ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3946/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3946/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 10 aprilie 2003, reclamanta M.E. a solicitat anularea hotărârii nr. 5704 din 20 martie 2003, a Casei Județene de Pensii Timiș, Comisia de aplicare a Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea de stabilire a calității de beneficiară a prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 și ale O.G. nr. 242/2000, aprobată prin Legea nr. 367/2001, precum și ale H.G. nr. 127/2000, privind aprobarea Normelor de aplicare a O.G. nr. 105/1999, fiind născută în perioada strămutării părinților săi. Curtea de Apel Timișoara, prin sentința civilă nr. 174 din 20 mai 2003, a admis acțiunea reclamantei M.E., a dispus anularea hotărârii nr. 5704 din 20 martie 2003, emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să-i recunoască calitatea de beneficiară a prevederilor O.G.
nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, reținând, în esență, că din sfera persecutaților etnici, fac parte și copiii născuți în timpul strămutării părinților lor, având același statut cu aceștia. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Timiș, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând că intimata-reclamantă nu aparține sferei de adresabilitate a prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare. Examinând sentința atacată în raport cu critica formulată, cu probele administrate în cauză, precum și cu toate dispozițiile incidente pricinii, se constată că recursul nu este fondat.
Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 89/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie, 1940 până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre situațiile enumerate de legiuitor. Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor. Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație.
Intimata-reclamantă se încadrează în situația expusă, fiind necontestat că este născut[ ulterior datei la care părinții săi au fost au fost strămutați din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate. Așa fiind, nu pot fi avute în vedere „precizările” invocate de recurenta-pârâtă, care adaugă la lege și care, mai mult, nu sunt în concordanță cu sensul și scopul legii. În considerarea celor expuse, sentința atacată este legală și temeinică, urmând ca, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Curtea să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Timiș împotriva sentinței civile nr. 174 din 20 mai 2003 a Curții de Apel Timișoara, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.