Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.05.2003
casat

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1930/2003

HOTĂRÂRE
20.05.2003
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1930/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 5193/2002, reclamanta M.C., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj, a solicitat anularea deciziei nr. 0091 din 19 septembrie 2002 și să se constate că beneficiază de dispozițiile Legii nr. 189/2000, fiind persoană refugiată în perioada martie 1944 – martie 1945. Prin sentința nr. 169 din 11decembrie 2002, s-a respins ca nefondată acțiunea. Pentru a pronunța astfel, instanța a avut în vedere. Din actele depuse la dosar nu a rezultat că reclamanta s-a născut în Basarabia, nici că părinții săi au fost refugiați, pentru a beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000.

Împotriva sentinței a formulat recurs reclamanta M.C., criticând-o. în sensul că este în măsură să dovedească statutul de refugiat pentru ea și părinții săi; în acest sens a depus în recurs declarațiile martorilor R.N. și P.G., autentificate la nr. 2335 din 19 decembrie 2002, de Biroul Notarului Public H.C., Botoșani. Analizându-se actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Într-adevăr, la instanța de fond nu s-au administrat probatorii cu privire la statutul de refugiat al reclamantei și familiei sale, pentru a se putea aprecia în speță acordarea drepturilor, conform Legii nr. 189/2000. Așa fiind, se va admite recursul, se va casa sentința și se va trimite cauza spre rejudecare, pentru ca instanța de fond să se pronunțe asupra probelor privind statutul de refugiat, în raport cu obiectul acțiunii.

D E C I D E Admite recursul declarat de M.C., împotriva sentinței civile nr. 169 din 11 decembrie 2002, a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-05-16
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1886/2003
de indemnizație, ca persoană refugiată, în baza Legii nr. 189/2000, și nu în temeiul Normelor de aplicare a O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002. Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția de contencios admi
ÎCCJ 2003-05-06
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1662/2003
în judecată Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând anularea hotărârii nr. 3771 din 10 octombrie 2002 și obligarea pârâtei să-i acorde drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, întrucât fiind născut în r
ÎCCJ 2003-10-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3173/2003
ate. Textele legale au avut în vedere persecuția, din motive etnice, la care au fost supuse unele persoane de cetățenie română, fără a face distincție între părinți și copiii născuți în perioada de refugiu. Nu există nici o rațiune pentru c
ÎCCJ 2004-12-07
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8757/2004
legale incidente cauzei, se constată că recursul este nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de drepturile conferite de acest act normativ, persoanele de cetățeni
ÎCCJ 2004-12-07
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8762/2004
se constată că recursul este nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de drepturile conferite de acest act normativ, persoanele de cetățenie română care, în perioad
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă