PRIMA SECȚIUNE DE DECIZIE a cererii nr. 1473/04 prezentată de Mario LA ROSA și de alții împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 2 februarie 2006 într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președintele Loucages Tulkens Lorenzen Vajić dnii Zagrebelsky, Spielmann, judecători și dnii S. Nielsen, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 7 ianuarie 2004, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA recurentelor, dl Mario La Rosa, dl Nicola La Rosa, dl Vincenzo Alba și dl M. Maria La Rosa sunt resortisanți italieni, născuți în 1925, 1945, 1927 și 1922 și locuiți în Caltagirone (Catane), Marino (Roma) și Catania. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către domnul A. Anfuso Alberghina, avocat în Caltagirone. Guvernul pârât este reprezentat de agentul său, domnul I. M. Braguglia, și de co-agentul său, domnul F. Crisafolli. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții aveau un teren de construcție de 100 de metri pătrați, situat la Caltagirone și înregistrat la cadastru, fișa 139, parcele 42, 43, 62 și 105. Prin decretul din 26 aprilie 1986, municipalitatea Caltagirone a aprobat proiectul de construcție de locuințe cu chirie moderată pe terenul reclamanților. Prin decretele adoptate la 23 decembrie 1987, 23 ianuarie 1988, 2 iunie 1988, 13 aprilie 1989, 3 ianuarie 1990, 5 ianuarie 1990 și 17 În ianuarie 1990, municipalitatea a autorizat autoritățile municipale, precum și institutul autonom de gestionare a HLM-urilor (IACP și patru societăți concesionare, să ocupe de urgență o parte a terenului, și anume 63 653 de metri pătrați, în vederea exproprierii acestuia, pentru a construi locuințele cu chirie moderată. La 25 februarie 1988, 10 martie 1988, 5 august 1988, 29 mai 1989, 14 februarie 1990, 26 februarie 1990 și 3 martie 1990, autoritățile municipale, la În martie 1993, Consiliul de Justiție Administrativă din Sicilia a încheiat un contract cu municipalitatea Caltagirone din 26 aprilie 1986. Printr-un act de pronunțare notificat la 3 decembrie 1993, reclamanții au atribuit municipalitatea Caltagirone, la.I.A.CP și cele patru societăți concesionare în fața tribunalului din Caltagirone. Ei au susținut că ocupația terenului era ilegală ab initio , ca urmare a hotărârii Consiliului de Justiție Administrativă din Sicilia. În ceea ce privește o primă parte a acestui teren, și anume 6 023 de metri pătrați, reclamanții au susținut că lucrările de construcție nu au fost încă inițiate și, prin urmare, au solicitat restituirea terenului, precum și un loc de ocupație. În ceea ce privește partea rămasă a terenului ocupat, reclamanții au susținut că proprietatea a trecut la administrație din cauza transformării ireversibile semnificative a lucrărilor de construcție efectuate și au solicitat o despăgubire egală cu valoarea de piață a terenului, precum și o parte de ocupație. În timpul procedurii, la 26 mai 1998, a fost depusă o expertiză la grefa de transplant. Potrivit expertului, o parte a terenului ocupat, și anume 6 023 metri pătrați, nu a fost transformată ireversibil, dat fiind că lucrările de construcție nu fuseseră încă începute. În ceea ce privește partea rămasă a terenului ocupat, și anume 57 630 metri pătrați, aceaceasta a fost transformată ireversibil între 1989 și 1993. În același timp, 851 ITL a fost cuantificată în 3 639 213 355 ITL. În cele din urmă, expertul a evaluat la 285 363 850 ITL la locul de muncă al terenului ocupat în ansamblu. Într-o hotărâre pronunțată în cadrul grefei la 2 februarie 2002, Tribunalul din Caltagirone a declarat că reclamanții trebuiau să fie considerați privați de terenul ocupat în conformitate cu principiul exproprierii indirecte și a condamnat municipalitatea să le plătească o despăgubire calculată în temeiul Legii bugetare nr. 662 din 1996, adică 3 639 213 355 ITL, plus reevaluarea începând cu 1998, precum și a intereselor. În plus, tribunalul a condamnat municipalitatea să plătească reclamanților suma de 691 817 217 ITL, plus dobândă, în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 din Protocolul nr. 1, reclamanții s-au plâns că au fost privați de terenul lor într-un mod incompatibil cu dreptul lor la respectarea proprietăților lor. 2. