ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 780/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta H.M. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Olt, Comisia de aplicare a Legii nr. 189/2000, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să dispună anularea Hotărârii nr. 915 din 16 februarie 2009, emisă de pârâtă, cu consecința recunoașterii în favoarea acesteia a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că hotărârea a cărei anulare o solicită este nelegală și netemeinică și ca atare se impune anularea acesteia, întrucât în perioada ianuarie 1944 - decembrie 1944, datorită persecuțiilor etnice a fost nevoită să se refugieze împreună cu familia acesteia din satul Calata, comuna Calatele, județul Cluj în localitatea Răchițele, iar reîntoarcerea din refugiu a avut loc în cursul lunii decembrie a anului 1944. A mai precizat că a făcut dovada celor susținute cu acte de stare civilă și cu declarațiile martorilor G.A.

și L.A. autentificate de notarul public. Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 226 din 11 iunie 2009 a admis acțiunea formulată de reclamanta H.M., dispunând anularea Hotărârii nr. 915 din 16 februarie 2009 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 189/2000 din cadrul Casei Județene de Pensii Olt. Totodată, a obligat pârâta să emită reclamantei o nouă hotărâre prin care să recunoască calitatea de refugiat în perioada ianuarie-decembrie 1944 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G.

nr. 195/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 februarie 2009. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că, într-adevăr refugiul reclamantei nu a fost confirmat de Direcția Județeană Cluj a Arhivelor Naționale, în sensul că prin adresa nr. C/2265 din 25 noiembrie 2008, aceasta a încunoștințat-o că nu deține acte din care să rezulte calitatea de refugiat în urma Dictatului de la Viena în perioada 1940 – 1945, însă persoanele care au dat declarații notariale beneficiază la rândul lor de prevederile Legii nr. 189/2000, astfel că urmează să se aprecieze că cererea reclamantei este întemeiată întrucât a făcut dovada persecuției din motive etnice.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Olt, considerând-o netemeinică și nelegală. Recurenta a susținut, în esență, că din adeverința nr. 4502 din 16 octombrie 2008 emisă de Primăria Calatele, județul Cluj nu rezultă că refugierea reclamantei începând cu ianuarie 1944 din comuna Calatele, județul Cluj, în comuna Răchițele din același județ, s-a datorat motivelor etnice, ci „luptelor purtate la limita frontierei”. S-a mai susținut și faptul că motivarea instanței de fond potrivit căreia persoanele care au dat declarații notariale, prin care au confirmat refugiul intimatei, s-au aflat în aceeași situație cu aceasta, nu poate fi primită, deoarece așa cum rezultă din Hotărârea nr. 23369 din 16 septembrie 2008 emisă de aceeași Comisie, martora G.A.

beneficiază de indemnizație în calitate de soț supraviețuitor, nefiind deci refugiată. Mai mult, susține recurenta, în anul 1944 ambii martori aveau vârsta de 10 ani, destul de fragedă pentru a reține cu acuratețe fapte pretinse a se fi întâmplat atunci. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. De asemenea, în conformitate cu art. 6 1 din același act normativ, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

În lipsa unor acte oficiale, în scopul dovedirii împrejurărilor invocate în susținerea acțiunii, reclamanta a depus la dosarul cauzei declarații notariale ale martorilor G.A. și L.A., din al căror conținut rezultă că reclamanta în perioada ianuarie – decembrie 1944, a fot refugiată din localitatea Calata în localitatea Răchițele, din motive etnice. Refugiul reclamantei nu a fost însă confirmat de Direcția Județeană Cluj - Arhivele Naționale, iar martora G.A. beneficiază de indemnizație în calitate de soț supraviețuitor, nefiind în aceeași situație cu reclamanta. Or, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii trebuie să aibă rol activ, fiind datori a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

In acest sens, aceleași prevederi legale acordă judecătorilor puterea de a ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile s-ar împotrivi. Față de dispozițiile legale menționate, hotărând în baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc adevărul în cauză, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, motiv pentru care recursul va fi admis, sentința atacată va fi casată și, în temeiul art. 313 teza I-a C. proc. civ., va fi trimisă cauza la aceeași instanță, spre rejudecare, cu aplicarea prevederilor art. 315 alin. (1) și (3) din același cod. Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va proceda la audierea nemijlocită a martorilor, conform art. 129 și art. 169 C. proc.

civ., pentru precizarea împrejurărilor și a motivelor care au determinat refugiul reclamantei și al părinților acesteia, precum și pentru stabilirea exactă a perioadei refugiului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Olt împotriva sentinței civile nr. 226 din 11 iunie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 februarie 2010.