CASE OF ELLI POLUHAS DÖDSBO v. SWEDEN

În 1938, reclamantul s-a căsătorit cu un național austriac de origine ucraineană care a intrat în Suedia în același an. Cinci copii s-au născut dintr-o căsătorie. Familia locuiește în Fagersta, unde soțul reclamantului a lucrat ca manager de vânzări până la moartea sa la 11 mai 1963. Cenușa lui a fost îngropată într-un mormânt de familie la un cimitir din Fagersta. Contractul de pe ploaie de înmormântare va expira la 31 decembrie 2019, dar va fi reînnoit automat pentru douăzeci și cinci de ani atunci când o nouă înmormântare are loc acolo. În plus, persoana în posesia dreptului la ploaie de înmormântare atunci când contractul este pe cale de expirare are dreptul de a-l reînnoi. În 1980 reclamantul mutat la Västerås pentru a fi mai aproape de copiii ei. La 15 august 1996, reclamantul a solicitat autorităților cimitirului (Västanfors-Västervåla Kyrkogårdsförvaltning) pentru a permite transferul urnei soțului ei la locul de înmormântare familiei sale de la Stockholm, care a fost stabilit în 1945 și a avut loc pentru treizeci și două de urne. Părinții reclamantului au fost îngropați acolo și reclamantul a intenționat să fie îngropat acolo după moartea ei. Stockholm este situat la 180 de kilometri de Fagersta. Reclamantul a susținut, în plus, că nu mai avea nici o legătură cu Fagersta, că toți copiii ei au fost de acord cu îndepărtarea și că ea este sigură că soțul ei nu ar fi avut obiecții la transfer. 11. Prin decizia din 16 septembrie 1996, cererea sa a fost refuzată de către autoritățile în deferință de noțiunea de „odihnă pașnică” în temeiul Legii funerare (Begravningslagen, 1990:1144). 12. La apel, Consiliul de Administrație al Comitatului din Västmanland (Länsstyrelsen i Västmanlands Län) a susținut refuzul. 13. Reclamantul a apelat la Curtea Administrativă a Județeanului din Västmanland (Länsrätten i Västmanlands Län) care, prin decizia din 5 septembrie 1997, s-a constatat împotriva ei. El a declarat după cum urmează: „Pursunt la capitolul 1, secțiunea 6, din Legea Funerară, rămâne sau cenușă îngropată într-un cimitir nu poate fi eliminată dintr-un complot de înmormântare pentru a fi îngropată într-un alt complot de înmormântare. Cu toate acestea, se poate acorda permisiunea în cazul în care există motive speciale pentru aceasta și locul în care trebuie eliminate rămășițele sau cenușa. În conformitate cu notele explicative ale Actului (Prop. 1990/91:10, p. 35-37), decizia privind o cerere de înlăturare a rămășiților sau a cenușilor trebuie să fie restrictivă, având în vedere dreptul decesului la un pacific repos. Determinarea [de o astfel de cerere] ar trebui să fie ghidată de dorințele exprimate de decedat în timp ce este viu. Ca regulă generală, trebuie să se presupună că o astfel de dorință, dacă s-a exprimat, a fost luată în considerare atunci când a avut loc înmormântarea. Condiția primordială pentru a permite un transfer este, evident, că aceasta nu ar încalca dorințele exprimate de decedat atunci când este în viață. În plus, ar fi necesară o legătură între decedat și destinația destinată. În acest caz [soțul reclamantului] a lucrat ca manager de vânzări la fabrica Fagersta până în 1958. A murit la 11 mai 1963, iar urna care conține cenușă a fost plasată în mormânt nr. 208/017, sfert nr. 208, în Västerfors. [Soțul reclamantului] a venit din Ucraina și a avut o tradiție catolica a Bisericii. Se pare că el nu a exprimat nici o dorință cu privire la înmormântarea lui când era în viață. Curtea Administrativă a Județeanului face următoarea evaluare: Evaluarea generală, Curtea Administrativă a Județeanului constată că [soțul reclamantului] nu a avut o legătură naturală mai strânsă cu Stockholm decât a avut cu Fagersta. Nu au fost prezentate alte motive care ar putea justifica tulburarea păcii mormintului după treizeci și patru ani.” 14. Cererea reclamantului de concediu la recurs a fost refuzată de Curtea Administrativă de Apel din Stockholm (Kammarrätten i Stockholm) la 29 octombrie 1997, precum și de Curtea Supremă Administrativă (Regeringsrätten) la 22 februarie 2000. 15. Reclamantul a murit la 21 februarie 2003. În conformitate cu dorințele ei, a fost îngropată în complotul ei de înmormântare în familie la Stockholm. 