ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1931/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 2771 din 24

iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul

S.V., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, prin care

solicita să se constate refuzul nejustificat al autorității

pârâte de soluționare a cererii de primire a actelor necesare redobândirii

cetățeniei române și obligarea acesteia la primirea actelor

respective, într-un termen scurt, rezonabil.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că

în cauză nu sunt întrunite condițiile existenței unui refuz

nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 și

că nu a fost încălcat principiul soluționării cererii

într-un termen rezonabil, în raport cu data depunerii cererii, 7 ianuarie 2009,

și data introducerii acțiunii, 3 aprilie 2009, în condițiile în

care la Secția Consulară a Ambasadei României din Moldova este

înregistrat un număr covârșitor de astfel de cereri.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul,

în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc.

civ.

În motivarea cererii de recurs, se arată

că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată cu

interpretarea greșită a legii, în sensul constatării greșite

a inexistenței unui refuz nejustificat de rezolvare a cererii reclamantului

având ca obiect redobândirea cetățeniei române.

În acest sens, recurentul

susține că, din punct de vedere al înregistrării unei cereri,

cum este cazul în speță, amânarea acestei operațiuni cu cca. 3

luni (respectiv din momentul formulării primei cereri – 7 ianuarie 2009,

până la momentul sesizării instanței – 3 aprilie 2009) este

nejustificată, aflându-ne în ipoteza prevăzută de art. 1 din

Legea nr. 554/2004, întrucât potrivit art. 10 din Convenția Europeană

asupra cetățeniei, ratificată de România prin Legea nr. 396/2002,

fiecare stat are obligația de a examina într-un termen rezonabil cererile

privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale,

redobândirea acesteia sau eliberarea unui certificat de cetățenie,

textul vizând în mod evident și înregistrarea lor.

În opinia recurentului, prin

atitudinea adoptată de autoritatea pârâtă au fost încălcate

și prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, întrucât soluționarea unor astfel de cereri într-un termen

rezonabil presupune primirea lor promptă și necondiționată,

neputându-se restricționa, fără un temei legal, dreptul unei

persoane de a înregistra o cerere pentru considerente ce țin de

organizarea administrativă a serviciului din Secția Consulară a

Ambasadei României la Chișinău, în același sens fiind și

practica judiciară în domeniu.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările

dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu

dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat,

după cum se va arăta în continuare.

Înalta Curte reține, astfel, ca

fiind nefondată critica privind greșita aplicare de către prima

instanță a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea

contenciosului administrativ, care definesc noțiunea de refuz nejustificat

de soluționare a cererii, pentru următoarele motive:

Astfel, prin cererile formulate la data

de 7 ianuarie 2009 și, respectiv, 9 februarie 2009, recurentul-reclamant

s-a adresat Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău, solicitând programarea în vederea depunerii cererii de redobândire a

cetățeniei române, în condițiile prevăzute de Legea nr. 21/1991

privind cetățenia română.

La aceste cereri, prin adresele nr. G5-1/P/290

din 28 ianuarie 2009 și, respectiv, nr. G5-1/P/397 din 10 februarie 2009

(f.7 și 9 – dosar fond), autoritatea intimată a răspuns, în

sensul că urmează să-i transmită petentului, ulterior, o

invitație însoțită de lista documentelor necesare,

motivându-și amânarea deciziei prin împrejurări de ordin obiectiv,

constând în volumul extrem de mare al cererilor similare, raportat la

condițiile concrete de care dispun autoritățile române pentru

înregistrarea și procesarea cererilor, după care, la data de 3

aprilie 2009, petentul s-a adresat instanței de judecată.

Legea nr. 21/1991 privind

cetățenia română nu prevede un termen pentru rezolvarea cererii

de redobândire a cetățeniei, însă complexitatea etapelor

procedurale, împrejurările concrete în care se desfășoară

activitatea Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău și numărul semnificativ de cereri de redobândire a

cetățeniei române adresate acesteia sunt de natură să

conducă la concluzia că, în mod obiectiv, procedura nu poate fi

parcursă în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h)

din Legea nr. 554/2004.

Pornind de la această

premisă și luând în calcul intervalul de timp cuprins între data

primei cereri adresate autorității pârâte și data

formulării cererii de chemare în judecată (aprox. 3 luni),

instanța de fond a reținut că, în speță, nu există

un refuz nejustificat din partea acestei autorități de rezolvare a

cererii petentului, în sensul prevederilor Legii nr. 554/2004.

Potrivit prevederilor art. 2 alin. (1)

lit.

i) din actul normativ susmenționat, prin „

refuz nejustificat de a soluționa o cerere” se înțelege

„exprimarea explicită, cu exces de putere, a

voinței de a nu rezolva cererea unei persoane”.

De asemenea, dispozițiile art. 2

alin. (1) lit. n

) din același act normativ

definesc

„excesul de putere” ca fiind „exercitarea dreptului de apreciere al

autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței

prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și

libertăților cetățenilor”.

Or, în speță, așa cum

în mod corect a reținut și instanța de fond, această

ipoteză nu este întrunită.

Astfel, potrivit art.10 din

Convenția europeană asupra cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002,

fiecare stat trebuie să facă astfel încât să examineze într-un

termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea

cetățeniei, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de

cetățenie.

Respectarea termenului rezonabil se

analizează, însă, în funcție de circumstanțele

fiecărui caz, în parte, luându-se în considerare criterii precum

complexitatea procedurii, conduita părților sau miza litigiului.

Or, în speță, nimeni nu

contestă numărul covârșitor de mare de astfel de cereri, peste

600.000, nici greutățile inerente în gestionarea lor, raportat la

condițiile concrete de desfășurare a activității Secției

consulare din Chișinău, important fiind a se stabili doar dacă

prin conduita pârâtului au fost depășite sau nu limitele

rezonabilității procedurii.

Sub acest aspect, nu poate fi

ignorat faptul că, în raport de numărul mare de solicitanți

și de tendințele de creștere a acestuia, odată cu aderarea

României la Uniunea Europeană, precum și de obligativitatea

verificării îndeplinirii cerinței privind depunerea tuturor actelor

justificative prevăzute de lege, în vederea depunerii efective a acestor

acte, autoritatea intimată a stabilit un criteriu obiectiv, de natură

a asigura egalitatea de tratament a petenților, constând în invitarea

acestora, în ordinea cronologică a exprimării voinței de a

solicita redobândirea cetățeniei române.

Totodată, pentru a se

reține depășirea termenului rezonabil în soluționarea unor

astfel de cereri, în practica judiciară s-a avut în vedere, în majoritatea

cazurilor, o perioadă de timp mult mai îndelungată decât cea de 3

luni, cuprinsă între data formulării cererii și data

promovării de către recurentul-reclamant a acțiunii.

Față de cele arătate,

constatând că în mod corect a reținut instanța de fond că,

în cauză, nu sunt întrunite condițiile pentru calificarea conduitei

autorității publice intimate drept un refuz nejustificat de rezolvare

a unei cereri, în sensul prevederilor art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat,

menținând sentința criticată, ca fiind temeinică și

legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamantul S.V. împotriva sentinței nr. 2771

din 24 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal

, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 aprilie 2010.