ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.06.2003

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2318/2003

HOTĂRÂRE
12.06.2003
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2318/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin hotărârea nr. 5192 din 8 noiembrie 2002,

Casa Județeană de Pensii Cluj a respins cererea formulată de D.D., privind

stabilirea calității de beneficiară a O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr.

189/2000, motivând că aceasta nu era născută la data strămutării părinților,

situație în care nu avea domiciliu de unde să fie strămutată.

Curtea de Apel Cluj, secția

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 54 din 5 ianuarie 2003, a

admis acțiunea reclamantei D.D.; a anulat hotărârea nr. 5192/ 2002 și a obligat

Casa Județeană de Pensii Cluj să-i recunoască calitatea de refugiat, pentru

perioada 12 noiembrie 1944- 6 martie 1945 și să-i achite indemnizația cuvenită,

începând cu 1 noiembrie 2002.

S-a reținut că, reclamanta s-a născut în

perioada în care părinții se aflau în refugiu, respectiv la 12 noiembrie 1944,

în localitatea Brașov și, deci, are calitatea de refugiat, beneficiind de

prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000.

Împotriva sentinței a declarat recurs Casa

Județeană de Pensii Cluj, reiterând aspectele invocate în hotărârea prin care a

respins cererea reclamantei.

Recursul este nefondat.

În adevăr, beneficiază de prevederilor O.G. nr. 105/1999

aprobată prin Legea nr. 189/2000, persoana, cetățean român care în perioada 6

septembrie 1940 - 6 martie 1945 a avut de suferit din motive etnice, după cum

urmează: a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu; prin art.

2 din Normele de aplicare a ordonanței aprobate prin H.G. nr. 127/2000,

persoanelor strămutate le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate,

precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui

tratat bilateral.

În raport de aceste dispozițiuni, prima instanță

a reținut în mod corect că, reclamanta, fiind născută în perioada în care

părinții se aflau în refugiu, ( 6 septembrie 1940-6 martie 1945) are statutul

de refugiat, de la data nașterii 12 noiembrie 1944 până la 6 martie 1945 și,

deci, beneficiază de facilitățile acordate prin lege; aceasta deoarece efectele

refugiului s-au răsfrânt și asupra copiilor născuți în timpul refugiului, nu

numai asupra părinților.

În consecință, soluția adoptată este legală și

temeinică, iar recursul nefondat, urmând să fie respins.

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de

Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 54 din 15 ianuarie 2003 a Curții de

Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 12 iunie

2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-06-12
1,00
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2318/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin hotărârea nr. 5192 din 8 noiembrie 2002, Casa Județeană de Pensii Cluj a respins cererea formulată de D.D., privind stabilirea calității de beneficia
ÎCCJ 2003-05-15
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1848/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Cluj, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 583 din 10 decembrie 2002, a admis acțiunea formulată de reclamantul D.F
ÎCCJ 2003-10-09
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3123/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Cluj, secția contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 257 din 20 martie 2003, a admis acțiunea formulată de reclamanta B.M. și, p
ÎCCJ 2003-10-23
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3438/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Cluj, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 263 din 20 martie 2003, a admis acțiunea formulată de reclamanta C.R.; a
ÎCCJ 2003-12-03
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4345/2003
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: S.D., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj, a solicitat anularea hotărârii nr. 9060 din 25 martie 2003, emisă de pârâtă și obligarea acest
Sursă