); allow the accused to question those witnesses (29(1)(c)); allow the accused to give evidence on his own behalf (29(1)(d)); allow the accused to call his own witnesses (29(1)(e)). The CO has the power at any time to adjourn the proceedings if it appears necessary in the interests of justice to do so (29(2)). Section 76B of the 1955 Act (as substituted by the Armed Forces Act 1996 (“the 1996 Act”)) provides (insofar as relevant): “(1)This section applies where a charge is to be dealt with summarily by a commanding officer... (5) If he determines that the charge has been proved the commanding officer ... shall, before recording a finding that the charge has been proved, afford the accused the opportunity of electing trial by court martial. Section 76C of the 1955 Act (as substituted by the Armed Forces Act 1996 (“the 1996 Act”)) provides that COs may only award penalties where they have recorded a finding that the charge against an accused has been proved. Annex N to Chapter 62 of the Army General Administrative Instructions (“AGAIs”) is headed: “SUMMARY DEALINGS - AIDE MEMOIRE 1 WHERE A COMMANDING OFFICER DEALS SUMMARILY USING HIS ORDINARY POWERS” Paragraph 10 of Annex N provides (as relevant): “The CO should ... consider all the evidence and consider whether the accused is guilty or not guilty of the offence(s) charged… In order to convict on a charge, he must be satisfied beyond a reasonable doubt, i.e. that he is sure, that the accused is guilty of that charge. Any uncertainty should be exercised in favour of the accused by finding him not guilty… ”

Penalties The maximum duration of the imprisonment for the offence of using insubordinate language is not defined under the 1955 Act. Hence, the maximum penalties available depend on the form of the tribunal making the award. By virtue of Regulation 12 of the 1997 Regulations, a CO dealing summarily with an offence does not have power to make an award of detention exceeding 28 days unless he complies with Regulation 31 of the 1997 Regulations. Regulation 31 of the 1997 Regulations provides that a CO may only award extended detention of up to 60 days if he has taken written statements from all the witnesses (Reg. 31(3)), satisfied himself that the accused was not likely to dispute the charge (Reg. 31(4)), obtained permission from a higher authority to award extended detention (Reg.31(5)&(7)) and informed the accused of his extended powers (Reg. 31(9)). A district court martial can award imprisonment of up to two years (cf. section 85(2) of the 1955 Act). There is no limitation on the powers of the general court martial to award imprisonment. However, paragraph 6.121 of the Queen’s Regulations provides as follows: “If an accused has elected to be tried by court-martial his punishment is not for that reason to be increased. In ordinary circumstances, the court should not award a heavier punishment than that which could have been awarded summarily. However, the court sentencing him is not bound by the limits imposed on summary awards ...”

Reviews Section 115 of the 1955 Act (as amended by the Armed Forces Act 1996) provides: “(1) This section applies where a charge has been dealt with summarily and a finding has been recorded that the charge has been proved. (3) The finding or any punishment awarded (or both) may be reviewed at any . . . time.” Such a review is conducted by the Defence Council, any military officer superior in command to the commanding officer of the soldier requesting the review, or a general officer or brigadier appointed by the Defence Council to carry out the review or any class of review (section 115(5)). The reviewing authority may quash any guilty verdict and associated sentence or substitute any finding or sentence which could have been validly made or imposed by the commanding officer who conducted the summary proceedings, save that any new sentence imposed must not be, in the opinion of the authority, more severe than the sentence originally passed (sections 113AA(2)-(5) and 115(6)). Under Queen’s Regulation 6.071A(c), summary findings and awards are automatically subject to review where the accused has been sentenced to detention in excess of 28 days.

