- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 8 aprilie 2003
Decizia nr. 1432/2003 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 505/2002 a Curții de Apel Oradeaa
S-a luat în examinare recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinței civile nr.505/CA/-P 2002 din 20 septembrie 2002 a Curții de Apel Oradea. La apelul nominal au lipsit: recurentul-pârât Casa Județeană de Pensii Satu Mare și intimata-reclamantă Z.H. Procedura completă. Magistratul asistent a prezentat referatul cauzei arătând că recurenta Casa Județeană de Pensii Satu Mare a solicitat judecarea recursului și în absența sa (fila 2 dosar recurs). C URTEA Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr.505/CA din 30 septembrie 2002, Curtea de Apel Oradeaa admis acțiunea introdusăde Z.H.
și a anulat hotărârea nr.1454 din 17 iunie 2002 emisă de Comisia constituită în cadrul Casei Județene Satu Mare pentru aplicarea OG nr.105/1999, ca nelegală De asemenea, a obligat pe pârâtă să recunoască reclamantei, calitatea de beneficiar al actului normativ menționat mai sus, aprobat prin Legea nr.189/2000, cu modificările și completările ulterioare. Impotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Satu Mare. Se constată însă, că deși i-a fost comunicată sentința la data de 15 octombrie 2002, conform procesului-verbal anexat în dosar (fila nr.33), recurenta a înregistrat recursul abia la 20 noiembrie 2002, astfel cum rezultă din rezoluția aplicată pe cererea de recurs (fila nr.2 a dosarului Curții Supreme de Justiție).
Tinând seama de această împrejurare, precum și de prevederile art.301 din Codul de procedură civilă, urmează a se respinge recursul ca tardiv declarat.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Satu-Mare împotriva sentinței civile nr.505/CA/ 2002-P din 20 septembrie 2002 a Curții de Apel Oradea, ca tardiv. Pronunțată în ședință publică, azi 8 aprilie 2003.