ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.05.2004

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3469/2004

HOTĂRÂRE
11.05.2004
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3469/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului în anulare de

față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Harghita, prin sentința

civilă nr. 1019 din 14 august 2002, a admis acțiunea reclamantei E.H. în

contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Harghita, a admis

și cererea de chemare în garanție a Casei Asigurărilor de Sănătate O. și, în consecință,

a obligat chemata în garanție să restituie reclamantei, în locul pârâților,

suma de 3.123.726 lei cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate

în procent de 7% lunar în perioada ianuarie 2000 - martie 2001, cu aplicarea

dobânzii legale calculată conform O.G. nr. 9/2000 de la data reținerii lunare a

sumei și până la data plății integrale a datoriei.

Pentru a pronunța această sentință,

tribunalul a reținut, în esență, că în conformitate cu prevederile Legii nr.

92/1992 (republicată), magistrații și personalul auxiliar de specialitate

beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, fără

ca aceasta să fie condiționată de plata unor contribuții de asigurări sociale

de sănătate.

S-a mai reținut că, numai după

intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 179/1999

privind modificarea și completarea Legii nr. 92/1992 acordarea asistenței

medicale gratuite devine condiționată de plata contribuției de asigurări

sociale de sănătate.

Recursurile declarate de Ministerul

Justiției și Casa Asigurărilor de Sănătate O. au fost respinse, ca nefondate,

de Curtea de Apel Târgu-Mureș, prin decizia civilă nr. 918/ R din 8 noiembrie

2002.

În conformitate cu prevederile art.

27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ.,

procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a

declarat recurs în anulare împotriva hotărârilor pronunțate în cauză,

considerând că au fost date cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat

o soluționare greșită a cauzei pe fond.

În acest sens, se susține, în

esență, că printr-o interpretare sistemică a actelor normative în vigoare, în

ordinea lor cronologică, rezultă că magistrații și personalul auxiliar de

specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită doar dacă fac dovada că

li se fac rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate.

Recursul în anulare este fondat.

Este de reținut în primul rând că,

atât în considerentele hotărârilor criticate, cât și în motivele formulate în

recursul în anulare, sunt invocate aceleași prevederi legale, interpretarea lor

fiind însă total diferită.

Astfel, din interpretarea a tuturor

dispozițiilor cuprinse în actele normative care vor fi analizate urmează a

reține:

Este de necontestat că, în

conformitate cu prevederile art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992,

republicată la data de 30 septembrie 1997, magistrații și personalul auxiliar

de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente

și proteze.

Condițiile de acordare a acestora se

stabilesc însă prin hotărâre a guvernului, se precizează în aliniatul al doilea

al art. 99.

În acest sens, guvernul a emis la

data de 20 iulie 1998 Hotărârea nr. 409, care, în art. 1, arată fără echivoc

că, de aceste gratuități se beneficiază în condițiile legii asigurărilor

sociale de sănătate nr. 145/1997 (intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998),

același lucru fiind prevăzut și în Normele comune nr. 318/ FB – 64 – 807/ C din

26 mai 1999 emise de Ministerul Justiției, Curtea Supremă de Justiție și

Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție pentru aplicarea H.G. nr.

409/1998.

În art. 6 și art. 55 din Legea nr.

145/1997, sunt arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare

fără plata contribuției și cele care sunt scutite de această plată.

Deci, din interpretarea acestor

prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este

voința sa și anume ca beneficiul gratuităților pentru magistrați și personalul

auxiliar de specialitate „să se facă în condițiile Legii 145/1997”.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei

prevăzuți în art. 99 și art. 141 din Legea 92/1992 să aibă calitatea de

asigurați fără plata contribuției, nu ar fi făcut trimiterea la „condițiile

Legii 145/1997” și ar fi menționat-o expres, incluzându-i în categoriile

prevăzute de art. 6 sau art. 55 din această lege.

Legiuitorul nu a dorit acest lucru,

pentru că în categoria exceptaților au fost cuprinse persoanele care nu au

venituri sau nu pot dobândi venituri într-o anumită perioadă.

Per a contrario, în situația când

aceste persoane realizează și alte venituri, urmează să beneficieze de

calitatea de asigurat numai dacă plătesc contribuția prevăzută de Legea nr.

145/1997.

Distinct de cele menționate, urmează

a mai reține că, înainte de soluționarea irevocabilă a cauzei, prin Legea 118

din 30 martie 2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 179 din 11 noiembrie 1999

privind modificarea și completarea Legii 92/1992, alin. (1) al art. 99 a

căpătat următorul cuprins: „magistrații în activitate sau pensionarii, precum

și soțul sau soția și copiii aflați în întreținerea acestora, beneficiază în

mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, în condițiile

respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției de asigurări

sociale de sănătate”, ceea ce demonstrează în plus că voința legiuitorului a

fost constantă, în sensul ca gratuitățile să se acorde cu condiția plății

contribuției lunare pentru asigurările sociale de sănătate.

Astfel fiind, față de considerentele

mai înainte arătate și văzând dispozițiile art. 314 C. proc. civ., urmează a

admite recursul în anulare, a casa hotărârile criticate și, pe fond, a respinge

acțiunea reclamantei.

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

Casează decizia nr. 918/ R din 8

noiembrie 2002 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, și sentința civilă

nr. 1019 din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita și respinge acțiunea,

precum și cererea de chemare în garanție.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 11 mai 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-12-03
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6759/2004
Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 3 iulie 2002, reclamanta R.C. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Harghita, solicitând obligarea pârâ
ÎCCJ 2004-12-03
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6755/2004
Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 4 iulie 2002, reclamanta L.M.T. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Harghita, solicitând obligarea pâ
ÎCCJ 2004-12-03
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6756/2004
Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 3 iulie 2002, reclamanta K.J. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Harghita, solicitând obligarea pârâ
ÎCCJ 2004-02-04
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 929/2004
Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Harghita, prin sentința civilă nr. 997 din 14 august 2002, a admis acțiunea formulată de M.M. împotriva pârâților Ministerul Justiți
ÎCCJ 2004-12-03
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6751/2004
Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 3 iulie 2002, reclamanta V.G.M. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Harghita, solicitând obligarea pâ
Sursă