The Pamphlet All soldiers are provided with a pamphlet, entitled “The Rights of a Soldier Charged with an Offence under the Army Act 1955”. The pamphlet was said to be a ‘guide’, which was not intended to cover all the rights that a soldier might have. The content of this pamphlet was modified on 1 October 1997. The pre-October 1997 version of the pamphlet informed soldiers of their right to have an officer as ‘adviser’ both before and during the hearing. This Adviser was to be allowed to make a statement on the accused’s background or in mitigation of punishment if the accused so wished. In addition, the pamphlet explained the ways that hearings had to be conducted and the procedures that had to be followed before a CO could award extended detention (see above). Finally, it said the following in relation to an appeal: “16. Appeal . Although there is no formal right of appeal against summary dealing, if an accused considers that he has been treated unjustly by his CO when dealing with charges summarily against him, he may submit a written complaint specifying his reasons, requesting redress of complaint under AA s. 180 and asking that the finding and/or sentence be reviewed under AA s. 115. The matter will then be reviewed by the COs higher authority, who has power to quash or vary the CO’s finding and sentence...” COMPLAINTS 1. The applicant complained under Article 6 § 1 that the trial was unfair: a) the CO was not “independent or impartial” since he acted both as prosecutor and judge; b) the proceedings were not held in public; c) he was not allowed to comment on the strength of the case against him or to make a statement in mitigation of sentence; d) the tribunal was not “established by law”; e) no reasons were given for the CO’s decision; and f) there was no form of appeal available to the applicant. 2. He also complained, under Article 6 § 2, that he was not given the benefit of the presumption of innocence. 3. He complained under Article 6 § 3 that: a) he was given insufficient time to prepare his defence and certain medical evidence was not obtained (Article 6 § 3 (b)); b) he was not provided with legal representation (Article 6 § 3(c)); and c) certain medical evidence was not obtained, one witness was intimidated into not giving evidence and the other was interrupted in the course of his evidence without intercession by the CO (Article 6 § 3(d)). THE LAW Exhaustion of domestic remedies The Government submitted that, in failing to seek a review of his conviction and sentence under section 115 of the 1955 Act by the reviewing authority, the applicant had failed to exhaust domestic remedies as required by Article 35 § 1 of the Convention. They highlighted the wide powers of the reviewing authority to substitute a new verdict or sentence in place of that of the applicant’s CO (see above). The applicant argued that there was no form of procedure for reviews under section 115 of the 1955 Act and that, as a result, such reviews were ineffective. The Government responded that no specific procedure was required: all that was needed was a simple request for review. The Court recalls that, pursuant to Article 35 of the Convention, it is only competent to consider complaints after all effective remedies have been exhausted, according to the generally recognised rules of international law. It is further noted that, in the case of Thompson v. United Kingdom (dec.), no. 36256/97), the applicant was not required to exhaust an internal army review as regards his complaints about alleged deficiencies in the domestic provisions applicable to summary trials (“generic complaints”) whereas he was required to do so as regards his complaints about the application of those domestic provisions in his case (“non-generic complaints”). In the present case, the Court considers that certain complaints under Article 6 §§ 1 and 3 (namely, those about the independence and impartiality of the CO and the consequent fairness of the proceedings; the “public” nature of the proceedings; the tribunal being “established by law”; the availability of an appeal and the lack of legal representation for his summary trial) amount to allegations of deficiencies in the relevant domestic provisions (generic complaints). The domestic remedy to which the Government referred (a review under section 115 of the 1955 Act, as amended) could not therefore have been effective in respect of these complaints so that they cannot be considered inadmissible for failure to exhaust domestic remedies. The Court finds the remainder of the applicant’s complaints under Article 6 §§ 1 and 3 and all of his complaints under Article 6 § 2 to amount to non-generic complaints by which he takes issue with the manner in which the relevant domestic provisions were applied in his case. In such circumstances, it would have been reasonable to expect the applicant to have raised these complaints either before the CO or in a review under section 115 of the 1955 Act. However, there is no indication that he raised these complaints during his hearing with his CO. Nor did he apply to have the case reviewed by the CO’s higher authority. As noted above, he had the right (from the date he was sentenced on 23 December 1997 to the date of his discharge in August 1998) to apply under section 115 of the 1955 Act for a review of the finding of the CO and/or of the punishment awarded by the CO. He had been