ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2153/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 7/2003 a

Curții de Apel Cluj s-a admis acțiunea introdusă de reclamanta C.A. împotriva

hotărârii nr. 5204/08 noiembrie 2002 emisă de Casa Județeană de Pensii Cluj,

anulându-se această hotărâre și fiind obligată pârâta să emită o nouă hotărâre

prin care să se constate că reclamanta s-a aflat în perioada 19 decembrie 1942

– 6 martie 1945 în situația prevăzută de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000,

acordându-i drepturile prevăzute de respectiva lege, cu începere de la 30

noiembrie 2002.

În motivarea sentinței prima

instanță a reținut că părinții reclamantei s-au refugiat în timpul cedării

vremelnice a Ardealului de Nord în Arad. La data de 19 decembrie 1942, în

timpul refugiului, s-a născut reclamanta, care beneficiază astfel de statutul

de persoană refugiată pentru perioada scursă de la această dată și până la data

limită prevăzută de Legea nr. 189/2000, adică 6 martie 1945.

Sentința a fost recurată de către

pârâtă.

Prin motivele de casare formulate în

scris recurenta a susținut că reclamanta nu și-a schimbat domiciliul, precum și

că aceasta, personal, nu a suferit persecuții din motive etnice, fiind deci

încadrată abuziv în categoria persoanelor refugiate prevăzută de lege.

Critica este nefondată.

Constituie fapt cert, necontestat în

cauză, că reclamanta s-a născut în timpul refugiului la care au fost constrânși

părinții săi ca efect al circumstanțelor istorice din perioada respectivă.

Cunoscând că statutul minorului este

direct legat de cel al părinților săi și că nu poate fi privit independent de

acesta, raportat la condiția sa de minor, în virtutea dispozițiilor legale care

guvernează materia, ca și a rațiunilor de ordin umanitar, afectiv, de protecție

și întreținere, urmează că în mod corect prima instanță a apreciat că

reclamanta se află în situația legală de a beneficia de măsurile reparatorii

ale actului normativ evocat.

Minorul, mai ales la o vârstă atât

de fragedă, nu poate fi considerat ca o entitate abstractă beneficiind de

alegerea unui domiciliu propriu sau putând fi subiect direct al unor persecuții

etnice, a rezuma problema juridică din speță la aceste coordonate demonstrând o

abordare formală a termenilor legii, contrar finalității sale raționale și de

echitabilă aplicare.

Față de considerentele expuse

recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins ca atare,

menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 7 din 7 ianuarie 2003 a

Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 3 iunie 2003.