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamanții se plângeau că, în ciuda faptului că ab initio de la ocupația terenului, despăgubirea pentru pierderea acestuia a fost redusă în temeiul Legii bugetare nr. 662 din 1996. PROCEDURĂ La 1 aprilie 2005, Curtea a decis să comunice cererea guvernului pârât și să examineze în același timp, la momentul potrivit, admisibilitatea și fondul cauzei [art. 29 alineatul (3) din convenție]. La 28 iunie 2005, guvernul pârât și-a prezentat observațiile cu privire la admisibilitatea și la temeinicia cererii. Printr-o scrisoare trimisă la 30 septembrie 2005, reclamanții au comunicat grefei dorința lor de a renunța la cererea ÎN DREPT Curtea reamintește doar în termenii articolului 37 din Convenție ea poate decide în orice moment să elimine o cerere din rol în cazul în care circumstanțele permit să se ajungă la una dintre concluziile expuse la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) din această dispoziție. În decizia de inițiere a procedurii, Curtea constată că, printr-o scrisoare trimisă la 30 septembrie 2005, reclamanții au declarat că au renunțat la cererea lor. Curtea concluzionează că nu mai doresc să își mențină pledoaria, în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din convenție. În plus, Curtea consideră că nu există circumstanțe speciale care să se refere la respectarea drepturilor garantate prin convenție n . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Prin urmare, este necesar să se pună capăt aplicării articolului 29 alineatul (3) din Convenție și să se elimine cererea de rol. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să pună capăt aplicării articolului 29 alineatul (3) din Convenție și să elimine cererea de rol. Søren Nielsen Christos Rozakis Modulul Președinte
de la requête n
o
1473/04
présentée par Mario LA ROSA et autres
contre l’Italie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 2 février 2006 en une chambre composée de
:
MM.
C.L.
Rozakis
,
président
,
L.
Loucaides
,
M
me
F.
Tulkens
,
M.
P.
Lorenzen
,
M
me
N.
Vajić
,
MM.
V.
Zagrebelsky,
D.
Spielmann,
juges
,
et de M. S.
Nielsen,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 7 janvier 2004,
Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Les requérants, M. Mario La Rosa, M. Nicola La Rosa, M. Vincenzo Alba et M
e
Maria La Rosa, sont des ressortissants italiens, nés respectivement en 1925, 1945, 1927 et 1922 et résidant respectivement à Caltagirone (Catane), Marino (Rome) et Catane. Ils sont représentés devant la Cour par M
e
gouvernement défendeur est représenté par son agent, M. I. M. Braguglia, et par son coagent, M. F. Crisafulli.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Les requérants étaient propriétaires d’un terrain constructible de
76
100 mètres carrés, sis à Caltagirone et enregistré au cadastre, feuille 139, parcelles 42, 43, 62 et 105.
Par un arrêté du 26 avril 1986, la municipalité de Caltagirone approuva le projet de construction d’habitations à loyer modéré sur le terrain des requérants.
Par des arrêtés adoptés respectivement les 23 décembre 1987, 23
janvier
1988, 2 juin 1988, 13 avril 1989, 3 janvier 1990, 5 janvier 1990 et 17
janvier 1990, la municipalité autorisa les autorités municipales, ainsi que l’Institut autonome de gestion des HLM («
IACP
»)
et quatre sociétés concessionnaires, à occuper d’urgence une partie du terrain, à savoir 63 653 mètres carrés au total, en vue de son expropriation, afin de procéder à la construction desdites habitations à loyer modéré.
Les 25 février 1988, 10 mars 1988, 5 août 1988, 29 mai 1989, 14
février
1990, 26 février 1990 et 3 mars 1990, les autorités municipales, l’IACP et les quatre sociétés concessionnaires procédèrent à l’occupation du terrain et entamèrent les travaux de construction.
A la suite d’une procédure entamée par des tiers, par un arrêt déposé au greffe le 1
er
mars 1993, le Conseil de justice administrative de la Sicile annula l’arrêté de la municipalité de Caltagirone du 26 avril 1986.