informed of this option through the information pamphlet for soldiers which recorded that he could request that the finding and/or sentence be reviewed under section 115. The Court observes that the reviewing authority would have had the power under that section to quash any guilty verdict and associated sentence or substitute any finding or sentence which could have been validly made or imposed by the CO who conducted the summary proceedings, so long as that new sentence imposed was not, in the opinion of the reviewing authority, more severe than the sentence originally passed. The Court therefore concludes that the applicant has failed to exhaust domestic remedies as regards the non-generic complaints under Article 6 §§ 1 and 3 and under Article 6 § 2. Those complaints must therefore be rejected pursuant to Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention. B. Article 6 §§ 1 and 3 of the Convention The remaining (generic) complaints under these provisions concern the independence and impartiality of the CO and the consequent fairness of the proceedings before him; the “public” nature of those proceedings; whether the CO could be considered a tribunal “established by law”; the availability of an appeal and the lack of legal representation. 1. The parties’ submissions (a) Applicability of Article 6 The applicant contended that the charges against him were “criminal” for the purposes of Article 6. He argued that the applicability of Article 6 fell to be assessed on the basis of the three criteria outlined in the Engel judgment ( Engel and Others v. the Netherlands judgment of 8 June 1976, Series A no. 22, §§ 82 and 83). He did not dispute that the offences in question were disciplinary offences in domestic law. Nor did he dispute that they were disciplinary in nature. However, he argued that the maximum penalty rendered the offence criminal in character. The maximum penalty risked by him was, according to the applicant, either life imprisonment (the penalty that was available if the offence had been tried by general court-martial), two years imprisonment (the maximum penalty available to a district court-martial) or 60 days imprisonment (the maximum penalty available to a CO who had applied for extended sentencing powers). The Government argued that the offence was disciplinary in domestic law and disciplinary in nature and, further, that the maximum penalty the applicant risked incurring was only 28 days. They referred to the above cited Engel case and the case of Eggs v. Switzerland (No. 7341/76, Commission decision of 4 March 1978, Decisions and Reports (DR) 15, p. 35) and argued that this degree of severity of punishment did not “transform” an otherwise disciplinary offence into a criminal offence. (b) Merits of the complaints under Articles 6 §§ 1 and 3 The applicant complained under Article 6 § 1 that his CO was not “independent or impartial” since he acted both as prosecutor and judge; that the proceedings were not public; that the tribunal was not “established by law” since it was of an ad hoc nature convened for each case at the convenience of the armed forces without suitable constitution or rules of evidence or procedure; and that there was no form of appeal available. In addition he complained under Article 6 § 3(c) that he was not provided with the opportunity for legal representation. He also maintained that any waiver by him of trial by court-martial was not valid. The Government observed that the applicant declined to elect trial by court-martial when he had the opportunity and submitted that there were no important public interest considerations which might suggest that the matter should have been dealt with otherwise than summarily. In these circumstances, they argued that he waived his rights under Article 6 of the Convention. They contended that court-martial proceedings would have fully complied with the requirements of the Convention and the applicant would have been entitled to legal representation and, if necessary, legal aid. 2. The Court’s assessment (a) The complaint about the absence of a right of appeal The Court recalls that Article 6 does not compel the Contracting States to set up courts of appeal or of cassation ( Delcourt v. Belgium , judgment of 17 January 1970, Series A no. 11, § 25). Hence, even assuming that Article 6 was applicable, the applicant’s complaint under Article 6 about the lack of an appeal must be rejected as incompatible ratione materiae , within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. (b) The remaining complaints The remaining complaints raise complex and serious issues under Articles 6 § 1 and 3(c) of the Convention which require determination on the merits. It follows that they cannot be dismissed as manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. No other ground for declaring the complaints inadmissible has been established. For these reasons, the Court unanimously Declares admissible, without prejudging the merits, the applicant’s complaints under Article 6 §§ 1 and 3 about the lack of independence and impartiality of his CO, about the proceedings being consequently unfair, about those proceedings not being held in public, about his CO not constituting a tribunal “established by law” and about the lack of legal representation. Declares inadmissible the remainder of the application. Michael O’Boyle Josep Casadevall Registrar President