16. Dispozițiile interne de relevanță pentru acest caz se găsesc în Actul Funeral 1990 (Begravningslagen – „Actul”), care a intrat în vigoare la 1 aprilie 1991. Anterior, acestea au fost conținute în Actul Funeral Service 1957 (Lagen om jordfästning m.m.). Este, în principal, parohiile Bisericii Suediei care sunt responsabile pentru motivele de înmormântare (capitolul 2, secțiunea 1, din Act) și pentru deciziile referitoare, printre altele, la mormintele și înmormântările. Este, de asemenea, în primul rând, pentru autoritățile bisericii să determine cererile de mutare a rămășițelor sau cenușă a unei persoane decedate (capitolii 5, 6 și 7 din Act). O decizie poate fi apelată la comitetul administrativ (capitolul 11, secțiunea 6 din Legea). Mai multe apele constă în instanța administrativă competentă de recurs și, sub rezerva acordării concediului de recurs, cu Curtea Administrativă Supremă (capitolul 11, secțiunea 7 din Legea). Atunci când o persoană moare, dorințele sale privind cremarea și înmormântarea ar trebui să fie urmate, cât mai mult posibil, (capitolul 5, secțiunea 1 din Act). Aceaceasta a fost, de asemenea, reglementarea în temeiul Legii din 1957 privind serviciile funerare, legislația aplicabilă la momentul decesului soțului reclamantului. În cazul în care există o litigiu între supraviețuitorii despre unde ar trebui să aibă loc înmormântarea, consiliul administrativ al județului trebuie să decidă (capitolul 5, secțiunea 4 din Act). Odată ce rămășițele sau cenușa au fost îngropate, mutarea lor dintr-un loc în altul nu este, în principiu, permisă. Cu toate acestea, permisiunea de a muta rămășițele sau cenușa poate fi acordată dacă există motive speciale și dacă locul în care vor fi mutate a fost clar declarat (capitolul 6, secțiunea 1, din Act). Cu toate acestea, mormântul nu trebuie deschis astfel încât rămășițele sau cenușa să fie deteriorate (capitolul 2, secțiunea 13, din Act). Dispozițiile din capitolul 6 secțiunea 1 din Act se bazează pe respectarea sfinției mormintelor. Acesta este motivul pentru care dispozițiile privind înlăturarea rămășițelor și cenușă sunt restrictive; mormântul decedat trebuie lăsat în pace și poate fi deranjat doar în circumstanțe speciale. Potrivit notelor explicative ale Actului (Proiectul de guvern 1990/91:10, p. 35), îndepărtarea rămășițelor sau a cenușilor poate fi permisă dacă a avut loc o greșeală la momentul înmormântării, dacă rămășițele soțului, soției, părintelui sau copilului mic trebuie să fie aduse împreună sau, în unele cazuri, dacă un refugiat sau un imigrant dorește să ia rămășițele unui decedat rude din țara sa de origine. În cazul în care aceste dorințe nu sunt cunoscute, trebuie avută în vedere atașamentul decedatului la locul în care este îngropat. În general, nu trebuie să se permită îndepărtarea dacă decedatul este îngropat într-un loc în care el sau ea a fost activ pentru o mare parte a vieții sale. Cu toate acestea, dacă cimitirul este situat într-un loc în care decedatul trăiește doar temporar, poate fi permisă îndepărtarea. În plus, decedatul ar fi trebuit să aibă o legătură cu locul la care trebuie eliminate rămășițele. Potrivit notelor explicative (ibid., pp. 36-37), exemple de o astfel de legătură ar putea fi faptul că decedatul a crescut în acel loc, a avut rude sau mormânt de familie acolo, sau poate a avut o casă de vacanță acolo. În ceea ce privește soții și soțiile, poate fi permisă mutarea unuia dintre rămășițele decedaților pentru a-i uni într-un mormânt comun, mai ales dacă cel care a murit ultima dată nu poate fi îngropat, din vreun motiv, în același loc ca primul. Se poate avea o atenție deosebită asupra dorințelor ultimului supraviețuitor cu privire la locul comun de înmormântare. 17. În 1994, Curtea Administrativă Supremă a stat cu privire la mai multe cazuri privind interpretarea capitolului 6, secțiunea 1, din Lege (Regeringsrättens Årsbok 1994 ref. 93 I-IV). Aceste hotărâri dezvăluie o interpretare restrictivă. De exemplu, faptul că rudele supraviețuitoare s-au mutat, că există o distanță lungă între locul de înmormântare și noua lor casă, sau că transportul public către un loc de înmormântare poate fi lipsit, nu sunt considerate motive suficiente pentru un transfer. În trei cazuri Curtea Administrativă Supremă, referindu-se la notele explicative ale Actului și motivele prezentate în cereri, a constatat că aceste motive nu erau suficiente pentru a permite eliminarea rămășițelor sau a cenușilor decedate. Aceste cazuri se referă, respectiv, la o logodnică care a vrut să mute rămășițele logodnicului său, la un soț care a vrut să mute rămășițele soției sale și la o fiică care a vrut să mute rămășițele tatălui său. Cu toate acestea, în alt caz, care a avut ca obiect cererea unei mame de a muta rămășițele copilului în locul înmormântării soțului său, Curtea Supremă de Administrație a constatat că există motive suficiente pentru a permite transferul. În cazul în care o fiică a cerut să mute rămășițele tatălui său, prima a vrut să îngroape cele din urmă în același cimitir cu cel în care mama ei decedată recent a ales să fie îngropată. Curtea Supremă de Administrație a remarcat că tatăl reclamantului a trăit și lucrat în Malmö și a fost îngropat acolo în mormântul familiei bunicului său. Având în vedere legătura tatălui cu Malmö, Curtea Administrativă Supremă nu a găsit niciun motiv pentru a presupune că înmormântarea sa a fost o greșeală și a susținut că nu există alte motive suficiente, după treizeci de ani, pentru a permite îndepărtarea rămășițelor.