Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.10.2003
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3340/2003

HOTĂRÂRE
21.10.2003
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3340/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

S-a luat în examinare recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr.233 din 19 martie 2003 a Curții de Apel Cluj-Secția comercială și de contencios administrativ. La apelul nominal au lipsit atât recurenta pârâtă Casa Județeană de Pensii Cluj cît și intimatul-reclamant Ursuț Dorin. Procedura completă. S-a prezentat referatul cauzei, constatându-se că intimatul a depus la dosar întâmpinare și că,în scris, recurenta a solicitat judecarea în lipsă, conform dispozițiilor art.242 alin.2 din Codul de procedură civilă. Apreciind pricina în stare de judecată a reținut-o spre soluționare, pe fond.

C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 29 ianuarie 2003 reclamantul UD a solicitat anularea hotărârii nr.62497/2002 emisă de Casa Județeană de Pensii Cluj și obligarea pârâtei să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al OG nr.105/1999, aprobată prin Legea nr.189/2000 fiind persoană născută în timpul refugiului părinților săi, la data de 11 iunie 1942 în localitatea Alba Iulia. Prin sentința civilă nr.233/2003 a Curții de Apel Cluj-Secția comercială și de contencios administrativ, acțiunea a fost admisă. Impotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen pârâta susținând că reclamantul nu are calitate de refugiat nefiind printre persoanele prevăzute de dispozițiile Legii nr.189/2000 și ale HG nr.127/2002.

S-a mai precizat că în sentință sunt invocate dispozițiile art.100 din Codul familiei și ale art.14 și 8 din Decretul nr.31/1954, acte normative care nu au legătură cu acțiunea. Verificând cauza în funcție de motivele de recurs formulate în lumina dispozițiilor art.304 pct.9 din codul de procedură civilă, Curtea constată că sentința este legală și temeinică. Potrivit dispozițiilor art.1 lit.c din OG nr.105/1999 aprobată prin Legea nr.189/2000 beneficiază de drepturile conferite de acest act normativ persoanele de cetățenie română care, în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945, au avut de suferit persecuții din motive etnice fiind strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu. Prin HG nr.127/2002 au fost asimilate persoanelor strămutate și cele refugiate.

Textele legale au avut în vedere persecuția din motive etnice la care au fost supuse unele persoane de cetățenie română, fără a face distincție între părinți și copiii născuți în perioada de refugiu. Traiul în refugiu a avut consecințe identice, materiale și morale, vătămătoare, atât asupra părinților cât și asupra copiilor lor, indiferent că au fost născuți înainte sau în timpul refugiului. Cum reclamantul s-a născut la data de 11 iunie 1942 în Alba Iulia, localitate în care se refugiaseră părinții săi, din Cluj, curtea de apel a apreciat în mod corect că sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.189/2000. Cât privește invocarea în considerentele sentinței a dispozițiilor art.100 din Codul familiei, ale art.14 alin.1 și ale art.8 din Decretului nr.31/1954, acte normative în vigoare la data emiterii Legii nr.189/2000, aceasta este concludentă cauzei.

Pentru considerentele expuse recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând temeiuri de casare de ordine publică în conformitate cu dispozițiile art.306 alin.2 din Codul de procedură civilă.

MOTIVE

DECIDE: Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței nr.233 din 19 martie 2003 a Curții de Apel Cluj-Secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-12-07
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8762/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 26 noiembrie 2003, reclamantul U.P. a solicitat anularea hotărârii nr. 11945 din 29 octombrie 2003, emisă de pârâta Casa Jud
ÎCCJ 2004-12-07
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8753/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 25 noiembrie 2003, reclamantul C.O. a solicitat anularea hotărârii nr. 11493 din 28 octombrie 2003, emisă de pârâta Casa Jud
ÎCCJ 2004-12-07
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8754/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 25 noiembrie 2003, reclamanta C.E. a solicitat anularea hotărârii nr. 11754 din 29 octombrie 2003, emisă de pârâta Casa Jude
ÎCCJ 2004-12-07
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8756/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 26 noiembrie 2003, reclamanta J.L. a solicitat anularea hotărârii nr. 11770 din 29 octombrie 2003, emisă de pârâta Casa Jude
ÎCCJ 2004-12-07
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8758/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 25 noiembrie 2003, reclamanta P.M. a solicitat anularea hotărârii nr. 11369 din 13 octombrie 2003, emisă de pârâta Casa Jude
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă