Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.03.2010
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1644/2010

HOTĂRÂRE
11.03.2010
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1644/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 17 noiembrie 2008 contestatorul G.M. a solicitat Curții de Apel Craiova anularea deciziei nr. 9553 din 3 noiembrie 2008 pronunțată de aceeași instanță. În motivarea contestației în anulare, contestatorul a susținut că instanța nu a avut în vedere faptul că cercetarea prealabilă nu s-a efectuat conform dispozițiilor art. 267 alin. (1) C. muncii și că greșit nu s-a reținut că decizia 1049 din 4 iunie 2003 este lovită de nulitate absolută. Curtea de Apel Craiova, secția a III-a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins contestația în anulare a deciziei nr. 9553 din 3 noiembrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Împotriva acestei decizii, contestatorul G.M. a declarat recurs, cu precizarea că motivele vor fi depuse ulterior printr-un memoriu separat. Recursul este inadmisibil. Potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată, întrucât aceasta are un caracter accesoriu, din punct de vedere procedural, în raport de judecata propriu-zisă, în fond sau în recurs. În speță, contestația în anulare a fost introdusă împotriva deciziei nr. 9553 din 3 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova prin care s-a judecat recursul formulat pe fondul litigiului, decizia fiind irevocabilă, potrivit art. 377 C. proc. civ., hotărârea pronunțată în contestație este, de asemenea irevocabilă, având în vedere prevederile art. 320 alin. (3) C. proc.

civ. În aceste condiții, decizia curții de apel nu mai este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul G.M. împotriva deciziei nr. 4573 din 2 iulie 2009 a Curții de Apel Craiova, ca inadmisibil. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-10-05
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4988/2010
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 1002 din 11 februarie 2010 Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări soc
ÎCCJ 2008-01-24
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 408/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr.1782 din 30 septembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă, s-a respins acțiunea inițială formulată de c
ÎCCJ 2010-10-05
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4151/2010
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 1002 din 11 februarie 2010 Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări soc
ÎCCJ 2010-10-01
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4874/2010
constată inadmisibilitatea recursului declarat de revizuientă, avându-se în vedere următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., se va reține faptul că hotărârile date fără drept de apel, cele date în ap
ÎCCJ 2010-04-23
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2474/2010
ă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată. Întrucât hotărârea care a făcut obiectul contestației în anulare soluționată prin decizia recurată este o hotărâre irevocabilă în sensul art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., urmează a se
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă