ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.06.2003

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2515/2003

HOTĂRÂRE
24.06.2003
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2515/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 136 din 12 februarie

2003, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a

admis acțiunea reclamantului M.C., a anulat hotărârea nr. 5769 din 2 decembrie

2002 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj pe care a obligat-o să-i

recunoască acestuia statutul de refugiat pentru perioada 4 octombrie 1942 – 6

martie 1945 și să-i acorde drepturile cuvenite în baza dispozițiilor O.G. nr. 195/1999

aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu 1

decembrie 2002. Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut,

în esență, că reclamantul s-a născut în perioada refugiului părinților săi,

ceea ce-i conferă același statut.

Împotriva acestei soluții a formulat recurs Casa

Județeană de Pensii Cluj susținând, în esență, că instanța de fond a

interpretat și aplicat în mod greșit prevederile legale în materie, din moment

ce acestea se referă la persoanele care au fost strămutate sau au fost nevoite

să se refugieze, or reclamantul s-a născut ulterior refugierii părinților săi

din localitatea lor de domiciliu, astfel că nu a suferit persecuții din motive

etnice.

Recursul

este nefondat

Potrivit prevederilor art. 1 din

O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile

acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada 6 septembrie

1940 – 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele

6 situații enumerate.

Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței,

rezultă că atât obiectul cât și scopul reglementării îl constituie acordarea

unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele

persecutate de regimurile respective în perioada arătată, din motive etnice.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de

aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români,

care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive

etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit

acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile

respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit

asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în

perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a

unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel toate consecințele

nefavorabile ce au decurs din această situație.

Or,

în cauză este necontestat că reclamantul, care s-a născut ulterior datei la

care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu,

a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit

familia sa ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.

Prin urmare, constatându-se că sentința este

legală și temeinică se va respinge recursul ca nefondat.

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de

Pensii Cluj împotriva sentinței nr. 138 din 12 februarie 2003 a Curții de Apel

Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 24 iunie

2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-06-19
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2449/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 96 din 29 ianuarie 2003 Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantei D.E.,
ÎCCJ 2003-06-10
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2273/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 88 din 22 ianuarie 2003, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a admis cererea reclamantului B.I
ÎCCJ 2003-06-19
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2453/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 114 din 5 februarie 2003, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantei G.D
ÎCCJ 2003-06-10
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2269/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 63 din 16 ianuarie 2003, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea reclama
ÎCCJ 2003-06-03
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2154/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 8 din 7 ianuarie 2002, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a admis cererea reclamantei M.C.V.,
Sursă