ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2291/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2291/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la data
de 4 decembrie 2002, reclamanta V.E. a chemat în judecată pe pârâta Casa
Județeană de Pensii Cluj, solicitând anularea hotărârii nr. 5319 din 12
noiembrie 2002 și recunoașterea calității de beneficiară a prevederilor Legii
nr. 189/2000.
În motivarea cererii, reclamanta
a învederat că s-a născut la 23 martie 1942 în Timișoara, localitate unde s-au
refugiat părinții săi după ce au fost strămutați din motive etnice din
municipiul Cluj, în toamna anului 1940.
Prin sentința civilă nr. 11 din 7
ianuarie 2003, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios
administrativ, a admis acțiunea, a anulat actul administrativ atacat și a
dispus obligarea pârâtei să recunoască reclamantei calitatea de refugiat,
conform art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 și să-i acorde drepturile
cuvenite cu începere de la 7 decembrie 2002.
Pentru a pronunța această
hotărâre, instanța a reținut că și copiii născuți în localitatea unde au fost
strămutați părinții lor, au dobândit statutul de refugiat al acestora și au
suferit persecuții etnice pe întreaga perioadă cuprinsă între data nașterii și
cea a încetării refugiului, nu mai târziu de 6 martie 1945.
Instanța a avut în vedere și
faptul că, din motive de echitate, nu se justifică aplicarea unui tratament
discriminatoriu minorilor, refugiați împreună cu părinții ori născuți în
refugiu, statul având îndatorirea de a acorda protecție și sprijin, în mod
egal, tuturor cetățenilor săi.
Împotriva sentinței a declarat
recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate și
netemeinicie.
Astfel, pârâta a învederat că
soluția adoptată de instanță contravine prevederilor legale, întrucât Legea nr.
189/2000, cu modificările ulterioare, nu se referă și la persoanele care s-au
născut în timpul în care au fost strămutați ori s-au refugiat părinții lor.
Examinând cauza în raport de
motivele invocate și având în vedere prevederile art.304 și 304
1
C.
proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins
ca atare.
Astfel, instanța de fond a
reținut, în mod întemeiat, faptul că reclamanta a dobândit prin naștere
situația de refugiat a părinților săi, statut care nu conferă persoanelor
respective nici cetățenia, nici domiciliul statului unde s-au refugiat.
Reclamanta, fiind refugiată
alături de părinții săi, a dobândit domiciliul și cetățenia acestora din statul
de origine, fiind privată de folosirea locuinței și a tuturor bunurilor
familiei din localitatea de domiciliu, ceea ce reprezintă o modalitate de
persecuție etnică.
În raport de cele expuse, Curtea
va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
İN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de
Casa Județeană de Pensii Cluj, împotriva sentinței civile nr. 11 din 7 ianuarie
2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ,
ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 11 iunie 2003.