Par un acte d’assignation notifié le 3 décembre 1993, les requérants assignèrent la municipalité de Caltagirone, l’IACP et les quatre sociétés concessionnaires devant le tribunal de Caltagirone. Ils faisaient valoir que l’occupation du terrain était illégale
ab initio
, en raison dudit arrêt du Conseil de justice administrative de la Sicile. Quant à une première partie de ce terrain, à savoir 6
023 mètres carrés, les requérants faisaient valoir que les travaux de construction n’avaient pas encore été entamés et demandaient par conséquent la restitution du terrain, ainsi qu’une indemnité d’occupation. Quant à la partie restante du terrain occupé, les requérants faisaient valoir que la propriété était passée à l’administration en raison de sa transformation irréversible conséquente aux travaux de construction effectués, et réclamaient un dédommagement égal à la valeur vénale du terrain, ainsi qu’une indemnité d’occupation.
Au cours de la procédure, le 26 mai 1998, une expertise fut déposée au greffe. Selon l’expert, une partie du terrain occupé, à savoir 6
023 mètres carrés, n’avait pas été transformée de manière irréversible, étant donné que les travaux de construction n’avaient pas encore été entamés.
Quant à la partie restante du terrain occupé, à savoir 57
630 mètres carrés, celle-ci avait été transformée de manière irréversible entre 1989 et 1993.
L’expert quantifia en 4
830
691 000 ITL la valeur vénale du terrain globalement considéré aux moments de l’occupation matérielle de la partie qui n’avait pas encore été transformée et de la transformation irréversible de la partie restante. En outre, l’expert quantifia en 2
658
833
851 ITL à la même époque le montant de l’indemnité globale due aux termes de la loi budgetaire n
o
662 de 1996. Cette dernière somme, indexée au 1998, fut quantifiée par l’expert en 3
639
213
Enfin, l’expert évalua à 285
363
850 ITL l’indemnité d’occupation du terrain occupé globalement considéré.
Par un jugement déposé au greffe le 2 février 2002, le tribunal de Caltagirone déclara que les requérants devaient être considérés comme privés du terrain occupé en application du principe de l’expropriation indirecte et condamna la municipalité à verser à ceux-ci un dédommagement calculé au titre de la loi budgetaire n
o
662 de 1996, soit 3
639
213
355 ITL, plus réévaluation à compter de 1998, ainsi qu’intérêts. De plus, le tribunal condamna la municipalité à verser aux requérants la somme de 691
817
217 ITL, plus intérêts, au titre d’indemnité d’occupation.
Il ressort du dossier que ce jugement acquit force de chose jugée le 2
octobre 2003.
1.Invoquant l’article 1 du Protocole n
o
1, les requérants se plaignaient d’avoir été privés de leur terrain de manière incompatible avec leur droit au respect de leurs biens.
2.Invoquant l’article 1 du Protocole n
o
1, les requérants se plaignaient de ce que, malgré l’illégalité
ab initio
de l’occupation du terrain, le dédommagement conséquent à la perte de celui-ci a été réduit en application de la loi budgétaire n
o
662 de 1996.
Le 1
er
avril 2005, la Cour a décidé de communiquer la requête au gouvernement défendeur et d’examiner en même temps, le moment venu, la recevabilité et le fond de l’affaire (article 29 § 3 de la Convention).
Le 28 juin 2005, le gouvernement défendeur a présenté ses observations sur la recevabilité et le bien-fondé de la requête.
Par une lettre envoyée le 30 septembre 2005, les requérants ont communiqué au Greffe leur volonté de «
renoncer à la requête
».
La Cour rappelle qu’aux termes de l’article 37 de la Convention elle peut à tout moment de la procédure décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances permettent de conduire à l’une des conclusions exposées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cette disposition.
Dans l’appréciation du cas d’espèce, la Cour note que, par une lettre envoyée le 30 septembre 2005, les requérants ont déclaré de «
renoncer à leur requête
».
La Cour en conclut que les requérants n’entendent plus maintenir leur requête, au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention. Elle estime, par ailleurs, qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention n’exige la poursuite de l’examen de la requête, au sens de l’article 37 § 1
in fine
de la Convention.
Partant, il convient de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de rayer la requête du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de rayer la requête du rôle.
Søren
Nielsen
Christos
Rozakis
Greffier
Président